"Se vorbeşte mult despre cuvinte şi despre puterea lor.
Auzim foarte mult în jurul nostru spunându-se că ne doare când cineva
spune ceva neadevărat, sau rău, despre noi ori la adresa noastră. Că ne
dor anumite cuvinte. Şi fel de fel de alte expresii asemănătoare.
Păcat că de multe ori doar se vorbeşte, şi atât... Puţină lume mai are timp şi energie pentru a investi în a se gândi cu adevărat la aceste expresii.
E necesar de un efort suplimentar doar să concepem şi să acceptăm faptul
că într-adevăr cuvintele reprezintă o forţă reală, că au energie, că
practic fiecare cuvânt este o entitate cu viaţa şi vibraţia proprie.
Cei iniţiaţi în diferite practici spirituale ştiu că se folosesc anumite
afirmaţii/cuvinte/kotodame pentru a activa anumite
semne/simboluri/energii/centrii/etc. Acestea sunt tot cuvinte, care au
un anumit efect, în funcţie de iniţierea respectivă. În genral aceste
cuvinte/afirmaţii/etc. sunt acceptate şi folosite uzual de practicanţi,
atunci când e necesar. E un lucru foarte benefic şi îl încurajez din
toată inima.
Eu mâ întreb de ce lumea se crispează, chiar şi cei iniţiaţi, când le spui că orice
cuvânt se comportă exact ca şi afirmaţiile/kotodamele/etc. amintite mai
sus? Într-adevăr, noi ne-am îndepărtat foarte mult de la esenţa
noastră. Dar când vrem să evoluăm e foarte necesar să fim deschişi şi să
îmbrţişăm lucrurile noi, dar asta e o altă discuţie.
Revenind la discuţia despre cuvinte, eu am ajuns la concluzia că ele
joacă un rol crucial în viaţa noastră, şi aici nu mă refer la
comunicarea socială. Sunt de părere că simpla înlocuire a anumitor
cuvinte din vocabularul nostru, chiar mental, au un efect deosebit. La
fel ca şi orice altă fiinţă, cuvintele au vibraţia lor, aşa cum
aminteam. Aşa că simpla schimbare a vibraţiei cuvintelor pe care le
folosim, prin înlocuire cu un sinonim de vibraţie superioară, inevitabil
ne va schimba şi nouă vibraţia, ulterior starea generală.
Un exemplu personal ar fi: în loc să gândesc sau să spun că "am
datorii", eu spun că "trebuie să returnez ..." sau că "am de
înapoiat...". Am decis să fac această schimbare de vocabular în urma
unei intuiţii, să spun aşa. Consider că, cuvântul "datorie" are o
vibraţie joasă, îmi dă impresia că are o trimitere spre supunere, spre o
istorie negativă a cuvântului, pe când "a returna" sau "a înapoia", nu.
Această analogie o fac cu multe din cuvintele pe care le folosesc sau doar gândesc!
Cuvintele, asemenea simbolurilor din multe iniţieri, accesează anumite
energii de diferite vibraţii. Îndrăznesc să spun că accesează chiar
anumite entităţi de o anumită vibraţie. Aşa că e foarte simplu să
înţelegem de ce o persoană care vorbeşte într-un anumit fel, cu un
anumit ton, şi mai ales utilizează frecvent, numai gândind, anumite
cuvinte, să aibă o anumită dispoziţie: să fie mereu supăraţi, necăjiţi,
nervoşi, etc. Ei singuri îşi coboară vibraţia. Ei accesează entităţi de
vibraţie joasă. E simplu.
Şi de aceea sunt acei oameni care mereu radiază, acei oameni ai căror
ochi sclipesc mereu, acei oameni care indiferent ce obstacole au de
trecut(în evoluţia lor) folosesc cuvinte calde, cuvinte dulci şi vorbesc
pe un ton calm şi paşnic.
De asemenea sunt tot felul de terapii şi exerciţii pentru îmbunătăţirea
stării generale, şi nu numai, în care se folosesc afirmaţii care trebuie
repetate, asemenea unei mantre.
Rugăciunile fac acelaşi lucru! Sunt anumite cuvinte care accesează
entităţi specializate, care ne ajută sau fac ce au ele de făcut.-sursa http://spiritualitate-reiki.blogspot.ro/-
Inchei cu Trebuie sa TRaiesc.
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu