Dar fiinţele umane sunt alcătuite din mai multe corpuri, fiecare dintre ele având propriul suflet: corpul fizic are sufletul instinctual, corpul astral are sufletul emoţional, iar corpul eteric (mental) are sufletul mental. Iar corpurile cauzale, organice, Buddhic și Atmic au, de asemenea, suflete, pe care cabaliştii le numesc yehidah, hayah și neshmanah. Cu toate acestea, fiecare corp are sufletul său: corpul fizic este vasul (containerul), sufletul este conţinutul, energia care îl animează, ambele constituind un tot, o unitate. Natura însăşi, cosmosul, este un corp fizic (corpul lui Dumnezeu), care are un suflet, sufletul universal, care umple acest corp cu chintesenţa sa. În ceea ce priveşte ştiinţa iniţiatică, ea stabileşte foarte clar: câte corpuri sunt, atâtea suflete există."
Omraam Mikhael Aivanhov
Spiritual master.
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu