Înaintând pe calea adevărului, noi ne eliberăm din ce în ce mai mult. Așadar, trebuie să ne străduim să urcăm cât mai sus. Adevărata libertate se găsește în vârf, în Dumnezeu. De aceea, pentru ființa umană, ca și pentru orice creatură din univers, nu există libertate absolută. Singurul cu adevărat liber este Creatorul. Nici o creatură nu este pe deplin liberă, nici chiar îngerii și arhanghelii; ei s-au cufundat în sufletul Domnului, ei sunt instrumentele voinței Sale, deci ei nu sunt liberi pe deplin. Ei sunt liberi din libertatea Domnului, dar nu liberi prin raport cu El. Numai Domnul este liber, iar în măsura în care se apropie de Domnul, creaturile sunt libere din libertatea sa, nu altfel.
Așadar, la nivelul cel mai înalt, în planul divin, cuvântul „libertate” își dobândește adevăratul sens. Când îi îndeplinim voința, Dumnezeu se manifestă în noi, și noi devenim liberi din libertatea sa. Prezența sa în noi ne face liberi. Noi trăim din acțiunea sa. --Omraam Mikhaël Aïvanhov
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu