Reiki Usui.: Cum să-l iubeşti pe DUMNEZEU...

Viaţa şi căutările spirituale ale marilor maeştri pot fi pentru noi toţi un minunat exemplu, o sursă de putere interioară şi de inspiraţie. Urmărindu-i în această aventură interioară, „a conştiinţei şi a bucuriei”, fiecare dintre noi putem deveni o fereastră prin care Lumina strălucitoare a Divinităţii să se reverse în această lume.

Înţeleptul se străduieşte permanent să-şi apropie marile valori universal valabile, divine, care au fost revelate de activitatea spirituală a întregii omeniri, în decursul evoluţiei acesteia, timp de milenii (binele divin, adevărul ultim, frumuseţea perfectă, puritatea sufletească, dragostea, respectul pentru sine şi pentru oameni, iubirea necondiţionată şi credinţa de nezdruncinat în DUMNEZEU). El înţelege, la unison cu voinţa divină, să aducă o contribuţie efectivă, în măsura propriilor sale puteri, extraordinar de mari faţă de cele ale unui om obişnuit, la evoluţia spirituală şi morală a omenirii prin acţiuni, opere sau învăţături împărtăşite celorlalţi oameni; el îşi construieşte viaţa treptat, punându-şi mai mereu experienţa sa bogată de viaţă şi rodul meditaţiilor sale profunde în acord cu învăţăturile şi revelaţiile primite atât de la DUMNEZEU, cât şi de la ceilalţi oameni.

Înţeleptul este ca un copil, în fiecare moment primitor de noi învăţăminte de la toţi şi toate care îl înconjoară, fiind gata oricând să se corecteze pe sine în caz de greşală; el uneşte statornicia deplină a unei poziţii spirituale şi morale cu receptivitatea la noi valori autentice, divine, el îşi cunoaşte plin de detaşare adevărata poziţie faţă de sine şi faţă de ceilalţi, ferindu-se totdeauna de orgoliu sau de o teatrală umilinţă.„Când am ajuns la peşteră, m-am aşezat la picioarele sale fără să spun nimic. Am stat astfel lângă el timp îndelungat şi am simţit extraordinar de clar cum mă cuprinde o linişte cu adevărat divină. M-am uitat în ochii maestrului o jumătate de oră şi ei nu şi-au schimbat expresia adâncă de contemplare. Am înţeles atunci că trupul său este templul sfânt în care se manifestă prezenţa divină. Experienţa spirituală pe care am avut-o este de nedescris. Lucrul cel mai mişcător era vederea numărului mare de copii mici, până la şapte ani, care urcau ei singuri pe munte până la maestru şi se aşezau lângă el, chiar dacă el nu le adresa zile în şir nicio privire. Ei nu se jucau, ci stăteau cuminţi într-o stare de perfectă mulţumire.” Humphereys, unul dintre primii occidentali ai lui Ramana Maharishi.

„În lume există mulţi oameni măreţi. Priviţi-i ca şi cum ar fi propriul vostru maestru. Cel în care veţi avea totală încredere este maestrul vostru.”
Ramana Maharishi

„Stăteam plângând la picioarele divinului meu maestru, iar el, cu o voce vibrând de dragoste cerească, îmi spunea: «Am aşteptat mult, mai mult de 30 de ani, ca tu să te reîntorci la mine. Te pierdusem, tu dispărusei în sânul valurilor tumultoase ale existenţei terestre. Bagheta magică a destinului tău te-a atins şi tu ai dispărut. Eu te-am urmat pe valurile luminoase ale oceanului astral unde plutesc îngerii glorioşi. Prin lumină, dar şi prin întuneric, prin furtuni, eu te-am urmat pretutindeni aşa cum o mamă îşi veghează copilul. Ochii mei erau fixaţi asupra ta încă de când erai în pântecele mamei tale. Cu răbdare, lună de lună, an de an, te-am vegheat aşteptând ziua fericită când vei fi din nou alături de mine.»” Lahiri Mahasaya (1828-1895) povesteşte întâlnirea cu Ghidul său spiritual, Babaji

„Dacă Pământul cere şi Supremul răspunde, clipa realizării poate fi chiar aceasta.” SriAurobindo.

„O! Cât de suavă a fost întâlnirea cu paradisul, ca şi acel loc, în acea dimineaţă, când am primit graţia prezenţei şi a cuvintelor lui Iisus. A fost de o asemenea suavitate , încât oricât de mult aş dori să relatez tot, nu aş putea. Există lucruri care nu pot fi traduse într-un limbaj uman fără riscul de a se pierde semnificaţia lor profundă şi celestă. Inima lui Iisus şi a mea s-au contopit, nu mai sunt două inimi care bat, ci una singură. A mea a dispărut aşa cum se pierde un strop de apă în mare.” Padre Pio (1887- 1968).

„Da, Doamne, cred: şi cred din ce în ce mai puternic, pentru că nu este doar o încercare de a mă consola, ci de a mă desăvârşi, tu eşti la originea impulsului şi la sfârşitul acestui drum, pe care toată viaţa mea nu pot decât să îl urmez. Şi tu eşti cel care însufleţeşti pentru mine, cu omniprezenţa ta, miriada de influenţe cărora mă supun permanent. În viaţa care izvorăşte din mine şi în materia care mă susţine găsesc mai mult decât darurile tale. Te găsesc pe tine însuţi care mă faci să particip la existenţa ta. O, Doamne, a cărui chemare precede prima noastră mişcare, dăruieşte-mi aspiraţia de a exista – pentru ca, prin acea sete divină care este darul tău, accesul la marile ape să se deschidă în mine. Nu mă lipsi de setea divină de viaţă, acea energie primordială. Şi tu, a cărui înţelepciune iubitoare îmi dă formă din toate formele şi întâmplările lumii, ajută-mă să schiţez un gest a cărui putere deplină îmi va fi revelată în prezenţa forţelor degenerării şi ale morţii; ajută-mă să pot să cred, să cred cu înflăcărare şi mai presus de orice, în prezenţa ta activă.” Teilhard de Chardin, Imnul Universului.

„Pot să vă spun că ceea ce sunt acum am fost întotdeauna, încă de la prima mea naştere. Un simplu voal separa omul obişnuit de propriul său Sine şi acest voal se «uzează» progresiv printr-o practică spirituală sinceră şi constantă. Dar în acest moment nu mai există niciun voal.”
„În copilărie, părinţii mei mi-au fost primii ghizi spirituali; ca femeie măritată mi-am urmat soţul; acum toţi oamenii şi toate lucrurile acestei lumi îmi sunt maeştri. Şi un lucru este sigur: Fiinţa Supremă este singurul maestru şi ea ne ghidează pe toţi.” Ma Ananda Moyi (1896-1982)

„Contopirea cu Fiinţa Preaiubită Cosmică este cea mai minunată experienţă posibilă. Este vis în vis, bucurie în bucurie, un milion de divine iubiri într-una singură ce-ţi vor topi inima. În orice punct din spaţiu te-ai afla vei primi dragostea Sa, strălucind cu intensitatea a milioane de sori. De fiecare dată când vei gândi că ai epuizat dragostea Lui, vei simţi cum un val infinit te cuprinde şi te topeşte în fericire. Acesta este extazul divin!” Paramahamsa Yogananda.

„Cum să-l iubeşti pe DUMNEZEU?
Iubeşte-l aşa cum un sărac iubeşte banii, aşa cum un înecat tânjeşte după o gură de aer, aşa cum o fiinţă rătăcită în deşert tânjeşte după o cană cu apă. Iubeşte-l cu înflăcărarea primei iubiri a tuturor îndrăgostiţilor.” Paramahamsa Yogananda.

„Suntem milioane şi milioane de fiinţe, stând în picioare pe ţărmul oceanului Conştiinţei, încercând să-l strângem în cochilia unui melc. Fiecare îşi pierde timpul privind la cochiliile celorlalţi, comparându-le, acestea fiind unicul lor subiect de conversaţie. Evident, fiecare îşi doreşte o cochilie mai mare decât cea a vecinului. Ar trebui să fie cu toţii capabili să înţeleagă că aceste cochilii nu vor putea nicioadată să cuprindă întregul ocean care este DUMNEZEU. Dacă ne-am arunca micuţele cochilii în ocean, dacă ne-am putea topi ego-urile în beatitutidea divină, am înceta în sfârşit să mai suferim şi să ne mai lamentăm.” Swami Muktananda

„Un înţelept plânge cu cel care plânge, râde cu cel care râde, se joacă cu cel care se joacă şi cântă cu cel care cântă, devenind cântecul însuşi. Prezenţa sa este precum o oglindă extrem de pură. Ea reflectă imaginea noastră, aşa cum suntem. Noi suntem cei care ne jucăm rolurile în această viaţă. El este oglinda sau scena pe care se desfăşoară spectacolul; cum ar putea fi ea reflectată? Nimic nu o poate atinge, ea fiind numai un suport.” Ramana Maharishi.

-sursa-Articol preluat din Revista misterelor, nr. 35-