Îngerul nostru păzitor petrece mult timp
cu noi. Cel mai adesea, nu putem să-l vedem şi chiar avem dificultăţi
în a-i percepe prezenţa. Dar credinţa în prezenţa sa alături de noi ne
conferă deja o stare de siguranţă. Altfel spus, nu suntem niciodată
singuri, chiar în momentele cele mai dificile. Cu noi se află tot timpul
cel care ne iubeşte profund şi necondiţionat, chiar dacă noi considerăm
că nu merităm (conform standardelor umane) şi suntem perfect conştienţi
de greşelile noastre. Îngerul păzitor este totdeauna cu noi, gata să ne
ierte, să ne încurajeze, să ne ajute să ne transformăm.
Dar cum să facem să intrăm în contact cu
el? Cum să ne exprimăm dorinţele şi cum să-i ascultăm sfaturile
preţioase? Dacă fiinţele umane şi îngerii trăiesc în două realităţi
diferite, cum este posibil să stabilim un dialog?
Există mai multe modalităţi de a
comunica cu îngerii şi oricare dintre ele poate fi eficientă; important
este ca cererile să le fie adresate cu dragoste şi cu inima
încrezătoare. Contactul cu îngerii poate avea loc chiar şi în timpul
somnului, deci într-un mod total inconştient. Unii oameni preferă să
mediteze, alţii să comunice în scris sau prin intermediul viselor.
Depinde de structura proprie şi de disponibilităţile fiecăruia. Nu e
nevoie să foloseşti tehnici speciale, important e să fii cât mai relaxat
şi deschis pentru a-i primi în inima ta. Poţi chema un înger în gând:
“Înger drag, am nevoie de ajutorul tău” şi el răspunde întotdeauna. Dacă eşti deschis spre vibraţia lui, îi vei simţi prezenţa.
A recurge la ajutorul îngerilor
presupune un mod de viaţă “natural”; să nu ne gândim că ar fi necesar să
ducem o viaţă plină de misticism. Atunci când căutăm comuniunea cu
îngerii nu facem altceva decât să acceptăm să ne rezervăm un spatiu de
meditaţie şi linişte, îndepărtându-ne astfel de vacarmul vieţii
cotidiene pentru a ne consacra regăsirii păcii interioare. Dar toate
acestea nu se obţin într-o zi: prin paşi mici putem parcurge un drum
lung, iar atunci când suntem dispuşi să privim înapoi, vom constata că
viaţa noastră într-adevăr s-a schimbat.
A comunica cu îngerul păzitor înseamnă
să stabileşti un dialog, să asculţi un sfat, să găseşti răspunsuri sau
să fii inspirat. Nimic rău nu poate să apară prin acest demers; atunci
când o cerere sau o problemă sunt prezentate îngerului, ele vor deveni
obiectul atenţiei sale iubitoare. Îngerii sunt întotdeauna gata să ne
primească rugăciunile, cu condiţia ca ele să nu fie dictate de intenţii
egoiste sau din interes. Ei sunt în măsură să recunoască adevăratele
noastre intenţii şi să prevadă consecinţele unei situaţii; nu acordă
niciodată ajutorul pentru o acţiune care ar putea fi în contradicţie cu
binele celorlalţi. Prin urmare, atunci când dorim să-l apelăm pe îngerul
păzitor pentru a ne rezolva o probemă, este important să ne lăsăm la o
parte egoismul şi să adresăm un gând de iubire şi de înţelegere faţă de
toţi cei care trăiesc o situaţie similară cu a noastră. Rugăciunea
noastră îmbracă astfel o semnificaţie mai amplă şi, cuprinzând mai multe
persoane, ne ajută să nu rămânem izolaţi în preocupările noastre,
oricât ar fi ele de mari sau mici.
A intra în comuniune cu îngerii este mai
uşor decât pare. Acordaţi-vă puţin timp, chiar şi numai un sfert de
oră, şi faceţi în aşa fel încât nimeni să nu vă deranjeze. Închideţi
ochii şi respiraţi profund. Urmaţi timp de câteva minute ritmul propriei
respiraţii şi încercaţi să vizualizaţi un mare spaţiu albastru. Apoi
rostiţi o mică rugăciune, cum ar fi “Înger, îngeraşul meu”, după care îl
rugaţi să vă ajute în problema pe care o aveţi. Formulaţi-vă clar
solicitarea şi apoi declaraţi-vă gata să primiţi cu încredere răspunsul
care vă va parveni. Pregătiţi-vă să acceptaţi cu detaşare sfaturile,
căci, pe moment, s-ar putea ca acestea să vă bulverseze. Amintiţi-vă că
îngerul păzitor se adresează direct sufletului şi spiritului vostru.
Concentraţi-vă şi căutaţi să percepeţi vocea sa în voi înşivă. Dacă vă
temeţi să nu pierdeţi elemente importante ale răspunsului, puteţi să vă
pregătiţi un creion şi o foaie de hârtie pe care să vă puteţi nota tot
ceea ce primiţi. Când conversaţia a luat sfârşit, mulţumiţi-i îngerului
păzitor pentru intervenţia sa: “Îţi mulţumesc, drag înger, pentru
sfaturile tale înţelepte şi pentru intervenţia ta”. Mai rămâneţi câteva
minute cu ochii închişi, căutând să înţelegeţi sensul profund a ceea ce
aţi perceput. Este bine să vă mai acordaţi puţin timp şi să analizaţi
calm răspunsul primit. Amintiţi-vă că deciziile depind doar de voi
înşivă. Îngerul ne inspiră o soluţie, ne sugerează un drum de urmat, ne
dojeneşte pentru greşelile noastre, dar nu intervine niciodată peste
voinţa noastră.
Este posibil ca primul contact cu
îngerul păzitor să nu se stabilească prea uşor, dar treptat, momentele
de comunicare vor deveni aproape naturale. De asemenea, veţi constata că
vă simţiţi mai puternici, mai armonioşi şi senini, şi veţi observa că
chiar şi relaţiile cu ceilalţi au tendinţa să se schimbe, ca şi modul
vostru de a privi evenimentele vieţii şi lumea care vă înconjoară.
Ţinerea unui jurnal intim poate fi utilă
pentru a obiectiva mai bine progresele realizate pe parcursul vieţii.
Reluând conţinutului său şi reflectând la evenimentele trecute, vom
acorda mai multă importanţă unor fapte aparent nesemnificative, dar
care, printr-o analiză ulterioară, pot revela transformări de care nu
eram cu adevărat conştienţi. Este suficient să luaţi un caiet sau o
agendă şi să notaţi tot ceea ce vi se pare semnificativ, ca într-un
rezumat, o sinteză a informaţiilor, inspiraţiilor şi răspunsurilor pe
care le veţi obţine atunci când intraţi în contact cu îngerii. Nu uitaţi
să puneţi data pe fiecare adnotare pentru a avea un punct de reper.
-sursa- http://lumeaingerilor.ro/-
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu