Viata mea este o energie minunata care se numeste Dumnezeu.Urmez si Cred in Firul Minunii! Sunt un Lucrator cu Lumina.. Imi doresc sa ajut oamenii sa isi gaseasca puterea si echilibrul interior, sa le aduc aminte ca nu sunt singuri, sa le propun sa inceapa sa se cunoasca nu numai prin intermediul mintii, ci si prin puterea intuitiei, a inimii.
Totalul afișărilor de pagină
31 oct. 2020
DIMENSIUNI DE LUMINA ...
30 oct. 2020
Cine alegi sa fii...
27 oct. 2020
Fiecare dintre voi vă alegeți familia...
21 oct. 2020
Nu e nimic mai puternic decât un om înfrânt care se ridică din propria-şi cenuşă!...
Azi,am privit în adâncul sufletului şi m-am întrebat cum m-am reclădit din piesele sfărmate.Momentele când mă vedeam în frânturi,par acum aburite de negura timpului.Retoric sau nu,însă,relativitatea e un factor esenţial.Dar am descoperit că cele mai puternice inimi sunt îmbrăcate în cicatrici care ar provoca disconfort emoţional oricărui privitor.
Am căzut la pământ privindu-mi sufletul cum se împrăştie sub ochii mei de foarte multe ori.Inima mea a fost zguduită tot de atâtea ori şi tot pe atâtea s-a reclădit.Iar căuşul pumnului l-am umplut cu lacrimi şi frustrări de nenumărate dăţi pentru a zâmbi temeinic în ziua următoare.Dinţii i-am scrâşnit şi eu,simţind povara durerii sufleteşti…
Mulţi citind aceste rânduri,deja au început să mă compătimească.Însă acest articol îl scriu cu gândul de a evidenţia faptul că fiecare moment ori etapă dificilă reprezintă un strop din puterea pe care azi am reuşit să o dobândim.Fiecare zâmbet pe care acum îl afişez este clădit din frânturile momentelor mai puţin fericite.
Şi da…Atunci am simţit cum aerul mi se opreşte în plămâni,nedorind să-şi desfăşoare bioritmul clasic.Însă cred cu tărie că scopul meu în viaţă a fost să învăţ cum să mă ridic,cum să îmi scutur genunchii de praful căderii şi cu un zâmbet larg să mă adun.
Care este defectul meu cel mai acut?Acesta constă în faptul că observ fiecare acţiune şi subînţeles,fir-ar să fie…Iar atunci mă retrag din joc,dacă nu îmi face cinste.Observ şi asimilez..
Azi,însă am adunat frântură cu frântură reuşind să mă repar.Această
schimbare a implicat şi pierderea anumitor persoane care motivau că sunt
diferită.Mi-am asumat pierderea şi consecinţele schimbării.Libertatea
aparţine oricui.Fiecare suntem liberi să rămânem alături de alte
persoane sau să plecăm.Iar o pierdere azi poate reprezenta o stavilă
importantă în evoluţia noastră.
În timp ne formăm ca persoane diferite,unice şi speciale.Luptele,încercările,obstacolele pe care viaţa ni le interpune în drum şi pe care decidem să le înfruntăm cu fruntea sus,având sufletul istovit, ne conturează caracterul.Când întâmpin o situaţie dificilă o privesc cu recunoştinţa cuvenită,fiindcă lecţia pe care aceasta mi-o predă nu aş reuşi să o dobândesc altfel.Chiar dacă dinţii îmi scrâşnesc nu o blamez şi nu caut drumul cel mai uşor în scopul să mă scap de ea mai repede.Este esenţială modalitatea de percepere a fiecăruia dintre noi.Cu ajutorul percepţiei şi doza potrivită de maturitate putem ajunge să ne menţinem moralul focusat.
Regretul este prezent frecvent în cotidianul nostru.Constituie totodată
un impediment duşmănos sufletului nostru.De-a lungul timpului am ajuns
să consider că acesta nu îşi are loc în viaţă.Frustrarea pe care
regretul o conturează poate deveni bolnăvicios de toxică.Astfel că este
benefic să eliminăm regretele şi să ne arătăm recunoştinţa faţă de
lecţiile pe care le învăţăm zilnic.Mulţi aţi zice că am avut prieteni.Dar să
ştiţi că în acele momente nimic şi nimeni nu mă ajutau,decât voinţa şi
îndârjirea de a-mi relua viaţa.Şi a mai fost un element de o importanţă
infinită…Faptul că eu mereu mascam tot ce era gri şi trist cu zâmbete
actoriceşti.
-sursa- https://emanuelaandricam.wordpress.co
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.
19 oct. 2020
Cele trei comori în Medicina tradițională chinezească...
Cele Trei Comori – Jing, Qi și Shen – sunt substanțe/energii pe care le cultivăm în Qigong și în Practica Alchimiei interioare. Nu există o traducere exactă pentru Jing, Qi și Shen, ele deseori sunt traduse ca Esență, Vitalitate și Spirit. Practicantul Qigong învață să transforme Jing în Qi în Shen – așa numita ”cale a transformării” – și de asemenea să transforme Shen în Qi în Jing – ”calea generării” sau ”calea manifestării”. Cele Trei Comori pot fi văzute și ca trei frecvențe diferite, sau existente într-un continuum de frecvențe. Practicanți ai Alchimiei Interioare învață să își moduleze conștiința de-a lungul spectrului vibrațional – alegându-și frecvența în același fel în care am putea să alegem un anumit post radio.
Jing – Energia creativă
Energia cea mai concentrată sau de vibrație cea mai densă este Jing.Din cele Trei Comori, Jing este asociată cel mai mult cu corpul fizic. Casa Jing este Dantien-ul de jos, sau Sistemul de organe al Rinichilor și include sistemul reproducător cu sperma și ovulele. Jing este considerată ca rădăcina Vitalității noastre, substanța fizică din care se naște viața. Herbalistul modern Ron Teeguarden ne povestește cum profesorul său, Maestrul Sung Jin Park, asemăna Jing cu ceara și fitilul unei lumânări. Ea mai poate fi văzută ca fiind similară componentelor hardware și software dintr-un computer – baza fizică a unui sistem funcțional. Jing se pierde prin stres sau griji excesive. Ea se consumă, în cazul bărbaților, prin activități sexuale excesive (care includ ejacularea) și în cazul femeilor prin menstruații excesiv de abundente. Jing poate fi refăcută prin suplimente dietetice și din plante dar și prin practica Qigong.
Qi – Energia forței vieții
Qi — Energia forței vieții — este cea care animă corpurile noastre, care permite mișcările de tot felul: mișcările respirației în și în afara plămânilor, mișcarea sângelui prin vase, funcționarea diferitelor Sisteme de Organe etc. Casa Qi este Dantian-ul de mijloc și este asociat în special cu Ficatul și Sistemul Splinei. Dacă Jing este ceara și fitilul lumânării, atunci Qi este flacăra – energia produsă prin transformarea bazei fizice. Dacă Jing este hardware-ul și software-ul computerului, atunci Qi este electricitatea ce permite sistemului să pornească și să funcționeze ca un computer.
Shen – Energia spirituală
Cel de-al treilea element din cele Trei COmori este Shen, care este Spiritul sau Mintea (în sensul ei larg). Casa Shen este Dantian-ul superior și este asociat cu Sistemul Inimii. Shen este radiația spirituală ce poate fi văzută strălucind prin ochii unei persoane – emanația unei iubiri-bunătăți universale, a compasiunii și a unei puteri iluminate al unei inimi dând pe afară de înțelepciune, iertare și generozitate. Dacă Jing este ceara și fitilul lumânării și Qi este flacăra, atunci Shen este radiația pe care o produce flacăra – ce îi permite de fapt să fie o sursă de lumină.În același fel cum lumina unei lumânări depinde de ceară, fitil și flacără la fel depinde și Shen de cultivarea Jing și Qi. Doar prin templul unui corp puternic și echilibrat poate Spiritul să strălucească.
sursa: https://www.learnreligions.com/the-three-treasures-3182922
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.
17 oct. 2020
Medicina viitorului ...
Adevărata medicină trebuie să atingă întreaga fiinţă-
"Medicina care se limitează să intervină numai asupra organului bolnav nu se bazează pe principii bune. Adevărata medicină trebuie să atingă întreaga fiinţă; atunci când te străduieşti să regenerezi fiinţa în întregul ei, fiecare organ, fiecare punct din corp beneficiază de această regenerare. Medicina viitorului nu se va ocupa să vindece numai un singur organ: ea îi va învăţa pe oameni să-şi însănătoşească întreaga fiinţă, să o purifice, să o pună în armonie cu întreg universul. Vor dispărea atunci nu numai bolile uşoare declarate, ci şi alte tulburări ascunse care aşteptau ocazia să se manifeste.
Pentru moment, se prescriu nişte medicamente pentru un anumit organ, se operează un altul, dar fiinţa umană continuă să fie bolnavă, fiindcă nu există o viziune totală asupra ei. În viitor, se va lucra astfel încât cea mai mică indispoziţie va constitui o ocazie de a acţiona asupra ansamblului organismului."
Omraam Mikhaël Aïvanhov
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.
16 oct. 2020
Starea emoțională...
13 oct. 2020
Dreptul divin la viata...
12 oct. 2020
Curatarea energiei banilor...
Acest lucru se face astfel: luam banii intre palme, si facem semnul Sf Cruci sau vizualizam Crucea de lumina in brate egale pe ei ,putem face si simboluri de putere si dam intentia de curatare si vizualizam cum se curata de tot ce s-a adunat negativ la nivelul lor.La fel se poate proceda si cu cartile de credit.
Banii pot fi impregnati cu tot felul de griji si ganduri.Curatindu- i, banii stau la noi curati si pleaca de la noi tot curati. Contribuim astfel la ridicarea vibratiei banului, schimbarea modului in care sunt ei folositi.Banii sunt ordonati in portofel, pentru a pastra ordonata energia banului.Din cand in cand curatam energetic si portofelul nostru cu lumina, simboluri de putere care se poate murdari cu energia inconjuratoare si chiar cu emisiile noastre .
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.
11 oct. 2020
Vindecări paranormale...
9 oct. 2020
Eu,omul...
Eu sunt eu,si cred ca viata mi-a dat destule lectii sa invat cine sunt cu adevarat.Am invatat ca in lumea aceasta daca nu sti sa iti pazesti pielea ti-o mananca lupii la propriu,nu la figurat,asa este de rea aceasta lume.As dori sa pot spune in putine cuvinte ca lumea aceasta este una frumoasa,ca am un loc al meu,ca ma simt bine alaturi de oameni,ca ii iubesc,si ca eu pot face ceea ce inima mea imi spune sa fac.Sincer,nu este deloc asa.Lumea nu este deloc frumoasa,este plina de ura,de oameni care te jupoaie de viu daca au sansa sa o faca,si sa stiti ca la un moment dat chiar au facut-o,ca am iesit asa de jumulita ca si acum am probleme cu propria mea minte sa sterg necazul suferit. Eu cred ca sunteti multi care suferiti ca nu va gasiti locul in aceasta lume,ca nu puteti sa va purtati cum vreti voi,ca nu aveti prieteni ca voi,ca nu sunt prea multi oameni care sa fie macar putin cum doriti voi sa fie,si ca asa cum eu imi pun intrebarea cine sunt eu in lumea aceasta ,tot asa si voi va puneti intrebarea aceasta. Eu m-am impacat cu ideea ca schimbari nu o sa vad prea multe in viata mea,nici nu imi doresc alceva decat sa fiu sanatoasa si sa imi vad de viata mea asa cum este ea acum,ca este destul de linistita si frumoasa,desi nu am prea multe.Eu