1) Nu-ți
judeca aproapele.
2) Arată-i
aproapelui iubirea în orice împrejurare.
3) Socotește-l
pe cel de lângă tine, din afara ta, mai presus de sine.
4) Ascunde faptele tale
bune și virtuțile tale( nu te lăuda cu ele).
5)
Recunoaște-ți greșelile proprii și nu le repeta.
6) Iartă-te pe
tine și pe ceilalți.
7) Nu te
încrede în voința proprie, ci în Voia lui Dumnezeu.
8) Fii
răbdător.
9) Nu agonisi.
10) Practică
tăcerea.
11)
Înfrânează-te.
12. Fii blând
și simte compasiunea.
...A atinge
iubirea din inima noastră!
...Dacă noi am
practica aceste virtuți, numai pe ele singure, am crește în interior, am simți
cu adevărat iubirea pe care inima noastră o poartă în ascunsul inimii, căci
acolo, în inimă, cum spun sfinții părinți, e lăcașul lui Dumnezeu. Inima
noastră fizică e vehiculul iubirii, căruia îi dăm putere să funcționeze,
practicând smerenia, respectiv cele două mari forme ale iubirii: iubirea pentru
Dumnezeu și iubirea pentru oamenii din jurul nostru.
...A iubi cu
iubirea lui Dumnezeu înseamnă a fi vindecați!
...Scopul
vieții nu este acela de a dobândi lucruri, de a poseda oamenii la fel ca pe
niște obiecte, de a obține titluri și a apărea mari în fața lumii și de ochii
lumii, ci acela de a conștieniza iubirea și adevărata sursă a iubirii, care
este în noi înșine, este Dumnezeu în inima noastră. Aceasta este cea mai înaltă
formă de iubire posibilă, adevărata iubire, este țelul și capătul căutărilor
noastre: doar atingând iubirea aceasta și trăind-o în noi înșine avem șansa
mântuirii și a îndumnezeirii.
...În mod
potențial, oricărui om îi este dăruită șansa de a atinge iubirea în propria sa
inimă și comuniunea cu divinul din sine, numai că omul caută sprijinul în afara
sa, omul se atașează periculos de alți oameni, devine dependent de alții, de
oamenii apropiați, de un om iubit și, prin aceasta, el încalcă însăși legea iubirii.
Într-un fel sau altul, practica smereniei ne ajută să iubim, iar iubirea ne
ajută să ne smerim, înțelegând că treapta esențială către iubirea de Dumnezeu,
treapta ultimă este abandonul Egoului nostru , a voinței proprii, ceea ce
înseamnă că-i permitem iubirii divine să lucreze prin noi, să se manifeste prin
noi și să ne vindece, deopotrivă pe noi și lumea din jurul nostru.
...Dependența
de un alt om sau de lucrurile lumii este cauzată de eșecul nostru de a găsi
iubirea în noi și aceasta este poate lupta fundamentală a omului, căci în
dependență el crede că iubirea și vindecarea vin din lume, dintr-o ființă
iubită, din a avea bani sau diferite alte forme de posesiune. Când suntem
dependenți de formele lumii, punem voința noastră mai presus de voința divină
și suferim cumplit; când suntem liberi de lume înseamnă că liberul nostru
arbitru a ales să se supună Voinței divine și să-i permită iubirii adevărate să
se exprime prin noi.
-sursa -http://mariatimuc.blogspot.ro/
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu