Oamenii au dorinţe, nevoi… acestea nu lipsesc! Ceea ce le lipsesc, sunt calităţile de inteligenţă, răbdare, perseverenţă, pentru a obţine ceea ce îşi doresc. Ei caută mereu să ajungă cât mai repede folosind mijloacele cele mai uşoare. Şi când li se propune magia, ei cred că ea le poate aduce succese rapide şi sunt gata să se avânte în orice experienţă.
Priviţi câţi editori, de câţiva ani încoace, s-au apucat să publice lucrări de ocultism! Unele dintre aceste cărţi conţin reţete înspăimântătoare, mergând până la a indică cum să faci un pact cu diavolul. Ceea ce este foarte grav şi poate nu o ştiţi, este că există mulţi oameni, mai mulţi decât vă imaginaţi, care se interesează de aceste practici. Şi cei mai puternici reuşesc! De ce? Pentru că pasiunile lor, ambiţiile lor, invidia şi încăpăţânarea pe care o depun pentru îndeplinirea acestora, serveşte drept hrană, momeală spiritelor infernului; ei reuşesc astfel să le atragă, să comunice cu ele, şi aproape să le dea viaţă.Oamenii nu îşi dau seama de pericolul pe care îl prezintă practicarea magiei negre. Ce responsabilitate există pentru autorii şi editorii acestor cărţi! Cum ei nu se gândesc decât cum să câştige bani, ei se păzesc să explice în detaliu cititorilor toate pericolele care decurg din aplicarea reţetelor lor, nu le pasă că alţii îşi vor pierde sufletul din cauza lor. Ei pun la dispoziţia unor oameni care nu au învăţat încă să-şi stăpânească impulsurile lor instinctive mijloace de satisfacere a tuturor ambiţiilor… Cum putem să credem că aceşti oameni vor rezista? Unii doresc să obţină dragostea unui bărbat sau a unei femei, sau să se răzbune pe un duşman, sau să-şi satisfacă ambiţia sau lăcomia de bani, şi cum aceste dorinţe sunt mai puternice decât gândirea, ei decid să recurgă la magie neagră. Este atât de tentant să vezi toate aceste dorinţe îndeplinite! Câţi oameni, care ştiu că alcoolul sau tutunul le distruge sănătatea, nu pot să învingă nevoia de a bea şi de a fuma! Este la fel cu practicile magice: de ce să pui la dispoziţia unor oameni slabi mijloace care, sub influenţa unei dorinţe sau a unei pasiuni necontrolate, le vor folosi la a pierde pe alţii sau a-i pierde pe ei? Ei da! Pentru că ei atrag entităţi malefice care vor să-i prade, de asemenea, şi pe ei. Numai că, nimeni nu-i previne. Autorii cărţilor de magie neagră ar trebui să ştie că sunt nişte criminali şi că într-o zi justiţia divină îi va pedepsi. Să nu fie miraţi, în ziua aceea. Nu avem dreptul de a atrage oamenii în regiunile infernului, nu avem dreptul să-i antrenăm decât spre Cer.
Câte cazuri se cunosc, în istorie, de oameni care au pierit lamentabil pentru că s-au amestecat în magia neagră! Desigur, se pot obţine şi rezultate, dar trebuie cunoscute pericolele pe care aceasta le reprezintă şi ar trebui să nu se angajeze nimeni pe acest drum, pentru că abisul îi aşteaptă pe vrăjitorii şi magicienii negri. La ce serveşte să ai ambiţii spirituale, dacă nu ai conştiinţa consecinţelor apropiate sau îndepărtate ale actelor tale?
Când oamenii încep să presimtă existenţa lumii invizibile cu fiinţele care o populează şi cînd devin conştienţi de prezenţa facultăţilor psihice din ei, care le permit să acţioneze în această lume, este tentant pentru ei să încerce.
OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV– fragment din CARTEA MAGIEI DIVINE
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu