Există o strânsă legătură între respiraţie şi dăruire. Un om care cunoaşte alţi oameni va descoperi generozitatea unei fiinţe după felul in care respiră. Va cunoaşte generozitatea lui, dar si egoismul, capacitatea de conservare, viziunea în faţa vieţii.
Prin inspir noi primim, acumulăm, receptăm, prin expir cedăm, dăruim, eliberăm.
În lăcaşurile noastre spirituale, in biserici, oamenii pot fi învăţaţi cîteva minute să respire profund şi să cunoască astfel suflul interior, al propriei vieţi. Asta fără riscul de a părea ciudaţi, ori puţin credincioşi.
Dacă tot spunem că religia noastra este atotştiutoare, atunci ar trebui să invăţam oamenii acestei religii şi hrănirea prin respiratie.
Dacă tot afirmăm că avem o religie făcută după invaţăturile Lui Iisus Hristos, ar trebui să dezvaluim discipolilor, macar in ceasul al 12-lea, ceea ce a făcut şi învaţat şi Fiul Lui Dumnezeu atunci când a venit printre noi, pentru noi.
Cît timp a fost pe pământ, Iisus a învăţat actul profund al respiraţiei, posturile corporale, semnificaţiile plantelor, mişcarea astrelor, importanta actului sacru dintre femeie si barbat prin uniunea lor din iubire care eliberează.
La cinci ani a vindecat un catîr aproape mort şi tot atunci a descoperit cea mai dureroasa lecţie, aceea că oamenii mint, că acele cuvinte rostite pe gură nu au acelaşi inţeles cu cele simţite in suflet.
Iisus I-a indemnat pe oameni să cunoască lumina şi iubirea, legile lor, tocmai pentru a nu fi obligaţi să lupte vreodată cu întunericul, cu o parte din ei lăsată acolo tocmai pentru a nu uita de esenţa lor. Iisus i-a invatat pe oameni să iubească şi să folosească lumina pentru ca această formă vie de energie este cel mai bun antidot pentru frică, vină şi ruşine faţă de propriile corpuri şi lumea in care traiesc. In prezent, oamenii luptă cu frica, vina şi ruşinea, tocmai pentru că nu ştiu a practica iubirea, compasiunea, fraternitatea, generozitatea. Nu ştiu, pentru că aproape nimeni nu este pentru a-i învăţa să creeze, doar pentru a se impotrivi.
Pe cei care fug de religia noastră spre alte culturi care îi invaţă să respire, să facă posturi corporale, să se hranească, să se cunoască pe ei şi să ştie cum să se unească cu o altă fiinţă fără riscul de a fi catalogaţi şi infierati in vreun fel, nu ar trebui să-i numim sectanţi, ori tradători.
Oamenii fug dinspre ceea ce au inhibat in ei timp indelungat, numind asta credinţă. Iisus nu I-a învăţat şi îndemnat pe oameni să rabde de foame şi să postească indelung, ci să iubească toate părţile din ei, mai ales pe cele necurăţite si blamate. Nu le-a numit păcate slăbiciunile oamenilor, a numit păcate reaua lor credinţa si nepăsarea in a ierta si iubi o altă formă de viu.
Respiratia ne ajută să înțelegem mai ușor acest proces profund, dual, al primirii și al dăruirii. Când nu este intr-o balanţă corectă, natura interioară suferă, iar omul se îmbolnaveste pentru a restabili armonia pierdută. Nu putem primi fără a oferi, nu putem oferi la nesfîrşit fără a avea ştiinţa încărcării cu energie.
Un om care înțelege importanța respirației va aloca momente conștiente actului dăruiri si primirii, in toate nivelurile de profunzime ale unei zile: de cînd se spală pe faţă de dimineata, pana la empatizarea cu toate formele de viaţă, care ii apar ca nişte daruri.
O respirație profundă ne va aduce mai adânc în interiorul nostru, făcându-ne să vedem acolo cît de mult putem oferi şi cît de mult avem nevoie să primim pentru a avea un pahar plin. Dintr-un pahar gol, ori pe jumatate plin, noi nu putem oferi altora decat propria neputinţă.
Sursa: Gabriel Socaciu
Pentru initieri si terapii, va rog sa-mi scrieti pe adresa de email gabi.gabriela58@yahoo.com
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu