„Seninătatea este una din
cele mai frumoase calităţi ale persoanei spirituale. Ea include pacea
inimii, calmul nervilor, tăcerea gândurilor şi a simţurilor, liniştea
comportamentului şi a corpului. Inima unei persoane liniştite nu este
tulburată niciodată. O persoană senină nu se desparte niciodată de
calmul ei oricare ar fi problemele cu care se confruntă.
După cum spune profetul David: „Chiar
dacă o armată s-ar ridica împotriva mea, inima mea nu se va
înspăimânta. Chiar dacă oamenii se vor ridica împotriva mea, eu îmi voi
păstra încrederea.” (Ps.27.3) Un astfel de calm vine din credinţă.
Dacă ne pierdem pacea interioară, toate
ne vor părea perturbate, iar ceea ce este simplu ne va părea complicat.
Această complexitate nu vine din exterior, ci din interior. Când inima
este în pace atunci şi nervii sunt calmi. Atunci, nu mai izbucnim în
mânie, ci dimpotrivă, ne rezolvăm în linişte problemele.
Dacă duhul nu reuşeşte să rezolve o
problemă nervii se agită pentru a ajuta. Nervii agitaţi semnalează
absenţa soluţiei, şi cu cât soluţia este mai puţin vizibilă, cu atât ei
devin mai agitaţi… Un om cu inima în pace şi cu nervii solizi trăieşte
calmul în gândurile şi în acţiunea lui. Gândurile lui sunt pline de
liniste, lipsite de agitaţie. Şi de aceea el poate acţiona cu hotărâre
şi seninătate, liber de mânie şi de anxietate.
Ceea ce ajută o persoană să găsească pacea interioară este pacea exterioară, un mediu lipsit de elemente creatoare de agitaţie.
Din această cauză călugării trăiesc în locuri retrase, departe de
zgomotele mulţimii, şi de veşti sau evenimente perturbatoare. Locul lor
de viaţă îi conduce la seninătate.
O viaţă de solitudine şi de izolare
aduce, în general, seninătatea căci simţurile nu mai sunt solicitate.
Potrivit spuselor sfinţilor noştri, simţurile sunt calea care conduce la gânduri. Ceea
ce vedeţi, auziţi şi atingeţi este la originea gândurilor voastre. Dacă
simţurile voastre sunt în repaus, au încetat să colecteze informaţii,
sunteţi eliberaţi de gânduri. Un loc liniştit ajută simţurile
să rămâne calme, şi conduce deci la seninătatea spiritului, la liniştea
corpului, la calmul nervilor. De aceea oamenii care caută liniştea duhului evită locurile zgomotoase.
Cei care iubesc seninătatea caută
locurile liniştite din toate puterile lor. Ceilalţi, vai, iubesc
zgomotul şi agitaţia şi n-ar putea trăi fără ele. Calmul şi liniştea îi
plictisesc…
Lucrarea spirituală trebuie făcută la momentul potrivit. Domnul S-a întrupat „la împlinirea vremii”. Era
momentul cel mai potrivit pentru împlinirea profeţiilor şi lumea era
pregătită să primească Cuvântul şi să înţeleagă lucrarea de salvare. Aceasta
ne arată importanţa de a alege momentul potrivit pentru orice lucru,
fie că este cazul de a vorbi, de a păstra tăcerea, de a sluji…
Asemenea plantelor care nu cresc decât în
sezonul lor, în climatul şi temperatura necesare. În ceea ce priveşte
vorbitul Biblia spune: „Există un timp pentru a tăcea şi există un timp pentru a vorbi”. O persoană înţeleaptă nu vorbeşte atunci când momentul impune tăcerea şi nu rămâne în tăcere atunci când trebuie să vorbească.
”Astăzi dacă auziţi vocea Lui nu vă împietriţi inimile”.
(fragment din S.S. Shenuda III, Fleurs du desert, Cahiers, Terre du Ciel)
Iti transmit din suflet Lumina si Lumina.
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu