Asumarea rolului tau...

Ca orice spirit in calatoria sa prin Univers, mai exista si momente in care ne dorim sa fim singuri, sa meditam, sa intelegem, sa ne cunoastem mai bine, sa procesam si sa integram informatiile si intamplarile din viata noastra. Intr-o astfel de perioada ma aflu eu de aproximativ 3 luni. Spunand “3 luni” nu imi vine sa cred ca deja suntem in martie. Ati observat cat de rapid trece timpul anul acesta? Este uimitor. Compar zilele de acum cu cele de cand eram copil si simt ca atunci o zi valora cat doua zile actuale. Dar timpul trece mai repede pentru ca si evolutia noastra curge mai repede. Avem posibilitatea sa ne echilibram, sa ne videcam si sa avansam in cunoastere mult mai repede decat au facut-o generatiile anterioare. Timpul se scurteaza din ce in ce pana cand…intr-o zi nu va mai fi. Pentru cineva complet ancorat in material si inconstient de latura sa spirituala, poate este o situatie nedorita…adica zilele trec, nu apuca sa faca ceea ce si-a planuit, timpul cu cei dragi este mai scurt…poate fi motiv de frustrare! Dar daca esti mai aproape de latura ta divina, timpul nu prea are mare relevanta, mai ales pentru ca traiesti in prezent continuu. Insa daca esti constient de ambele naturi ale tale, cu cat trece mai repede timpul pe Pamant, cu atat te reintorci mai repede Acasa. Eu am o senzatie bizara ca, cu cat timpul este mai rapid, cu atat ma expandez eu in constiinta mai mult.

In ultimele luni, am evoluat enorm. Am ajuns sa inteleg si sa cunosc anumite situatii pe care inainte nici nu le puteam accepta, sau concepe, dar apoi sa le integrez si sa invat din ele! Bineinteles, evolutia mea a fost cu un anumit pret. Am avut si momente de depresie, si momente de incrancenare, si suferinta, si insingurare, si multe conflicte interne si externe. Insa acestea toate au dus in cele din urma la efecte pozitive. Am eliberat blocaje mentale si fizice si inca ma straduiesc sa rezist facand asta in fiecare zi. Partea oarecum ” neplacuta” in acest proces este toata suita de stari si ganduri prin care treci atunci cand te cureti. Te urci practic intr-un montagnerousse cu buna stiinta, dar nu iti imaginezi cat de abrupte sunt pantele niciodata, dar nici cat sunt de inalte culmile. Ideea este ca se compenseaza totul. Cum s-ar spune, dupa furtuna rasare soarele mereu – si, oh, ce mai soare! Este naucitoare aceasta calatorie prin care trec omul si spiritul uman in ultima perioada. Cand esti zeu infloritor si te simti puternic, cand esti umil cersetor si cari sacosele trecutului.

In toata aceasta perioada, m-am intrebat de zeci de ori: unde imi este liberul arbitru? Simt ca multele decizii pe care le-am luat au fost luate de o alta versiune a mea, supradimensionala, de o forta puternica din mine, care nici macar nu mi-a cerut parerea. In unele situatii pur si simplu ma simt luata de val si dusa undeva unde nu prevedeam sa ajung. Si este bine, sa nu ma intelegeti gresit! Bine, chiar daca drumul este uneori anevoios si plin de constientizari dureroase, destinatia este intotdeauna buna! Insa naucita, ma intreb: eu, Diana, am avut si eu ceva de spus in toata treaba asta? Probabil ca nu. Si probabil pe buna dreptate. Pentru ca daca ar fi dupa mine, m-as fastaci doua sute de ani la marginea prapastiei agatandu-ma de toate blocajele mele dragi si ezitand, in loc sa ma arunc cu incredere in abis si sa vad ca – uite mai, tot pe moale am cazut. Daca ar fi dupa mine, as orbecai prin intuneric cu lanterna constiintei mele inca limitate. Dar vedeti, vine mereu forta asta mai mare decat mine, pe care putem in mod egal sa o numim “destin”, “sine superior”, “soarta”, “plan divin” sau “dumnezeu”…si ma impinge din spate fix in abisul ala care pe mine ma sperie.Abis = nou = necunoscut. Si cad, si ma zbat si urlu, si ma dor toate legaturile rupte cu trecutul si cu iluziile in care am trait, ma dor ca atunci cand iti zmulgi parul din cap, sau inima din piept, si strig dupa ajutor, si urasc forta care m-a impins – ca uite, eu acum tot cad si nu ma opresc si uite ce intuneric e si cat ma doare! si e frig si sunt singura – ca de obicei cand cazi, tre sa cazi singur! si trec prin iad de o mie de ori, inainte sa… cad pe moale.  Pentru ca da, de fiecare data cad pe moale. As prefera o scara, sa cobor pe ea, daca tot pe moale ajung, insa nu se poate. In vremurile astea, mi-ar lua vreo 3 vieti cu scara, si as pierde timpul. Trebuie sa tin ritmul, trebuie sa invat si sa simt prin ce trec ceilalti oameni, pentru ca am venit sa ajut, sa sustin. Si cum poti ajuta daca nu intelegi? Poti sa vorbesti in gura mare despre un lucru despre care habar nu ai? Nu prea poti. De cand am aflat ca sunt venusiana si am venit sa ajut, m-am intrebat de cateva ori – pai si atunci, de ce trebuie sa sufar si sa trec si eu prin tot procesul asta? Nu se poate fara? Si am primit raspunsul: cine intelege suferinta si efortul unui om, este capabil sa il ajute. Trebuie sa fii cu un picior in groapa langa el, si cu un picior sus, bine proptit, altfel nu reusesti sa scoti pe cineva la lumina. Sa fim amandoi jos nu se poate, ca e lupta pierduta. Sa fiu eu sus, iar nu se poate, pentru ca omul inca nu intelege ceea ce vine din alte lumi decat el si vorbeste alte limbi. Asa ca iata-ma. Experimentand tot procesul, de buna voie, ca asa am hotarat candva, cand m-am “inrolat”.

Lectia prin care trec momentan, este “Asumarea rolului propriu”.

Am inteles ca multi oameni inca traiesc neasumandu-si rolul propriu. Inca se ascund sub identitati sociale comfortabile sau, chiar si chinuitoare – pentru ca unii adora pozitia de victima. Sau pur si simplu stiu care le este rolul dar le este frica sa si-l asume. Sau, alt pur si simplu, sunt deconectati de la Sursa si au uitat rolul, nu stiu care este si umbla confuzi prin aceasta existenta. Daca va uitati  in jur, cred ca puteti sa numiti si voi cativa cunoscuti care nu isi asuma rolul pe acest Pamant. Sunt acei oameni care mereu tristi, se intreaba ce au de facut cu viata lor, care sunt nemultumiti profund de locul unde lucreaza, care simt ca si-au ratat viata, care nu isi exploateaza talentele, care mor cu fiecare zi ce trece, acumuland frustrari si depresie – singurele “averi” cu care vor parasi aceasta lume, carandu-le – bietii- cu ei in viata urmatoare. Dar stiti, nu este obligatoriu sa fie asa.