ma multumesc cu putin,cu lipsa prieteni ,ca sunt greu de gasit,si cu ideea ca sunt departe de locurile natale.Pana la urma putem fi fericiti si cu foarte putin,si departe de casa noastra unde ne-am nascut,sau unde am trait multi ani,ideea este sa ne simtim acasa oriunde ne poarta viata,si sa ne bucuram de tot ceea ce avem,fie el si putin. Eu stiu cine sunt,cine voi fi in viitor nu stiu,dar stiu clar un lucru legat de viitorul meu,acela este ca la un moment dat va veni si randul meu sa fiu cine sunt cu adevarat,si atunci lucrurile vor fi altfel,lumea va trebui sa afle adevarul meu,si numai al meu,si nu le va pica deloc bine. V-ati intrebat vreodata cum va fi lumea peste 50 de ani? Va spun eu cum,posibil foarte rau,pentru ca asa cum merg lucruile doamne fereste sa nu ne alegem cu vre-un razboi,sau dintr-o data se va intampla ceva de bine,desi sa stiti ca ma cam indoiesc ca vom experimenta binele asa peste noapte.Probabil o sa vina cineva si sa suceasca mersul lumii la 180 de grade brusc ,si uite asa sa ne alegem cu ceva frumos.Foarte probabil,dar sa vedem cine sa faca asa ceva,ca omul nu are minte nici sa ajunga sa isi vada ceafa,dar sa mai si schimbe lumea. Povestea mea,poate este povestea multora de pe Pamant,adica oameni simpli cu multe greutati ale vietii,care nu se integreaza in aceasta lume ca nu sunt ca lumea,si uite asa risca sa fie nefericiti daca nu invata sa fie fericiti cu ce isi daruiesc ei singuri,nu cu ce le daruieste lumea.Nu asteptati dragilor sa va daruiasca cineva ceva,ca cine stie daca o sa primiti ceva,si daca veti primi sa nu cumva sa aveti si surprize neplacute sa vi se spuna ca vi sa dat acel ceva.Faceti-va viata frumoasa singuri,invatati sa supravietuiti printre cine doarme ,ca asa este lumea,deci nu avem ce discuta pe aceasta tema.Daca toata lumea este la fel de adormita,eu ce pretentii sa am,merg mai departe cu posibilitatile create de mine,si imi vad de viata mea,asa cum face toata lumea.Ma bucur cu ce am,cu ce realizez si cam atat,asta este viata,si asa va fi poate multa vreme de acum incolo,ca asa merg lucrurile in aceasta lume.Cine sa imi ofere mie ceva,daca asa sunt toti? Deci,invatati sa fiti fericiti si totul o sa fie bine,ca asta este viata noastra de acum incolo,o continua lupta cu adormitii,de unde vom iesi invingatori si cu lectii invatate,si cu reusitele noastre personale,ca alceva nu avem de ales in aceasta lume adormita.Va indrum sa gasiti o cale sa fiti fericiti in aceasta lume adormita.Va asigur ca fericirea depinde doar de voi sa o aveti,nu o veti primii gratis de la nimeni. Si asa este...
-sursa-http://inspatelescenei2016.blogspot.com/
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.
7 oct. 2020
VINDECAREA PRIN CREDINTA, VOINTA SI IMAGINATIE! ...
6 oct. 2020
LINIA TEMPORALA A REGASIRII DE SINE ...
5 oct. 2020
Ce este Sufletul...
DUMNEZEU este creatorul Universului, al materiei si al vietii. Datorita unui gand de Iubire al lui Dumnezeu a avut loc un „Bum”- Bing Bangul de care stim cu totii. In timpul acestui Bum s-au desprins, din energia care a explodat, zeci, sute de miliarde de alte energii mai mici. Acestea sunt Sufletele,caci noi suntem Energia gazduita de corpurile noastre. Noi emitem energie 360° de jur imprejurul nostru si pe verticala, pana in Cosmo; suntem conectati tot timpul cu Universul, Energia principala din care suntem „rupti”.
Imaginati-va un foc pe care il scormonim cu un bat: din el sar zeci de scantei care la randul lor si ele sunt focuri mai mici.Asa s-a intamplat si in timpul Bumului (Bing-Bangului) cu energiile ( sufletele noastre).
Sufletele noastre sunt la fel. S-au ” rupt” din energia principala in acelasi timp ele sunt interconectate. Nu exista suflet mare sau mic, tanar sau batran.Toate SUFLETE AU ACEEASI VARSTA SI SUNT LA FEL. Mai precis: noi suntem de-o seama cu bunicii, parintii nostrii ce ne difera,este doar corpul si asta pentru ca sufletele lor au ales sa vina pe Pamant inaintea noastra.Fiecare suflet isi alege momentul cand sa vina cat si experientele prin care va trece in aceasta viata. Pe noi ne diferentiaza doar corpurile si experientele, in rest noi suntem la fel si avem aceleasi scopuri Divine de a evolua trecand prin diferite experiente.
Sufletul ( noi) suntem nemuritori. traim multe vieti in care alegem multe experiente: intr-o viata putem fi foarte bogati, in alta saraci, calai, tortionari si in alta terapeuti, doctori ( vindecatori) conducatori, in alta supusi s.a.m.d.
Toate astea fac parte din evolutia noastra, iar noi, ca sa putem evolua, avem nevoie de experiente diferite. Pentru a sti cum este caldul trebuie sa stim cum este frigul, sa stim cum este binele trebuie sa stim si cum este raul. Una fara cealalta nu se poate, asa cum acceptam binele in viata noastra, sa acceptam si raul si numai asa sa apreciem ceea ce avem, amintindu-ne cum era cand nu aveam. Sa apreciem caldura cand ne este frig, sa apreciem sanatatea cand suntem bolnavi si nu in ultimul rand sa-i multumim Domnului pt toate incercarile prin care trecem.
Asa cum Sufletul alege cand sa vina (sa se nasca) pe pamant, asa alege si cand sa plece ( moara). Cand el simte ca este implinit, ca menirea lui Aici s-a terminat, pleaca. Asta este ” moartea” noastra, de fapt moartea este un nou inceput pentru noi, doar corpul moare, sufletul (energia) se intoarce Acasa, la energia din care s-a „rupt”, la Dumnezeu! Deci noi hotaram cand sa venim, ce alegem sa traim ca experienta, cat sa stam si cand sa plecam. Acesta este unul din darurile pe care Dumnezeu ni le-a dat: LIBERUL ARBITRU. De aceea nu trebuie sa fim tristi cand cineva moare caci este alegerea lui, a sufletului. Stiu: pare greu de crezut, dar asta este purul adevar, insa noi, in egoismul nostru, plangem ca el,ea, a plecat dar nu acceptam, nu credem ca de FAPT EL A SCAPAT SI ESTE FOARTE BINE ACOLO SUS SI CA ESTE UN NOU INCEPUT PENTRU EL…EA.
” VIATA ESTE O ALTA NOUA EXPERIENTA
MOARTEA ESTE O ALTA NOUA VIATA”
Un alt mare dar de la Dumnezeu pe care l-am primit este UITAREA! Stiti acea pilda: „Omul cat traieste invata”. Noi nu invatam nimic pentru ca stim totul, nu trebuie decat sa ne amintim.OMUL CAT TRAIESTE „INVATA” SA-SI AMINTEASCA CEEA CE STIE DEJA! Daca ne-am aminti totul n-am mai avea nimic de facut. Imaginati-va cum ar fi sa nu avem nimic de facut. Cum ar fi viata? Ca sa intelegeti ca noi stim totul dar am uitat: ganditi-va la oamenii care au anumite aptitudini, talente. De unde credeti ca stiu sa faca acele lucruri ei nefacand vreo scoala sau pregatire de specialitate? Sau chiar dvs cu siguranta macar odata in viata ati facut un lucru si v-a iesit foarte bine desi era pentru prima oara cand il faceti si ati spus: “Asa mi-a venit sa fac sau sa-l fac si mi-a reusit!”
