Când administrezi anumite substanțe în
urgențe, și nu altele; când pui perfuzie și când nu; ni s-a atras
atenția de nenumărate ori că valorile analizelor medicale sunt
ORIENTATIVE pentru a ști ce strategie să abordăm în munca cu pacientul.
Ni s-a subliniat până la saturație că valorile analizelor se modifică
odată cu vârsta, că doar la 60-70 ani nu putem avea aceeași tensiune sau
colesterolul, sau mai știu eu ce, ca în copilărie sau ca la 20 de ani.
Iar un diagnostic nu se pune decât după ce îi repeți analizele de câteva
ori, în condiții și momente diferite, pentru a se vedea dacă nu cumva e
doar o reacție a corpului la ceva de moment.
Ni s-a insuflat ideea de a lucra cu omul, cu stilul lui de viață, și de
a-l implica în schimbarea obiceiurilor nesănătoase. Medicamentele erau
doar pe perioade determinate, până ce pacientul își recăpăta controlul
asupra vieții lui proprii. Se insista pe regim alimentar și de viață,
discutat și pus la punct ÎMPREUNĂ cu pacientul.
Lucrurile s-au schimbat. Studenții la medicină vorbesc despre „cazuri”,
elementul uman se estompează din ce în ce mai mult pe măsură ce vechea
generație de medici iese la pensie, iar „protocolul” a devenit cuvântul
de ordine când vine vorba despre tratamente.
Intervalul de valori normale ale analizelor se restrânge pe an ce trece,
deși unitățile de măsură au rămas aceleași, iar oamenii nu s-au
transformat, peste noapte, în mutanți, sunt aceiași.
Acum, dacă o persoană de 60 de ani are tensiunea arterială 90/150 mm Hg,
este deja luată în evidență cu hipertensiune arterială, și i se
prescriu minim 2-3 medicamente pentru aceeași boală, care au același
efect.
Mai demult, valorile considerate normale ale glicemiei (zahărului din
sânge) erau între 80 și 120 mg/dl, dar am fost „avertizați!” că 121 sau
130 nu înseamnă diabet, ci înseamnă doar să-l mai chem pe acel om încă o
dată peste o săptămână, să-i spun ce să nu mănânce în această perioadă,
și ce să nu mănânce cu 24 de ore înainte de analiză. Abia dacă a treia
oară ieșeau valori mult peste cele considerate normale, se lua hotărâre
legată de tratament: regim alimentar sau/și tratament medicamentos.
Insulina se administra doar la valori peste 450-500 mg/dl, pe o perioadă
determinată, sub observație. Acum, toate acestea sunt învechite.
Studenții sunt învățați ca la orice valoare crescută de analize să
prescrie medicamente. Sigur, ei sunt convinși că fac bine ce fac, nu au
nicio vină, doar așa li se spune.
Și uite așa, încet-încet, nimeni nu se mai gândește de ce într-un
prezent în care medicina evoluează cu pași repezi, iar medicamentele și
farmaciile au „explodat” ca număr, oamenii sunt din ce în ce mai
bolnavi, bolile sunt din ce în ce mai frecvente, iar numărul celor care
mor este din ce în ce mai mare. Nu ar trebui ca modernizarea medicinei
să ducă la scăderea cazurilor de boală și la eradicarea multor boli?Într-o societate în care diagnosticul de cancer cu metastaze a ajuns să
fie pus la ecografie (!!!), fără alte investigații suplimentare pentru
confirmare sau infirmare, care acceptă ca un copil vesel și neastâmpărat
să fie diagnosticat cu tot felul de boli doar pentru că îndrăznește să
fie altfel decât ceilalți, unde oamenii sunt „amenințați” de către
medici că dacă nu le urmează sfatul vor muri în 3 luni (sau altă
perioadă), sau unde „sănătatea” a devenit un cuvânt demodat sau variantă
a lui „nu s-a descoperit încă boala”, oamenii sunt cei care poartă vina
dezintegrării lor.
Oamenii sunt cei care au cedat controlul asupra vieții și stării de bine
altora, străini de ei, pe care îi consideră mai buni, mai experți în
existența lor zilnică. Medicii fac ceea ce știu ei mai bine, nu
intenționează să facă rău. Așa au învățat, așa aplică.
Dar tu, omule, de ce crezi că eu, medic, aș ști mai bine decât tine cât
mai ai de trăit? Nu ești mulțumit, du-te în altă parte, mai cere alte
păreri; e dreptul tău și îndatorirea pe care o ai față de viața ta.
Așa cum am spus, neimplicarea omului în propria lui viață, în boala lui,
în vindecarea lui, este principala cauză a nevindecării. Pentru că tu,
omule, până să ajungi să iei medicamente, iei hotărârea că propriul corp
e „rău și obraznic” și că trebuie dus la „mecanic” pentru revizuiri
tehnice.
Doar că ai uitat un factor important: nu ești un robot care să aibă doar
un corp fizic!!! Mai ai și alte aspecte care îți influențează această
parte fizică, corpul tău. Este vorba despre psihic, care e influențat de
emoțional, care se hrănește după chipul și asemănarea sufletului tău, a
spiritului, a esenței tale divine. Dacă uiți acest „mic” amănunt și nu
tratezi decât locul unde totul iese la suprafață - corpul - nu te vei
vindeca niciodată.
Iar sufletul, esența ta divină, nu pot fi tratate și vindecate cu
medicamente. Ele sunt apanajul tău, aici tu ești medicul pentru că tu
îți cunoști trăirile, emoțiile, reacțiile.
Am văzut, deci, că doar cei care se implică în propria refacere ajung să învingă boli considerate permanente.
Eh, și aici a început adevărata muncă a mea ca medic, dar mai ales ca
om-terapeut. De ce? Pentru că numărul celor dispuși să se implice în
propria tratare și apoi vindecare este foarte mic în comparație cu
numărul total al bolnavilor. Cu toții afirmă sus și tare că vor să se
facă bine, desigur! DAR..... și încep condițiile, puse tot de ei. La
fiecare argument adus de mine de ce și cum se pot face bine, mi se aduc
zece contra-argumente de ce ei nu se vor face bine, nedându-și seama că,
de fapt, își apără cu îndârjire „bunul” lor, boala.
Acesta este cel mai greu aspect al muncii cu un om bolnav: să-l convingi
că trebuie să facă o schimbare radicală în sistemul de gândire, în
rutina zilnică, în traiul lui, și că nu se pot vindeca în aceleași
condiții care l-au îmbolnăvit. Rezistența este, de multe ori, atât de
mare, „zidurile” construite de frici, furii, frustrări, au ajuns atât de
groase încât, de prea multe ori, se alege varianta cea mai comodă, care
duce la blocaje și la moarte. Pentru că schimbarea este grea, e
deranjantă pentru rutina cu care omul s-a obișnuit, ia timp, te
împiedică să zaci și te pune la muncă, te scoate din lâncezeala în care
te-ai complăcut și aduce acțiune în viață.
Abia când îți depășești comoditatea încep să apară efectele benefice.Dar, mai este un hop de trecut pe drumul vindecării: trebuie eliminate blocajele energetice dar și boala/bolile.
Eliminarea bolilor din organism aduce cu sine simptome neplăcute; doar
nu te aștepți ca un medicament sau vreo procedură, să „topească” boala
instant, nu? Organele trebuie refăcute, dar mai întâi se elimină
celulele bolnave. Cum? Prin dureri, sângerări, puroi, etc. Adică exact
pentru ce dai fuga repede la medic. Organele se refac singure, că doar
nu am evoluat atâtea miliarde de ani pentru a muri acum, pentru că așa
ne spune nu știu ce știință!
Eliminarea bolii și simptomele neplăcute sunt un alt punct vulnerabil al
vindecării, pe care mulți nu reușesc să-l treacă. Pur și simplu nu cred
în ei. Nu au credința că pot, că organismul lor poate.
Celulele, organele, sunt „animate”, întreținute în viață de curenți de
joasă frecvență de vibrație, care circulă peste tot în corp. Organele
comunică între ele, iar dacă nu o mai fac, apare boala.
Acesta este blocajul energetic. Pentru vindecare, trebuie înlăturat
acest blocaj. Iar pentru asta nu mai este suficient ceea ce știi, ci e
nevoie de cunoaștere la alt nivel, cu mult mai subtil decât cel fizic.
Și uite așa începe căutarea spirituală, fiecare având propriul drum, în
funcție de ceea ce rezonează cu matricea fiecăruia.
Pe măsură ce se deblochează și se înlătură toate piedicile, nivelul
vibrațional devine din ce în ce mai curat, mai rafinat, mai subtil. Și
fiecare din aceste etape rezonează cu o anumită treaptă de cunoaștere,
pentru că fiecare nivel vibrațional își are propriile drumuri spre
vârf.
Ridicarea vibrației prin cunoașterea proprie duce la eliminarea tuturor
blocajelor din corp, acestea fiind vindecările normale, naturale, în
conformitate cu „munca” depusă de fiecare pentru schimbare.
Aici apare o altă tentație: aceea ca omul să se „îndrăgostească” de
curente spirituale, de rituri, ritualuri, de diferiți maeștri pe care
nu-i mai iau ca pe îndrumători ci ajung să îi idolatrizeze și să le
admire capacitățile, uitând să se mai concentreze pe ei înșiși și pe
schimbarea lor. Menținerea identității spirituale este o probă destul de
grea, atât timp cât ispita asemănării cu alții și a idolatriei este
foarte mare.
Abia când treci toate aceste hop-uri, ajungi să te regăsești pe tine și
să înțelegi că boala a avut rolul de a te avertiza că ai luat-o pe
drumuri greșite pentru tine, străine de evoluția ta, de devenirea ta.
Iar din acel moment TU devii stăpânul propriei tale vieți, și spectrul
oricărei boli va avea doar rolul de barometru; atunci vei ști să
vorbești cu tine, să vezi ce nu ai făcut în conformitate cu nivelul tău
vibrațional, și să faci corecturile de rigoare.Acesta este stadiul de trăire în armonie cu tine însuți.
Iar dacă la fiecare 7 ani organismul nostru se regenerează integral, cine ne poate opri să trăim atât cât vrem?
Indiferent de calea aleasă, tu ești cel în mâna căruia stă vindecarea.
Și, dragii mei, nu aș fi putut să vă povestesc toate acestea și să vă
ajut pe cei care m-ați căutat ca medic, dacă...nu aș fi aplicat eu, în
primul rând, toate acestea!
Nu-ți pot cere ție să fii altfel, dacă eu nu aș fi făcut la fel.
Nu ți-aș putea sugera să zbori dacă eu nu aș fi cunoscut bucuria zborului.
Nu ți-aș putea vorbi despre schimbare pentru vindecare, dacă nu aș fi
trecut și eu prin „purgatoriul” schimbării, prin bucuria regăsirii de
mine. Prin DEVENIREA de eu însămi!
Iar dacă eu am putut, te anunț oficial că oricine poate. Asta am vrut să-ți spun.
Totul e să vrei să te regăsești pe tine, și îți garantez că meriți efortul!
Încearcă! Ce ai de pierdut?
-publicat de dr. Edith Kadar-sursa-http://vibratiavindecarii.blogspot.ro/
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.