Ne-am invatat sa traim in frica. Frica, este opusul iubirii. Noi suntem spirite nascute din iubire, materia noastra prima din care suntem facuti este energia iubirii. Si experimentam o viata in frica. Frica este subtila, se furiseaza tacuta si perversa in inima si pleaca cu greu. Nu trebuie sa iti tremure genunchii sau sa fii speriat ca sa iti fie frica. Frica inseamna si cand, desi iti auzi chemarea sufletului, alegi sa iti inchizi urechile si ochii si sa mergi in directie opusa. Frica inseamna si cand esti agresiv pentru ca cineva are alta viziune decat tine. Frica inseamna si cand te uiti la televizor un weekend intreg in loc sa te dezvolti si sa socializezi. Frica inseamna toate acele lucruri marunte pe care le faci, intorcand spatele lucrurilor marete pe care le-ai putea face cu viata ta. Este frica de a iti asuma propria fiinta.Propria ta fiinta nu esti tu, Maria sau George, care esti manager sau operator PC, care ai 3 copii si 2 pisici, un apartament si niste parinti, o scoala terminata si mancare de facut diseara cand ajungi acasa, sau de platit factura la curent. Acestea sunt identitatea ta sociala si lucrurile pe care le detii sau care fac parte din rutina ta. Sunt masca pe care o porti, ascunzand sub ea soarele care esti. Imagineaza-ti un bec. Care lumineaza puternic. Daca pui peste el o esarfa neagra, becul nu lumineaza mai putin, el tot acolo este. Insa lumina lui va fi asa de slaba incat efectele produse in jurul sau vor fi aproape insesizabile. In loc sa luminezi lumea in care traiesti si sa fi suport si pentru cei din jurul tau, ti-ai ascuns lumina sub valul falsei tale identitati. Bineinteles, este normal sa avem o identitate umana. Este normal sa avem un nume, o familie, niste posesiuni si o istorie. Sunt necesare pentru a trai complet aceasta experienta. Insa cei mai multi oameni, se multumesc cu atat. Un nume, o scoala, o familie, un job pe care il detesta si care este cauza depresiilor, si o rutina zilnica. Am ajuns sa credem ca destinul omului este sa se casatoreasca si sa faca copii. Bineinteles, este si aceasta o parte – O PARTE – din misiunea unora. Dar nu este tot ceea ce pot face. Ma intristeaza cand aud oamenii spunand mandri si cu un aer de “am facut tot ce se putea face”, atunci cand ii intrebi ei ce au facut cu viata lor: ” Am facut doi copii!”. Sau cand se lauda, ei, cu reusitele copiilor lor…ca si cum ar fi ale lor. Unii dintre noi isi traiesc viata prin altii si mor incet-incet, ofilindu-se. Se mint ca au o viata infloritoare, pentru ca au casa, sot/sotie, copii, serviciu si au pus bani deoparte pentru concediu. Si doar ei stiu cum se simt, cand seara, cand se face liniste si toti dorm, in sfarsit pun capul pe perna si cad mastile.

Un mare adevar pe care trebuie sa il constientizam, este ca: desi am venit aici impreuna si ne sustinem, ne ajutam sa evoluam, noi oamenii, ca spirite, suntem individual in calatoria noastra, si avem datoria sa ne implinim misiunea. Avem datoria sa ne asumam rolurile in vietile noastre. Ne pierdem pe drum adesea. Ne ratam vocatiile si ne integram in sange identitatile false, zabovind prea mult in situatii si ganduri care ni se par satisfacatoare, dar sunt cu mult mai departe de extazul spiritual la care avem toti dreptul.

Si eu ma pierd uneori pe acest drum. Greseala pe care o fac este sa ma reduc la a fi doar umana. Ma preocupa grijile materiale, relatiile cu familia, lipsurile, si uit ca daca as fi macar putin mai aproape de natura mea divina, toate aceste frustrari nici macar nu m-ar atinge, pentru ca le-as intelege. As stii ca sunt necesare, as vedea imaginea de ansamblu si as accepta.

Acceptarea este o parte foarte importanta in procesul de asumare a rolului tau. Cand incetezi sa lupti impotriva curentului, sa te lasi dus de valurile vietii, sa spui “DA” inloc de “NU”, sa iti invingi fricile in loc sa le alimentezi, sa te iubesti cu tot ceea ce reprezinti in loc sa iti negi si ascunzi “defectele”, cand poti sa vezi de ce “persoanele care iti fac rau” sunt in viata ta si ce lectii valoroase iti dau, atunci esti pregatit sa accepti. Acceptarea inseamna sa intelegi profund si deplin ca daca ceva se intampla in viata ta, este pentru ca era menit sa se intample asa ci nu altfel. Dar ca ai puterea sa iti determini prezentul si viitorul, sa iti creezi realitatea si sa influentezi intreg Universul prin energiile pe care le emiti. Ca sa poti sa incepi sa primesti, trebuie sa stii sa accepti.Accepta ce ai acum, ca sa poti primi mai mult. Accepta familia pe care o ai, dar seteaza tu limitele relatiei cu ei, astfel incat sa nu mai creada ca au dreptul sa te invadeze si sa te guverneze. Accepta relatia pe care o ai, ti-a adus multe lectii, dar propune-ti sa o imbunatatesti prin deschidere, comunicare, egalitate, corectitudine, iubire, daruire…sau sa va eliberezi pe amandoi daca va tineti pe loc. Accepta lipsa abundentei in acest moment, dar constientizeaza ca esti deconectat de la Sursa si ca detii mijloacele pentru a repermite abundentei sa curga in viata ta. Toti ne-am nascut bogati, dar undeva pe drum am pierdut codul de la seif. Accepta ca esti bolnav acum, dar hotaraste-te ca aceasta este ultima data cand vei mai fi, pentru ca starea ta adevarata este cea de sanatate si ti-o vei redobandi negresit. Accepta ca simti asa cum simti acum, dar stii in adancul tau ca poti sa iti imbunatatesti starea de spirit si viata, doar daca vrei. Accepta ca este sfarsitul unui drum, dar ridica ochii si vezi noul inceput de drum si promite-ti sa tii minte lectiile invatate din cel anterior. Accepta ca te doare, consuma durerea, vezi ce iti spun vocile ei, dar intra adanc in inima ta si fa curat ca sa arunci vechiturile care nu mai sunt necesare si sa gasesti vointa undeva ascunsa pe acolo. Accepta ca nu ai reusit de data asta, dar intelege ca tocmai pentru ca nu ai reusit azi, esti mai intelept si mai determinat sa reusesti. Accepta ca sunt in jur oameni diferiti si ca iti afecteaza viata momentan si planeta pe care traiesti, dar adu-ti aminte ca ai fost si tu candva ca ei si ca au fost lectii prin care a trebuit sa treci ca sa evoluezi si multumeste ca si ei evolueaza chiar acum. Accepta ca te-ai nascut in acest corp si nu in altul si gandeste-te cate situatii benefice ti-a adus corpul tau,pe care le-ai fi ratat daca aveai alt corp. Nimic nu este intamplator. Corpul tau este oglinda interiorului tau. Schimba-ti atitudinea, gandirea, starea de spirit, si vei radia.Orice aspect din viata ta iti produce furie, frustrare, nemultumire, frica, negare, regret, dorinta de a te ascunde, vina, durere, trebuie acceptat si integrat. Adica este necesar sa intelegi ca acel aspect exista in viata ta nu intamplator si ca sigur ai o lectie de invatat din el. Dar lectia o inveti detasandu-te si privind obiectiv imaginea de ansamblu. Facand eforturi considerabile sa vezi si lucrurile bune care au reiesit din acest aspect pe care iti vine greu sa il accepti. Poti desena o schema in care sa pui in centru de exemplu : relatia cu mama. Si sa pui pe o parte lucrurile care te supara la aceasta relatie: nu ma intelege, ma subestimeaza, ma jigneste, nu avem o comunicare buna, ma santajeaza emotional etc. Si pe cealalta parte: mi-a dat viata si m-a ingrijit sa pot ajunge un om adult, chiar daca traumatizat; mi-a dat lectii ca sa invat sa fiu puternica si sa iubesc neconditionat, prin exemplul ei negativ, am invatat sa fiu o mama mai buna etc. Exista intotdeauna parti bune daca vrei sa le vezi. Aceasta schema te va ajuta sa accepti relatia cu mama ta. Sau un exemplu de schema pentru o situatie anume: am fost concediata -> nu mai am un loc de munca -> nu mai am un venit sigur momentan -> imi lipsesc multe lucruri esentiale -> constientizez valoarea banilor in viata mea -> incep sa imi doresc abundenta – > gasesc materiale pentru atragerea abundentei in viata mea – > invat cum sa imi atrag abundenta -> invat ca in viata trebuie sa fac lucrurile care imi plac ca sa imi atrag abundenta -> imi folosesc creativitatea pentru a crea bijuterii hand-made – > devin propriul meu angajat -> am si libertate, muncesc cu placere, abundenta curge in viata mea. Asadar, a iti pierde serviciul poate fi de fapt un lucru bun daca stii cum sa privesti. Orice situatie poate fi luata si analizata asa si veti vedea ce avantaje va aduc chiar si situatiile neplacute.

Orice situatie acceptata, este mai usor de cantarit si inteles. Este ca si cum datorita norului de frustrari pe care l-ai adunat in jurul ei, o vedeai mult mai mare, mai intunecata si mai monstruoasa decat era cu adevarat. Cand accepti aceasta situatie, dai la o parte acest nor si rezolvarile pentru ea vin imediat. Iti dai seama ca faceai din tantar armasar si drama asta toata era degeaba. Acesta este efectul constientizarii.

O lege in Univers este cea a echilibrului. Orice balanta ajunge in echilibru. Daca ceva te nemultumeste, fii sigur ca urmeaza ceva bun si concentreaza-te pe asta.

Odata ce exersezi zi de zi sa accepti aspecte din viata ta, ajungi din ce in ce mai aproape de…tine insuti. In drama omeneasca, adesea ne identificam cu situatiile si persoanele din viata noastra. Cum spuneam si mai sus, ajungem sa credem inconstienti ca noi reprezentam : nume+posesiuni+studii+familie+rutina. Acceptarea are un efect foarte frumos: sparge iluziile ca pe baloane de sapun. Sa ne imaginam ca in fata noastra se afla un norisor de baloane de sapun. Multe, multe baloane pe care scrie: nu am bani, sunt singur, nu sunt iubit, mama nu ma accepta, tata este rece, prietenii mei au uitat de mine, serviciul meu este nesatisfacator, sefa mea se poarta urat, m-am ingrasat, sunt bolnav, imi detest viata etc. Si incep sa se sparga pe masura ce privesti detasat si intelegi ca: am un blocaj pe bani ce poate fi rezolvat, am un blocaj emotional care ma opreste din a imi construi relatii sanatoase si pot sa il vindec lucrand pe chakra inimii, parintii mei au rolul de a imi da lectiile necesare pentru a deveni un adult constient, imi pot schimba seriviciul si voi face ceea ce ma multumeste, sefa mea probabil incearca la nivel subtil sa ma faca sa inteleg ca nu e locul meu aici, e timpul sa ma ingrijesc de sanatatea mea, viata mea este plina de oportunitati si eu imi creez viata. Toate aceste constientizari te elibereaza si incepi sa capeti putere. Iti recapeti claritatea, puterea, incepi sa nu te mai pui mereu in postura de victima nedreptatita careia ii lipsesc si iarasi ii lipsesc atatea si nu va fi niciodata fericita.

In plus, intelegi ca nu esti tu vinovat pentru nimic din toate acestea. Nici nu se pune problema de a fi vina cuiva, ci pur si simplu fiecare om din viata ta isi joaca rolul pentru a te duce mai departe pe calea ta, incepi sa practici recunostiinta. Practicand recunostiinta, iti tai acele legaturi daunatoare, si tie si lor, cu cei pe care i-ai judecat. Treptat, iti lasi jos mastile: de abuzat, de victima, de nedreptatit, de neinteles, de diferit, de separat, de deprimat, de indurerat…sau de actor care ascunde sub veselie toate traumele prin care a trecut si pe care nu le-a inteles. Lasand aceste masti jos, te apropii mai mult de esenta ta. Incepi sa te vezi cu adevarat, fara sa te mai identifici cu proiectiile altora si ale tale. Cand intelegi relatiile tale cu cei din jur, ajungi la intelegerea ca sunteti interconectati doar spre binele cel mai inalt al vostru, ca nimeni nu este victima, ca nu esti dator nimanui si nimeni nu iti este dator tie. Prin urmare, devii liber de obligatii si capabil de relatii mai libere, mai frumoase, mai pline de recunostiinta. Si frica de a rani, de a dezamagi sau de a pierde pe cineva se disipeaza. Nu mai te simti obligat sa joci roluri ca sa fii pe plac, sa nu fi judecat, sa fii acceptat. Si iarasi te apropii tot mai mult de esenta ta.

Abia acum incepi sa intelegi cine esti cu adevarat. Ai crezut atata timp ca esti altcineva! Ai jucat rolurile si ai purtat mastile false atat de mult timp incat iti intrasera in carne si in sange si nu mai stiai cine esti de fapt! Cand incepi sa intelegi si sa accepti detaliile “neplacute” ale vietii tale de pana acum, totul se schimba si zgomotul infernal al gandurilor care judecau TOTUL incepe sa dispara, facand loc…vocii spiritului tau.

Si vocea spiritului tau stie totul despre tine. Stie de unde vii, cine esti si care ti-e rolul. Poate e greu de acceptat. Poate ca o sa auzi si nu o sa vrei sa crezi sau sa accepti. Poate te-ai pregatit o viata intreaga ca sa fii web designer si esti unul de succes acum si nu vrei sa dai totul pe nesiguranta unui nou inceput. Poate tragi cu dintii sa faci un compromis. Dar vezi si tu cu ochii tai ca cu cat mergi inainte pe drumul vechi care nu este si cel potrivit, cu atat totul se complica pentru tine si nimic nu mai merge bine…si cumva, nu te simti nici 100% implinit. Si semne sunt peste tot. Trebuie sa iei noua cale de care ti-ai adus aminte. Calea autentica. Trebuie sa iti asumi rolul. Simti ca toata viata ti se da peste cap, dar trebuie sa o faci.

Sau poate esti obosit dupa o lunga cautare in care ai stiut, ai stiut mereu, dintotdeauna, ca esti menit sa faci altceva, si erai asa de nefericit in mizeria ta cotidiana, si acum – iata dovada! Intelegi in sfarsit care ti-e rolul. Toate portile ti se deschid, stelele se aliniaza, abundenta curge, te simti liber si fericit ca o pasare in cerul senin.

Oricare ar fi situatia, calea este doar una. Aceea de a iti asculta inima si de a iti asuma rolul. E timpul sa incetezi sa joci roluri micute, de amator nepriceput, platit prost si nerecunoscut pentru maretia sa. E timpul sa joci rolul vietii tale. Nu iti fie teama, daca ai ajuns aici, asa trebuie sa fie. Fa saritura aia! Sari si nu te teme – chiar daca vei capata cateva zgarieturi si o sperietura zdravana, vei cadea pe moale. Cu cat vei persista in frica si indecizie, cu atat vei dezlantui mai tare haosul in viata ta. Astea sunt vremurile acum. Nu se mai poate sa zabovim.

Cei care trebuie sa citeasca aceste cuvinte, le vor citi. Eu pentru ei le-am scris. Nu vor ajunge la nimeni din greseala.Acceptati si asumati-va rolurile de creatori. Daca aveti talente uitate, nefolosite, daca aveti chemari pe care le-ati ignorat, daca sunt semne pretutindeni in jur care va indruma intr-o anumita directie, atunci folositi-va talentele, ascultati-va chemarile, urmati semnele. Acum e timpul. In aceste timpuri ale schimbarii, este nevoie de oameni care sa isi arate adevarata esenta si sa straluceasca curajosi in lume.

-sursa- https://luminarasaritului.wordpress.com/

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.

gabriella.