„TALENTUL ESTE ACEL CEVA PE CARE IL STIAM DINTOTDEAUNA, DAR L-AM UITAT
SI IN VIATA ASTA NI L-AM AMINTIT”
Va povesteam mai devreme ca sufletul ( noi) alegem cand sa venim si ce Experiente vom avea: asa ne alegem si Parintii. Copilul da roata, o viziteaza pe viitoarea Mamica cam cu doi ani inainte ca ea sa ramana insarcinata. Multe mamici spuneau sau spun ca simteau sau simt o prezenta inainte de a ramane insarcinate sau ca si-au visat copilul, copii. De aceea este foarte importanta starea emotionala a viitoarei mamici, armonia dintre viitorii parinti trebuie sa fie impecabila, sa nu fie gelozie, suparari, sa accepte toate incercarile vietii, sa-i ierte pe cei ce le-au gresit, sa nu aiba atasamente de job, bani, bunuri materiale, adica atasamente de viitor.Sunt multe femei care sunt foarte atasate de job, cariera, de partenerul de viata, sunt preocupate sa-si faca un rost financiar in viata si dupa aia vor copil, dar nu raman insarcinate. Pai cum sa ramana insarcinate cand ele, atunci cand au fost pregatite sa devina mamici, erau preocupate de alte lucruri si n-au simtit sufletul viitorului copil ca le da „tarcoale”? Cum spuneam si in primul articol, din nefericire Materialismul ne conduce viata, ne influenteaza hotararile. Cand simtim in suflet ca vrem copil, sa-i dam drumu la „treaba” sa nu anulam momentul din diferite motive: nu sunt pregatit, n-am o casa, o situatie profesionala, financiara optima caci aceasta anulare poate sa dureze ani sau toata viata dupa unele cazuri.Multe cupluri, foarte multe se chinuie in ziua de azi sa aiba un copil, dar nu au. Unul din motive, pe langa anumite Mosteniri Karmice, este ca au anulat Clipa…Momentul.
„SA NU FIM NICIODATA SUPARATI PE PARINTII NOSTRII INDIFERENT DE CE AU FACUT SAU N-AU FACUT! SA-I ACCEPTAM ASA CUM SUNT PENTRU CA NOI I-AM ALES”
NOI avem un Gand, iar in spatele gandului mai este un Gand: GANDUL SPONSOR. Primul gand vine din suflet, iar daca alegem ceea ce ne cere, ne spune sufletul, aceasta alegere este cea mai puternica, pura si cea mai inalta alegere ce ne aduce numai bine pentru ca dorinta, alegerea sufletului este Dumnezeasca. Dar noi am fost educati sa gandim de doua ori pana luam o hotarare cea ce este o mare greseala. Ce inseamna a gandi de doua ori? De exemplu: suntem intr-o relatie, casatoriti sau nu, avem sau nu aven copii si ajungem intr-o etapa a relatiei care din diferite motive numai merge (NIMIC NU E INTAMPLATOR). Nu mai suntem impliniti, fericiti, simtim ca ne sufocam.
Primul gand este sa plecam. Simtim nevoia de libertate (NOI SUNTEM SPIRITE LIBERE) cand deodata apar indoielile, intrebarile, FRICILE. Oare ma pot descurca singur(a)? Imi gasesc pe altcineva care sa ma accepte asa cum sunt? Pot singur(a) sa-mi cresc, educ copilul? Ce spun parintii, prietenii, rudele, Societatea? Cand apar astfel de frici, deja s-a instalat confortabil GANDUL SPONSOR!
Datorita acestui gand care dezvolta neincrederea in Noi, in Dumnezeu, ramanem intr-o relatie, casnicie nefericita, traim in durere si deziluzii. Ii punem pe altii inaintea noastra, facem sacrificii, iar pe noi ne lasam la urma, nu luam in seama dorintele care vin din launtrul nostru, facem doar ce ne spune mintea (gandul) nu ce ne cere Sufletul.
Stand intr-o astfel de relatie pentru ca avem copii sau din alte motive ne facem foarte mult rau. Crestem in noi nemultumiri, suparari, frustrari. Toate acestea nasc rautati, agresivitati nemultumiri legate de viata, etc . Ne trezim la un moment dat ca ne imbolnavim, iar ce este si mai rau este ca datorita starilor, gandurilor, emotiilor, trairilor noastre interioare se imbolnevesc si copii nostrii. Sunt mii de familii in care ” domneste haosul”, gelozia, agresivitatea, pretentiile, judecatile, blamarea. Apar pe la televizor sau prin ziare, pe strada, se fac campanii umanitare pentru familii cu copii bolnavi, dar ei nu-si dau seama ca sursa problemelor pe care le au copii sunt Ei, Parintii.
Toate bolile vin din interior, sunt adunate in Suflet de aceea este foarte bine sa Multumim pentru fiecare afectiune pe care o avem caci ea face parte din procesul de Puficare al Sufletului (al nostru). Noi nu facem asta. Din contra: suntem suparati cand corpul nostru sufera, nu constientizam ca noi am adunat in suflet toate Fricile si Emotiile Negative
„Inainte sa tratam o afectiune, o boala, trebuie sa gasim sursa ce le genereaza. Gasind-o si tratand-o dispar si bolile”
Cu totii am avut cate o etapa in viata, de zbucium interior, de rataciri, deziluzii, impovarati de datorii, frici s.a.m.d in urma carora am cazut in depresie, eram fara chef de viata, fara pic de energie. Toate aceasta incarcatura o duce Sufletul. Ca el sa se incarce cu Energia Universului, induce Somnul! Somnul este o Inventie! Cand dormim Sufletul se inalta la cer, se reincarca energetic. Astfel dupa ce dormim suntem refacuti, avem bateriile incarcate cum spunem noi. Oamenii ridicati Spiritual au nevoie de foarte putin somn. Nou nascutii dorm in primele luni de viata asa de mult pentru ca Sufletul nu e obisnuit cu noua stare, noul corp, vine pleaca, vine pleaca, iar cand incepe sa se obisnuiasca cu noua stare nu mai pleaca asa des si atunci copilul doarme mai putin.
Cand cei dragi noua se simt impliniti, simt ca menirea lor Aici s-a terminat si aleg sa plece,poate inaintea noastra, dar asta nu inseamna ca nu raman langa noi. Sunt persoane mai sensibile care interactioneaza cu sufletul celui drag : in vis, in viata de zi cu zi, ii vad, vorbesc cu sufletul, primesc sfaturi, mangaieri etc. Daca ati trecut sau treceti prin astfel de experiente sa nu va speriati. Din contra: primiti-le cu bucurie si cu iubire. Cereti-le ajutorul ori de cate ori aveti nevoie si nu in ultimul rand, sa multumiti Domnului pentru acest Dar caci de la El Este.
Este unul din Ingerii dvs Pazitori!
Despre Suflet (noi) ar fi mult foarte mult de vorbit, iar eu v-am povestit in mare despre acea particica din Dumnezeu care este Sufletul (noi). Sa ne ascultam Sufletul, dorinta lui sa fie primordiala pentru noi,sa nu mai dam voie gandurilor sa domine dorinta sufletului caci daca alegem aceasta prima dorinta avem parte de tot binele pe care ni-l poate oferi viata. Este o alegere Dumnezeasca! Sa ne gandim mai mult la noi, sa ne iubim mai mult, sa nu punem pe nimeni si nimic inaintea noastra decat pe Dumnezeu.
Sa ne fie noua mai intai bine caci daca ne Este noua bine, le Este si celor din jur bine.
„Nu este nimic Ne Dumnezeesc sa va puneti pe Voi pe primul loc”
-sursa-https://vindecareafricilor.wordpress.com
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella