Trăim vremuri memorabile. Dacă până acum
ni se părea că am intrat în accelerare de karmă de acum deja am intrat
în executare silită. Și e perfect.
Pe de-o parte este testul celor care,
nevoiți de circumstanțele din propriile vieți, au început de ceva timp
munca de conștientizare și vindecare a fricilor și a altor traume, iar
pe de altă parte e ultimul gong pentru cei care până acum s-au
încăpățânat să ignore orice semn, orice mesaj, orice informație care
risca să le tulbure noroiul călduț în care se scăldau.
Cei care au început munca cu ei înșiși
au ocazia acum să vadă unde sunt pe acest drum, ce mai au de vindecat,
dar mai ales au marea responsabilitate de a fi alături de cei care acum
sunt trosniți brusc de valul schimbării. Cei care înțeleg ce se întâmplă
în momentul acesta au marele privilegiu de a transmite din roadele
muncii lor cu sine și celorlalți, nu prin sfaturi pompoase, nici prin
prelegeri interminabile, ci prin simpla lor prezență.
Am mai zis, adevăratul maestru este omul
vindecat. Prin simpla lui prezență, un om care și-a vindecat o problemă
(de exemplu frica de sărăcie, sau de singurătate, rana de
respingere/abandon etc.) va transmite energia soluției prin interferența
câmpului său energetic cu al celorlalți. Pe rezonanță, în general
suntem atrași de oameni cu aceleași tipuri de probleme.
Cei care s-au trezit și au reușit să își
mai vindece din frici au acum ocazia de a calma persoanele din jur care
poate încă nu au atins acel nivel de echilibru, prin simpla lor
prezență și prin exemplul propriu. Pentru că da, ne amintim cu toții
câte citate am postat pe facebook cum că totul e o iluzie, dar parcă la
momentul ăsta nu e așa simplu să ne păstrăm calmul, așa-i?
Personal, văd acest virus ca pe o
binecuvântare. Și mă râcâie pe creier îndemnurile de rugi, meditații,
procesiuni pentru “eliminarea” lui.
Să eliminăm ce? Conștientizarea? Evoluția spirituală? Trezirea?
Oameni evoluează și își conștientizează
lecțiile (pe care ei și le-au asumat la nivel de suflet) prin
experimentare. Nimic nu ucide mai mult spiritul decât rutina, monotonia,
lipsa mișcării, a transformării. Viața însăși înseamnă schimbare,
transformare, adaptare la nou. Viața ar trebui să fie un flux, să primim
orice experiență cu care ne intersectăm și să ne manifestăm liber,
bazându-ne doar pe filtrul inimii noastre. Omenirea ajunge încet dar
sigur la starea ei naturală.
Da, în trecut din cauza nivelului scăzut
de vibrație și conștiință, oamenii au acceptat să fie organizați de
către alții în turme, cu norme și reguli general aplicabile, cu zece,
douăzeci, treizeci, un cod penal întreg de porunci, doar așa putându-se
asigura o oarecare liniște și ordine socială.
Încet încet nu va mai fi nevoie. Iar acum este ceasul al doisprezecelea pentru noi toți. E final wake up call.
Da, virusul aduce boală, suferință și
chiar moarte. Ca pondere să fim serioși cifrele nu se compară cu alte
pandemii care au fost de-a lungul istoriei. Dar ce nu înțelegem noi (dar
poate vom începe să pricepem) sunt principiile divine fundamentale:
- Nimic nu ți se întâmplă fără acordul tău. Niciodată. Dacă ceva ți se întâmplă înseamnă că la un anumit nivel (cel mai des inconștient) ți-ai asumat și ți-ai dat acordul să experimentezi acea situație.
- Pe baza punctului 1, momentul morții este ales de sufletul tău (de sinele superior – octava cea mai înaltă), din nou la un nivel inconștient. Tu alegi când mori. La fel toți cei dragi ție.
- Moartea înseamnă transformare. Noi nu suntem oameni cu suflete, ci suntem suflete care experimentează temporar starea de om. Ieșirea din trupul acesta uman este mai degrabă o eliberare, deoarece sufletul nostru este infinit. Momentan suntem prinși și încorsetați în existența asta, tocmai pentru a ne dovedi noi înșine că putem să aducem cele mai înalte frecvențe chiar și în cea mai densă formă. E pariul pe care cândva l-am făcut cu noi înșine. Și cu Pământul.
- Noi toți suntem Dumnezeu în manifestare. Noi ne creăm realitatea, iar dacă nu ne place realitatea tot ce trebuie să facem e să înțelegem de ce trăim ceea ce trăim, să ne vindecăm traumele care au determinat ceea ce experimentăm momentan, pentru a materializa de pe un alt nivel de conștiință, superior.
Acestea fiind spuse, cu toții vom
experimenta perioada prin care trecem în mod diferit, în funcție de ceea
ce am ales și ce avem nevoie să înțelegem în acest moment.
Ceea ce trăim acum ne obligă în primul
rând să ne oprim. Oprindu-ne din alergarea zilnică vom înțelege cât de
stupidă era, cât de mult nu trăiam și cât de mult fugeam de noi.
Oprindu-ne, începem să observăm tot ceea
ce eram prea ocupați să observăm: pomii, cerul, primăvara, oamenii de
lângă noi. După, vom începe să ne observăm pe noi înșine. Pe scurt, tot
ceea ce contează cu adevărat.
Oprindu-ne și uitându-ne în jurul nostru
vom vedea în sfârșit cine suntem de fapt noi în viețile noastre. Acum
avem timp să vedem. Marea majoritate a intrat deja în atacuri de panică.
Să stai tu cu tine e tocmai frica maximă.
Acest virus va curăța tot ce înseamnă
social, politic, economic. Lumea nu va mai fi la fel. Va fi mult mai
bună. Garantat. Dar da, schimbarea nu e confortabilă, vine cu
zgâlțâieli. Cât de mari – depinde de cât de multă rezistență opunem.
Acceptarea este cheia.
Acest virus va curăța tot ce înseamnă
vieți personale ale tuturor celor care sunt dispuși să deschidă ochii,
măcar acum în al doisprezecelea ceas.
Nu erai fericit cu jobul tău, dar nu
îndrăzneai să accepți asta nici măcar față de tine? Te mințeai că totul e
perfect? Felicitări, acum vei rămâne fără. (nu te stresa, ai încredere
că vei intra fix pe drumul pe care trebuia de mult să fii)
Nu erai fericit în relația ta dar te
mințeai că e ok, așa trebuie să fie (din dependențe toxice, frici,
ipocrizie și lașitate)? Felicitări, acum vei petrece săptămâni întregi
închis în casă cu partenerul/partenera! Succes!
Toată viața ai fost focusat pe acumulare
de bani, oricum, cu orice preț, cât mai mulți bani, să ai, să nu-ți
lipsească (evident din frică maximă de sărăcie)? Felicitări, bursele
sunt în picaj, economia în derivă!
Schimbarea vine întotdeauna cu frică. E
în natura umană. Creierul reptilian se activează. Este normal. DAR acum e
momentul să transcendem creierul reptilian. Să înțelegem ce contează cu
adevărat, să ne găsim adevărul și să trăim în el.
Orice înseamnă material este spulberat
pentru a vedea că orice este material este iluzie. Singurul adevăr este
și va rămâne iubirea. Pe care o vom descoperi cu toții în interiorul
nostru doar după ce dăm la o parte molozul fricilor acumulate de mii și
mii de ani. Și care ne va reconecta unii cu alții, pentru că doar
reconectându-ne și ajutându-ne vom putea să ne ridicăm. Doar împreună
vom evolua cu adevărat. Individual doar până la un punct.
Cu cât vom înțelege mai repede să ne
uităm la tot ceea ce am evitat o viață să vedem cu atât perioada asta se
va transforma în binecuvântare. Cu cât vom opune rezistență schimbării
și ne vom încăpățâna să omorâm cu mentalul incărcat de frici vocea
sufletului nostru, cu atât vom experimenta suferință, haos și
deznădejde.
Acum este momentul să ne oprim și să ne
uităm cu atenție în jur și să ne întrebăm cu onestitate: dacă asta ar fi
ultima clipă a mea pe pământ, aș fi fericit cu persoana care am fost?
Aș fi fericit cu viața mea, așa cum mi-am trăit-o? Aș fi fericit cu
deciziile pe care le-am luat? Aș fi fericit cu oamenii de care sunt
înconjurat? Aș fi fericit cu omul care sunt? Cât de mult mi-am lăsat
lumina interioară să strălucească în jurul meu și în viețile altora? Cât
de mult am ajutat? Necondiționat, fără manipulări, fără agende ascunse…
Câte relații pe care le-am avut și pe care le am sunt cu adevărat autentice și câte sunt bazate pe interes (de orice natură)?
Sincer.
Nu este un bilanț simplu de făcut. Dacă vi se pare simplu înseamnă că nu l-ați făcut cu adevărat..
Nu mă înțelegeți greșit, în niciun caz nu sunt o persoană fatalistă, dimpotrivă, doar mă știți, sunt relaxată!
DAR … este cu adevărat ceasul al doisprezecelea.
-sursa- https://chakrarelaxata.ro
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu