Rostim cuvintele pentru a putea sa comunicam si sa ne facem intelesi. Dar cand le rostim, pentru a da un sens frazelor, imaginatia creeaza in mintea noastra imaginile corespunzatoare acelor cuvinte. De fiecare data atasam imaginilor (si, deci, cuvintelor) o emotie. La fiecare imagine simtim ceva pozitiv, negativ sau neutru, de intensitati diferite. In acest fel, fiecare cuvant si gand este incarcat emotional. Emotia este cea care are puterea, de fapt, nu cuvantul, scrie bzi.
Emotiile sunt stari strans legate de procesele chimice din creier si au capacitatea sa declanseze reactii fizice. De exemplu, ne inrosim la fata daca ne emotionam, ne transpira palmele de nerabdare, ne creste pulsul la prima intalnire cu persoana iubita, etc. Emotiile si sentimentele negative – de ura, de exemplu – ajung ca in timp sa produca dezechilibre chimice in organism si sa ne imbolnaveasca. Invers, emotiile pozitive – iubirea, iertarea, acceptarea – inverseaza acest proces si ne ajuta sa ne insanatosim prin refacerea echilibrului energetic al organului bolnav sau al intregului organism.
Louise Hay (88 de ani), autorul volumului „Poti sa-ti vindeci viata”, este una din personalitatile recunoscute la nivel mondial care a studiat fenomenul autovindecarii, l-a aplicat ea insasi (cand s-a imbolnavit de cancer si nu numai) si a scris despre el. Ea sustine ca bolile pot fi eliminate prin inversarea proceselor mentale, ca „starea de sanatate nu poate fi atinsa fara obtinerea unui echilibru desavarsit intre minte, suflet si corp” si ca „niciun medic si niciun terapeut nu ne poate oferi o stare de sanatate perfecta, daca nu luam noi insine decizia de a contribui la procesul nostru de vindecare.”
„Cuvantul „incurabil”, care ii sperie atat de tare pe oameni, nu inseamna altceva decat ca boala de care sufera nu poate fi vindecata prin metodele „exterioare” de tratament si ca trebuie sa patrunda in interiorul lor pentru a-si vindeca singuri boala. Orice boala se naste din nimic si se poate intoarce in vidul din care a provenit.” (Louise Hay)
Gandurile si cuvintele pe care le-am rostit in trecut au condus la experientele actuale din viata noastra. Cu cat mai negative gandurile si cu cat mai mult timp si energie ne rapesc, cu atat mai grave sunt bolile de care riscam sa ne imbolnavim. In schimb, tot ce gandim si vorbim azi, determina starea noastra de sanatate viitoare. Pentru a putea elimina raul – chiar si bolile de care suferim – putem incepe de acum sa ne corectam gandirea, sa ne eliberam de vechile ganduri negative si sa le inlocuim cu unele pozitive.
„Daca iti doresti o viata fericita, va trebui sa emiti in permanenta ganduri fericite. Mai devreme sau mai tarziu, toate cuvintele pe care le rostim sau pe care le gandim ajung sa ne influenteze viata”. (Louise Hay)
Experientele pozitive si negative prin care trecem in viata sunt rezultatul tiparelor noastre mentale, care ne creeaza realitatea. Daca am folosit un tipar mental multa vreme, el ne influenteaza viata. Cu cat este mai consistent, cu atat mai puternic este efectul.
Tiparele mentale care te imbolnavesc
„Am inteles cum mi-am creat singura bolile de care am suferit, iar aceasta intelegere a marcat o etapa noua in viata mea. La ora actuala nu mai dau vina pe nimeni pentru dezechilibrele din viata mea sau din corpul meu. Imi asum astazi intreaga responsabilitate pentru propria mea sanatate. Nu imi reprosez insa niciodata nimic si nu ma simt vinovata, dar ori de cate ori devin constienta de o boala si de tiparele care au stat la baza ei, incerc sa evit pe viitor aceste tipare, astfel incat sa nu mai creez posibilitatea de a ma imbolnavi.” (Louise Hay)
Louise a descoperit ca principalele tipare mentale care stau la baza majoritatii bolilor de care suferim sunt: tendinta de a critica, mania, resentimentele si vinovatia.Tendinta de a critica conduce frecvent la boli precum artrita, mania rezoneaza cu arsurile si cu infectiile virale, vinovatia conduce la durere. Resentimentele de lunga durata consuma sufletul si corpul si conduce pe termen lung la tumori si la cancer.
Vindecare prin ganduri
Pentru a elimina permanent o boala sau o afectiune, trebuie sa actionam pentru dizolvarea cauzei ei mentale. In cartea sa „Vindeca-ti corpul. Cauzele mentale ale bolilor fizice si modalitatile metafizice prin care acestea pot fi vindecate”, Louise Hay ne ofera o lista foarte mare cu cele mai frecvente boli, cauzele mentale probabile ale fiecareia, precum si noul tipar de gandire pe care trebuie sa-l aplicam pentru a ne vindeca.
