Legãtura care existã între minte si trup este foarte strânsã. Când unul este afectat, celãlalt se resimte. Starea mintii afecteazã sãnãtatea într-o mãsurã mult mai mare decât îsi dau seama multi. Multe dintre bolile de care suferã oamenii sunt rezultatul depresiei mintale. Durerea, nelinistea, nemultumi-rea, remuscarea, vinovãtia, neîncrederea, toate au tendinta sã zdrobeascã fortele vitale si sã producã degenerare si moarte.
Boala este uneori produsul imaginatiei si este adesea agravatã de aceasta. Multi care ar fi putut fi sãnãtosi numai dacã s-ar fi gândit la aceasta sunt invalizi pe viatã. Multi îsi închipuie cã fiecare expunere usoarã va produce boala, iar efectul cel rãu are loc pentru cã este asteptat. Multi mor de o boalã a cãrei cauzã este cu desãvârsire imaginarã.
Curajul, speranta, credinta, simpatia, iubirea dau sãnãtate si prelungesc viata. O minte împãcatã, un spirit voios înseamnã sãnãtate pentru corp si tãrie pentru suflet. „O inimã veselã este un bun 1 leac” (Proverbe 17,22).
În tratamentul celor bolnavi, efectul influentei mintii nu ar trebui trecut cu vederea.Folositã cum se cuvine, aceastã influentã oferã un mijloc mai eficient pentru combaterea bolii.
STÃPÂNIREA UNEI MINTI DE CÃTRE O ALTA
Existã totusi o formã de vindecare a mintii care constituie unul dintre mijloacele cele mai eficiente ale rãului. Prin aceastã asa-numitã stiintã, o minte este adusã sub stãpânirea alteia, astfel încât individualitatea celei mai slabe se disperseazã în cea a mintii mai puternice. O persoanã actioneazã dupã vointa alteia. În felul acesta, se pretinde cã se poate schimba continutul gândurilor, cã pot fi împãrtãsite impulsuri dãtãtoare de viatã si pacientii pot fi fãcuti în stare sã se împotriveascã bolii si s-o biruie.
Aceastã metodã de vindecare a fost folositã de persoane care nu stiau care este natura ei realã si tendinta acesteia si care credeau cã reprezintã un mijloc de a face bine celor bolnavi. Însã aceastã asa-zisã stiintã este întemeiatã pe principii false. Este strãinã de natura si spiritul lui Hristos. Ea nu conduce cãtre Acela care este viatã si mântuire. Cel care atrage mintile cãtre sine le cãlãuzeste pe calea despãrtirii de adevãra-tul Izvor al tãriei lor.
Nu este scopul lui Dumnezeu acela ca vreo fiintã omeneascã sã-si lase mintea si vointa sub stãpânirea altui om, devenind un instrument pasiv în mâinile sale. Nimeni nu trebuie sã-si dizolve individualitatea în aceea a altuia. Nu trebuie sã priveascã la nici o fãpturã umanã ca fiind izvorul sãu de vindecare. Dependenta sa trebuie sã fie fatã de Dumnezeu. În demnitatea bãrbãtiei pe care i-a dat-o Dumnezeu, trebuie sã fie controlat de Însusi Dumnezeu, si nu de vreo inteligentã umanã.
Dumnezeu vrea sã-i aducã pe oameni într-o legãturã directã cu El Însusi. În toate procedeele pe care le foloseste cu fiintele omenesti, Domnul recunoaste principiul responsabilitãtii personale. El cautã sã încurajeze un simtãmânt de dependentã personalã si sã imprime nevoia cãlãuzirii personale. Doreste sã aducã umanul în strânsã legãturã cu divinul, pentru ca oamenii sã poatã fi preschimbati dupã asemãnarea Sa. Satana lucreazã pentru a zãdãrnici acest scop. El cautã sã încurajeze dependenta de oameni. Când mintile sunt întoarse de la Dumnezeu, ispititorul le poate aduce sub stãpânirea lui. El poate controla firea omeneascã.
Teoria mintii aflate sub stãpânirea altei minti a fost elaboratã de Satana, pentru a se prezenta drept lucrãtor principal, pentru a pune filozofia omeneascã acolo unde ar trebui sã fie filozofia divinã. Dintre toate rãtãcirile care gãsesc sprijin printre cei care mãrturisesc cã fac parte din poporul crestin, nu este nici o amãgire mai periculoasã ca aceasta, care-l separã în mod sigur pe om de Dumnezeu. Oricât de nevinovatã ar putea pãrea, dacã este aplicatã pacientilor, le va aduce distrugere, si nu alinare si refacere. Ea deschide o usã prin care Satana va intra pentru a lua în stãpânire atât mintea care a cedat controlului alteia, cât si mintea care exercitã controlul.
Domnul este tãria mea si scutul meu; în El mi se încrede inima, si sunt ajutat. De aceea îmi este plinã de veselie inima, si-L laud prin cântãrile mele. (Psalmi 28,7)
Înfricosãtoare este puterea datã în felul acesta oamenilor rãu intentionati. Ce ocazii le oferã celor care trãiesc profitând de pe urma slãbiciunilor sau nebuniei altora! Cât de multi, prin stãpânirea mintilor sãrace sau bolnãvicioase, vor afla în aceasta un mijloc de a-si satisface pasiuni desfrânate sau lãcomia dupã câstig!
Existã pentru noi un lucru mai bun în care sã ne angajãm decât în controlul omului de cãtre om. Medicul ar trebui sã educe poporul sã-si întoarcã privirile de la omenesc la dumnezeiesc. În loc sã-i învete pe cei bolnavi sã depindã de fiintele umane pentru vindecarea sufletului si trupului, el ar trebui sã-i îndrume cãtre Acela care-i poate mântui în chip desãvârsit pe toti cei ce vin la El. El, care a fãcut mintea omului, stie care este nevoia mintii. Numai Dumnezeu este Acela care poate tãmãdui. Cei ale cãror minti si trupuri sunt bolnave trebuie sã contemple în Hristos pe Cel care vindecã. „Pentru cã Eu trãiesc”, spune El, „si voi veti trãi” (Ioan 14,19). Aceasta este viata pe care trebuie sã o înfãtisãm celor bolnavi, spunându-le cã, dacã au credintã în Hristos ca vindecãtor, dacã vor conlucra cu El, ascultând de legile sãnãtãtii si strãduindu-se sã-si desãvârseascã sfintenia în teamã de El, Domnul le va atribui viata Sa. Când le prezentãm pe Hristos în acest fel, noi oferim o putere, o tãrie valoroasã; cãci ea vine de sus. Aceasta este adevãrata stiintã a vindecãrii trupului si sufletului.
COMPASIUNEA
Este nevoie de multã întelepciune când avem de-a face cu boli provocate prin intermediul mintii. O inimã îndureratã, bolnavã, o minte descurajatã are nevoie de un tratament blând. De multe ori, un anumit necaz legat de vietuirea în cãmin roade, asemenea cangrenei, pânã în adâncul sufletului si slãbeste forta vitalã. Si uneori se întâmplã cã remuscãrile pentru pãcate submineazã constitutia individului si dezechilibreazã intelectul. Numai printr-o compasiune plinã de cãldurã pot fi ajutati astfel de bolnavi. Medicul ar trebui mai întâi sã le câstige încrederea si dupã aceea sã le îndrepte atentia cãtre marele Vindecãtor. Dacã li se poate dirija credinta cãtre adevãratul Medic, iar ei pot avea încredere cã El Se ocupã de cazul lor, aceasta va aduce usurare mintii si adesea sãnãtate corpului.
Compasiunea si tactul se vor dovedi adesea mult mai binefãcãtoare pentru cei bolnavi decât o va putea face chiar cel mai expert tratament, aplicat într-o manierã rece, cu indiferentã. Când un medic se apropie de patul bolnavului într-un mod apatic, indiferent, si se uitã la cel afectat fãrã prea mult interes, dând impresia, prin vorbã sau faptã, cã acel caz nu este unul care sã reclame multã atentie, si îl lasã apoi pe pacient singur cu gândurile sale, el i-a fãcut acelui pacient cel mai mare rãu. Îndoiala si descurajarea produse de indiferenta sa vor anihila adesea efectul pozitiv al remediilor pe care le-ar putea prescrie.
Dacã medicii s-ar putea pune în locul celui al cãrui spirit este umilit, a cãrui vointã este slãbitã de suferintã si care tânjeste dupã cuvinte de simpatie si asigurare, ar fi mai bine pregãtiti sã aprecieze care sunt simtãmintele lui. Când iubirea si compasiunea pe care le-a dat pe fatã Hristos pentru cei bolnavi se combinã cu cunostintele medicului, însãsi prezenta sa va fi o binecuvântare.
Sinceritatea fatã de pacient îi inspirã acestuia încredere si se dovedeste astfel un ajutor important pentru însãnãtosirea sa. Sunt medici care considerã cã este o politicã înteleaptã sã-i ascundã pacientului natura si cauza bolii de care suferã. Multi, temându-se cã îl vor agita sau descuraja pe pacient spunându-i adevãrul, vor întretine sperante de însãnãtosire nefondate si chiar îl vor lãsa pe pacient sã coboare în mormânt fãrã a-l avertiza de primejdia care-l amenintã. Acest lucru este neîntelept. S-ar putea ca nu întotdeauna sã fie cel mai bine sau cel mai sigur sã-i explice pacientului adevãrata dimensiune a pericolului în care se aflã. Aceasta l-ar putea alarma si întârzia, ba chiar împiedica însãnãtosirea. Si nu poate fi spus tot adevãrul nici celor ale cãror afectiuni sunt în mare mãsurã imaginare. Multe dintre aceste persoane sunt irationale si nu si-au format obiceiul de a se autocontrola. Acestea au capricii ciudate si îsi închipuie multe lucruri neadevãrate despre ele însele si despre ceilalti. Pentru ele, aceste lucruri sunt reale, iar cei care le îngrijesc trebuie sã dea pe fatã o continuã blândete, tact si o rãbdare neobositã. Dacã acestor pacienti li s-ar spune adevãrul despre ei însisi, unii dintre ei vor fi jigniti, iar altii descurajati. Hristos le-a spus ucenicilor Sãi: „Mai am sã vã spun multe lucruri, dar acum nu le puteti purta” (Ioan 16,12). Însã, cu toate cã adevãrul nu poate fi dezvãluit în întregime în toate ocaziile, amãgirea nu este niciodatã necesarã sau scuzabilã. Niciodatã medicul sau infirmiera nu ar trebui sã recurgã la minciunã. Cel care face aceasta se plaseazã acolo unde Dumnezeu nu poate coopera; si, pierzând încrederea pacientilor sãi, el renuntã la unul din cele mai eficiente mijloace umane pentru restabilirea lor.Puterea vointei nu este pretuitã asa cum ar trebui. Vointa sã fie pãstratã treazã si bine dirijatã si ea va da energie întregii fiinte si va fi un ajutor minunat pentru pãstrarea sãnãtãtii. Este de asemenea o putere pe care o putem folosi împotriva bolii. Exercitatã în directia cea bunã, ea va stãpâni imaginatia si va fi un mijloc puternic prin care ne putem împotrivi si birui atât boala mintalã, cât si cea fizicã. Exercitându-si puterea vointei pentru a se raporta corect la viata pe care o au, pacientii pot face mult în ce priveste cooperarea cu eforturile medicului pentru refacerea lor. Sunt mii dintre aceia care îsi pot redobândi sãnãtatea, dacã vor. Domnul nu doreste ca ei sã fie bolnavi. El îi vrea sãnãtosi si fericiti, iar ei ar trebui sã ia hotãrârea de a se însãnãtosi. Adesea, bolnavii se pot împotrivi bolii numai dacã refuzã sã cedeze înaintea suferintei si nu rãmân într-o stare de inactivitate. Ridicându-se deasupra durerilor, sã se apuce de o lucrare utilã, potrivit tãriei lor. Prin lucrul de acest fel si folosirea din belsug a aerului si soarelui, multi suferinzi vlãguiti si-ar putea redobândi sãnãtatea si tãria.
-sursa- https://treziredivina.wordpress.com/-
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu