Viata mea este o energie minunata care se numeste Dumnezeu.Urmez si Cred in Firul Minunii!
Sunt un Lucrator cu Lumina.. Imi doresc sa ajut oamenii sa isi gaseasca puterea si echilibrul interior, sa le aduc aminte ca nu sunt singuri, sa le propun sa inceapa sa se cunoasca nu numai prin intermediul mintii, ci si prin puterea intuitiei, a inimii.
Îngerii sunt aici să ne înveţe că iubirea lui Dumnezeu răspunde
tuturor problemelor şi provocărilor. Sunt aici să ne vindece de efectele
fricii. Îngerii sunt vindecători puternici şi puteţi lucra împreună cu
ei pentru a vă grăbi eforturile de vindecare. Cu cât îi invităm mai mult
pe îngeri în vieţile noastre, cu atât mai repede vieţile noastre vor
reflecta splendoarea cerească.
Nu există limite ale puterii vindecătoare a îngerilor. Ei ne pot
ajuta să ne vindecăm relaţiile, probleme din carieră, problemele
financiare sau locative, şi toate celelalte provocări care ne tulbură.
Trebuie doar să urmăm câteva etape pentru a-i ajuta pe îngeri să ne
ajute:
Să cerem. – Legea Liberului Arbitru spune că
îngerii nu pot interveni în vieţile noastre fără permisiunea noastră
expresă. Singura excepţie este dacă suntem într-o situaţie în care viaţa
ne este pusă în pericol, înainte de a veni vremea să părăsim această
lume. Altfel trebuie să le cerem îngerilor să ne ajute.
S-ar putea să vă întrebaţi: cum să le cerem? Nu este necesară vreo
invitaţie formală pentru a-i chema pe îngeri în ajutor. Pur şi simplu,
trebuie să vă gândiţi: Îngerilor! şi ei vor răspunde imediat.
Dumneavoastră, ca oricine altcineva, aveţi deja doi sau mai mulţi îngeri
păzitori, care vă însoţesc de la naştere până la moarte. Nimic din ceea
ce faceţi, spuneţi sau gândiţi nu-i poate face pe îngerii dumneavoastră
să vă iubească mai puţin. Dragostea lor pentru dumneavoastră este
puternică şi nu condiţionată!
De asemenea, puteţi ruga mai mulţi îngeri să vi se alăture. Puteţi
fie să-L rugaţi pe Dumnezeu să vă trimită îngeri, fie să-i rugaţi direct
pe îngeri să vină. Amândouă căile sunt identice, pentru că îngerii
răspund voinţei lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu vrea întotdeauna ca îngerii
să vă înconjoare şi să vă mângâie oricând aveţi nevoie.
Să lăsăm în seama lui Dumnezeu rezolvarea problemei. –
Înainte ca Dumnezeu şi îngerii sii poată rezolva situaţia
dumneavoastră, trebuie să le-o predaţi în totalitate. Este ca şi cum am
trimite o scrisoare: trebuie să daţi scrisoarea din mână înainte ca
poşta să o poată transmite în numele umneavoastră. Adeseori cerem
cerurilor să ne ajute. Dar, în loc să lăsăm lucrurile să se întâmple,
insistăm asupra situaţiei, blocând astfel capacitatea îngerilor de a
interveni. Dacă vreţi într-adevăr să fiţi ajutaţi, lăsaţi în totalitate
problema în mâinile lui Dumnezeu şi ale îngerilor!
A veţi încredere în Dumnezeu. – Nu trebuie să dăm
lui Dumnezeu şi îngerilor indicaţii scrise, în care să schiţăm ce etape
am dori să urmeze pentru a rezolva situaţia.
În schimb, să avem încredere că înţelepciunea şi creativitatea
infinită a lui Dumnezeu vor găsi o soluţie mult mai bună decât şi-ar
putea închipui vreodată minte a omenească.
Amintiţi-vă: Dumnezeu vrea să fiţi fericiţi!
Urmaţi îndrumările lui Dumnezeu. – După ce lăsaţi
problema în seama lui Dumnezeu şi a îngerilor, ei s-ar putea să vă ceară
să întreprindeţi unele măsuri omeneşti pentru a rezolva situaţia.
Aceste instrucţiuni vor ajunge la dumneavoastră sub forma unei voci, a
unui vis, a unei viziuni.
Dacă nu sunteţi siguri de sursa acestor mesaje, rugaţi-L pe Dumnezeu
să vă confirme. Dumnezeu şi îngerii vă vor dărui întotdeauna mesaje de
dragoste şi de susţinere, astfel încât dacă veţi primi o instrucţiune
înspăimântătoare sau vătămătoare, nu o urmaţi! Cu toate acestea, dacă
noi credem în Dumnezeu cu sufletul şi cu mintea noastră, nu trebuie să
ne facem griji că aşa-numiţii îngeri căzuţi ne-ar putea influenţa.
Dragostea Divină a lui Dumnezeu este sigura putere care există.
Întruchipările groazei şi ale întunericului sunt iluzii care pot „să ne
facă rău”, numai dacă le dăm noi putere.
Aşadar, după ce am chemat îngerii în ajutor, să aşteptăm mesajele
trimise de Dumnezeu, care ne vor arăta cum să soluţionăm diversele
provocări. Aceste instrucţiuni sunt răspunsurile la rugăciunile
dumneavoastră şi trebuie să acţionaţi pentru a-L ajuta pe Dumnezeu să vă
ajute. Uneori aceste instrucţiuni vor fI bazate pe acţiune şi îngerii
vă vor cere să mergeţi într-un anumit loc ori să chemaţi o anumită
persoană, de exemplu. Alteori, instrucţiunile vă vor implica mintea şi
sufletul, cum ar fi atunci când îngerii vă cer să vă iertaţi pe voi
înşivă ori să iertaţi pe altcineva. Oricare le-ar fi mesajele, să ştiţi
că ele vin de la Izvorul tuturor vindecărilor şi soluţiilor. Urmând
aceste instrucţiuni, situaţia dumneavoastră va fI complet „vindecată”.
Nici o problemă nu este prea mare sau prea mică pentru ca îngerii să o
rezolve pentru dumneavoastră. Dacă doriţi un spaţiu de parcare, bani
pentru facturile de întreţinere sau o sănătate mai bună, îngerii sunt
fericiţi vă ajute. Cea mai mare mulţumire a lor este fericirea
dumneavoastră, astfel încât, dacă ceea ce dorim corespunde voinţei lui
Dumnezeu, îngerii vă vor dărui tot ceea ce vă poate aduce bucurie. În
ultimă instanţă, bucuria este dreptul dumneavoastră de la naştere şi îl
meritaţi! -sursa-http://handmadebymissi.ro/cum-lucram-cu-ingerii/-
Miracolele sunt normale in viata unei persoane care si-a atins
potentialul spiritual pentru care a venit pe pamant, in aceasta
existenta. Spiritul nostru stie ca, pentru a ni se intampla tot felul de
lucruri bune, trebuie sa ne ridicam vibratia. Pentru a se intampla
asta, trebuie sa-i permiti divinitatii sa intre in viata ta si sa te
inconjoare cu iubire neconditionata. Trebuie sa simti ca tu esti una cu
divinitatea. De-abia de atunci incolo, putem sa vorbim de miracole.
Numai ca, la nivelul de constiinta la care vei ajunge, nu le vei mai
considera miracole, ci stari normale ale existentei tale. Cei din jurul
tau, care iti vor fi inferiori ca si vibratie, le vor lua ad literam si
le vor numi miracole.
Ca sa-ti cresti vibratia nu trebuie numai sa faci bine, sau sa
gandesti de bine, sau sa trimiti iubire catre toti cei din jur. Au venit
la mine tot felul de persoane care spun ca sunt de partea “celor buni”,
insa nu pot sa ierte anumite persoane care le-au facut rau. Si din
pacate, de multe ori este vorba despre membri ai familiei: tatal ca i-a
batut, mama ca i-a parasit, iubitul ca i-a inselat, etc. Oameni buni,
voi nu puteati sa fiti afectati de toata energia negativa trimisa, daca
voi, la un anumit moment dat, nu ati rezonat cu ea. Indiferent ca este
vorba de viata asta, sau de o existenta anterioara.
Daca voi ati ajuns sa va intrebati de ce nu se intampla miracole in
viata voastra asa cum se intampla in viata altora, raspunsul este chiar
in voi. Voi nu puteti sa accesati decat anumite stari de constiinta, pe
care spiritul vostru le permite. Si, daca spiritul vostru trebuie sa va
face fericiti, de ce nu permite miracolelor sa intre in viata voastra?
