Cu
totii stim ca ne nastem, traim si ... murim. Nimeni nu poate sa sara peste
aceste etape importante si obligatorii ale Vietii Fizice.
Cu
nasterea si cu trairea vietii ne descurcam cum ne descurcam, insa cand vine
vorba de Moarte, cei mai multi dintre noi, intra in panica. Am observat ca foarte
multi oameni traiesc cu frica de moarte. Dar, paradoxal, nici nu isi pretuiesc
atat de mult Viata pe cat de frica le este de sfarsitul ei.
M-am
intrebat de unde vine aceasta Teama de Moarte. Si mi-am amintit ca si eu am
avut aceasta frica pana de curand. In copilarie, tin minte ca eram terifiata de
persoanele decedate, care aveam impresia ca ma urmaresc peste tot si in fata
carora ma simteam neputincioasa pentru ca nu stiam cum sa ma apar. Asa a aparut
si teama mea de intuneric.
Cum am scapat de aceste frici?
Simplu.
Incercand sa le inteleg, sa le accept, nu doar sa le resping. La inceput, am reusit invatand
sa ma bucur de toate clipele pe care mi le oferea Viata, fara sa ma gandesc la
sfarsitul ce va veni intr-o anume zi. Apoi am inceput sa caut raspunsuri la
intrebarea: Ce este Moartea?, gandindu-ma ca atunci cand iti este frica de ceva
trebuie sa stii de ce anume ti-e frica.
Fusesem invatata, la fel ca tine, ca
moartea reprezinta sfarsitul vietii mele si ca nu mai exista nimic dupa. Apoi,
la moartea fiecarei persoane am vazut ca toata lumea plange, jeluieste si se
tavaleste de dor si durere. Un tablou care ingrozeste si sperie pe oricine.
Si
totusi, dincolo de toate astea Ce este Moartea?
Nu stiu daca cineva are un
raspuns 100% corect, insa pentru mine Moartea este o Poarta spre Lumea de
Dincolo, o trecere Dincolo, in lumea nevazuta oamenilor obisnuiti, este o
eliberare si o noua etapa din viata unui Spirit.
Moartea
este un eveniment care se intampla conform aceluiasi Plan Divin despre care
ti-am tot vorbit pana acum. Ea vine atunci cand trebuie si nu intarzie
niciodata.
Moartea
nu este ceva rau sau ingrozitor, ci un eveniment necesar si eliberator pentru
un spirit care si-a incheiat misiunea pentru viata respectiva, fiind dornic de
o alta misiune intr-o viata viitoare.
Moartea
nu este un sfarsit, ci doar o continuare sub o alta forma a unui Spirit.
Cand
moare cineva aud foarte des: „Nu pot sa cred.”, „De ce asa de tanar/a?” , „Cu
ce a gresit?”, „De ce nu am murit eu in locul ei/lui?”, „Nu ma pot opri din
plans...”, „As face orice sa il/o aduc inapoi.” ...si multe altele in acelasi
ton...trist.
Sunt
convinsa ca nu toti oamenii au aceeasi parere, ca mine, despre Moarte. Este
firesc sa fie asa. Suntem diferiti. Simtim diferit. Suntem Unici. Insa as vrea
sa le transmit cateva cuvinte celor care isi plang mortii si nu isi gasesc
puterea de a-i elibera... spre Lumina!
Plangand
intr-una si negandu-i disparitia din planul fizic nu il ajuti cu nimic. Eu iti
inteleg durerea, insa trebuie sa o schimbi in Iubire, Liniste si Acceptare pentru cel plecat Dincolo. Plangand,
disperand, chemandu-l inapoi, trimitand catre el doar ganduri de regret si
durere nu faci decat sa il tragi inapoi, spre planul fizic. Pentru tine, ca om,
este bine sa fii pe Pamant, insa pentru el, ca Spirit (doar asta este acum cand
nu mai are ambalajul numit trup) a fi tinut legat de Pamant ii face foarte mult
rau.
Dupa moarte spiritele trec prin mai multe praguri spre alta dimensiune. Scopul
lor este sa urce, sa ajunga inapoi la Sursa. Unii reusesc, altii nu. Nu am sa
intru in aceste detalii acum. Poate intr-o interventie ulterioara.
Sa
revenim... Dupa ce moare corpul fizic, spiritul incepe drumul spre Dincolo. Trece
de mai multe porti/etape mai usoare sau mai grele, mai placute sau mai
ingrozitoare pentru un spirit care, sa stii, ca inca nu realizeaza ce i se
intampla. Dureaza un timp (mai lung sau mai scurt) pana cand se dezmeticeste ce
se intampla cu el si ca este in calatoria spre Acasa, insotit fiind de Fiintele
de Lumina.
Spiritul urca, atat cat poate, ajutat de Lumina pe care a reusit sa
o stranga in timpul vietii fizice, cu ceea ce a reusit sa isi pastreze din
Suflet si cu amintirea vietii sale si a persoanelor dragi lui.
Daca
vrei sa ajuti pe cineva care a murit, tirmite-i Lumina. Daca nu esti initiat si
nu stii ce inseamna asta, atunci trimite catre el ganduri frumoase de Iubire si
Pace, de Acceptare a disparitiei lui, roaga-te sa aiba lumina si un drum lin
spre Acasa, aprinde lumanari la biserica, pomeneste-l, da acatiste,
liturghii... Fa orice simti sa faci, dar fa totul cu Iubire si fara parere de
rau, fara durere si fara sa il chemi obsesiv inapoi.
Aminteste-ti
mereu ca de fiecare data cand un om trece Dincolo... si un alt om ramas
aici
... il plange cu dor si jale... (ceva firesc pentru noi, oamenii, dar
perturbant pentru Spirite) il trage inapoi de acolo de unde a reusit,
prin forte proprii, sa ajunga (si te asigur ca nu este deloc usor pentru
el!).
Aminteste-ti
ca ii poti iubi, ajuta si pretui pe cei dragi si dupa ce au trecut Dincolo. Si,
la fel, te pot ajuta si ei.
Aminteste-ti
ca un mormant este doar o casa a unuia din trupurile la care a avut acees acel Spirit, in calatoria lui spre Evolutie.
Aminteste-ti
ca Moartea e doar o Trecere... si nu ai de ce sa te temi de ea.
Aminteste-ti
ca suntem Energie si suntem Nemuritori.
Plange-ti-va
mortii frumos, oameni dragi. Ajutati-i sa urce spre Lumina!
Un gand luminos pentru toate spiritele trecute Dincolo,
cunoscute si necunoscute, de acum sau de alta data.
-sursa-http://enchantingreikicrystals.blogspot.ro/2013/11/despre-cei-plecati-dintre-noi.html-
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu