Dacă gândești în felul acesta despre tine, te condamni singur la o nefericire perpetuă, pentru că n-ai să poți niciodată să fii altcineva. Nu poți să fii decât tu însuți, iar strădaniile tale de a te transforma în modelul visat vor fi zadarnice, chinuitoare și periculoase. Îți risipești pur și simplu viața. Oricine ai fi, ăsta ești tu. Acceptă-te! Nu dori să fii altfel. Aceasta este non-ambiția.
Renunțarea la ambiție stă la baza tuturor transformărilor spirituale, pentru că, din momentul în care te accepți așa cum ești, multe lucruri bune încep să ți se întâmple. Dar să începem cu începutul. Dacă te accepți total, primul lucru benefic care ți se va întâmpla va fi o viață lipsită de tensiuni: nu mai ești obsedat să te schimbi, să fii altfel, să te îndrepți în direcția aleasă de un altul. Poți fi aici și acum. Comparația dispare. Tu ești unic și nu te mai gândești ce sunt și ce fac alții. În al doilea rând, viitorul nu mai există. Ambiția are nevoie de viitor, de spațiul în care ideile tale să se materializeze. Ambiția nu poate da roade aici și acum; nu există spațiu pentru asta. Prezentul este minuscul, atomic. Ambiția are nevoie de viitor, și cu cât este mai mare, cu atât viitorul de care are nevoie este mai mare.
În plus, dacă ambiția ta este atât de mare, încât nu poate fi împlinită în această viață, îți vei crea o viață de apoi. Vei crea raiul, vei crea conceptul de „renaștere”, vei crea „moksha” [n.tr.: izbăvirea de suferințele și limitele impuse de existența fizică]. Nu spun că nu există renaștere. Spun că tu crezi în renaștere nu pentru că există, ci pentru că ambițiile tale sunt atât de mari, încât nu pot fi împlinite într-o singură viață. Credința ta în renaștere, în reîncarnare, este rezultatul ambiției, al dorințelor, și nu al convingerii tale obiective. S-ar putea ca reîncarnarea chiar să fie un fapt, dar pentru tine, omul încărcat de ambiții, este doar rodul imaginației, un viitor care-ți va oferi în continuare spațiul în care să te desfășori și să-ți împlinești ambițiile.
Reține, deci: nu poți fi ambițios în momentul prezent, pentru că nu ai spațiu. Este imposibil, pentru că prezentul înseamnă clipa de față. Poți fi în el, dar nu-ți poți realiza dorințele cât timp ești în el. Când îți dorești ceva, ai nevoie de viitor, adică de timp. De fapt, timpul există doar datorită dorinței. Pentru copaci, timpul nu există. Pentru păsările care ciripesc în jurul nostru nu există timp. Pentru stele, pentru soare și pentru pământ nu există timp. Timpul există doar pentru oameni. Dacă omenirea ar dispărea, n-ar mai exista timp pe această planetă; n-ar mai exista nici trecut și nici viitor.
Dorințele tale creează viitorul, iar memoria ta creează trecutul. Ambele concepte sunt părți ale minții tale. Încearcă să nu-ți mai dorești nimic și viitorul va dispărea. Când viitorul nu există, nici posibilitatea să trăiești în tensiune nu există. Iar dacă viitorul nu există, nici trecutul nu mai există, rămânând doar o simplă amintire, câteva fire de praf prinse de tine în drumul tău.
Odată cu noțiunea de viitor, în mintea ta intră planuri, proiecte imaginate, țeluri ambițioase, care toate înseamnă multă tensiune. Odată cu noțiunea de trecut, în mintea ta intră neliniștea, frica, panica, stresul, care toate înseamnă multă nefericire. În schimb, când ștergi trecutul din mintea ta și nu deschizi poarta viitorului, ești aici, acum, fără tensiuni, fără angoase.
Am spus că non-ambiția înseamnă să te accepți așa cum ești, dar asta nu înseamnă că nu există posibilitatea să evoluezi. Dimpotrivă, când te accepți așa cum ai fost creat, transformarea vine de la sine. Începi să crești, dar dimensiunea diferă. Dimensiunea nu este în viitor, ci în etern. Încearcă să înțelegi această diferență. Tu te poți mișca în două direcții. Dacă te miști spre viitor, te miști în mintea ta, adică într-o ficțiune, într-o lume visată de tine. Dacă nu te miști spre viitor, o altă dimensiune ți se deschide în față: te miști în etern. Iar dacă poți fi aici, acum, în acest moment, ai intrat în etern.
Dacă continui să te gândești la trecut și la viitor, trăiești în temporal. Temporalul este lumea, iar eternul este nirvana. Se spune că Buddha a afirmat de nenumărate ori că dacă un om poate fi cu mintea doar în prezent, nu mai are nevoie de nicio tehnică de meditație. E suficient. Dar cum poți să fii mental exclusiv în prezent dacă ești ambițios? Mintea ambițioasă poate fi oriunde altundeva, dar nu în prezent. Mintea ambițioasă se îndepărtează întotdeauna de prezent. Se gândește la ce va fi, la ziua de mâine, la ce se va întâmpla peste un an, la viața de apoi. Mintea ambițioasă nu este interesată de prezent, de viața care este aici, acum, ci de cea care ar trebui să fie. Acest fel de interes este unul non-religios.
O minte, o conștiință cu adevărat religioasă este interesată de existență așa cum este ea. Anihilează-ți orice ambiție, ca să fii aici, acum, și ca să poți intra în etern.-sursa http://lupuldacicblogg.wordpress.com/-
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu