Acest studiu este o adaptare a articolului preluat în linii mari de pe Blogul unui om cuminte: SALT ÎN CONŞTIENŢĂ (1): De la conştienţa fizică la conştienţa extinsă, şi cuprinde adaptări ale celor scrise pe blog la studiile detaliate din acest capitol (Trăiri sferice).
Întrucât temele legate de conştienţă şi conştiinţă – din discuţii cu
cititori rezultând interesul pentru acest subiect – sunt răspândite şi
pe site, şi pe blog, cred că este mai bine să stabilesc o locaţie aici,
pe site şi să continuăm discuţiile astfel. Acesta este într-adevăr un
subiect deosebit de important pentru viaţa noastră pământeană şi, în
continuare, pentru viaţa noastră eternă, aşa cum vom vedea. Este
necesară preluarea şi adaptarea articolului, nu numai pentru
continuitatea în informare a cititorilor blogului, ci şi pentru
deplasarea, chiar de la început, a accentului pe diferenţa între salturi
şi schimbări, care va fi dezvoltată în articolele viitoare. De aceea
recomand citirea acestui articol şi de către cei care l-au urmărit pe
blog în varianta originală, cu atenţie asupra orientărilor noi.
Literatura
de specialitate dezbate deseori subiectul salturilor în conştienţă
(numite deseori: salturi în conştiinţă, întrucât delimitarea între
noţiunile de conştienţă şi conştiinţă este relativ nou intrată în
această plajă tematică). Şi eu am preluat până de curând ideea
salturilor până când, la un studiu mai atent – îndrumată de către
ajutătorii mei astrali – am aprofundat şi am înţeles diferenţa dintre
adaptările noastre la schimbările de mediu (natural şi social) şi
adevăratele salturi în evoluţia noastră. De multe ori nu percepem
schimbările profunde de mediu şi nici adaptarea noastră la ele, pentru
că avem atât de multă experienţă în acest domeniu încât ele curg de la
sine, chiar dacă percepem noutatea şi greutatea de a le suporta. Avem
experienţă în a ne adapta, dar nu avem multă experienţă în a ne opri, a
le analiza, a înţelege curgerile lor şi a trasa liniile generale ale
trăirilor noastre în astfel de situaţii. Dar oricum învăţăm şi ne
orientăm de multe ori intuitiv, mai ales atunci când aflăm informaţii în
domeniile de interes.
Desigur
că fiecare dintre noi poate numi orice în fel şi chip, însă ar fi bine
să ţinem seama de liniile fine ale unor demarcaţii care, la un anumit
moment dat al conştientizărilor noastre, capătă contur şi se transformă
în bariere clare în calea confuziilor. Mai devreme sau mai târziu totul
devine o temă de conştiinţă!...
Şi pentru că a venit vorba, câteva repere s-ar dovedi utile.
Aşadar,
discutăm despre conştiinţă ca înţelegere a alegerilor noastre între
variante progresive de calitate, moralitate, ajutor oferit şi primit,
etc. Şi discutăm despre conştienţă ca percepere şi înţelegere a
diferitelor valenţe ale simţirii mediului înconjurător, prin
concentrarea propriei atenţii asupra unor aspecte ale realităţii
exterioare şi interioare deopotrivă, proprii sau ale altor semeni, cu
referire la evenimente, simţiri şi cunoaşteri proprii şi ale altor
întrupaţi. Vom vedea că nimic nu este atât de simplu cum ne-am obişnuit
să credem.
În
aceste studii discutăm mai puţin despre sensul medical – starea de
conştienţă/inconştienţă a unui bolnav: care poate fi sau nu conştient de
starea sa prin simţurile sale predominante – ale corpului său fizic,
conştient de starea sa de trezie fizică, conştient, şi reacţionând
parţial sau total la stimulii exteriori sau interiori. Dar va trebui să
discutăm cândva şi despre starea de conştienţă în timpul fenomenului de
comă (naturală sau indusă medical), căci lucrurile nu sunt de loc
simple, aşa cum cred mulţi dintre noi azi. Să punem însă accent acum pe
conştienţa definită mai sus, proprie omului conştient de experienţa sa
de viaţă; dar să nu uităm şi faptul că omul, aşa cum ştim acum, cuprinde
în ADN-ul său toate secvenţele ADN-ului celorlalte vieţuitoare (biblic:
omul a fost făcut “stăpân” peste toate celelalte vieţuitoare ale
Pământului). Aşadar, el poate simţi, conştientiza, absolut tot ceea ce
simte fiecare vieţuitoare planetară, în condiţiile pe care le trăiesc
toate la un loc şi fiecare în parte, împărţind cu noi aceeaşi planetă.
Starea
de conştienţă presupune de regulă, în cunoaşterea noastră generală, o
stare specifică corpului fizic, dar deja din ce în ce mai mulţi oameni
conştientizează starea de trăire majoritară prin corpul fizic, dar şi
alte feluri de trăire: şi prin corpul astral, şi prin corpul mental, şi
nu numai – chiar dacă de cele mai multe ori nu se conştientizează felul
câmpului, felul simţirilor. Ajungem astfel treptat la o regulă acceptată
a tuturor variantelor de conştienţă:
–
restrânsă, la trăiri prin corp fizic; le cunoaştem foarte bine, chiar
dacă mulţi dintre noi credem că trăirile “pe pilot automat” ar fi
învechite... Recomand celor care spun aşa să privească asemenea proprii
manifestări şi să vadă cât de minunat, abil, flexibil poate să facă omul
multe dintre acţiunile sale, pentru care i-au trebuit valuri de
eternităţi, de întrupări de o complexitate extraordinară pentru a ajunge
într-un asemenea punct. Şi mai ales modul în care, atât de rapid, poate
să se concentreze momentan la acţiuni pe care azi le numim banale: să
prepare o mâncare, să meargă pe bicicletă sau pe patine, să scrie sau să
înoate... Ca să nu mai discutăm de felul în care trăim mai multe
percepţii şi acţiuni în acelaşi timp, dintre care numai la una ne
concentrăm atenţia în timp ce celelalte... curg!... Avem aşadar nevoie
şi de acţiunile automate, şi de cele care cer atenţie concentrată, şi de
momentele în care singuri (cei care ştiu, desigur) ne urmărim conştient
şi fluid acţiunile, realizându-le fără urmă de automatism;
–
extinsă: cuprinzând conştientizările simultane ale altor câmpuri, prin
alte simţuri, până la simţiri simultane sau separate ale tuturor
câmpurilor.
Pornind astfel de la recunoaşterea distinctă a câmpurilor universice, vom delimita astfel:
1.
Starea de conştienţă fizică: primind şi conştientizând realitatea
câmpului fizic – a mediului fizic cu aceeaşi vibraţie cu corpul noastru
fizic, prin senzorii corpului fizic.
2.
Starea de conştienţă astrală: cu referire la realitatea percepută
simultan sau separat a câmpurilor fizic, vital (sau dublu-eteric) şi
astral – prin senzorii corpului fizic şi astral (corpul vital neavând
senzori de percepţie).
3.