Valeriu Popa in cartea „Cauzele spirituale ale bolilor” considera ca boala este un semnal al corpului nostru si ca toate bolile sunt autocreate.
„Intotdeauna bolile apar in campul energetic al omului cu multi ani inainte ca ele sa se manifeste in campul fizic. Organismul trebuie sa blocheze programele distructive ce au patruns in campul omului. Prin gandurile, dorintele si obiceiurile noastre inducem sanatate sau boala in corpul fizic. Boala nu trebuie considerata ca o pedeapsa sau o nedreptate. Ea este cel mai drept act din existenta noastra, pentru ca a fost generata de comportamentul nostru mental si afectiv. Prin gand omul se imbolnaveste si tot prin gand el se vindeca. Orice boala porneste din minte. Multi bolnavi isi pregatesc in mental, cu straduinta, ani de-a randul o imbolnavire definitiva. Nimic nu se manifesta in corp fara sa aiba un prototip mental corespunzator. Adevarata vindecare incepe in momentul in care ne gandim ce am vrea sa facem atunci cand ne vom recastiga sanatatea.” (Valeriu Popa)
Louise Hay considera ca atunci cand eram copii ne iubeam pe noi insine neconditionat; stiam ca suntem perfecti. Acest lucru este valabil si acum, doar ca l-am uitat. „Peste el s-a suprapus o intreaga cunoastere exterioara pe care am invatat-o si care nu valoreaza nimic.”
De aici trebuie sa incepem procesul vindecarii: sa ne iubim pe noi insine. Gradul in care ne iubim pe noi insine ne va face sau nu sa mancam corect, sa dormim suficient, sa nu fumam, sa facem sport, etc. Fiecare dintre aceste optiuni afirma de fapt in ce masura ne pasa de viata. Respectul si iubirea de sine sunt absolut necesare pt ca un pacient sa contribuie la vindecarea sa, impreuna cu daruirea afectiunii, iertarii, autoacceptarea.
Cu totii am auzit de cazuri de insanatosiri miraculoase, inexplicabile din punct de vedere stiintific, dar se neglijeaza faptul ca, in toate acestea, oamenii au dus o munca importanta cu ei insisi pentru a-si transforma in mod radical modul de a intelege, de a crede si de a trai. Iata pasii pe care trebuie sa ii parcurgi:
1. Pentru a initia un proces de vindecare a mintii, in primul rand trebuie sa te impaci cu experientele trecute, sa scapi de resentimente, dorinte de razbunare, sa intelegeti ca esti singur responsabil de propria fericire.
2. Renunta la criticile fata de ceilalti, la atitudinea negativa si refractara fata de nou, invata sa fii flexibil, sa te bucuri chiar si de lucrurile marunte din viata. Fiind cu adevarat multumiti si recunoscatori pentru toate aspectele pozitive ale vietii, creierul nostru ne va ajuta sa ne vindecam, caci starile de fericire si mutumirea profunda activeaza procesele de reintinerire si de regenerare ale corpului.
3. Iertarea si eliberarea de resentimente vor permite apoi vindecarea ranilor emotionale care ne blocheaza in trecut si ne vor echipa pentru posibile situatii dificile viitoare.
4. Ca sa te vindeci trebuie sa scoti la suprafata conflictele si sa le rezolvi. E important sa stii ce nevoi a satisfacut boala si sa gasesti o modalitate de a satisface acele nevoi.
5. Pentru a produce modificari fizice in organism, se pot folosi doua instrumente esentiale: emotiile si imaginatia. Emotiile si cuvintele noastre dau de stire corpului ce asteptam de la el, iar prin vizualizarea anumitor schimbari il putem ajuta sa le infaptuiasca.
6. Relaxeaza-te! Ne referim aici la calmarea activitatii mentale si izolarea corpului si a mintii de orice stimuli exteriori, un mod de detasare de toate grijile cotidiene, pregatindu-ne sa intram in contact cu niveluri mai profunde ale mintii.
Meditatia este o metoda prin care putem inceta temporar sa dam ascultare presiunilor si modalitatilor de zi cu zi in care ni se distrage atentia, constientizand astfel alte lucruri: gandurile si sentimentele noastre mai profunde, produsele inconstientului nostru etc.
7. Pentru a te face bine cand esti grav bolnav ai nevoie de patru credinte fundamentale: credinta in Dumnezeu, in tine insuti, in medicul tau si in tratamentul prescris.
8. Exercitiul fizic, rasul si jocul sunt strans legate. Toate trei au efecte similare asupra mintii si trupului. Persoanele rigide, care nu se pot lasa in voia jocului, se vindeca cel mai greu sau au cele mai mari dificultati sa-si schimbe viata pentru a infrunta boala.”[1]
-sursa- http://caplimpede.ro/vindecarea-prin-ganduri-cum-iti-lucrezi-mintea-pentru-a-scapa-de-boli/
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu