Totalul afișărilor de pagină

22 sept. 2017

Aivanhov - Modul de lucru cu lumina ...

Câte persoane nu ar dori să aibe revelaţia lumii divine, să se simtă inspirate, să trăiască în extaz ! Dar ei îşi închipuie că trebuie să fie foarte greu să reuşească aceste lucruri. În realitate, este foarte simplu, atât de simplu, încât dacă li s-ar spune cum ar fi posibil, nu ar crede: nu vor face deci nimic pentru a realiza acesta şi nu vor cunoaşte niciodată splendorile lumii divine.
În urmă cu mai mulţi ani, când eram încă un foarte tânăr discipol al Maestrului Peter Deunov, i-am pus acestă întrebare: "Care este modul cel mai eficace de a ne lega de Dumnezeu şi de a ne dezvolta calităţile şi virtuţile spirituale ?" El mi-a răspuns: "Trebuie să te gândeşti la lumină, să te concentrezi asupra ei, să-ţi imaginezi că tot universul este scufundat în lumină". Am lucrat mult timp asupra acestei imagini a luminii şi am învăţat multe. În realitate Dumnezeu nu este lumină, El este mult mai mult decât aceasta, nu putem să-l cunoaştem, nici măcar să ni-l imaginăm. De altfel, dacă în Geneză se spune că în prima zi El a creat lumina, înseamnă că el nu este lumină, dar cu ajutorul ei a creat Universul.
Dumnezeu nu este lumină, dar fiindcă lumina este prima emanaţie divină, ea conţine toate calităţile, toate virtuţile lui Dumnezeu, şi nu putem să cunoaştem pe Dumnezeu decât prin intermediul luminii.
Iată deci exerciţiul pe care-l puteţi face: în fiecare zi, de mai multe ori pe zi, de îndată ce aveţi la dispoziţie câteva minute, gândiţi-vă la concentrarea pe lumină, că vă odihniţi în lumină, că vă topiţi în lumină, vă impregnaţi cu ea ... că întreg universul se scaldă în această lumină. Veţi simţi puţin câte puţin cum totul se reface în voi, că această lumină vă aduce adevărata ştiinţă, pacea durabilă, echilibrul, puterea. În loc să vă pierdeţi timpul cu tot felul de activităţi inutile, gândiţi-vă la lumina care străluceşte, care învigorează, care linişteşte.
Nu veţi putea găsi niciodată sensul vieţii în afară de lumină. Să luăm un exemplu foarte simplu al vieţii cotidiene în timp ce vă treziţi noaptea şi vreţi să vă sculaţi, primul lucru pe care-l faceţi este să aprindeţi o lumină. În momentul în care vedeţi clar, puteţi să faceţi orice vreţi, pe când, în întuneric puteţi să vă loviţi, să răsturnaţi obiecte, etc. Da, însă majoritatea oamenilor n-au înţeles acest învăţământ al luminii, ei fac totul în întuneric, vorbind simbolic, nu ştiu unde se află şi de aceea îşi sparg capul.
Trebuie să căutăm lumina, să ne concentrăm asupra ei, s-o bem, s-o mâncăm, s-o situăm deasupra tuturor comorilor pământului. De îndată ce aveţi un moment liber, închideţi ochii şi concentraţi-vă pe această imagine a luminii care penetrează peste tot si aduce toate binecuvântările. Aveţi de aşteptat la dentist sau într-o gară? Ei bine, în loc să frunzăriţi reviste pline de lucruri inutile sau stupide, gândiţi-vă câteva minute la lumină.
Când mergeţi pe stradă, se poate întâmpla să fiţi asaltaţi de gânduri sau de sentimente negative. Evident, acolo nu vă puteţi opri şi închide ochii (dacă o faceţi, după un moment se vor strânge o multime în jurul vostru, unii îşi vor aduce şi scaunele să vă privească, chiar circulaţia se poate opri!).Dar nimic nu vă împiedică să vă opriţi o clipă în faţa unei vitrine ca pentru a o privi (evident, nu o vitrină dincolo de care să vă poată privi cineva) şi acolo, vă concentraţi câteva secunde încercând să introduceţi lumină în voi. Când veţi privi din nou, vă veţi simţi despovăraţi, purificaţi.


Iată metode pe care majoritatea oamenilor nu le cunosc; ei vor merge una două ore plictisiţi de moarte, şi se vor complace în această stare toată ziua. Nici măcar nu le va veni ideea să se oprească într-un parc şi să-şi schimbe starea de spirit în contact cu arborii, florile, fântânile ... Vor merge mai degrabă într-o crâşmă unde vor bea ceva privind trecătorii aşa cum vacile privesc trecând trenurile apoi vor porni din nou, tot cu aceeaşi plictiseală şi când se vor întoarce acasă, vor transmite şi soţiei starea lor: "Ce mai faci dragă ?" Şi hop, un sărut prin care-ţi transmite toate miasmele interioare. Şi imediat soţia
le transmite copiilor ... şi astfel trăiesc oamenii inconştient şi stupid.
Chiar dacă vă vorbesc aşa nu sunt sigur că veţi prinde gustul să vă concetraţi asupra luminii pentru a vedea cum poate să lucreze asupra voastră pentru a vă modela, a vă purifica, a vă învigora, a vă reînvia. Oamenii sunt gata să deschidă porţile pentru tot ce poate aduce complicaţii şi griji, dar pentru lumină nu este timp, nici loc. Iată de ce oamenii sunt mereu vulnerabili, nefericiţi pentru că nu şi-au deschis încă intelectul, inima, sufletul şi spiritul în faţa singurului lucru care contează: lumina.
Acest exerciţiu pe care tocmai vi l-am dat este valabil în toate împrejurările vieţii: fie că sunteţi la bucătărie, că scrieţi scrisori, că vă spălaţi, că vă îmbrăcaţi sau vă dezbrăcaţi, puteţi pentru câteva secunde să vă imaginaţi această lumină care scaldă întreg universul. Unii clarvăzători au văzut aceasta; au văzut că toate creaturile, toate obiectele, chiar şi pietrele se scaldă în lumină şi emană lumină.
Această lumină a fost denumită la început lumină astrală, fiindcă este comparabilă cu lumina stelelor. Dar deasupra acestei lumini mai există o alta, mai subtilă.
Când meditaţi sau când vă aflaţi într-o stare intens spirituală, aţi simţit uneori că totul în voi devine luminos, ca un soare care străluceşte în interior, ca şi cum nişte lămpi ar fi fost aprinse, şi să simţiţi ca şi cum această lumină ar ieşi prin faţa dumneavoastră. De îndată ce vă înălţaţi către gradele superioare de bunătate, de generozitate, de duioşie, de puritate, lumina se naşte în voi, o vedeţi, totul străluceşte. Dacă vă lăsaţi pradă sentimentelor de gelozie, de egoism, de cupiditate, nici măcar nu e nevoie să vă priviţi într-o oglindă pentru a vă da seama. Simţiţi fizic întunecimea pe faţa voastră.
Bineînţeles, nu trebuie să generalizăm. Când vedeţi o umbră pe faţa cuiva nu trebuie să vă imaginaţi că este animat obligatoriu de sentimente sau intenţii necurate. Nu, dacă nu vedeţi şi alte elemente pentru a judeca, vă puteţi înşela. Se poate ca altcineva din apropiere să producă o umbră pe faţa acelei persoane; nu ea este în întuneric, ci este un nor care trece sau un obiect care-şi proiectează umbra sa. Şi, uneori, dacă faţa sa străluceşte, se poate datora tot unei alte persoane care se joacă cu oglinzile şi aceste oglinzi proiectează o lumină pe faţa sa. Nu persoana însăşi a creat această lumină: o entitate a venit pentru o clipă asupra ei şi de îndată ce pleacă, lumina dispare.Pentru a ne putea pronunţa asupra feţei cuiva, trebuie să fim capabili de a vedea dincolo de aparenţe. Totuşi, luaţi drept criteriu valabil faptul că după gândurile, sentimentele, dorinţele, proiectele şi intenţiile voastre, lumina din voi variază.În realitate, pentru a ajunge să posedaţi această lumină, importanţa iubirii este determinantă. Când veţi şti cum să înţelegeţi iubirea, cum să o manifestaţi, cum s-o lăsaţi să curgă prin voi, atunci veţi deveni luminoşi. Voi spuneţi că nu vedeţi legătura ... Ei bine, vă voi arăta. Ştiţi cum aprindeau primitivii focul: luau, de exemplu, două bucăţele de lemn pe care le frecau una de alta, această frecare producea căldură şi imediat apărea focul. Sunt deci trei etape: mişcarea, căldura, lumina. Dacă interpretăm acest fenomen, descoperim că mişcarea corespunde activităţii produse de voinţă, căldura corespunde sentimentului produs de inimă, iar focul, lumina corespunde gândului generat de intelect. În mod simbolic putem spune că, în domeniul iubirii, oamenii se opresc la mişcare. Bineînţeles, această mişcare produce căldura, dar ei trebuie să depăşească acest stadiu al simplei senzaţii pentru a merge mai departe, până la lumină, la înţelegere, pentru a putea pătrunde misterele universului. Iubirea poate să-i conducă până acolo, cu condiţia să nu se limiteze s-o considere exclusiv ca pe o efervescenţă agreabilă. Există o întreagă ştiinţă care-l învaţă pe discipol cum să producă lumina, dar pentru aceasta nu trebuie să caute numai plăcerea, fiindcă plăcerea absoarbe toate energiile şi împiedică lumina să izbucnească.Când reunim şi medităm în linişte, lăsaţi la o parte toate preocupările voastre, concentraţi-vă asupra luminii ca şi cum totul ar depinde de ea, ca şi cum însăşi viaţa voastră ar depinde de ea. Iată, gândiţi că este ultimul vostru moment, că trebuie să părăsiţi pământul şi că numai lumina vă poate salva şi vă legaţi de ea. Lumina ... nimic altceva nu trebuie să conteze. Este cel mai minunat exerciţiu din câte există. Vă puteţi imagina această lumină albă, incandescentă, şi atunci puteţi spune, ca Iniţiaţii: "Sunt parte din parte din sufletul incandescent ..." V-o puteţi imagina violetă, albastră, verde, galbenă, portocalie sau rosie. Dar este preferabil să fie albă, fiindcă lumina albă le rezumă, le răneşte pe toate celelalte. Prin această lumină albă puteţi avea a-tot-puterea violetului, pacea şi adevărul albastrului, bogăţia şi întinerirea atentă a verdelui, înţelegerea şi cunoaşterea galbenului. Sănătatea, vigoarea, vitalitatea portocaliului, forţa, activitatea şi dinamismul roşului. Dar mai întâi de toate ea trebuie să fie albă. Când veţi reuşi să vă concentraţi asupra luminii, fie că vă simţiţi ca un ocean care vibrează, palpită, freamătă sau unde totul este pace, fericire, bucurie începeţi să simţiţi că acestă lumină este totodată un parfum şi o muzică, acea muzică cosmică pe care o numim muzica sferelor, cântecul a tot ce există în Univers.
Nu există lucrare mai demnă, mai glorioasă, mai puternică ca lucrul cu lumina. Şi aceasta, dacă vreţi într-adevăr să vă preocupaţi de ceva grandios, de ceva nobil. Toate celelalte activităţi au o latură bună şi o latură nefavorabilă. Dacă vă observaţi pe voi înşivă, constataţi după câţiva ani, indiferent ce meserie aţi exercitat v-aţi uzat, v-aţi pierdut forţele, sănătatea frumuseţea. Bineînţeles, există şi câteva avantaje, câţiva bănuţi, nişte onoruri, dar dacă trebuie să puneţi toate acestea în balanţa divină, veţi constata că puţinul pe care l-aţi câştigat nu compensează bogăţiile pe care le-aţi pierdut.
Din nefericire, acesta este un gen de calcul pe care oamenii nu sunt obişnuiţi să-l facă. Ei fac probabil multe calcule, atunci când vor sa obţină bani, onoruri, glorie sau ştiinţă, dar nu pun niciodată în celălalt taler al balanţei pierderile antrenate de aceste achiziţii, pacea, sănătatea, bucuria lor, puritatea. Vor sfârşi probabil prin a obţine ceea ce doresc, dar câţiva ani mai târziu îi regăsim în clinicile sau spitalele psihiatrice incapabili să mănânce, să bea, să se bucure. În acel moment îşi dau seama de valoarea celora pe care le-au pierdut.Şi spun: "Dacă aş fi ştiut!..." Dar e prea târziu. Ar fi trebuit să ştie mai devreme. Iată de ce, voi care "ştiţi", consacraţi din ce în ce mai mult timp luminii. Este singura activitate care vă poate îmbogăţi cu-adevărat, care vă poate reechilibra. Credeţi-mă, cu toate celelalte activităţi, chiar dacă veţi câştiga câteva mărunţişuri pe de o parte, veţi pierde pe de altă parte lucruri cu mult mai pretioase. Uitaţi-vă puţin înapoi pentru a vă revedea existenţa de până acum şi veţi descoperi cât este de adevărat. Aşadar, de-acum înainte, când veţi dori să vă lansaţi în activităţi care să vă aducă alte avantaje lumeşti, reflectaţi mai întâi cât vă va costa acest lucru cel puţin în două domenii: în cel al sănătăţii şi în cel al evoluţiei spirituale. Rolul meu este acela de a vă da criterii care să vă permită să vă transformaţi viaţa, adică să puteţi intra în noua viaţă. Dacă ar trebui pentru a vă face plăcere, să mai propag regulile vieţii vechi nu e nici o problemă, numai că-mi închid prăvălia. Deci, voi continua să vă prezint noile legi care pot ajuta oamenii să se liniştească pentru a putea găsi calea spre patria celestă. Chiar dacă acum sunt puţini candidaţi gata să urmeze aceste reguli, este o altă problemă, eu am datoria să continui să le dau.De-acum înainte, fie că sunteţi cu toţii aici, sau singuri acasă, sau în altă parte, gândiţi cum să vă legaţi la sursa tuturor binecuvântărilor: lumina, iată totul.
Demult (să fi avut douăzeci de ani), am citit nişte cuvinte pe care nu le-am putut uita: un citat din Zohar(?). Erau în bulgară, bineînţeles, dar vi le voi traduce în franceză: "Şapte lumini sunt în Sublimul înalt şi acolo locuieşte Bătrânul Bătrânilor, Taina Tainelor, Misteriosul Misterioşilor, Äin Soph". Când pronunţam aceste cuvinte, totul vibra şi frisona în mine.
Aceste şapte lumini sunt cele şapte culori şi fiecăreia din ele îi corespunde o virtute: violetului sacrificiul, indigoului forţa, albastrului adevărul, verdelui speranţa, galbenului înţelepciunea, portocaliului sfinţenia, roşului iubirea. Dar trebuie ştiut că fiecare greşeală pe care omul o comite diminuează în el puterea care corespunde uneia din aceste culori. Este aproape inutil să lucrăm cu lumina şi culorile pentru a obţine puteri spirituale dacă nu le sustinem în noi înşine prin virtuţile corespondente. Toţi cei care îşi imaginează că vor deveni mari magi numai dedându-se la o practică sau alta, fără a ameliora nimic în viaţa lor interioară, se înşeală. Entităţile superioare nu cedează acestor tentative, numai entităţile celor mai de jos niveluri, elementaliilor, monştrii, se apropie. Dacă voiţi să atrageţi îngerii şi arhanghelii, nu veţi reuşi s-o faceţi decât graţie virtuţilor voastre, fiindcă entităţile superioare nu răspund decât celor care ştiu să manifeste adevărata lumină, adică: puritatea, iubirea, înţelepciunea adevărul.
Trebuie să ştiţi că dacă doriţi să atrageţi dragostea sau prietenia cuiva, toate mijloacele pentru a ajunge la acestea sunt interzise (bani, seducţie, violenţe, cadouri, cu toate că toată lumea utilizează aceste mijloace fiindcă sunt cele mai facile) în afară de lumină. Da, singurul mijloc recunoscut de Cer, care este în acelaşi timp şi cel mai puternic, este de a trimite persoanelor de care dorim să ne facem iubiţi - cadouri de lumină spirituală pe care o răspândim în jurul lor. Când doriţi ca cineva să vă iubescă şi să se gândească la voi, trimiteţi-i lumină. Sufletul său care va simţi prezenţa unei entităţi benefice vă va aprecia din ce în ce mai mult. Doriţi ca prietenii la care mergeţi să fie fericiţi sa vă primească ? Atunci nu procedaţi ca toată lumea sa faceţi vizite părinţilor sau prietenilor în momentele de iritare, de nelinişte, când sunt în întuneric. Înainte de a intra într-o casă, reculegeţi-vă câteva clipe, gândind că această casă şi locuitorii ei sunt cufundaţi în lumină. Cum să nu fie fericiţi să vă revadă?
Lumina trebuie să fie preocuparea voastră constantă. Oriunde aţi fi, de îndată ce aveţi un moment liber, gândiţi-vă la lumină. Când vă simţiţi sufletul umbrit de o tristeţe, de o greutate, de o îndoială, mergeţi spre lumină şi vorbiţi-i. Spuneţi-i: "O, lumină, tu care eşti cea mai inteligentă, intră în mine, vino si luminează-mi inima şi creierul". Şi lumina vine şi vă luminează. Dacă doriţi să ajutaţi pe cineva care se află la grea încercare, trimiteţi-i prin gând raze luminoase, pătrundeţi-l cu aceste raze. Dacă simţiţi o durere în corpul vostru, chemaţi lumina, imaginaţi-vă că ies din degetele voastre raze de toate culorile şi dirijaţi-le spre locul dureros, după un timp veţi constata o ameliorare.
Să ştiţi că nu veţi fi cu adevărat sănătoşi decât atunci când veţi reuşi sa formaţi în jurul vostru o aură pură si puternică conţinând toate culorile spectrului. Aceasta este adevărata medicină. O aură puternică este cea mai bună protecţie, este ca o barieră care se opune curentelor nefaste şi tulburărilor de tot felul. Înconjuraţi de o astfel de aură, omul este ca într-o fortăreaţă şi chiar atunci când toţi în jurul lui sunt agitaţi, tulburaţi, bolnavi, el îşi păstrează în continuare iubirea şi curajul său fiindcă se simte locuit de o prezenţă luminoasă graţie căreia îi poate ajuta pe alţii.
Încercaţi să înţelegeţi importanţa lucrului cu lumina şi veţi avea un mijloc infailibil. Dacă nu obţineţi imediat rezultate, este pentru că aţi rămas prea mult timp departe de lumină. Există atâtea elemente opace care s-au acumulat în voi încât lumina nu le poate încă pătrunde. Ea întâlneşte pereţi prea groşi, trebuie s-o ajutaţi să-şi croiască drum în voi purificând, pentru a face pereţii să devină din ce în ce mai subţiri şi transparenţi.Într-o zi, în sfârşit, lumina va izbucni şi va inunda totul, acesta va fi triunghiul Fraternităţii Albe Universale în lumea întreagă. Dar sunt necesare lămpi aprinse, vii, cum a fost în Rabbi Shimon bar Yokai care a fost numit "Lampa Sfântă" căci răspândea lumină. Când a murit, s-a spus că lampa s-a stins. Dar lampa luminează încă în cealaltă lume.

Iti transmit din suflet Lumina si Lumina.
gabriella.

21 sept. 2017

Ce ascunde o jignire?...

Un om care jigneste sufera.De fapt,jignirea nu este altceva decat manifestarea frustrarilor anterioare.De multe ori, cel caruia i se adreseaza jignirea nu ii greseste cu nimic celui care jigneste.Un om impacat cu el insusi nu va jigni niciodata. Ce ascunde o jignire? Suntem aici,acum, pentru a ne bucura din plin de cadoul suprem: viata. Insa, in aceasta lume schimbatoare, exista uneori situatii si circumstante in care calmul nostru interior este pus la incercare. Cu totii ne-am intalnit cu experiente mai mult sau mai putin dorite, dar important este ca odata cu inaintarea in viata, suntem mai bogati din punct de vedere al experimentarii. Daca te-ai intrebat de ce jignesc unele persoane, raspunsul este foarte simplu: orice om ofera ceea ce are. Totul pleaca din interior. Lumea exterioara este oglindirea lumii interioare. Prin intermediul unei jigniri, un om isi prezinta starea sa interioara, care se caracterizeaza printr-un veritabil disconfort. Si, in niciun caz, nu este de condamnat, pentru ca nimic nu este “rau” sau “bun”. Totul Este. Acumularile anterioare joaca un rol fundamental in fabricarea unei jigniri. Bagajul de nereusite, suparari si frustrari adunate pe parcursul vietii, dau nastere unor serii de reactii negative in trupul nostru, iar aceste reactii fabrica anumite ganduri si sentimente de care ajungem cateodata sa nu fim tocmai mandri. Insa, oricand avem la dispozitie posibilitatea de a ne observa propriile manifestari.Poate ca in dese randuri, un om ajunge sa jigneasca fara sa fie constient de acest lucru. Poate ca acest om jigneste chiar persoana pe care o iubeste cel mai mult. Aici nu este vorba despre cine este destinatarul unei jigniri, deoarece receptorul joaca un rol foarte mic in aceasta scena. Totul pleaca de la cel care jigneste, adica de la emitator. Intensitatea unei jigniri este direct proportionala cu intensitatea durerii interioare a celui care jigneste. Deci, jignirea se naste din durerea interioara. Daca ai fost sau daca vei fi victima unei jigniri, sa stii intotdeauna ca ai fost si ca vei fi acolo pentru a-l ajuta pe cel de langa tine sa dizolve blocajele anterioare ale campului energetic, in vederea eliberarii vibratiilor joase din realitatea sa. In clipa in care primesti o jignire, tu, de fapt, il ajuti pe cel ce te jigneste sa se elibereze de tensiunea interioara. Tu te pui la dispozitia lui si iti oferi ocazia de a contribui la curatarea unei energii joase. Acesta este un lucru care merita toata aprecierea. Un om care jigneste sufera. De fapt, jignirea nu este altceva decat manifestarea frustrarilor anterioare. Daca te intalnesti cu un om care traieste intr-o tensiune interioara constanta, vei observa ca pacea sa interioara se poate pierde foarte usor in comunicarea voastra. De multe ori, cel caruia i se adreseaza jignirea nu ii greseste cu nimic celui care jigneste. Tensiunea emitatorului poate fi atat de intensa, incat el poate izbucni oricand si oriunde, fara a mai tine cont de imprejurimi. De fapt, aceasta actiune, jignirea, poate fi perceputa ca o binecuvantare, deoarece este o lectie de viata atat pentru emitator, cat si pentru receptor. Daca esti tinta unei jigniri, ai ocazia sa admiri procesul prin care cel de langa se elibereaza de blocajele energiilor negative pentru a trai pacea interioara catre care tindem cu totii. Data viitoare, daca va exista o “data viitoare”, incearca sa privesti jignirea prin ochii inimii si sa multumesti pentru faptul ca ai ocazia sa contribui la vindecarea unor rani interioare ale celui care jigneste. In acest mod, iti poti ridica nivelul de constientizare si iti poti oferi cadoul de a-ti intari relatia constienta cu Tine, cu Ceea Ce Esti Cu Adevarat.Observa-i tensiunea celui care incearca sa te jigneasca, percepe-i tristetea, admira acest proces si multumeste pentru faptul ca te poti inalta deasupra tuturor aparentelor. Trimite gandurile tale de pace si armonie catre cel care incearca sa te atace si deschide-i usa pacii, chiar daca doar prin caile lumii interioare. Nu este nevoie sa vorbesti cu cineva pentru a-i transmite ceea ce simti. O privire adanca este mai mult decat suficienta. Printr-o privire, poti spune totul. Priveste-i ochii inlacrimati de confuzie si mangaie-l cu puritatea sufletului tau. Tu esti in pace, iar prin privirea ta, ii daruiesti si lui pace. In prima faza, reactia celui de langa tine poate fi de ignoranta, insa, cu certitudine, starea ta de pace ii va ridica multe semne de intrebare ulterior, iar daca el ajunge sa isi puna intrebari inalte, inseamna ca, automat, va primi raspunsuri inalte, iar astfel vei contribui la vindecarea sa. Daca te afli in situatia in care jignesti, in primul rand, faptul ca ai ajuns la acest articol nu este o intamplare. Primeste aceste cuvinte in viata ta si incearca sa accepti ca totul pleaca de la tine. Manifestarea lumii exterioare este oglindirea lumii interioare. Tot ceea ce tu traiesti a fost creat chiar de gandurile si sentimentele tale. Fiecare element al realitatii tale a fost pus acolo, constient sau nu, chiar prin puterea ta creatoare. Accepta rezultatul creatiei tale, binecuvanteaza Tot Ceea Ce Exista si alege cu bucurie ceea ce te inalta. Daca un om iti provoaca tristete, nu incerca sa ripostezi, pentru ca nu vei rezolva nimic. Pacea nu se creeaza prin razboi. Pacea se mentine prin pace. Fii tu omul care deschide usa pacii! Fii tu schimbarea! Fii tu Pacea, in mod constient! Un om impacat cu el insusi nu va jigni niciodata. Un om fericit nu va da niciodata pacea pe razboi. Nu are de ce. Daca te deranjeaza ceva la mediul exterior, inseamna ca inca mai ai parti din tine care pot fi deranjate. Daca reactionezi la stimulii negativi, acest aspect denota o lipsa de impacare completa cu propria fiinta. Insa, nu este nicio problema! Avem ocazia sa ne remodelam in fiecare Acum relatia constienta cu noi insine .Stiu ca nu este tocmai simplu sa iti mentii linistea cand in jurul tau este agitatie, insa, nu uita niciodata ca razboiul a fost creat pentru a aprecia pacea. Poti experimenta pacea in mijlocul razboiului. Poti trai lumina in mijlocul intunericului. De fapt, intunericul nu este altceva decat lumina sub forma intunericului. 

-Sursa:net-

 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

20 sept. 2017

MEDICINA LUI DUMNEZEU: Plantele seamănă cu organele pe care le vindecă...

”Lăsați mâncarea să vă fie medicament și medicamentele să vă fie mâncare!”, spunea Hipocrat, părintele Medicinei. O alta teorie veche spune că plantele au fost create de Dumnezeu astfel încît să semene cu organele corpului omenesc şi să conţină tot ceea ce au nevoie pentru o bună funcţionare. Si daca ai auzit zicala ”Esti ceea ce mananci”, acum stii de ce.
Fiecărui organ al corpului îi corespunde un aliment care, nu numai că îi aduce beneficii, însă îi şi seamănă foarte mult. Privind cu atentie avantajele a mai multor alimente in ceea ce priveste sanatatea, forma lor, precum si cea a organelor pe care le vindeca, se pare ca multe produse alimentare si organe se aseamana extrem de mult. Cu alte cuvinte, natura ne oferă vindecare prin fructele și legumele pe care ni le pune la dispoziție, iar ca indiciu, natura ni le oferă în forma sau culoarea organelor pe care acestea le vindecă. Coincidenta sau nu, esential este faptul ca trebuie sa profiti de acest aspect pentru a avea grija de corpul si de sanatatea ta.
De acum încolo, nu mai este nevoie să întrebi un specialist ce e bine să mănânci atunci când ai o anumită afecțiune. Este suficient să faci niște legături vizuale pentru a-ți da seama ce ar trebui să consumi.
Nucile
Santurile si pliurile nucilor se aseamana creierului. Ele sunt chiar impartite in 2 si reflecta emisfera dreapta si emisfera stanga a creierului uman. In afara de aceasta asemanare, oamenii de stiinta au demonstrat ca nucile pot fi benefice pentru acest organ, pentru ca sunt bogate in omega 3, un acid gras esential care stimuleaza functionarea creierului.

Morcovii
Taiati transversal un morcov si acesta va semana cu ochiul. Morcovii sunt plini de vitamine si de antioxidanti, cum ar fi beta-carotenul, care diminueaza riscul degenerarii muschilor oculari si a maculei, principala cauza a pierderii vederii la persoanele in varsta. Morcovii ajuta la reducerea riscului de a dezvolta cataracta. Totodata, aceste legume contin si vitamina A, esentiala pentru pastrarea ochilor sanatosi.

Telina
Tulpina lunga a telinei se aseamana oaselor corpului uman. Este un aliment benefic pentru rezistenta osoasa. Telina este o sursa consistenta de siliciu, care face parte din structura moleculara care ofera oaselor forta. O alta coincidenta: oasele contin 23% sodiu si telina de asemenea. Daca alimentatia dumneavoastra nu contine sodiu, iar corpul dumneavoastra il cere pentru mentinerea unei sanatati bune a oaselor, aceasta leguma va poate ajuta.

Rosiile
Daca veti taia o rosie in 2, veti remarca niste camarute care seamana cu structura unei inimi, camarute ca atriile si ventriculele. Rosia contine o substanta chimica, un antioxidant, numit licopen, ce reduce riscul bolilor cardiace si a mai multor forme de cancer. Datorita continutului mare de potasiu si fier, rosia reprezinta un aliat puternic pentru a alunga bolile cardiace.

Avocado
Cu forma sa bombata si prezenta samburelui oval in centru, avocado se suprapune intr-un mod straniu cu silueta unei femei insarcinate. Medicii ginecologi recomanda consumul de avocado in timpul sarcinii, pentru ca acest fruct va ajuta pentru mentinerea unei mai bune sanatati a colului uterin. In plus, acest fruct este capabil sa combata dezechilibrele hormonale.

O alta coincidenta: fructului de avocado ii sunt necesare 9 luni pentru a ajunge la maturizare (incepand de la floare pana la fruct). Consumand avocado in timpul sarcinii, veti fi sigure ca va veti reveni rapid dupa nastere. Elimina dupa sarcina excesul de grasime. Acest fruct este la fel de benefic si daca nu sunteti insarcinata, pentru ca, in cazul in care il consumati o data pe saptamana, el previne boli cum ar fi cancerul de col uterin sau de ovare. Avocado este o sursa de acid folic. Acesta reduce riscul de displazie cervicala, o afectiune precanceroasa.
Ciupercile champignon
Daca taiati un champignon in 2, veti remarca forma acestuia, si anume ca se aseamana cu urechea umana. O carenta in vitamina D poate antrena problemele auditive. Ciupercile sunt unele dintre cele mai rare alimente care contin vitamina D. Aceasta vitamina este mai ales importanta pentru sanatatea oscioarelor urechii, cele mai mici oase aflate in ureche care transmit sunetul la creier. Pentru a atenua problemele de auz, este recomandat sa consumati cel putin o data pe saptamana ciuperci sau orice alt aliment bogat in vitamina D pentru a ameliora auzul.

Smochinele
Daca despicati o smochina in 2 parti, veti remarca forma semintelor, care seamana cu spermatozoizii. In plus, unele studii au demonstrat ca semintele de smochina imbunatatesc mobilitatea si numarul spermatozoizilor si lupta impotriva sterilitatii masculine.

Grepfrutul si portocalaTaind in 2 parti aceste fructe, veti observa ca interiorul grepfrutului si al unei portocale se aseamana cu glandele mamare ale femeii. Sunt efectiv benefice pentru sanatatea si miscarea limfei in glandele mamare. Asemanarea intre citricele ca portocala si sani poate fi inca o coincidenta. Grepfrutul contine substante numite limonoide, care ar putea inhiba dezvoltarea celulelor canceroase. Aceste citrice amelioreaza sistemul limfatic al sanilor pentru a-i ajuta sa scape de toxine si pentru a preveni dezvoltarea tumorilor canceroase. Strugurii
Plamanii sunt constituiti din ramuri ale unor mici cai aeriene care se termina cu ciorchini minusculi dintr-un tesut numit alveole pulmonare. Aceste structuri care se aseamana unor chiorchini de strugure permit oxigenului sa treaca din plamani in sange. O alimentatie bogata in fructe, cum ar fi strugurii, ar putea reduce riscul cancerului de plamani si a emfizemului pulmonar. Boabele de strugure contin totodata o substanta numita proantocianidina, despre care se poate spune ca s-a demonstrat ca reduce gravitatea astmului declansat de alergie.

Migdalele
Forma unei migdale se aseamana ochiului uman. Aceasta este benefica pentru sanatatea ochilor. Migdala contine o vitamina esentiala pentru o piele sanatoasa, vitamina E, care este benefica si pentru par si ochi. Este o sursa de grasimi monosaturate si contribuie la micsorarea continutului de colesterol. Migdalele contin, de asemenea, seleniu, un antioxidant puternic, si permite reducerea procesului de imbatranire. Aceste fructe ajuta totodata si la diminuarea cearcanelor si a umflaturilor ochilor daca introduceti cate un pumn de migdale in alimentatie in fiecare zi, dar si pentru a stimula acuitatea vizuala.

Ghimbirul
Radacina de ghimbir se aseamana cu stomacul. Este, deci, interesant de luat in seama ca unul dintre cele mai mari beneficii ale ghimbirului este de a facilia digestia. Chinezii l-au utilizat timp de peste 2000 de ani pentru calmarea durerilor de stomac si pentru reducerea greturilor, astfel ca aceasta planta este un remediu popular pentru diverse afectiuni.

Castravetele şi sparanghelul au forma şi mărimea organului sexual masculin. Aceste legume sunt recunoscute pentru faptul că stimulează funcţia acestui organ.
Papaia: tăiată transversal, se aseamănă foarte bine cu intestinele, atât la culoare, cât și după formă. Papaya ajută la curățarea colonului și permite buna funcționare a sistemului digestiv.
Capsunele: Forma căpșunelor ar putea semăna cu dinții. Acestea nu numai că înălbesc dinții, dar ajută și la menținerea dinților puternici și sănătoși, inclusiv a gingiilor.
Maslinele – au ca si corespondent ovarele femeii, demonstrandu-se eficacitatea lor in prevenirea cancerului de col uterin si in echilibrarea hormonilor sexuali feminini.
Ceapa
Ceapa seamana cu celulele corpului. In zilele noastre, cercetarile au aratat ca ceapa ajuta la curatarea tuturor celulelor. Aceasta leguma produce lacrimi care spala straturile epiteliale ale ochilor.

Fasolea
Fasolea se aseamana rinichilor, de aceea, aceste legume ajuta la mentinerea functionarii renale la o cota normala.

Broccoli
Micile puncte verzi ale broccoli-ului se aseamana cu sutele de celule canceroase. Studiile recente au demonstrat ca o portie de broccoli consumata saptamanal este suficienta pentru a reduce riscul de cancer de prostata.

Banana
Profitati la maximum de beneficiile bananei, ce are forma unui zambet, pentru ca acest fruct contine o proteina numita triptofan, care este transformata intr-un neurotransmitator chimic, numit serotonina, asociat sursei de bucurie si de bunastare.

-sursa-http://www.suntgospodina.com/sanatate/medicina-lui-dumnezeu-plantele-seamana-cu-organele-pe-care-le-vindeca/- 

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

19 sept. 2017

METODE DE DEBLOCARE A CHAKRELOR ŞI DE PĂSTRARE A SĂNĂTĂŢII NOASTRE ...

"Fiecare particulă de materie are o energie. Astfel, corpul tău, care este materie, are o energie a sa pe care o numim suflet.
Dar fiinţele umane sunt alcătuite din mai multe corpuri, fiecare dintre ele având propriul suflet: corpul fizic are sufletul instinctual, corpul astral are sufletul emoţional, iar corpul eteric (mental) are sufletul mental. Iar corpurile cauzale, organice, Buddhic și Atmic au, de asemenea, suflete, pe care cabaliştii le numesc yehidah, hayah și neshmanah. Cu toate acestea, fiecare corp are sufletul său: corpul fizic este vasul (containerul), sufletul este conţinutul, energia care îl animează, ambele constituind un tot, o unitate. Natura însăşi, cosmosul, este un corp fizic (corpul lui Dumnezeu), care are un suflet, sufletul universal, care umple acest corp cu chintesenţa sa. În ceea ce priveşte ştiinţa iniţiatică, ea stabileşte foarte clar: câte corpuri sunt, atâtea suflete există."

Omraam Mikhael Aivanhov 
Spiritual master. 

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

18 sept. 2017

Fapt DEMONSTRAT: credința VINDECĂ și SCHIMBĂ codul genetic al organismului...

Medicii zâmbesc de obicei sceptic la auzul unei veşti despre vindecarea miraculoasă a unei  boli incurabile. Chiar și atunci când e vorba de fapte incontestabile, confirmate prin metode moderne de cercetare, medicii explică de cele mai multe ori recuperarea bruscă a pacientului, invocând diagnosticul inițial greşit.
Cu toate acestea, geneticianul american Bruce Lipton susține că adevărata credință, îl poate scăpa pe om de orice boală dacă acesta îşi impune puterea gândului. Și nu e o magie: studiile lui Lipton au arătat că direcția gândurilor transformă codul genetic al unui organism!
Genele se supun credinţei umane
Timp de mai mulți ani, Bruce Lipton s-a specializat în domeniul ingineriei genetice, a susţinut cu succes teza de doctorat şi a devenit autorul mai multor cercetări.
Ca şi alţi geneticieni și biochimiști,  Lipton, a crezut multă vreme că omul este un fel de bio-robot, a cărui viaţă e programată în genele sale. Din acest punct de vedere, genele ar determina aspectul, abilităţile şi temperamentul, vulnerabilitatea la anumite boli și, în cele din urmă, viața. Potrivit aceleiaşi ipoteze, nimeni şi nimic nu ar fi în stare să schimbe codul genetic al omului, ceea ce ar înseamna să acceptăm soarta care ne-a fost predeterminată.
Dr. Lipton şi-a schimbat însă punctul de vedere la sfârșitul anilor 1980, când a studiat comportamentul membranei celulare. Potrivit oamenilor de ştiinţă genele sunt localizate în nucleul celulei, ele alegând ce trebuie să treacă prin membrană, și ce – nu.
Cu toate acestea, experimentele lui Lipton au arătat că influența externă asupra celulei poate determina comportamentul genelor și chiar conduce la modificări în structura lor. Întrebarea e dacă sunt posibile asemenea modificări sub influenţa puterii de gândire, credinței.
– De fapt, nu am inventat nimic nou – spune Lipton. – Medicii cunosc demult efectul “placebo”, când pacientului i se administrează o substanță neutră, iar acesta se vindecă insuflându-şi ideea că se tratează cu un adevărat medicament. O explicație științifică pentru acest fenomen încă nu există.
Descoperirea însă, ne-a permis să aflăm că omul care crede în puterea sa de vindecare, influenţează procesele ce se produc în organism, inclusiv la nivel molecular. Omul poate “activa” sau “dezactiva” anumite gene fiind în stare chiar să-şi schimbe codul genetic. Asta m-a făcut să-mi amintesc de diferite cazuri de vindecare “miraculoasă”. Doctorii continuă să se îndoiască, dar ar trebui să mai reflecteze.
-sursa-http://eustiu.com/fapt-demonstrat-credinta-vindeca-si-schimba-codul-genetic-al-organismului/ 
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

15 sept. 2017

Arborii ne ajută să ne vindecăm! Iată cum le putem exploata energiile...


Maeștrii taoiști cunosc adevărata putere a arborilor. Pe lângă faptul că absorb dioxidul de carbon și îl transformă în oxigen, arborii pot și să capteze energiile negative și să le transforme în energii pozitive.
Arborii își ancorează rădăcinele adânc în pământ, iar coroanele lor înfrunzite îmbrățișează văzduhul. Legând planul teluric de cel cosmic, arborii absorb energia pământului și, totodată, forța universală a văzduhului.
Copacii și toate celelalte plante posedă capacitatea de a absorbi energia luminoasă și de a o transforma în hrană; De fapt, o mare parte din nevoile lor nutriționale depind de lumină, în timp ce apa și sărurile minerale reprezintă doar 30% din sursa lor de hrană.

Copacii sunt plantele cele mai mari și cele mai avansate din punct de vedere spiritual pe acest pământ. Ei se află într-o stare de meditație continuă, iar energia subtilă este limbajul lor natural. Atunci când îți dezvolți abilitatea de a înțelege acest limbaj, poți începe să ai relații de schimb energetic cu ei.
Arborii te pot ajuta să îți deschizi canalele de energie și să îți cultivi starea de calm, prezența de spirit și vitalitatea. La rândul tău, prin acest schimb poți ajuta arborii să elimine blocajele energetice și părțile devitalizate. Este o relație mutual benefică ce merită din plin să fie cultivată.

Alege copacul potrivit pentru tine

De-a lungul istoriei, oamenii au folosit toate părțile arborilor pentru a produce leacuri, remedii și medicamente. Cei mai potriviți arbori pentru acest scop sunt cei înalți, în special coniferele.
Aceștia radiază energie Chi, hrănesc sângele, întăresc sistemul nervos și pot prelungi speranța de viață. Concomitent, hrănesc sufletul și spiritul.
Coniferele sunt „arbori nemuritori”, iar arta poetică și plastică chineză elogiază figurile lor în toate ipostazele.
Deși coniferele sunt adeseori cea mai bună alegere, pot fi folosite și numeroase alte plante. Arborii și arbuștii cei mai mari sunt cei mai încărcați cu energie, cei mai potriviți fiind cei care cresc în preajma râurilor și pârâurilor.

Iată particularitățile celor mai benefici arbori și arbuști:

1. Chiparoșii și cedrii coboară temperatura corpului și hrănesc energia Yin.
2. Sălciile reduc flatulența uscată și elimină umiditatea corporală excesivă, coboară tensiunea arterială și întăresc tractul urinar și vezica urinară.
3. Ulmii calmează mintea și întăresc tractul stomacal.
4. Arțarii reduc flatulența uscată și durerile de orice tip.
5. Roșcovii reduc febra și reduc problemele cardiace.
6. Smochinii bengalezi purifică inima și reduc umezeală corporală.
7. Arborii de scorțișoară scot răceala din compartimentele inimii și ale stomacului.
8. Brazii grăbesc vindecarea vânătăilor, reduc transpirația și sprijină vindecarea fracturilor osoase.
9. Păduceii susțin digestia, întăresc intestinele și echilibrează hipotensiunea arterială.
10. Mestecenii coboară temperatura corporală, reduc umiditatea corpului și contribuie la detoxifiere.
11. Prunii hrănesc splina, stomacul și pancreasul, și liniștesc mintea.
12. Smochinii coboară temperatura corporală prin stimularea salivației, hrănesc splină și contribuie la vindecarea diareei.
13. Arborii de Neem întăresc vezica urinară și atenuează problemele urinare la femei.
Nu este nevoie să te aventurezi într-o pădure ca să identifici copacul potrivit pentru tine. Mai potriviți pentru astfel de exerciții sunt nu arborii sălbatici, ci cei din zonele urbane, circulate de oameni. Cei din urmă sunt obișnuiți cu prezența oamenilor și sunt mai bine racordați la energiile noastre. Parcurile urbane și livezile suburbane abundă în arbori dornici să înfiripe o legătură spirituală puternică cu oamenii care le domină mediul de viață.
Dimensiunile copacilor influențează considerabil accesibilitatea energiilor acestora de către oameni.
Un arbore prea scund nu posedă suficientă energie cât să exercite efecte benefice simțitoare asupra ta. Arborii prea înalți abundă în energie, dar nu sunt la fel de dornici să o împărtășească, așa că trebuie atrași și convinși să ia parte la un schimb energetic cu tine. Așadar, cel mai indicat este să alegi un arbore cu un trunchi robust, dar de o înălțime medie.
Deși nu este necesar să te cațeri în copacul respectiv ca să începi o prietenie, actul în sine poate îmbogăți experiența spirituală și energetică per ansamblu. Cațără-te însă cu grijă, fără să rănești arborele.
Înfiripă o comuniune cu arborele.

Comuniunea cu un arbore

Există modalități concrete de a aborda, de a interacționa, de a te retrage și de a părăsi un copac până la următoarea întâlnire. Urmarea unui ritual tipic poate crește simțitor potențialul benefic al interacțiunii.
Acest ritual este stabilit empiric, în urma observării comuniunii energetice subtile, și poate fi aplicat și pentru stânci, animale și chiar oameni, deși cele pe care le vom ilustra în continuare sunt special concepute pentru arbori.
În primul rând, ia aminte că fiecare arbore în parte are o personalitate proprie, propriile dorințe și viața lui proprie, asemenea unui om. Copacii au, în plus, gusturi diferite cu privire la oamenii cu care intră în contact. Unii arbori sunt foarte generoși și dornici să ofere toată energia pe care o posedă, în timp ce alții sunt slabi sau bolnavi și pot sorbi, la rândul lor, mai multă energie vindecătoare de la tine. Unii arbori sunt suflete prietenoase care se bucură de compania omului, în timp ce alții sunt solitari, independenți și indiferenți.
Poți învăța să-ți purifici energiile interioare interacționând și colaborând cu mai mulți arbori simultan. Ai însă răbdare cu ei, nu fi impulsiv! Fii respectuos și deschis ca aceștia să te răsplătească nu doar cu energie Chi, ci și cu prietenie și iubire.Copacii lucrează energetic pe o scară mult mai largă. Pentru a depăși acest impediment, trebuie ca vizitele făcute arborilor să fie mai dese la început până la înfiriparea relației de schimb. Cu timpul, legătura va deveni tot mai puternică.
-sursa- https://secretele.com/2017/09/arborii-ne-ajuta-sa-ne-vindecam-iata-cum-le-putem-exploata-energiile.html-


Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.



13 sept. 2017

Bolile vor dispărea! Corpul uman va cunoaște auto-vindecarea...

Specialiștii geneticieni au realizat o descoperire incredibilă. Aceasta constă în convingerea celulelor să se repare singure. Descoperirea deschide noi universuri cu privire la prelungirea vieții omului.
Oamenii de ştiinţă germani au prezentat, în cadrul conferinţei anuale a Societăţii Europene de Genetică Umană, desfăşurată la Amsterdam, un medicament ce poate influenţa felul în care se comportă o genă, în organismul pacienţilor cu starea de sănătate deteriorată.
În acest fel, s-a descoperit că o genă vecină poate fi stimulată ca s-o repare pe cea cu probleme. Cercetările au fost focalizate pe atrofia spinală musculară, o maladie ereditară relativ frecvenţă şi una dintre principalele cauze ale mortalităţii infantile, afectând 1 din 6000 de nou-născuţi. Boală, provocată de degenerarea neuronilor motori din cordul spinal, determina slăbirea şi atrofierea muşchilor de la picioare, mâini şi trunchi.
Genele în general își exprimă efectul funcțional prin producerea de proteine, care sunt molecule complexe responsabile pentru majoritatea funcțiilor din celulă. Proteinele sunt constituite din unul sau mai multe lanțuri de polipeptide, fiecare dintre ele fiind compuse din secvențe de aminoacizi, iar secvența ADN a unei gene (printr-un ARN intermediar) este folosită pentru producerea unei secvențe specifice de aminoacizi. Acest proces începe cu producerea unei molecule de ARN cu o secvență care marchează secvența ADN a genei, proces cunoscut sub numele de transcriere.
Experimentele efectuate asupra unor pacienţi cu atrofie musculară au arătat o vizibilă îmbunătăţire a stării lor de sănătate, celulele nervoase fiind stimulate să se “repare”, prin intermediul revoluţionarei terapii genice. “Acest proiect demonstrează că e posibil să influenţăm comportamentul genelor, recurgând la medicamente. Metoda descoperită de noi va spori calitatea vieţii pentru bolnavii cu atrofie musculară”, spune prof. Brunhilde Wirth.Descoperirea este un fantastică pentru că va face posibilă eradicarea tuturor bolilor pe care le cunoaștem în prezent. Acest fapt va crește considerabil speranța de viața a oamenilor și probabil că va schimba întreaga viziune a medicinei. Celulele au capacitatea să se repare singure dar procesul trebuie doar ajutat.
-sursa-https://www.efemeride.ro/bolile-vor-disparea-corpul-uman-va-cunoaste-auto-vindecarea -
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.


12 sept. 2017

Ai știut că înainte de a aprinde o lumânare trebuie neapărat să faci o rugăciune? Află de ce?...

Bătrânii spuneau: ”Dacă nu știi să aprinzi o lumânare, Dumnezeu se supără pe tine…”
Indiferent pentru cine este aprinsă lumânarea, pentru Vii sau pentru Morți, aceasta are rolul de a lumina calea pe care sufletele o urmează în viață de acum și cea de mai apoi. De aceea sfinții părinți susțin că înainte de a aprinde o lumânare, fiecare credincios trebuie să facă o rugăciune din tot sufletul.
Mai apoi, lumânările se aprind atât pentru cei vii cât și pentru cei duși din viață, pomenindu-i pe fiecare după nume, și spunând: ”Pomenește-i Doamne, pe robii tăi!”
În cazul în care aveți nevoie să rezolvați o anumită problemă, puteți folosi lumânări de diverse culori.
Se crede că lumânările albe se aprind pentru protecția familiei, purificare, echilibru, fertilitate, realizări, ajutor.
Lumânările roșii le veți aprinde pentru a vă ridica moralul, a vă căsătoriți mai repede, deasemenea pentru a vă ajută să alungați concurenții.
Lumânările roz sunt folosite frecvent pentru dragoste, începerea unei noi relații, pentru energie și echilibru emoțional.
Lumânările galbene le veți aprinde dacă aveți nevoie de concentrare și succes la examene sau o relaționare mai bună cu cei din jur?
-sursa-http://secretelesanatatii.info/ati-stiut-ca-inainte-de-aprinde-o-lumanare-trebuie-neaparat-sa-faceti-o-rugaciune-aflati-de-ce/ 
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

11 sept. 2017

Află de ce este atât de important să porți credință lui Dumnezeu...

Este cunoscut faptul că nu toată lumea crede în existența lui Dumnezeu. Pentru mulți El este un mit, o poveste de adormit copiii.
Motivul este însuși oamenii care obișnuiesc să exagereze cu prezentarea excesivă a unor ritualuri și a unor sfinți. Zvonurile exagerate despre anumite povești vindecătoare, ritualuri, despre anumiți sfinți, a făcut ca multă lume să se îndepărteze de credință sau să devină atei.
Așadar este cert că nu Dumnezeu e de vină, nu Isus și nu sfinții..
Există, deasemenea, și mulți oameni care nu cred în existența Lui, deoarece nu au cunoștințe îndeajuns despre cele relatate în Sfânta Scriptură. Este cunoscut faptul că pentru a înțelege mesajul biblic este necesară o studiere mai amănunțită a acestuia.
În același timp, există și oameni care cu cea mai mare dăruință de sine, cred și îi slujesc lui Dumnezeu, chiar dacă existența Acestuia nu a fost dovedită.
Așadar, există sau nu Dumnezeu, este o întrebare la care probabil nimeni niciodată nu va putea da răspuns. Dar e atât de necesar să știi un răspuns concret!?
Ceea ce cu adevărat contează, este faptul de a crede. Credința este cea care ne face să devenim mai buni, este cea care ne creează un suflet mai frumos, care ne face să sperăm, ea este cea care ne face să mergem mai departe după toate încercările vieții.
Credința este o necesitate vitală, fără de care omul nu este decât un animal, care sub stăpânirea celui rău devine o bestie capabilă de cele mai groaznice fapte.
-sursa- http://secretelesanatatii.info/afla-de-ce-este-atat-de-important-sa-porti-credinta-lui-dumnezeu/
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

8 sept. 2017

Sufletul...

"Sufletul...este divinul din noi. Se întâmplă uneori sau frecvent, să simți că doare. Cumplit... Te simți neputincios, dar atunci se întâmplă ca adevărul să-ți confirme conştientizarea ființei... şi aripi cresc din focul mistuitor. De ce?! Cum de eşti curajos?! Numai maturitatea trăirilor pure, te responsabilizează. Divinul... este un dar numai dacă-i este împărtăşit infinitul esențelor. Eşti tot ce este imperios necesar să fii, ca flacăra altarului să ardă luminând, fiecare ungher întunecat, orice cădere a altcuiva, orice zbor către întâlnirea celestă pe calea undelor de dor, cu cei pentru care... lacrimi inundă ființa. Mic, puternic prin iubire, divinul sfințeşte. "

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

6 sept. 2017

Iubire și orgoliu...

Iubirea si orgoliul sunt două noțiuni care  nu au nici o legătură între ele.
Chiar mai mult de atât ele sunt în totală contradicție.

 Orgoliu este iubirea de sine dusă la extrem călcând in picioare sufletul tău,sufletele celorlalți pentru un ideal care este dictat de cultura populară, curentul social sau de direcția natională ,într-un cuvânt ține de competitia umană.

Dacă pierdem din vedere faptul că fiecare faptură umana este diferită de cealaltă prin inteligența emoțională ,prin vârstă astrală ,e simplu putem avea o competiție .

 Dar dacă luăm în considerare elementele de mai sus e ca și cum un melc s-ar întrece cu un iepure.

 Cei orgolioși nu sunt capabili de iubire pentru că iubirea înseamna dăruire ,iar orgoliosul prin natura lui este cel care primește ,nu cel care dăruiește.

 Cei au orgoliu au doar plăcerea de a de a primi , de a acapara fără a ajunge la finalitatea de a fi mulțumit.

 Cei care iubesc dăruiesc necondiționat au capacitatea de a mulțumi în fiecare secundă a existenței lor.Deci alegerea e simplă iubire sau orgoliu?

 La acestea nu există cale de mijloc sau negociere.
Matematica ne dă doar două alternative ,fals sau adevărat , 0 sau 1 ,fără variabilă.
Orgoliu sau Iubire .Orgoliu 0    .Iubire 1.

Radu Drăgan
http://hranasufleteasca.com/2015/06/25/iubire-si-orgoliu/


Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

4 sept. 2017

REGASIRILE KARMICE...

“Cu oamenii care îţi sunt acum foarte apropiaţi, sau care îţi sunt rude, ai avut relaţii strânse şi în vieţile anterioare, deşi probabil că în „roluri” diferite.
Prietenii tăi din prezent ţi-au fost tovarăşi în trecut. Mama de acum ţi-a fost, poate, frate sau fiică şi soţul din această viaţă s-ar fi putut să-ţi fi fost atunci soţie sau un bun prieten.

 Ai ales să fii împreună cu oameni pe care i-ai cunoscut înainte şi cu care ai fost într-un anumit raport, pentru a putea avea ocazii de a-ţi echilibra karma pe care o ai cu ei, sau pur şi simplu din bucuria de a fi iarăşi împreună.

Când îi întâlneşti în această viaţă, sufletul tău îşi aminteşte de ei şi de momentele petrecute împreună cu ei în trecut.Karma ta este o împletitură formată din relaţiile şi experienţele pe care le-ai avut cu oamenii din viaţa ta.
Multe din relaţiile prezente sunt o reflectare a legăturilor vieţilor trecute cu oamenii cunoscuţi atunci.
Dacă în trecut relaţia a fost negativă, înseamnă că acum aţi ales să fiţi împreună pentru a corecta karma prin echilibrarea ei şi aducerea ei la un nivel pozitiv.
 Atunci când aveţi probleme cu cei pe care îi cunoaşteţi acum şi cu relaţia cu ei, în majoritatea cazurilor acest lucru se datorează karmei negative dintre voi pe care v-aţi creat-o unul altuia în altă viaţă.Dacă în trecut aţi avut o relaţie pozitivă, ea se continuă şi în prezent şi se întăreşte şi mai mult.

Când, întâlnind pe cineva pentru prima oară, simţi că între voi există o puternică legătură, înseamnă ca aţi trecut împreună, într-o viaţă anterioară, prin întâmplări şi experienţe comune, fie pozitive, fie negative.

Mai există şi alţi oameni cunoscuţi cu care aţi stabilit legături karmice în alte vieţi.
 Poţi simpatiza sau antipatiza pe cineva de la prima privire, fără să îţi explici de ce. Este semnul clar al unei relaţii karmice din trecut.
 Ai senzaţia precisă că ceva trebuie făcut pentru echilibrarea relaţiei dintre voi.

Există totdeauna un motiv serios de a te întâlni cu cineva în această viaţă şi motivul devine evident la câtva timp – zile sau săptămâni sau luni – după ce întâlneşti persoana respectivă.

Relaţia voastră prezentă indică o legătură karmică trecută. Fie că cei pe care îi cunoşti sunt simple suflete de care eşti legat karmic, relaţia actuală cu ei are un scop precis. Scopul poate consta ori în aprofundarea relaţiei dintre voi, ori în rezolvarea karmei dintre voi prin echilibrare, karmă pe care v-aţi făcut-o cândva; în cele mai multe cazuri este vorba de o combinaţie a ambelor motive.

Stările emoţionale din vieţile trecute se transmit de la o viaţă la alta şi influenţează relaţiile şi simţămintele în mai multe vieţi succesive.

Multe din problemele din prezent îşi au rădăcina într-o viaţă anterioară. Problemele create atunci, până ce se rezolvă, continuă să influenţeze relaţia prezentă şi experienţele trăite împreună cu acea persoană.

Relaţia ta de acum poate fi o continuare a unei relaţii precedente şi poate reflecta fapte care au avut loc şi nu s-au echilibrat atunci. Relaţia actuală există pentru a plăti datoriile karmice şi pentru a învăţa.

„În război şi în dragoste totul este permis” poate fi valabil într-un sens negativ în cazul unei răzbunări, dar sub nici o formă nu te ajută din punct de vedere spiritual la echilibrarea karmei pe care ţi-ai dobândit-o.

Tot ce-ai făcut cuiva, într-o viaţă trecută sau în prezent, se întoarce împotriva ta, ca un bumerang, până ce se rezolvă.
Dacă acum manevrezi pe altcineva, te vei găsi în situaţia unei marionete trasă de sfori în viaţa viitoare.Karma pe care o împarţi cu alte persoane existente acum în viaţa ta, se manifestă în moduri foarte variate.
Dacă arunci o privire asupra situaţiilor prin care ai trecut cu persoanele care îţi sunt apropiate şi îţi laşi gândurile să curgă, încercând să vezi cum oglindeşte prezentul trecutul, vei conştientiza legăturile din trecut care vă leagă si care determină respectivele situaţii.

Motivul de a fi împreună cu cineva în această viaţă este faptul că în acest moment împrejurările sunt cele mai potrivite pentru a vă rezolva karma existentă între voi.

PLĂTIREA DATORIILOR DIN TRECUT
Echilibrarea karmei şi învăţarea lecţiilor sunt complementare una faţă de alta, deşi ele pot fi separate şi distincte între ele.

Sunt situaţii în care prima trebuie să fie învăţată lecţia şi pe urmă echilibrată karma, aşa cum în alte cazuri karma este cea care trebuie mai întâi echilibrată pentru a putea învăţa apoi lecţia.

 Plătirea datoriilor din trecut este trăită ca un proces care te conduce, prin diferite nivele de conştienţă şi înţelegere, la numeroase experienţe, pe măsură ce acţiunile, reacţiunile şi interacţiunile îşi fac apariţia în prezent.Experienţele pe care le trăieşti reprezintă tot atâtea trepte care te ajută să ajungi în inima problemelor.
Treptele sunt clădite din experienţe care duc una din alta. După ce înveţi o lecţie sau o parte din ea, te deplasezi mai departe pentru a învăţa alte părţi ale lecţiei, sau pentru a păşi mai sus spre o altă lecţie sau spre un nivel de conştienţă superior.

Treptele se unesc şi formează o scară care te conduce, indicându-ţi modul de a-ţi completa lecţiile şi de a-ţi echilibra karma. Scara pe care păşeşti te ajută să înţelegi natura experienţelor prin care treci şi, în mod simbolic, treptele te conduc spre spiritualitate.

Când priveşti în prezent în tine pentru a afla trecutul, vei descoperi baza de plecare a lecţiilor din prezent şi a karmei.
Vei vedea toate etapele parcurse până să ajungi unde te afli acum şi îţi vei da seama cum experienţele din trecut le-au creat pe cele din prezent.
Examinând situaţiile prezente, vei conştientiza faptul că de fapt tu ştii intuitiv ce trebuie făcut pentru a-ţi echilibra karma şi a învăţa lecţiile.

Stările tale emoţionale constituie un barometru permanent al modului cum te străduieşti să-ţi rezolvi echilibrul.
Pe măsură ce-ţi conştientizezi karma, fii foarte atent la simţămintele pe care le încerci faţă de situaţiile şi relaţiile în care eşti implicat(a). Observă motivele şi cauzele subterane, încearcă să înţelegi de ce reacţionezi astfel în faţa evenimentelor vieţii.
Simţămintele încercate îţi vor arăta care îţi este lecţia şi ce trebuie să faci ca să-ţi echilibrezi karma.”


 -sursa-http://hranasufleteasca.com/2015/07/03/legaturile-karmice/


Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

2 sept. 2017

Motive pentru care ar trebui sa ierti ...

“Cand vom ierta totul, le vom castiga pe toate” – Sfantul Ioan Gura de Aur

Cele mai importante texte ale spiritualitatii ne indeamna sa iertam persoana pe care o uram cel mai mult.
In acele momente in care dusmanii nostri imaginari dispar, egoul se prabuseste.

Aceasta lectie pe care am invatat-o inca de la inceputul vietii ne va fi prezentata iar si iar pana vom ajunge sa o intelegem si sa traim in conformitate cu aceasta.

Iata care sunt motivele pentru care ar trebui sa-i iertam pe cei din jurul nostru si nu in ultimul rand pe noi insine:

Iertarea ne permite sa ne asumam intreaga responsabilitate pentru propria noastra fericire.
Ceea ce atragem in viata noastra nu este altceva decat o reflectie a lumii noastre interioare.
 Gandurile si actiunile noastre creeaza lumea noastra exterioara. Zicala populara “cine se aseamana se aduna” nu face referire numai la   pe care le atragem in viata noastra, ci si la ganduri, emotii sau intentii.

Tot aceasta este legea care ne invata ca nu putem avea o calatorie cu un final fericit, in cazul in care intreaga noastra calatorie a fost una nefericita.

 Lasandu-ne exploatati de propria manie si de propriile noastre resentimente nu facem altceva decat sa pavam drumul calatoriei noastre cu manie si resentiemnte.

 Felul in care ne simtim si emotiile pe care le traim sunt cele care ne deschid calea catre alte experientele viitoare.Iertarea ne permite sa-i vedem pe cei din jurul nostru ca pe niste profesori ai vietii
Membrii ai familiei, soti, prieteni, sefi, etc. – fiecare dintre aceste persoane se afla in viata noastra pentru a ne invata cat mai multe despre noi insine.

Este necesar sa le multumim aceste persoane pentru lectiile la care ne supun si pentru oportunitatea de dezvoltare pe care ne-o ofera.  Acesta este un pas urias in dezvoltarea nivelului constiintei.

Aceasi filosofie se aplica si relatiilor pline de negativism sau relatiilor esuate.
De indata ce ai invatat cu adevarat lectia si motivul pentru care a patruns in viata ta o relatie plina de negativism, nu vei mai atrage astfel de relatii in viata ta, relatii care vor incerca sa te invete aceasi lectie.

Astfel, esti precum un absolvent de liceu care a trecut la nivelul urmator. De ce ai mai face inca o data liceul daca ai luat toate examenele?

Iertarea ne impiedica sa mai jucam rolul de victima
Schimbandu-ne perspectiva catre un loc al iertarii ne va impiedica sa mai jucam rolul de victima.

 De cele mai multe ori nu esti o victimizat de o alta persoana, ci de propriul tau nivel vibrational si nivel de constientizare.

 Atunci cand alegi sa invinovatesti pe altcineva, ii oferi acelei persoane in mod automat controlul asupra vietii tale.
Mai grav este ca aceasta “identitate” pe care ti-o alegi te poate urmari tot restul vietii tale, cu exceptia cazului in care constientizezi acest tipar mental-emotionalIertarea ne ajuta sa intelegem ca majoritatea oamenilor fac tot ceea ce pot cu adevarat
Intelegand acest lucru, vom putea sa-i tratam pe cei din jurul nostru cu compasiune in loc sa-i judecam pentru fiecare greseala pe care o fac in preajma noastra.

 Fiecare dintre noi face tot ceea ce-i sta in putinta, in concordanta cu nivelul fiecaruia de intelegere si de constientizare

Iertarea ne aminteste proverbul “Ce semeni aia culegi”
Fiecare dintre noi suntem oameni si fiecare dintre noi am gresit la un moment dat.  In profunzimea sufletului nostru, fiecare dintre noi tanjim dupa aceasi iertare.

Atunci cand ii vom elibera pe ceilalti de greselile actiunilor lor, vom crea un spatiu in care vor putea fi iertate propriile noastre actiuni necugetate pe care le-am facut impotriva celorlalte

Iertarea iti dezvolta nivelul de constiinta
Procesul de dezvoltare personala si spirituala este un proces continuu.

Momentul in care incetam sa mai invatam, momentul in care incetam sa mai cautam lectii si sa incercam sa ne dezvoltam nivelul constiintei, ego-ul preia controlul.

Fiecare dintre noi ne aflam intr-o calatorie catre un scop mult mai profund decat isi poate imagina “micul eu”.

 Iertarea ne poate ajuta sa ajungem acolo mult mai repede, prin eliminarea legaturilor care ne tin prizonierii trecutului nostru.

Iertarea ne invata sa ne temperam asteptarile
Nu ar trebui sa astepti nimic de la nimeni.
Atunci cand astepti ceva de la o anumita persoana, toata puterea ta de a lua decizii este neglijata.Noi suntem creatorii propriului nostru univers, iar atunci cand ne aflam intr-o conexiune cu propria noastra lume interioara, nu mai avem nevoie de nimic de la nimeni.

Este extraordinar sa primesti mici cadouri, dar nu ai nevoie de aceste mici cadouri pentru a avansa in viata.

Iertarea ne invata sa atenuam puterea instinctelor de auto-conservare
De prea multe ori ii ranim pe cei din jurul nostru cu scopul de a ne proteja pe noi insine din punt de vedere financiar, emotional si nu numai.

Fiecare dintre noi am facut acest lucru. Devenind constienti de acest model de gandire putem sa incetam sa-i mai ranim pe cei din jurul nostru pentru propriul nostru beneficiu.

Iertarea creeaza un spatiu in care apare libertatea si dragostea
Nu toata lumea si nu fiecare situatie este menita sa faca parte din viata noastra pentru totdeauna.

Uneori, aceste persoane se afla in viata noastra pentru a ne ajuta sa deschidem un nou capitol al povestii noastre de viata. Renuntarea ne ajuta sa facem loc noilor persoane si noilor experiente.Iertarea este cea mai buna razbunare
Exista un pic de sarcasm in aceasta afirmatie, dar este pe cat se poate de adevarat.

Vei putea intotdeauna sa-ti cauti razbunarea infaptuind ceva pozitiv si prin crearea unui viitor mai bun pentru tine.
Nimic nu deranjeaza un adversar sau o forta negativa din viata ta mai tare, decat sa te vada zambind dupa ce l-ai iertat.

-sursa-ttp://www.quantumcoaching.ro/motive-sa-ierti

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

1 sept. 2017

Afirmatiile si mintea...

In momentul in care iti spui “incerc”, deja ti-ai semnat condamnarea la esec…
 Mintea primeste informatia ca tu doar o sa incerci.
Daca incerci o data, de doua ori, de trei ori si nu reusesti, ce faci? De obicei abandonezi, ca ti-ai setat mintea doar sa incerce.
 Rezolvarea acestei autosabotari se face prin utilizarea unui sinonim.
In loc de “incerc” spune “urmaresc”.
Cand incerci, o faci de cateva ori si apoi abandonezi.
Cand “urmaresc sa fac asta” inseamna ca o sa faci pana cand reusesti. Nu iti dai voie sa abandonezi. Nu exista pentru tine alternativa decat succesul, atingerea rezultatului dorit.

Cuvantul “incerc” este un cuvant slab, e folosit in 99% din cazuri din pacate.
Cand spui “lucrez la obiectivul meu pana cand il ating” nu mai incape nici o urma de indoiala, nu vei “incerca”, ci vei reusi.
Cand folosesti verbele la timpul prezent, mintea primeste aceasta informatie ca o certitudine.
Cand folosesti la timpul viitor iti programezi creierul ca lucrurile sunt posibile, dar nu sigure.Hai sa vedem cum si-a programat aceasta persoana viitorul…A inceput sa isi zica in minte “Mi-ar placea ca in weekend sa ma simt minunat!”
In momentul in care folosesti timpul conditional-optativ, mintea nu se programeaza, ci doar ii spui mintii ca exista o posibilitate ca tu sa te simti bine.
Asta e marea greseala a ta cand iti imaginezi viitorul tau stralucit. Tot ceea ce iti imaginezi extraordinar in viitor trebuie sa folosesti timpul prezent si fara “mi-ar placea”, “as vrea”.
 Trebuie sa ii spui mintii tale “in weekend ma simt perfect”, “in curand am masina dorita”,  “peste 1 an sunt sanatos”.

Respecta urmatoarele reguli ca sa iti programezi eficient creierul:

–          Cand te gandesti la ceva ce vrei sa se intample in viitor, imagineaza-ti scena ideala, dar ca si cum deja s-a intamplat in trecut sau ca si cum deja se intampla in prezentul tau.

–          Simte in tine tot ceea ce ai vrea sa simti in acea situatie. Simte emotiile ca si cum deja le-ai fi simtit. (Subconstientul se programeaza prin emotii, asa ca suprapune pe imaginea dorita de tine si emotiile dorite de tine.
 Daca te gandesti la o intalnire de afaceri si vizualizezi totul in mintea ta, dar ceea ce simti este stres, atunci tu iti programezi stresul pe aceea situatie.)

Tehnica de autosabotare prin generalizarea problemelor – “tot ce mi se intampla e dezastruos”
O alta tehnica “inteligenta” pe care am aplicat-o eu mult timp a fost sa generalizez esecurile mele.
 Daca, de exemplu, greseam intr-o actiune imi spuneam in minte ca eu sunt gresit. Nu vedeam ca actiunea mea e diferita de mine. Pur si simplu ma identificam cu actiunea.Daca stai bine sa te gandesti, esti poate nepriceput la unele lucruri, dar te pricepi suficient de bine la altele. Poti sa iei modul in care tu gandesti din lucrurile pe care le faci bine si sa il aduci in actiunile tale care inca nu le faci perfect.
Ca sa scapi de aceasta programare gresita trebuie sa iti identifici modul in care vorbesti tu cu tine. Cand iti spui in minte sau cu voce tare ca “tot timpul” doar tie ti se intampla lucruri rele, trebuie sa devii atent la aceste programari.

Obiective care  “nu” se implinesc niciodata

“Nu vreau sa fiu sarac”
“Nu vreau sa fiu bolnav”
“Nu vreau sa mai depind de nimeni”
“Nu vreau sa fiu gelos”
“Nu vreau sa ajung la Tokyo”

Din pacate, cei mai multi dintre oameni spun ceea ce nu doresc sa se intample in viata lor, unde nu doresc sa ajunga.
Mintea umana este cel mai puternic si cel mai flexibil computer din lume.  Ai la dispozitie o putere de calcul imensa, mai trebuie sa devii un bun programator ca sa iti stapanesti propriul computer.Sa il hranesti cu energie potrivita, sa il pui sa faca pauze de lucru din timp in timp, sa il inveti lucruri inteligente ca sa aiba informatii de calitate, sa ii dai obiectivele corect formulate, toate acestea iti transforma mintea si ajungi sa ai mai multa forta mentala si puterea de a iti atinge orice obiectiv doresti.
STUDIU NLP

Am inchis ochii si am “vazut” aceasta teama a mea, apoi m-am vazut pe mine intr-o situatie in care am fost foarte increzator in mine. Am inceput sa modific propria mea reprezentare de insucces in cea de incredere. A functionat asa de bine

Trebuie sa ajungi sa fii stapanul mintii tale

Ce ai de facut ca sa iti “educi” mintea este sa o urmaresti. Atentia este ceva ce nu tine de minte!
Asta este cel mai avantajos lucru pentru noi.
Atentia ta este singura arma pe care o ai si cu care poti sa iti dresezi mintea.
Smecheria cu atentia este ca poti sa iti analizezi mintea, poti sa iti privesti mintea ca si cum ar fi un televizor pe care se deruleaza filmul gandurilor tale.
In momentul in  care esti atent la gandurile tale o sa simti mintea ca un simplu intrument, ca o simpla componenta a ta. Tu esti cu totul diferit de minte!  Esti mai mult Atentie decat Minte!

Mi-a placut ceea ce spunea Paul Brunton despre minte – ca poate sa faca toate sarcinile pe care i le dai dar nu poate sa se analizeze pe ea insasi. Asa ca cel care reuseste sa o analizeze este o alta componeta a fiintei umane!  O componenta mult mai veche si mai dezvoltata! Constiinta! Aceasta constiinta o simti rar!
. O simti dimineata cand te-ai trezit, este prima ta simtire atunci! Senzatia aia ca existi, ca esti viu.
E asa de scurta incat nu ii dam atentie niciodata. Apoi mintea incepe sa produca ganduri si sa acopere aceea constiinta.
O mai simti in momentul in care adormi, cand mintea iti este obosita si pentru o clipa simti o stare de euforie in momentul in care te cufunzi in somn.
Atunci nu te gandesti la nimic, doar simti clipa.
Si mai simti aceea constiinta si in timpul orgasmului. Cu cat este mai lung, cu atat aceasta senzatie de prezenta a ceva mai mult decat mintea obisnuita, incepe sa apara.

Constiinta asta este sursa starilor de fericire pe care le-ai avut de-a lungul vietii. Aceasta constiinta are doar trei caracteristici:

1.       Este sursa starii de fericire
2.       Este sursa senzatiei de EU
3.       Este sursa tuturor intuitiilor tale

Rolul mintii este tocmai sa actioneze ca un filtru intre viata ta obisnuita si aceste stari superioare.

Daca nu ai avea minte, toate starile constiintei te-ar coplesi. Nu ai face nimic altceva decat ai sta la soare sau oriunde altundeva pentru ca ai fi ca un drogat.
Starile de fericire te-ar impiedica sa progresezi. Ai trai o continua stare de bine si implinire sufleteasca care in loc sa te puna la munca te-ar face sa devi lenes.
Ceea ce este util pentru tine e faptul ca aceasta constiinta este Eu-l tau perfect!
Ea contine deja in ea toate starile pe care ti-ai dori sa le ai si inca iti lipsesc, toata forta interioara pe care o doresti si inca nu o ai decat uneori, toata gandirea pozitiva si optimismul de care ai avea nevoie in viata.
Toate aceste lucruri tu le ai in tine, ele sunt continute in aceasta constiinta.
-sursa-https://astrodeva.wordpress.com/2014/09/30/afirmatiile-si-mintea/


Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.