Starea de conştienţă mentală: cu referire la realitatea percepută
simultan prin senzorii câmpurilor fizic, astral şi mental, în câmpurile
fizic, vital, astral şi mental. Este necesar de precizat: corpul mental
este de aceeaşi natură cu corpul astral, iar în deplasările corpului
astral (deplasări pe care le numim călătorii astrale: pentru autostabilizare vibraţională
şi pentru cercetare avansată proprie), conştientizăm realitatea
înconjurătoare şi prin senzorii corpului mental, şi prin senzorii
corpului astral – păstrând conştienţa percepţiei din corpul fizic. Dar
cei care au realizat călătorii astrale conştiente au remarcat faptul că
uneori avem imagini foarte clare, luminoase, detaliate, alteori
imaginile sunt înceţoşate, în nuanţe terne, chiar dacă se păstrează mare
parte din luminozitatea iniţială. Diferenţa este bine percepută în
călătorie astrală la mare distanţă prin galaxie, căci senzorii corpului
mental au o rază de acţiune mai scurtă decât senzorii corpului astral –
dar au o putere de pătrundere mai mare decât cei ai corpului astral,
având o vibraţie superioară. De aceea percepţiile celor care obişnuiesc
să efectueze în această viaţă călătorii astrale conştiente pentru
cercetarea galaxiei vor fi percepute cu grade mai mari sau mai mici de
înceţoşare şi de estomparea culorilor desfăşurării proceselor. Atunci
când percepem desfăşurările foarte clar, foarte luminos şi precis
conturate în culori vii, şi cu mult mai multe nuanţe decât cele
cunoscute din câmpul fizic perceput curent, înseamnă că ori cercetăm
elemente de compunere locală stelară şi planetară, deci apropiate, ori
ne cercetăm propriile amintiri din călătorii efective, realizate de-a
lungul acestui ciclu de vieţi, care se împletesc cu alte informaţii din
cunoaşterea generală precisă dinaintea ajungerii în această galaxie.4. Starea de conştienţă cauzală: este
ultima stare de conştienţă care apare în această perioadă oamenilor deja
obişnuiţi, consolidaţi în stările de conştienţă anterior prezentate,
consolidare care poate ajunge la înţelegeri avansate ale fenomenelor
care apar în câmpurile descrise anterior. Este o stare care apare rar,
repede-trecător, care se bazează pe percepţii rare prin corpurile
spirituale: spiritual (budhic) şi dumnezeiesc (atmic) pentru majoritatea
spiritelor sau enesic sau supraenesic pentru ajutătorii planetari.
Asemenea percepţii de vibraţie extrem de înaltă au loc doar dacă sunt în
destinul personal şi numai în momente optim alese de entităţile astrale
ajutătoare personale, doar cu ajutorul lor căci deocamdată doar ele pot
întotdeauna prelua şi procesa informaţii din câmpuri superioare celui
cauzal. Ele pot ajuta cercetătorului uman să-şi completeze cunoaşterile
sale din câmpurile cu frecvenţe de vibraţie mai joase, ajutându-l să
perceapă lumea complexă a vibraţiilor şi impactul lor asupra
vieţuitoarelor şi asupra lui însuşi. Aşadar, pentru a percepe câmpul
cauzal în stare conştientă, este necesar ca cercetătorul, observatorul
să fi avut deja experienţa percepţiei, măcar fugitive, a unui câmp
superior (spiritual (sau budhic), dumnezeiesc (sau atmic), enesic şi
supraenesic), în funcţie de evoluţia sa personală. Lumea percepută la
nivelele inferioare ca vibraţie este o lume a formelor – lumea percepută
la nivel cauzal nu mai are forme propriu zise până când “ochiul
interior” al cercetătorului se obişnuieşte cu acest câmp şi începe să
distingă ceva asemănător unor forme, iar corpul fizic (respectiv
creierul uman) începe să proceseze şi să arate informaţii din câmpul
cauzal: ele sunt extrem de complexe şi în cea mai mare parte necunoscute
de oameni în această perioadă planetară cu vibraţiile cele mai joase.
Dar experienţa noastră este în formare şi curând vom putea descifra cu
toţii asemenea elemente: nu numai luminiscenţa corpurilor cauzale (mai
frecventă azi), ci şi structurile lor, şi informaţiile pe care le pot
oferi din vieţile anterioare şi din sarcinile noastre la nivel cauzal.
Este
însă interesant de urmărit transformările corporalităţii raselor speciei
umane: şi simplu – aşa cum se prezintă ele în câmpurile continentale,
dar mai ales felul în care se prezintă ele în dezvoltările de la formele
pe care le au în vibraţii joase, comparativ cu formele la care ajung în
corporalitatea viitorului. Sunt faze de creştere treptată a volumului
şi structurilor interioare, şi mulţi oameni deja au asemenea
transformări ajunse la final, aşa cum se pot vedea deja actualmente în
câmpuri. Vom discuta în viitor pe larg despre acest aspect.
De
asemenea, un alt element deosebit de important este legat de modul în
care în corpul şi în câmpul cauzal – dar şi în celelalte câmpuri, se pot
percepe orice fel de evenimente privind evoluţiile celorlalte
vieţuitoare de pe planetă. Pământul este populat azi cu vieţuitoare care
au corpuri cu secvenţe ADN celular cuprinse în ADN-ul speciei umane –
şi la nivelul corpului fizic, dar şi la toate celelalte nivele ale
întreg sistemului corporal. Putem cerceta absolut toate vieţuitoarele
Pământului, la nivelul tuturor corpurilor lor, pentru fiecare specie în
parte: toate sunt integrate în secvenţele ADN-ului uman. Nu degeaba
adevărurile biblice spun că Dumnezeu a făcut omul stăpânul tuturor
vieţuitoarelor Pământului – iar acest adevăr ar trebui privit doar prin
prisma aceasta, nicidecum sub forma faptului că omul le este stăpân
pentru a le consuma, pentru a le chinui prin muncă silnică sau a le
provoca extincţia prin efectele acţiunilor lui. Inconştienţa cu care
privim azi planeta noastră şi biosistemul ei va fi deveni – în starea de
conştienţă totală ulterior terminării destinului fizic uman – o lecţie
emoţională complexă pentru fiecare spirit care a privit viaţa într-un
asemenea mod superficial.
Privind
în acest fel învăţăturile pe care le primim despre viaţa planetară,
privim lucrurile prin prisma perspectivei viitorului evoluţiei noastre.
Nu numai prin prisma formării (pentru unii) sau consolidării (pentru
alţii) a respectului pentru viaţa sub orice formă, ci şi prin prisma
faptului că acesta va fi felul de a percepe realitatea înconjurătoare şi
de a folosi asemenea percepţii pentru derularea sarcinilor de destin
uman pe Pământ, în continuare: un ajutor uman de mare anvergură pentru
regenerarea planetei. Începem să conştientizăm azi treptat o mulţime de
lucruri privind protecţia mediului, iar o asemenea conştientizare se va
dezvolta rapid în perioada următoare: pentru că este doar o decopertare a
unor înţelegeri, şi aplicaţii ale înţelegerilor străvechi, din
vremurile când absolut toţi oamenii puneau pe primul plan planeta şi
viaţa dezvoltată de ea. Aşadar cele pe care le trăim nu sunt simple
dezvoltări corporale, ci structuri corporale care permit, şi
impulsionează permanent folosirea forţelor noastre spirituale totale,
incomparabil mai mari decât cele pe care le putem folosi acum. Astfel de
forţe spirituale complex dezvoltate nu au avut condiţii de manifestare o
perioadă de timp – de la ultima glaciaţiune în prezent, ceea ce este o
perioadă scurtă comparativ cu vieţile foarte lungi ale întrupărilor
pământene în majoritatea lor. Pentru această perioadă, când vibraţia
cosmică şi planetară este foarte joasă, omul a renunţat, deplin
conştient (este foarte important acest lucru, pentru a înţelege
conştienţa, şi conştiinţa umană înalt-spirituală), la majoritatea
puterilor sale superioare – pentru că astfel de forţe consumă în
activităţile lor volume importante de fluxuri energo-materiale, consum
care ar fi condus către un dublu efect vital negativ:
–
pentru planetă şi pentru biosistemul ei însoţitor: un consum uriaş de
fluxuri pentru ca sarcinile corente ale spiritelor umane să se deruleze
pentru toate aspectele necesare evoluţiilor lor, în special în condiţii
de aglomeraţie planetară. Dacă acest consum nu ar fi fost moderat prin
restrângerea funcţiunilor corpurilor noastre, consumul pentru
întreţinerea lor în sarcinile noastre ar fi secătuit vitalitatea
planetei, în condiţiile în care aceste fluxuri pierduseră deja mult din
vibraţia lor după ultima glaciaţiune. În asemenea condiţii planeta nu ar
mai fi putut să întreţină vitalitatea biosistemului său, inclusiv a
oamenilor;
–
consumul de fluxuri cu o vibraţie ajunsă la cele mai joase nivele (aşa
cum au fost ele în toată perioada de la ultima glaciaţiune până în
prezent), ar fi condus la consolidarea unor manifestări de joasă
vibraţie – iar spiritele umane nu au venit pe Pământ pentru aşa ceva.
Vieţile s-au planificat a fi scurte, dar foarte dense (pentru că
spiritele umane au puterea să se confrunte cu aşa ceva), iar
corporalitatea s-a restrâns la minimul necesar pentru realizarea
sarcinilor de tip fizic. În caz contrar, amândouă aceste aspecte ar fi
condus la extincţia întregii vieţi planetare şi nu în ultimul rând, la
extinţia rapidă a omenirii.
Restrângerea
corporalităţii a fost bună şi pentru concentrarea atenţiei către
activităţile fizice, către biosistemul care oricum se manifesta fizic şi
până în acel moment, către întreaga fenomenologie a planetei, a părţii
sale fizice. Restrângerea timpului unui destin, unei vieţi a fost bună
în primul rând pentru greutatea de a suporta mult timp şi vibraţiile
joase, şi necunoaşterea între ele a grupurilor de spirite venite la
întrupare pe Pământ: dar necesară pentru universalizarea noastră, a
tuturor. Este una din multele faze ale universalizării noastre, din
parcurgerea cărora nu avem decât de învăţat să trăim cu toţii în pace,
în linişte: în orice condiţii, şi optime, şi obositoare. Toate ne
întăresc şi ne pregătesc pentru alte evoluţii, în continuare.
Iată
doar câteva aspecte legate de necesitatea unui accent pe vieţi cu
manifestare predominant fizică, doar cu aspecte astrale mentale şi
cauzale slab conştientizate, trăind vieţi scurte sub impulsurile voinţei
oamenilor: atât cât îşi pot ei aminti din învăţăturile anterioare şi
atât cât, şi cum pot folosi din resursele planetare.
Însă
lipsa de experienţă şi dorinţa de a se ridica la nivelul intuiţiilor de
manifestare pe toate planurile fizice, într-un timp scurt şi în spaţii
limitate, a condus la pierderea concentrării atenţiei la viaţa planetară
în ansamblul ei şi trecerea atenţiei pe supravieţuire cu orice preţ.
S-au dezvoltat acţiunile umane doar în domeniul folosirii planetei,
naturii ei, nicidecum al protejării ei, fără ca omul să-i înţeleagă
necesităţile şi fără s-o iubească ca pe sine însuşi. Apoi nu s-a mai
iubit nici pe sine însuşi... Nici demnitatea, nici onoarea. Adică nici
omenia. Au rămas doar seminţele răspândite prin lume, aşteptând să se
creeze condiţii pentru germinare.
Şi iată
că acele condiţii vin, în valuri, începem să le cunoaştem, să le
recunoaştem în sufletele noastre, căci ele au fost cândva tot ceea ce
putea fi mai frumos pentru sufletul uman: atât de frumos încât acum nu
ne mai vine să credem că le-am avut vreodată.
Conştientizarea
rădăcinilor necesităţilor noastre ne va ajuta în continuare să facem
acele salturi în conştienţă de la care am pornit discuţia.
De
asemenea conştientizarea lipsei percepţiilor la întreaga lor
complexitate enumerată mai sus (şi încă mai avem de discutat în
continuare) va conduce treptat cerinţa de învăţături din ce în ce mai
înalte, mai diversificate şi mai avansate privind desfăşurările
manifestărilor creative şi de relaţii interumane. Omul nu va mai
minimiza importanţa vieţii planetare, ci volumul creaţiei materiale, dar
punând accent pe calitatea execuţiei (a muncii umane) şi pe calitatea
obiectivelor. Supraproducţia de azi, care devitalizează planeta şi îi
omoară vieţuitoarele, va fi o amintire tristă care va conduce orice
spirit la o îngrijire, la o atenţie deosebită a calităţii oricărei
manifestări umane, atenţie acordată întotdeauna în asemenea condiţii
necesităţilor imediate, şi nicidecum plăcerii debordante.
Toate
trăirile noastre sunt necesare vieţii pământene, din ce în ce mai
complexă pe măsura trecerii timpului, aşa cum vedem clar acum; dar ele
sunt în acelaşi timp şi experienţe spirituale bogate pe drumul etern al
permanentei noastre universalizări.
-sursa-. http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articol/944/03.-extinderea-perceptiilor-de-la-fizic-la-multisenzorial.html
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu