Nu e nimic mai puternic decât un om înfrânt care se ridică din propria-şi cenuşă!...

 

Azi,am privit în adâncul sufletului şi m-am întrebat cum m-am reclădit din piesele sfărmate.Momentele când mă vedeam în frânturi,par acum aburite de negura timpului.Retoric sau nu,însă,relativitatea e un factor esenţial.Dar am descoperit că cele mai puternice inimi sunt îmbrăcate în cicatrici care ar provoca disconfort emoţional oricărui privitor.

Am căzut la pământ privindu-mi sufletul cum se împrăştie sub ochii mei de foarte multe ori.Inima mea a fost zguduită tot de atâtea ori şi tot pe atâtea s-a reclădit.Iar căuşul pumnului l-am umplut cu lacrimi şi frustrări de nenumărate dăţi pentru a zâmbi temeinic în ziua următoare.Dinţii i-am scrâşnit şi eu,simţind povara durerii sufleteşti…

Mulţi citind aceste rânduri,deja au început să mă compătimească.Însă acest articol îl scriu cu gândul de a evidenţia faptul că fiecare moment ori etapă dificilă reprezintă un strop din puterea pe care azi am reuşit să o dobândim.Fiecare zâmbet pe care acum îl afişez este clădit din frânturile momentelor mai puţin fericite.

Şi da…Atunci am simţit cum aerul mi se opreşte în plămâni,nedorind să-şi desfăşoare bioritmul clasic.Însă cred cu tărie că scopul meu în viaţă a fost să învăţ cum să mă ridic,cum să îmi scutur genunchii de praful căderii şi cu un zâmbet larg să mă adun.

Care este defectul meu cel mai acut?Acesta constă în faptul că observ fiecare acţiune şi subînţeles,fir-ar să fie…Iar atunci mă retrag din joc,dacă nu îmi face cinste.Observ şi asimilez..

 
Azi,însă am adunat frântură cu frântură reuşind să mă repar.Această schimbare a implicat şi pierderea anumitor persoane care motivau că sunt diferită.Mi-am asumat pierderea şi consecinţele schimbării.Libertatea aparţine oricui.Fiecare suntem liberi să rămânem alături de alte persoane sau să plecăm.Iar o pierdere azi poate reprezenta o stavilă importantă în evoluţia noastră.

În timp ne formăm ca persoane diferite,unice şi speciale.Luptele,încercările,obstacolele pe care viaţa ni le interpune în drum şi pe care decidem să le înfruntăm cu fruntea sus,având sufletul istovit, ne conturează caracterul.Când întâmpin o situaţie dificilă o privesc cu recunoştinţa cuvenită,fiindcă lecţia pe care aceasta mi-o predă nu aş reuşi să o dobândesc altfel.Chiar dacă dinţii îmi scrâşnesc nu o blamez şi nu caut drumul cel mai uşor în scopul să mă scap de ea mai repede.Este esenţială modalitatea de percepere a fiecăruia dintre noi.Cu ajutorul percepţiei şi doza potrivită de maturitate putem ajunge să ne menţinem moralul focusat.

 
Regretul este prezent frecvent în cotidianul nostru.Constituie totodată un impediment duşmănos sufletului nostru.De-a lungul timpului am ajuns să consider că acesta nu îşi are loc în viaţă.Frustrarea pe care regretul o conturează poate deveni bolnăvicios de toxică.Astfel că este benefic să eliminăm regretele şi să ne arătăm recunoştinţa faţă de lecţiile pe care le învăţăm zilnic.Mulţi aţi zice că am avut prieteni.Dar să ştiţi că în acele momente nimic şi nimeni nu mă ajutau,decât voinţa şi îndârjirea de a-mi relua viaţa.Şi a mai fost un element de o importanţă infinită…Faptul că eu mereu mascam tot ce era gri şi trist cu zâmbete actoriceşti.

-sursa- https://emanuelaandricam.wordpress.co

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.