Raspunsul este foarte simplu: asa cum nu poti sa iei un examen pana nu
inveti, la fel nu poti sa atragi abundenta si miracolele in viata ta
pana cand nu ajungi la un anume prag. Si asta depinde de la persoana la
persoana.
In momentul in care vezi ca esti impotmolit intr-un anume domeniu al
vietii tale, decide-te ca trebuie sa te schimbi, sau sa schimbi ceva in
viata ta. Daca ai un job care te nemultumeste, fa cursuri si schimba-l,
indiferent cati ani ai. Daca ai o problema in viata personala,
intreaba-te de ce este acolo, ce trebuie sa te invete, si rezolv-o. Daca
tu simti ca trebuie sa te muti pentru ca energia locului nu mai
corespunde cu a ta, gandeste-te cu inima ca ar trebui sa faci. Si
exemplele sunt multe.
Important este ca, daca tu simti ca ar trebui sa faci altceva decat
faci acum, si crezi ca acel ceva te va face fericit, fa tot posibilul sa
schimbi ce trebuie. Daca esti pe drumul pe care sufletul tau il are in
contractul semnat cu divinitatea, vor aparea si miracolele, atunci cand
nu te astepti. - sursa www.mesajdivin.ro-
Protectia Divina Reiki
este o tehnica minunata creata pentru a oferi fiecaruia protectie Divina
si unitate cu Universul. Aceasta tehnica este simpla si foarte
eficienta.
Exista doua cai prin care poti accesa Energia Divina Vindecatoare
Cerand Sinelui tau Inalt sa te ajute
Cerand unui terapeut specializat in lucrul cu energie vindecatoare sa te
ajute,daca doresti ma poti contacta pe email,la sectiunea Contact
Aceasta tehnica utilizeaza un singur simbol (simbolul OM sau
AUM)-simbolul afisat in articol, care este folosit pentru a aduce pace
imediata mintii si trupului. Imi doresc sa gasesti acesta tehnica
folositoare si sa gasesti numeroase cai pentru a-i utiliza energiile.
Pentru a te conecta cu energia divina
este de ajuns sa spui “Protectie Divina Reiki” iar energia va incepe
sa curga in intreaga ta fiinta. Pentru intarirea conexiunii,
vizualizeaza o lumina alba care patrunde prin chakra coroanei.(cea
situate deasupra capului tau).
Pentru a-ti proteja corpul de factorii fizici daunatori
spune “Arhanghelul Mihail” si vei fi imediat ocrotit de energiile protectoare ale Arhanghelului Mihail.
Pentru a-ti curata aura si corpul spiritual de orice forma de gand negativ
spune “Curata-ma prin indepartarea tuturor formelor de ganduri
negative”. Vei fi curatat de toate gandurile negative in 3 minute (in
timpul procesului este de mare ajutor sa iti vizualizezi trupul imbaiat
in lumina alba). Dupa aceea ar trebui sa te simti curatat si
improspatat.
Pentru a te proteja de atacurile psihice
spune “Protectia Divina ma inconjoara”. Vizualizeaza-te acoperit de
lumina alba. Ar trebui sa te simti inconjurat de o sfera de lumina alba.
Imediat vei fi complet protejat de orice forma de gand negativ.
Pentru a proteja un obiect de furt sau dauna
spune “Protejeaza obiectul” iar acesta va fi protejat in 2-3 secunde.
Pentru a proteja o persoana
impreuneaza-ti mainile ca pentru rugaciune si vizualizeaza acea
persoana intre palmele tale. Spune numele persoanei si “ esti protejat
de Arhanghelul Mihail”. Vei stii ca persoana este protejata complet in
momentul in care nu mai simti fluxul de energie intre palmele tale.
Pentru a reconforta pe cineva sau chiar pe tine insuti
atinge persoana respectiva pe umeri sau acopera-i urechile si ajut-o
sa se conecteze cu energia Reiki spunand “Protectie Divina Reiki” in
timp ce in mintea ta vizualizezi simbolul sfant OM. Persoana va primi o
vindecare foarte puternica si va simti imediat o stare de pace.
Pentru a simti unitatea cu Universul
impreuneaza-ti mainile ca pentru rugaciune si simte vibratia
cuvantului Sfant OM (repeta-l in sinea ta pana simti o stare de pace). -sursa-http://handmadebymissi.ro/5134-2/-
Ritualurile Munay Ki reprezintă cele mai importante învăţaturi primite de
către Dr. Alberto Vilalldo antropolog ce a studiat timp de peste 25 de ani
practicile de vindecare ale şamanilor incaşi si amazonieni. El a fondat la
Universitatea din San Francisco Laboratorul de Autoreglare Biologica, pentru a
studia modul in care mintea creează sănătate si boala. Dr.
AlbertoVilloldo conduce Societatea celor Patru Vânturi unde ii pregateste pe studenţi
pentru practicarea medicinii energetice.
Dr. Alberto Villoldo a primit
aceste iniţieri de la maeştrii sai şamani alături de indemnul de a le transmite
mai departe in intreaga lume. Pe măsura ce aceste iniţieri se vor realiza pe
deplin in dumneavoastră o sa fiţi binecuvântaţi permanent de către Fiinţele
Superioare. Vechii şamani incaşi au
realizat ca Pământul se afla acum la un punct de răscruce si este important sa
impartaseasca aceste mari iniţieri in afara liniei lor.
Dr. AlbertoVilloldo este autorul cărţilor: "Şaman , vindecător,
intelept" si "Sa refacem trecutul, sa vindecam viitorul prin
recuperarea sufletului" traduse si in limba romana.Munay Ki este un cuvânt de origine Qiiechua si inseamna "Dragoste si
Frumuseţe" sau 'Te iubesc"sau "Fii asa cum eşti!". Prin
Munay Ki se inteleg cele noua ritualuri de iniţiere ale medicinii samanice
pentru a deveni o persoana plina de intelepciune si putere care si-a asumat
responsabilitatea pentru intreaga creaţie. Aceste ritualuri initiatice
sunt comune tuturor tradiţiilor samanice chiar daca ele sunt exprimate sub
diverse forme si stiluri in culturi diferite. Munay Ki reprezintă cele mai
profunde si mai transformatoare ritualuri ce provin de la indienii O'ero,
şamanii de nivel superior ai incaşilor, care isi au originea in urma cu peste
30000 de ani la păstrătorii intelepciunii din Himalaya, cunoscuţi ca fiind
poporul Laika. Cele 9 ritualuri iniţiatorii au abilitatea de a transforma
conştiinţa umana - prin modificarea matricei, modelului luminos al corpului
nostru activând calitatea ADN-ului astfel incat imbatranim, ne vindecam si
murim in mod diferit pe măsura ce corpul nostru fizic evoluează intr-un corp al
luminii.
Profeţiile vechi incase povestesc despre apariţia unui nou om ce va apare
va Pamant - unul care va trai in afara fricii si isi va avea intrega forţa in
natura sa transcedentala denumit Homo Luminosus. Munay Ki reprezintă codurile
pentru acest om ce va apărea si va schimba modul in care traiti, va veti
vindeca sau veti muri. Aceste coduri sunt transmise sub forma unor
ritualuri energetice in sistemul chakrelor.In tradiţia popoarelor din Anzi cuvântul Munay semnifica a iubi, a vrea sau
a dori. Este insasi iubirea necondiţionata, nelimitata, eterna. Aceasta iubire
ce isi are locaşul in centrul inimii reprezintă exerciţiul pentru dezvoltarea
puterii şamanului. Dar Munay este si unul dintre principiile organizatoare ale
intregului
Univers, legea iubirii, prima dintre cele trei legi sacre incase. Dar
mai mult decât o simpla emoţie Munay este văzut ca fiind atitudinea de respect
si apreciere pentru tot ceea ce ne înconjoară. Astfel, prin Munay, cu ajutorul
inimii putem comunica cu toate cele cinci tărâmuri (mineral, vegetal, animal,
uman si Apukunas - cel al Fiinţelor de Lumina). In ceeasi tradiţie cuvântul
Ayni inseamna reciprocitate, echilibru dar si armonie. Este considerata a fi
relaţia corecta, un schimb sacru sau o munca făcuta in comun pentru benelkiul
tuturor. Daca daţi veti primi si daca primiţi trebuie sa daţi inapoi, aceasta
este una dintre legile tradiţiilor mistice incase care se regaseseste si astăzi
in micile sate de munte. Ayni este o cale a vieţii creata de către incaşi, de
care depindea insasi supravieţuirea lor. A practica Ayni cu toata lumea si cu
tot ceea ce ne inconjoara ajuta la deschiderea inimii. Iar cele noua ritualuri
din Munay Ki ne ajuta sa trăim in Ayni.
Ritualurile Munay Ki sunt
impartite in trei categorii:
ritualurile de baza,
ritualurile transmise pe linie energetica
ritualurile ce vor urma.
Ritualurile de baza
1 - Ritualul vindecătorului - Humpeq - conectează cu Fiinţe de Lumina
din trecut care vor veni si va vor asista la vindecarea si transformarea
personala. Laika ştiau ca avem la dispoziţie o asistenta spirituala colosala
Aceste fiinte de lumina vor lucra cu noi fie pe parcursul meditaţiilor ce le
vom face fie in timpul somnului pentru a vindeca rănile noastre. De asemenea prin primirea acestui ritual se va
trezi si se va dezvolta puterea vindecătoare ce se afla in mâinile
dumneavoastră.
2 - Ritualul de protecţie -
consta din introducerea in câmpul de lumina a celor cinci benzi energetice
reprezentând
elementele pământului, apei. focului, aerului si spiritului. Odată instalate
aceste benzi vor acţiona prin
descompunerea a oricărei energii negative din jurul dumneavaostra, in unul din
aceste cinci elemente, astfel incat
acestea nu vor mai putea afecta. Intr-o lume bazata pe sentimentul fricii
aceste Benzi ale Puterii asigura o protecţie
considerabila. Primirea acestei iniţieri asigura protecţia totala a
câmpului energetic de lumina
3 - Ritualul armoniei - Ayni
Karpai - reprezintă transmisia a celor şapte arhetipuri universale in chakre. In
prima chakra veţi primi şarpele, jaguarul in chakra a doua, pasarea colibri in
chakra a treia si vulturul (condorul) in chakra inimii. Apoi vor urma o număr
de trei "arhangheli" in chakrele superioare astfel: Huaskar Inka -
păstrătorul lumii de jos dar si al mintii subconstiente este transmis in chakra
5, Quetzalcoatl - şarpele cu pene, păstrătorul lumii de mijloc si al
conştientului va fi transmis in chakra 6 iar Pachakuti -protectorul lumii
superioare si supraconstientului dar si păstrătorul timpului va fi transmis in
chakra coroana. Aceste arhetipuri sunt transmise in chakre ca seminţe ce vor
germina in prezenta focului, de aceea va trebui sa realizaţi un număr de minim
cinci meditaţii pentru a le trezi si dezvolta. Primirea acestui ritual va ajuta
sa va curăţaţi si protejaţi chakrele, sa va dezvoltaţi corpul de lumina.
4 - Ritualul clarvăzătorului -
Karwak – permite deschiderea unor cai cerebrale pentru energie prin instalarea
unor fire de lumina din cortexul vizual in ochiul al treilea si in inima. Aceasta
practica va trezi abilitatea de a percepe lumea invizibila . Mulţi dintre cei
care au primit acest ritual au descoperit la câteva luni ca puteau sa
"vadă" lumea
energetica din jurul lor.
Ritualuri transmise pe linie
energetica 5 - Ritualul păstrătorilor zilei
- Pampa Mesayok - este un ritual in care veţi fi puşi in legătura cu o linie
renumita de maeştri vindecători din trecut. Păstrătorii zilelor au fost de cele
mai multe ori femei si s-au ocupat cu asistarea naşterilor si deceselor precum
si cu vindecarea cu ajutorul plantelor. Primirea acestui ritual va permite sa
lucraţi cu energia locurilor sacre din diverse parti ale lumii (Macchu Picchu, Stonehenge),
sa fiţi susţinuţi in munca energetica pe care o efectuaţi dar si sa va
vindecaţi partea feminina din dumneavoastră trecând astfel dincolo de frica. 6 - Ritualul păstrătorilor
intelepciunii - Alto Mesayok - prin care veţi fi conectat la o linie a
fiinţelor de lumina care au locuit munţii sacri ai planetei Pamant si care sunt
păstrători si protectori ai ştiinţei vindecării.Primirea acestui ritual va
ajuta sa chemaţi păstrătorii intelepciunii rugandu-i sa-si dăruiască
înţelepciunea si cunoaşterea pentru ca sa vindecaţi partea masculina din
dumneavoastră, sa pasiti in afara timpului, sa aprofundaţi medicina samanica si
sa simţiţi infinitul. 7 - Ritualul păstrătorilor pământului
- Kurak Akullak – va pune in legătura cu fiinţe superioare, protectori galactici
si ai sistemului nostru solar si susţinători ai vieţii pe Pamant. Primirea
acestui ritual va pune in legătura cu
stelele, soarele si planeta noastră, va invata caile văzătorilor si ale
visătorilor pentru a le aduce in lume. Ritualurile ce vor veni 8 – Ritualul Pastratorilor Stelari
- Morshay Karpay – va stabilizeaza campurile energetice dupa marea schimbare ce
va surveni in anul 2012. Dupa primirea acestui ritual corpul fizic incepe sa
evoluezein corpul omului de lumina (homo luminosus). AND’ul dvs este recodat,
procesele de imbatranire sunt incetinite si deveniti mai
rezistent la boala . După iniţiere evenimentele nu mai sunt procesate la
nivel fizic ci |a nivel energetic la nivel de Spirit. 9 - Ritualul Creatorului - Taitanchis Trânti - va trezeşte Creatorul
sau Lumina Interioara Divina astfel incat sa realizaţi ca sunteţi parte a
Principiului Creaţiei, de la cel mai mic grăunte de nisip la cea mai mare
galaxie din Univers. Acest ritual nu a fost pana recent disponibil pe Pamant,
el fiind primit doar direct de la Spirit Deşi au existat persoane care au atins
acest nivel al iniţierii si si-au trezit Conştiinţa Hristica sau Buddhica nu a
fost niciodată posibil ca acest ritual sa se transmită de la o persoana la
alata. Ritualul Creatorului a fost primit de către şamanii incaşi, care au
primit si capacitatea de a-1 transmite mai departe in vara anului 2006 Câmpul energetic de lumină Toţi suntem înzestraţi cu un Câmp
Energetic de Lumină care ne înconjoară corpul fizic, informându-ne corpul, în
acelaşi fel în care câmpul energetic al unui magnet organizează pilitura de
fier aşezată pe o plăcuţă de sticlă. Câmpul nostru Energetic de Lumină a
existat chiar de la începutul timpurilor. El a fost una cu lumina nemanifestată
a Creaţiei şi va dura Ia infinit. EI
va persista în afara timpului, manifestându-se totuşi în timp, prin crearea de
noi corpuri fizice, vieţi după vieţi. Imaginaţi-vă cu sunteţi acoperiţi de un nor multicolor, translucid, care
pulsează cu nuanţe de albastru, verde, violet şi galben, unul care vă
înconjoară trupul, la distanţa braţelor voastre larg deschise. Chiar deasupra
epidermei, se creează acum fluxuri translucide de lumină aurie, care trece prin
toate meridianele de acupunctura. Intre epidermă şi membrana Câmpului Energetic
de Lumină se răsucesc curenţi strălucitori care fuzionează cu turbioane de
lumină. Rezervorul de forţă vitală reprezintă o imensitate de energie vie, care
este la fel de indispensabilă sănătăţii noastre ca oxigenul şi ca hrana ce este
purtată de fluxul sanguin. Acestea sunt energiile Câmpului nostru Energetic de
Lumină, care reprezintă combustibilul cel mai pur mai de preţ al vieţii. Când
rezervele vitale ale Câmpului Energetic de Lumină sunt secătuite de boală,
agenţi de poluare ai mediului sau stres, rezultatul va fi o boală. Ne putem
asigura de starea noastră de sănătate, de vitalitatea noastră, prelungindu-ne
anii de activitate şi sănătate, prin aprovizionarea cu acest combustibil
esenţial. Misticii Indiei şi Tibetului, care au pus în evidenţă existenţa energiei
luminoase în urmă cu mii de ani, au descris-o ca fiind o aură/halou în jurul
corpului fizic. La început a părut ciudat cum aceeaşi concepţie asupra câmpului
energetic uman a fost descoperită la şamanii din junglă sau din munţii celor
două Americi. O dată ce am înţeles universalitatea câmpului energetic omenesc,
am pătruns, în acelaşi timp, faptul că fiecare din culturile lumii descoperise
acest lucru. în Răsărit, mandalele îl descriu pe Buddha ca fiind acoperit de
benzi albastre şi aurii de foc. în Occident, Christos şi apostolii sunt
reprezentaţi ca având halouri dejumină în jurul lor. In literatura mistică, se
spune că apostolul Toma emitea aceeaşi strălucire ca şi Christos însuşi. în
legendele amerindienilor se vorbeşte despre persoane care străluceau în noapte,
ca şi cum ar fi fost alimentaţi de un foc lăuntric. Povestitorii din
Anzi îşi amintesc de căpetenia Pachacutek, considerat a fi fost Fiul Soarelui,
care răspândea în juru-i lumina zorilor. Fiecare lucru viu de pe pământ este alcătuit
din lumină. Plantele absorb direct lumina de la soare, transformând-o în viaţă,
iar animalele mănâncă plante verzi care se hrănesc cu lumină, astfel încât
lumina este o componentă fundamentală a vieţii. Suntem dependenţi de
lumină,care devine astfel substanţa vieţii. Fiecare fiinţă vie din jurul nostru
este alcătuită din lumină, aceasta fiind apoi legată şi împachetată sub
diferite forme şi vibra|ii. Fizicienii care studiază particulele subatomice
ştiu faptul că, atunci când priveşti cu suficientă prolunzime in inima
materiei, descoperi faptul că întregul univers este alcătuit din vibraţie şi lumină. -sursa-https://sites.google.com/site/initierisiterapii/shaman-munay-ki
Gândurile, sentimentele şi faptele noastre sunt strâns legate de tot
ceea ce ne înconjoară, iar energia universului le transmite mai departe
tuturor lucrurilor.
Există un fir invizibil care ne leagă pe toţi şi care ne îndrumă.
Intuiţia, telepatia, presimţirea stau la baza coincidenţelor care ne
arată că nimic nu e întâmplător, iar tot ceea ce ni se întâmplă se
supune unor legi coerente universale.
Divinitatea sau forţe universale misterioase încearcă adesea să ne
transmită mesaje în momentele de cumpănă, când avem nevoie de încurajări
sau când ne apropiem de un eveniment special din viaţa noastră. Puterea
gândului poate crea legături surprinzătoare între noi şi tot ceea ce ne
înconjoară.
Definiţia cea mai simplă a coincidenţelor spune că sunt potriviri
întâmplătoare a două lucruri sau evenimente. Cu toate acestea,
corespondenţa stranie dintre evenimente sau persoane care par să nu aibă
nimic în comun sfidează logica şi nu se poate încadra într-o definiţie
strictă. Cum ele apar de obicei în momente dramatice, marcate de trăiri
profunde şi decizii dificile, coincidenţele par să transmită mesaje simbolice şi să pună ordine în
haosul din jurul nostru. Ne pot ajuta, ne pot dezvălui lucruri ascunse
sau pot pune capăt unor situaţii care ne frământă.
Te gândeşti intens la cineva şi persoana respectivă te caută, după
ani de zile în care nu v-aţi mai văzut, aceasta nu mai poate fi numită
doar o întâmplare.
Nu există coincidențe.
Totul e interconectat .
Ni se întâmplă foarte multe lucruri care nu le putem explica.
Divinitatea sau forţe universale misterioase încearcă adesea să ne
transmită mesaje în momentele de cumpănă, când avem nevoie de încurajări
sau când ne apropiem de un eveniment special din viaţa noastră.
Nu putem sa ne explicăm unele lucruri pentru că guvernarea sub a cărei aripă se petrec depășește granițele mentalului uman
Mentalul este un aparat care funcționează în sistem binar ,
luptându-se să dea verdictul de adevărat sau fals , la ceea ce e
palpabil,rațional.
Problema lui începe când informația de intrare vine din sfere
necunoscute lui ,din sfera astral-emoționalăși nu mai are capacitatea de
încadrare a informației ,intervine orgoliul care suferă că nu poate da
un verdict , iar atunci se blochează. Toate aceste coincidențe care mi se întâmplă și mie iar cei
din jurul meu mi le relatează pe ale lor m-au făcut să îmi pun o
întrebare . În situația când ne gândim la cineva iar a doua zi ne
întâlnim cu el l-am chemat noi mental la întâlnire sau am intuit că ne
vom întâlni cu el?
Voi știți răspunsul?-Radu Dragan. -sursa- https://hranasufleteasca.com-
Un Corp Astral uman normal contine
aproximativ 4 miliarde trilioane de electroni (4.0 x 10 la puterea 21 =
4.000.000.000.000.000.000.000. electroni ). Acesti electroni au o
durata de viata de aproximativ 10 miliarde trilioane de ani pamantesti (
10 la puterea 22 = 10.000.000.000.000.000.000.000 ani ).
Ei au fost creati la momentul genezei.
Corpul tau Astral ii contine si cand mori, 19% dintre ei se reunesc cu
electronii din Univers pana cand Natura cere formarea unui corp nou sau a
unui nou copac sau animal, si 81% se reunesc cu Sinele tau Superior. Un
Corp Astral nu este ceea ce s-ar numi un spirit pur. Pe Pamant, exista o
credinta ca spiritul este facut din nimic. Acest lucru este fals.
Corpul Astral este compus din
milioane de electroni, care se potrivesc exact formei tale fizice.
Fiecare dintre acesti electroni are o "memorie" si fiecare este capabil
sa retina informatie tot la atat cat si cea continuta in toate cartile
care umplu rafturile unei biblioteci orasanesti de nivel mediu. Aceasta
informatie este codificata, ca un microfilm.. (ce poata sa contina spre
exemplu, toate planurile unei instalatii industriale pe care un spion
ar fi capabil sa o ascunda intr-un buton de manseta numai ca mult mai
miniaturizat.)Corpul tau Astral transmite si
primeste mesaje, prin intermediul acestor electroni, prin canalul
creierului tau, catre, si de la Sinele tau Superior. Informatia este
transmisa fara ca tu sa fii constient de asta, multumita unui curent
electric slab de la creierul tau in armonie cu electronii tai.
De vreme ce Sinele Suprem este cel
care a trimis Corpul Astral in corpul tau fizic, este ordinea fireasca a
lucrurilor ca Sinele tau Superior sa primeasca informatii de la Corpul
tau Astral - unealta a Sinelui Superior - este o unealta destul
delicata. Pe timpul orelor de veghe este capabil de a trimite mesaje de
extrema urgenta catre Sinele Superior dar Sinele Superior cauta mult mai
mult decat atat. Deci, pe timpul somnului, Corpul Astral paraseste
corpul fizic pentru a se reuni cu Sinele Superior, fie trecand la a cere
informatii, fie la a primii ordine sau informatii.
O zicala veche zice asa: "Noaptea
este un sfetnic bun" - zicala venita din experienta populara ; in
decursul anilor, oamenii au observat ca trezindu-se dimineata aveau
adesea solutii la problemele lor. Uneori este asa, alteori nu. Daca
"solutia" va fi profitabila pentru Sinele Superior poti fi sigur ca-ti
va fi prezentata; daca nu- vei astepta in van." Michel Desmarquet – Profetia de pe Thiaoouba.
-sursa- http://spre-infinit.blogspot.ro/-publicat de Laurentiu Lary
Daca reluam pe
scurt explicarea biomagnetismului uman,putem spune ca la nivelul
corpului uman creierul are rolul unei baterii electrice care este
incarcata de traiectul digestiv .
Conductorii de energie electrica sunt nervii, meridianele, si canalele energetice.
Prin hrana
absorbita la niveleul intestinului subtire si al colonului se introduce
in organism minerale care,datorita proceselor de electroliza chimica
produc curent electric in creier.
Acasta o disipeaza prin sistemul nervos pentru a realiza coordonarea tuturor functiilor organismului.
Pentru ca
energia circula prin traiecte nervoase, in jurul corpului apare si se
dezvolta un camp magnetic .Daca organele implicate in acest circuit
complex nu functioneaza la capacitatea lor optima,atunci potentialul
electric al creierului scade cu consecinte asupra biocampului uman.(19)
Datorita
faptului ca la niveleul corpului fizic canalele energetice primare sunt
traiectele nervoase,sanguine,coloana vertebrala si meridianele iar
canalele bioenergetice subtile merg paralel,corelat si cu faptul ca
magnetismul se dezvolata perpendicular pe distanta transmiterii
impulsurilor energetice, impulsurile se induc si se potenteaza reciproc.
Rezultatul acestei actiuni este marirea si intarirea camplului
bioelectromagnetic propriu.Este absolut necesar ca acesti curenti de
energie sa se afle in faza si in armonie pentru ca procesul de inductie
si potentare sa poata fi mentinut.
Intensitatea
gandurilor si a sentimentelor,starea psihica si de sanatate determina
marimea aurei,claritatea culorilor si uniformitatea ei. Aura umana se
contracta sau se dilata in funtie si de influentele mediului ambiant.In
cazurile de boala, de frica si soc emotional aura se stringe in jurul
corpului si se extinde in situatii favorabile.
Ca orice
fenomen care se manifesta, aura umana este supusa procesului evolutiv.Ea
se formeaza in jurul fatului in viata intrauterina si culorile sale
sunt stralucitoare in momentul nasterii. Ea se modifica in functie de
evolutia spirituala a fiintei umane.
In general,
aura poate fi stralucitoare sau terna,mai ingusta sau mai
larga,multicolora sau unicolora, perturbata sau calma, maculata sau
pura.
Culorile
intalnite in aura sunt culorile de baza ,primare: rosu, galben si
albastru iar din combinatiile lor se obtin alte nuante spectrale numite
culori secundare ; rosu+galben = portocaliu(orange); galben+albastru =
verde; albastru=rosu = violet.
Culorile complementare sunt: rosu-verde; galben-violet ; albastru-portocaliu.
Culorile calde sunt rosu,portocaliu si galben.
Culorile reci sunt albastru,indigo si violet.
Culoare neutra:verde.
Diferite culori
reflecta atitudini, reactii si tipuri de energie felurite. Culorile
fundamentale indica fondul persoanei. Tentele de culoare pastel indica
gradul de spiritualitate. Culorile din aura mai apropiate de corpul
fizic reflecta, in marea lor majoritate, starea si energiile fizice iar
cele exterioare reflecta energiile emotionale, mentale si spirituale. O
aura este mai echilibrata cu cat culorile sunt mai clare si mai bine
definite. Culorile inchise, intense si stralucitoare indica nivelele
inalte de energie.
Se mai
vehiculeaza ideea ca interpretarea culorilor aurei unei persoane trebuie
efectuata prin prisma faptului ca aceasta este vazuta prin propria
aura. S-ar putea ,daca aura proprie este predominant galbena iar a celui
observat albastra de exemplu,culoarea rezultata vizibila sa fie verde
iar de aici ar rezulta interpretari gresite. Adevarul este ca
subconstientul propriu prelucreaza datele si face abstractie de alte
influiente exterioare si preia informatia corecta.
Aura isi
schimba frecvent culorile cele mai apropiate de corpul fizic chiar si in
cursul unei singure zile. Ea se schimba de-a lungul anilor dar poate
pastra o aceeasi predominanta o viata intreaga.
1 Semnificatia culorilor
In intrepretarea culorilor din aura este necesar- pe langa cunoastere – si de un indelungat antrenament si de intuitie .
Fiecare culoare
are caracteristicile ei proprii insa nuantele diferite ale aceleiasi
culori introduc noi valante interpretative. Un rol important il joaca
forma, volumul, intenitatea si pozitionarea culorilor in campul auric.
1.Rosu
Rosu este
simbolul fundamental al vietii cu o deosebita forta de dinamizare. Este
culoarea puterii,a focului si a fortei creative primare. Este culoarea
care influienteaza sistemul circulator al corpului.
Rosu pur şi strălucitor încurajează, incită, dinamizează.
Rosu,visiniu,purpuriu,stacojiu,exprima,comptuozitatea,maiestozitatea,grandoarea si elevarea.
Rosu stralucitor exprima impetuozitatea,pasiune si trairile ardente,veselia.
Cand rosul este
pal, nu luminos, persoana este nervoasa si instabila, mult prea activa.
Neclaritatea culorii reflecta stimularea,inflamare sau dezechilibru.
Poate reflecta deasemenea, nervozitate, temperament navalnic,
agresivitate, impulsivitate sau excitare.
Rosul brun
arata ca fiinta umana se confrunta cu starea de frica iar rosul maron
inchis exprima satisfactia animalica a simturilor iar rosul pamantiu
arata furia sau mania.
Adolescentii au
in aura mai mult roz decat rosu iar la adult aceasta nuanta releva
infantilism sau insecuritate. Persoanele care au rosu in dreptul
extremitatii sternului sunt bolnave de nervi.
2.Portocaliu (orange)
Portocaliul este cea mai intensa dintre culori , este un amestec al planului fizic (rosu) cu planul mental (galben).
Este culoarea
caldurii,creativitatii si emotiilor. Este culoarea cea mai des
intalnita. Prezenta sa indica o tendinta spre echilibru si
armonie,iubire temeinica si fidalitate.Oamenii cu o frumoasa tenta oranj
in aura sunt fundamentali buni si sar in ajutorul semenilor. Este o
culoare care poate reflecta deschiderea catre noi domenii
subitle,energia culorii orange este o forta constructiva fundamentala
care mentine corpul fizic intr-o stare buna. Aceasta sanatate si
vitalitate ,confera fiintei o libertate interioara,o face sa se
debaraseze de limitarile sale,sa fie mai toleranta.
Galben-
portocaliu arata stapanirea de sine pe cand portocaliul brun apartine
fiintelor lenese si indica rinichii bolnavi care au calculi atunci cand
apar si nuante de gri.
Orange-ul cu
tenta verde caracterizeaza colericii,incomozii,pe cei care discuta
interminabil doar pentru placera de a discuta .Nuantele mai tulburi pot
reflecta orgoliu,ambitie,mindrie,vanitate si ostentatie.Personalitatile
care refuleaza,care reprima au un amestec de rou brun,verde si portocalu
acoperind zonele plaxului sacral si solar care exprima de altfel si
probelmele de sanatate la nivelul intestinului subtire si a celui gros.
3.Galben
Este culoarea
care poate fi observata cu usurinta in aura si este culoarea activitatii
mentale si a luminii solare,este datatoare de stabilitate.Galbenul este
cea mai expresiva ,cea mai calda si cea mai ardenta dintre culori .
Fiinta umana
care are in aura sa culoarea galben-aurie manifesta
inteligenta,intuitie,iubire pura,armonie launtrica,o inalta
spiritualitate.Toti sfintii au haloul aurit.
Galbenul
exercita o influienta binefecatoare si stimulatoare asupar sistemului
limfatic care are rolul de aparare a organismului.
Galbenul viu indica o persoana cinstita si directa in care poti avea incredere.
Nuantele
pastelate ,in special cele de galben pal spre alb reflecta entuziasmul
pentru ideile marete,dezvolarea spirituala si forta ideilor.
Galbenul este
culoare care reporezinta o etapa de trecere in drumul progesiv de
evolutie ,reperzinta puterea ideilor insotie de trezirea calitatilor de
medium si clarvazator.
Nuantele mai
profunde si tulburi pot arata o pesoana caraterizata de gandire si
analiza excesiva cu criticism exagerat,dogmatism si sentimentul de
nerecunostinta din partea celorlalti.
Un galben
murdar are o persoana fricoasa,lasa iar galbenul roscat apartine celor
timizi fizic si moral si cu o slabiciune spirituala,care isi schimba
parerile si religia cautand mereu altele ,nu sunt perseverente.
Galbenul cu tente rosii exprima puternic complexe de inferioritate iar cand rosul predomina,peroana sufera mult.
Cand galbenul
are striatii brune predominante este semanul unei maladii mentale iar
peroanele cu dubla persoanalitate au jumatate de aura galben-bleu iar
cealalata jumatate galben-brun sau galben-verde.
Un galben-brun releva ganduri necurate si ii caracterizeaza pe betivi,vagabonzi,ratati.
4. Verde
Verdele este culaorea neutra ,mediatoare intre cald si rece,intens linistioare,profund umana.
Verdele
reinprospateaza,regenereaza,calmeaza,racoreste si tonifica .Este
invaluitor,exprima amabiliate,dragoste,bucurie si abundenta,credinta si
vindecare.
Culoarea a
vindecarii stimuleaza regenerarea tesuturilor afectate.Verdele
stralucitor cu nuanta de albastru in spectrul auric indica puterii
tamaduitatoare.
Verdele pastel(verdele crud amestecat cu alb) semnifica liniste,calm,pace interioara.
Verdele cu pete de albastru inchis arata ca persoana se afla in plin proces de evolutie la nivel intuitiv.
Verdele smarald exprima dorinta de cercetare a unei gandiri logice,clare si profunde.
Verdele insotit de un rosu frumos releva un competent chirurg.
Verdele singur,fara alte culori este prezent in aura medicilor si a persona-
lului sanitar care sunt dotati pentru meseria lor.
Nuantele
inchise sau tulburi pot reflecta nesiguranta si zgarcenie.Verdele inchis
apropiat de cel al sticlei denota egoiam o intensa aviditate pentru
realizari materiale,bogatie si onoruri.
Verdele cu
galben-citron arata tendintele fiintei catre minciuna,siretenie si
inselatorie.Escrocii au aura de un verde galbui.Dar daca verdele este
bleu frumos ca cerul sau un bleu electric atunci persoana este onesta.
Cei care au verde in obraji le lipseste imaginatia,subtilitatea si nu stiu sa distinga nuantele de opinie.
Oamenii rai au aura rosie-brun-galbena cu verde murdar.
n
general ,verdele cu nuantele sale binefacatoare restabileste echilibrul
psihic,neutralizeza starile de nervozitate,are efecte speciale de
regenerare a nervului optic.
5.Albastru
Albastru este
,dupa galben,a doua culoare care poate fi vazuta cu usurinta in
aura.Este culoarea cea mai adanca,cea mai rece si cea mai pura.
Se considera
adesaea ca este culoarea lumii spirituale,a iubirii pure,durabile,a
afectiviatii neconditionate.Este culoarea calmului si a linistii,a
reveriei.Reflecta adevar,seriozitate,talent artistic.
Albastrul are ca efect narirea capacitatii de aparare imunitara a organismului facilitand regenerarea celulara.
Prezenta albastrului in aura semnifca intuitie.
Albastrul
inchis apartine persoanelor care progreseaza prin eforuri proprii.Un
albastru mai inchis,sumbru apartine misionarilor cu vocatie.
Nuantele deschise de albastru arata o imaginatie activa,iar nuantele palide
sunt asociate cu dorinta dea reusi in plan social.
Albastru
ultramarin dispus sub forma unei raze indica o anumita capacitate de a
extarge informatii din cele mai profunde starturi ale constiintei.
Albastru
ciel,in proportie semnificativa arata o excelenta stare
emotionala-afectiva iar este dispusa sub forma de raze arata ca persoana
in cauza invata, asimileaza aspecte esentiale pentru evolutia sa
spiritualaNuantele inchise de albastru pot reflecta diferite nivele de
devotare iar albastru intens poate indica cinste si discernamant,poate
indica apropierea peroanei de vocatia sa. .
Nuantele
tulburi de albastru pot reflecta blocarea perceptiilor,melancolie,graba
si ingrijorare,dominare,teama uitare si hipersensibilitate.
6.Indigo
Este culoarea
care exprima spiritualitate,elevare si o cautare asidua a adevarului
absolut.Este combinarea elevata intre intuitie si spiritualitate ceea ce
poate permite accesul direct la intelepciune .Este culoarea compasiunii
superioare si a starii de liniste si pace inerioara, a starii de
hiperluciditate si a simtului de responsabilitate.Culoarea indigo
influientaeza fiinta umana,are efecte de purificare,calmare si reducere
la nivelul fizic.
Persoanele care
au preponderent in aura culoarea indigo manifesta atractie deosebita
catre infinit,catre supranatural,manifesta dorinta de purificare,de
puritate.
Uneori poate
arata revolta si evadarea persoanei intr-un mediu perceput ca nefiind
asa cum ar trebui sa fie si care nu o satisface.
7.Violet
Violetul este
culaorea caldurii si a permutatiilor este culoarea imbinarii mintii cu
inima ,a fizicului cu spiritul.Arata o persoana activa in permanenta
cautare,cumpatata,echilibrata,care reflecta in mod egal luciditate si
actiune adanc gandita.
Violetul este culoarea initierii pe calea spirituala,a activitatii spirituale,
Exprima optimism si nostalgie,atractie si detasare,indepartare si apropiere,stare de atotpotenta,omniprezenta.
Pe plan fizic
indica intensificarea activitatii cardiovasculare,accelereaza
respiratia,influienteaza pozitiv rezistenta cardiaca si pulmonara.
Atributele acestei culori sunt iubirea,intelepciunea,sinceritatea deplina,
inocenta originara,puritatea ,candoarea,forta spirituala si nobletea.
Violetul lavanda (violet+alb) este caracteristica peroanelor care ghideaza indeamna spritual alte fiinte.
Nuantele pale dar clare de violet cu purpuriu pot reflecta umilinta si spiritualitate.
Nuantele rosiatice pot indica pasiune ori o vointa puternica sau nevoia pentru mai mult efort individual.
Daca apare o
tenta roz ea indica un caracter urat.
Nuantele
inchise si tulburi indica nevoia de a depasi o anumita situatie sau
arata o imaginatie erotica intensa,tendinta de a fi extrem de
rebdator,nevoia de simpatie sau simtamantului ca peroana in cauza nu
este inteleasa.
Uneori,persoanele care au violet in aura sufera de inima sau de stomac.
8.Auriu
Auriul este
culoarea care reflecta energia spirituala dinamica si puteri
cosmice,cele mai inalte energii de devotiune si restaure a armoniei
universale,reflecta timpul revitalizarii.
Nuantele mai
tulburi indica faptul ca persoana in cauza este in plin proces de
trezire a inspiratiilor inalte,ca lucreaza pentru transformarea
existentei sale in aur.
9.Alb
Nefiind o
culoare ci o chintesenta,o inglobare a tuturor culorilor spectrului
vizibil albul reprezinta prezenta absoluta a luminii.Albul de sine
statator in aura indica o stare de purificare exceptionala,o capaciate
uluitoare de a transcede lumea materiala,reflecta adevar si purificare.
10.Negru
Negru nu este o culoare ci are semnificatia absentei luminii .Este culoarea
Cea mai
discutabila a spectrului auric.Nu intodeauna cand apare in aura poate
insemna boala,moarte sau absenta bunatatii,a frumusetii sau
dezechilibru.
Negru este
culoare de protectie care actioneaza ca un scut impotriva energiilor
exterioare si poate reflecta o stare de autoaparare sau ca persoana are
secrete sau indica iminenta unei noi intelegeri a datoriilor sau
sacrificiilor .
Negru poate
indica dezechilibrare pana la nivelul fizic si da indicatii precise ale
zonelor afectate prin localizarea petelor in aura.
11.Gri
Culoarea gri
este o culoare de initiere si poate indica trezirea unor capacitati
inascute.Atunci cand griul invadeaza o culoare indica o slabiciune de
sanatate si de caracter .Benzile gri sau puncte gri pe alte culori de
deasupra unui organ arata ca acel organ este in suferinta energetica si
ca se va imbolnavi in curand.
Pesoanele care
au in aura gri au un comportament conformist ,conventional si complet
lipsit de imaginatie.Sunt fiinte reci caracterizate de
vulgaritate,meschinarie si mediocritate.
Griul simbolizeaza depresia si atentie ,este o culoare care se autointretine.
12.Maro
Este o culoare
care,atunci cand apare clara,stralucitoare,ilustraza un caracter
laborios si spirit de organizare,indica stabilirea de noi radacini si
dorinta de implinire .Atunci cand apare deasupra capului sau in jurul
picioarelor reflecta o noua crestere.
Culoarea maro
poate indica lipsa de energie sau dezechilibru,iar cand apare in zonele
centrilor energetici este o indicatie ca acestea trebuiesc purificate
pentru ca energiile sunt blocate la acest nivel.
13.Argintiu
Atunci cand
apar ca niste sclipiri sunt un semn de creativitate si fertilitate iar
cand apar suprafete mai mari indica o activitate cretiva inalta sau
fertilitate.Poate avea semnificatia unei imaginatii debordante,placerea
de a calatori,de a visa de a contempla.
In aspectele sale negative indica tendinta catre mercantilism, dorinta de acumulari banesti.
"Inima
ta vine aici ca sa inteleaga un sens mai profund al adevarurilor tale.
Trebuie sa iti dai seama ca inima ta se afla într-un spatiu care iti
permite sa iti clarifici fiinta ta mai mare. Acum, sentimentele tale
sunt purtate într-un alt plan. Energia ta exista în aceasta sfera de
influenta, care este esentiala pentru ca tu sa poti intelege o alta
sfera de influenta. Vei vedea o usurinta mai mare in a iti da seama de
nevoile celor cu care vii în contact. Nu trebuie sa te frustrezi si sa
dai voie unor energii care sunt discordante sa vina in fiinta ta.
Simte-ti viata - e destul spus asa - cum îsi poarta forta intr-o
existenta variata si multidimensionala."-Eric Pearl-
” Un discipol dă importanță modului în care adoarme, pentru că noaptea e cea care determină ziua următoare. Deci, înainte de a se culca, se leagă de lumea invizibilă, lasă la o parte tot ceea ce l-a tulburat în cursul zilei, griji, neliniști, supărări, el se
gândește la erorile pe care le-a putut comite pentru a le repara în
timpul nopții și el se abandonează în sfârșit Îngerului somnului – pentru ca în fiecare seară noi murim și în fiecare dimineață reînviem.
A dormi, a părăsi corpul fizic pentru a merge în cealaltă lume, este un
exercițiu pe care-l practicăm zilnic cu scopul de a fi gata pregatiți
pentru o zi când va trebui cu adevarat să plecăm în cealaltă parte. Nu există nici o diferență între a adormi și a părăsi lumea materială, în
afară de faptul că, atunci când plecăm de aici, părăsim definitiv casa
pe care o locuiam. În timpul somnului o părăsim de asemenea, dar ramâne o
legatură care ne reține în această casă (în corpul fizic).
Presupuneți că astăzi
ați fost fericit, bine dispus. Dar dacă în momentul adormirii ați
început fără a ști de ce, să aveți gânduri de tristețe, de descurajare,
a doua zi, la trezire, veți fi uimit să constatați că ceea ce a fost
frumos în trăirea voastră din ajun a dispărut complet și că a rămas în
loc doar o senzație dezagreabilă. Puteţi deci constata că ultimul moment
a fost mai important, mai semnificativ decât întreaga zi. Presupuneți,
din contra, că ați avut o zi destul de proastă, dar că înainte de a vă
abandona somnului, veți reuși, prin rugăciuni și gânduri bune, să
adormiți în pace. Aceste ultime momente curăță totul în voi, vă
purifică, cu atât mai mult cu cât a doua zi vă veți trezi cu intenţii
bune și proiecte constructive.Există în om lucrători care utilizează tot ce el a gândit la
frontiera dintre veghe și somn, fiindcă gândurile activează diferite
forțe. Deci feriți-vă, nu adormiți cu gânduri rele, pentru că ele
vor distruge tot ce ați acumulat bun în timpul zilei. În timp ce, dacă
adormiți cu gânduri bune, ele vor ameliora totul în voi și a doua zi
veți fi uimit să vedeți în ce stare de pace și lumină vă veți trezi.
Dacă se întâmplă să visăm în timpul nopții că comitem acte
reprobabile pe care nu le-am face în stare de veghe, este că nu știm să
ne pregătim pentru somn. Înainte de a adormi trebuie să ne pregătim
pentru o călătorie sacră care va da rezultate într-un viitor mai mult
sau mai puțin apropiat.
Sădiți în voi un gând
bun seara la culcare și lăsați acest gând bun să lucreze în timpul
nopții. Nu vă culcați niciodată cu un gând negativ în minte, pentru că
în timpul nopții va face ravagii în subconștientul vostru. Dacă înainte
să adormiți sunteți invadați de neliniști nu rămâneți în pat,
sculaţi-vă, aprindeți lampa, faceți câteva exerciții de respiraţie sau o
rugăciune sau citiți o pagina de gândire înaltă și apoi culcați-vă din
nou. Dacă această stare reapare la un moment dat, sculați-vă a doua oară
și reîncepeți. În orice caz să stiți că nu
puteți lupta eficace rămânând întins în pat. Veți spune că, dacă vă
sculați, vă va lua frigul și că puteți lupta prin gând rămânând în pat
la cald. Nu, doar când sunteti extrem de puternic vă puteți apăra!
În poziție orizontală sunteți mai pasiv și mai puțin puternic. Din contra, vertical, aveți mai multe forțe și posibilități pentru a acționa”.-{Maestrul O.M. Aivamhov}-
Etapele ascensiunii in dimensiunea 5D
1. Deziluzia
2. Angajamentul de a evolua
3. Purificarea
4. Integrarea
5. Asimilarea Noilor Energii
6. Transmutatia
7. Transfigurarea
8. Resurectia
9. Ascensiunea
10. Addendum
1. Deziluzia – faza 1-a ascensiunii in dimensiunea 5D Calea evolutiei
spirituale si prin consecinta si a inaltarii incepe cu o perioada de
deziluzie. Sufletul ce poarta inima Adevarul Divin, ascuns totusi de
framantarile si bagajele karmice ale densitatii lumii fizice, ajunge in
starea de a nu mai putea face o conexiune intre dorintele si visele
interioare in raport cu lumea care il inconjoara. Sananda explica
intr-un mod foarte interesant si spiritual semnificatia cuvantului
deziluzie: dezmembrarea iluziilor. Exemple ale fazei deziluziei sunt
manifestari precum “criza varstei de mijloc” sau perioade in care
sufletul incepe sa se intrebe care este de fapt scopul vietii si incepe
sa realizeze ca este mult mai amplu decat casatoria, cresterea copiilor,
mersul zilnic la serviciu si speranta de a avea o pensie
satisfacatoare. Inainte de incarnare, sufletul vine cu un Plan Divin al
experientelor si lectiilor pe care doreste sa le traiasca si sa le
indeplineasca in aceasta viata. Atunci cand manifestarile si calea
vietii in plan fizic se departeaza de Plan, datorita defazajului care
apare intre suflet si eu-l lumesc, un sentiment de deziluzie se face din
ce in ce mai prezent. Omul incepe sa aiba senzatii precum ca viata sa
nu are prea mult sens, ca este risipita. In acel moment, de regula, el
cauta sensuri mai inalte si se intoarce catre spiritualitate pentru a
obtine raspunsuri la intrebarile mai profunde ale existentei. Cei care
totusi ignora semnele, deseori au parte de imbolnaviri fizice, mentale
sau emotionale (corpuri care nu mai sunt in aliniere cu corpurile inalte
si esenta sufletului), accidente, probleme financiare sau cu serviciul,
relatii dificile si despartiri, asa cum sunt percepute de catre ego. Cu
toate acestea, sufletul persoanei respective da semnale de trezire
pentru schimbarea directiei si alinierea cu Planul Divin personal si
colectiv.
2. Angajamentul de a evolua – faza a 2-a ascensiunii in dimensiunea 5D
Dupa ce experimentam diverse cai spirituale, maestri, invataturi, metode
de meditatie, carti iluminate, seminarii, etc, ajungem la concluzia ca
drumul spiritual necesita multa munca si nu vorbe goale. Avem cateva
experiente “satori”care ne arata ceea ce este posibil, dar nu am fost
capabili sa mentinem acele stari de constiinta, realizand ca vor fi
necesare multe repetitii, concentrare si dedicatie pentru a depasi
atasamentul fata de iluzii si sisteme de credinta negative care par sa
puna bete in roate la fiecare pas. Omul realizeaza astfel ca exista
multe etape ale angajamentului spiritual si ca exista multe niveluri si
straturi. La inceput sunt percepute numai blocajele si obstacolele
evidente in calea cresterii, posibil cautarea unui terapeut pentru
vindecarea unor abuzuri din trecut, terapeuti energetici pentru a
purifica sistemul de chakre si meridiane. Pentru a mentine calea
spirituala, au fost probabil consultati diversi mediumi si oameni cu
puteri psihice. Cele mai multe dintre aceste experiente au fost probabil
nepretuite pentru oamenii porniti pe calea spirituala. Apare apoi
revelatia ce ilustreaza faptul ca angajamentul spiritual este pe viata
si ca, in aceasta lume, este necesara protectia spirituala si
consolidarea si interiorizarea adevarurilor spirituale. Omul incepe sa
realizeze ca Dumnezeu este in Interior si nu undeva pe un nor pufos
cerand obedienta. Dorinta de a il cunoaste pe Dumnezeu de Acolo este
inlocuita de dorinta de a trai Adevarul Prezentei Divine din Interior.
3. Purificarea – faza a 3-a ascensiunii in dimensiunea 5D Pe masura
ce omul progreseaza in procesul de eliberare fata de iluzii, tot ceea ce
este fals, minciuna sau sistem de credinta distorsionat, apare la
suprafata constiintei pentru a fi eliberat. Astfel, aparent paradoxal,
desi o noua Lumina straluceste in interior, viata poate parea si mai
provocatoare decat inainte. Omul realizeaza ca a trait in stransoarea
sistemelor de credinta limitative si a emotiilor negative mult mai mult
decat ar fi crezut initial. Descoperirea faptului ca sufletul a fost
incarnat de-a lungul a milioane de ani a fost suprapusa de revelatia
multor vieti petrecute in densitate, intuneric si chiar disperare.
Probabil ca a fost persecutat pentru ca a spus adevarul si a trait
intr-o anumita credinta, posibil sa isi fi pierdut in imprejurari
traumatice familia si pe cei apropiati. Sau si mai apasator, poate si-a
amintit cum in anumite vieti a fost de partea “intunericului” jucand
roluri de opresor, asupritor, manipulator. Atunci omul realizeaza
puterea Iertarii si modul cum iertarea elibereaza karma si propulseaza
sufletul pe calea spiritual cu viteza Luminii. Imbratiseaza de asemenea
si sora geamana a Iertarii, Gratitudinea si are revelatia celei mai
rapide cai de evolutie: acceptarea totala si iubirea neconditionata a
ceea ce este, asa cum este, precum si a multumi pentru faptul ca este
viu in acest moment etern.
4. Integrarea – faza a 4-a ascensiunii in dimensiunea 5D Pe masura ce
omul a invatat sa isi accepte aspectele pe care le-a negat in trecut,
diferitele nivele si dimensiuni ale sufletului incep sa se integreze
intr-un sens holistic, de intreg. Omul se elibereaza de judecati si isi
simte cu adevarat eterna inocenta, chiar daca tipare emotionale si
mentale vechi il mai fac sa uite din cand in cand. O parte importanta a
procesului acceptarii de sine consta in intelegerea faptului ca aspectul
uman nu va fi niciodata perfect in acelasi mod ca aspectul Divin, dar
trebuie sa i se permita sa fie asa. El trebuie adus intr-o stare de
iubire neconditionata si primit cu bine in Inima Fiintei. In prezent,
oamenii sunt in proces de integrare, pe masura ce din ce in ce mai multe
aspecte ce au fost in intuneric ies la suprafata, deschise Luminii. Pe
masura ce vinovatia si negarea se dizolva, aceste zone intunecate ale
psihicului si ale celor 6 corpuri dense (fizic, emotional, mental,
astral, eteric, cauzal) incep sa vibreze din nou, marind campul
energetic personal. Pe masura ce intensitatea campului creste, Programul
Maestru al Ascensiunii este activat si incepe procesul ascensiunii
fizice in corp nemuritor.
5. Asimilarea Noilor Energii – faza a 5-a ascensiunii in dimensiunea 5D
Dupa integrarea celor 6 corpuri dense (fizic, emotional, mental, astral,
eteric, cauzal), fiinta umana se deschide accentuat catre frecventele
inalte. Nu mai exista blocaje care sa ne impiedice sa fim transductori
energetici, un canal pentru Puterea si Prezenta Infinitului ce curge
prin noi. Chiar daca aspectul uman impreuna cu “slabiciunile” sale
inerente inca exista, Dispensele Divine active in acest moment ne dau
urmatoarea promisiune: “Nu aveti nevoie sa rezolvati fiecare detaliu
pentru a intra in ascensiune. Trebuie numai sa rezolvati o parte
semnificativa (peste 50%) din karma, nu toata karma in intregime. Prin
Gratie Divina pura sunteti accelerati in frecvente din ce in ce mai mari
de Lumina ce scalda planeta”. Aceste benzi intense de energie vin in
josul coloanei vertebrale prin chakra coroanei si in susul coloanei prin
chakra radacinii, formand un dublu helix de lumina Aurie si Argintie,
similar cu configuratia moleculei ADN. Pe masura ce helix-urile auriu si
argintiu se intalnesc si impletesc in chakrele inimii si plexului
solar, o stralucitoare Lumina Alba este generata, infuzata de Lumina Roz
a iubirii si compasiunii. Aceasta Lumina este apoi emisa in lume cu
intensitate din ce in ce mai mare. Nu este deloc intamplator ca in
lectiile anterioare a fost data o meditatie pentru a va ajuta sa
deveniti constienti de aceasta Lumina spiralata (!!! gasiti meditatia pe
blog, se numeste Gratia Kundalini, in recomandari pentru portalul din
2012, cateva insemnari inainte). Va sugeram sa vizualizati din nou
aceste Lumini ascendenta (argintie) si descendenta (aurie), deoarece
vizualizarea va echilibra spiralele voastre masculine (auriu,
descendent) cu cele feminine (argintiu, ascendent), generand Constiinta
Christica pura in Centrul Fiintei voastre. Pe masura ce asimilati
energiile in crestere ale ascensiunii, corpul fizic incepe sa se schimbe
in stransa conexiune cu constiinta. Va identificati din ce in ce mai
mult cu dimensiunile inalte si mai putin cu cele dense. Deveniti un
outsider in aceasta lume (sunteti in aceasta lume dar nu mai apartineti
ei) si simtiti o Unime cu tot ceea ce este. Cei care sunt de asemenea pe
calea ascensiunii vor fi atrasi catre voi, impreuna cu cei care inca nu
sunt intotalitate pregatiti vibrational. Ei vin catre voi sa invete si
sa se impartaseasca din intelepciunea voastra. Din acest moment, va
daruiti fara nici o rezerva, stiind ca orice nevoie ati avea, ea va fi
indeplinita de Infinita Iubire si Compasiune a lui Dumnezeu. Desi
intrati intr-o stare transcedentala permanenta, mai puteti fi atrasi in
iluziile lumii dense, dar aceste episoade devin din ce in ce mai rare si
mai putin intense decat in etapele de inceput ale transformarii.
6. Transmutatia – faza a 6-a ascensiunii in dimensiunea 5D Abilitatea
de a transmuta energia este alchimie pura. In aceasta etapa a
ascensiunii deveniti supremii alchimisti. Indiferent de ceea ce apare in
calea voastra il transmutati in Lumina Pura. Aceasta este etapa
invizibilitatii psihologice, cand puteti calatori oriunde pe Pamant cu
deplina incredere si in deplina siguranta, indiferent de negativitatea
din jur. Desi corpul cristalin nemuritor este inca in fazele de inceput
si, tehnic, sunteti inca in zona potentialului mortii fizice sau
influentelor negative din mediu, constiinta voastra este de asa natura
incat nu atrage asemenea experiente, chiar daca interactionati cu cei
care au intentii necurate. Ca Lucratori de Lumina, puteti fi calauziti
sa interveniti in situatii periculoase pentru a ajuta suflete cazute in
negativitate si veti realiza aceasta cu deplina Pace si Serenitate in
vreme ce pasiti prin cartiere pline de violent sau cladiri daramate de
cutremure.
7. Transfigurarea – faza a 7-a ascensiunii in dimensiunea 5D Aceasta
este etapa in care se petrece tranformarea fizica. O masa critica de
celule au fost convertite in forma nemuritoare bazata pe siliciu iar
procesul se amplifica intr-o cascada incontrolabila, pe o scara
evolutiva exponentiala. Aceasta inseamna ca in fiecare zi se convertesc
in forma nemuritoare un procent din ce in ce mai mare de celule.
Corpul fizic incepe sa aiba o aura auriu alba, similar cu ceea ce se
observa in picturile sfintilor de pe vremea Renasterii. Radianta voastra
va putea fi observata chiar si de catre cei ce au capacitati de viziune
incipiente. Procesul de imbatranire a corpului fizic se opreste si
sunteti imuni la orice forma de boala. Daca sunteti vatamati in vre-un
fel, rana se vindeca foarte repede, aproape instantaneu. Simtiti
permanent prezenta lui Dumnezeu in interior si o mare bucurie va
patrunde fiinta. Nu mai simtiti nevoie prea multa sa mancati sau sa beti
deoarece primiti cea mai mare parte din energie direct din dimensiunile
inalte prin infuzie de coduri de Lumina.
8. Resurectia – faza a 8-a ascensiunii in dimensiunea 5D In aceasta
etapa a ascensiunii, procesul imbatranirii este reversat si toate
afectiunile se vindeca rapid. Corpul devine tanar si sanatos, indiferent
de starea anterioara. Deveniti imuni la influentele de mediu, capabili
sa umblati prin incendii si inundatii in deplina siguranta. In cele din
urma, chiar si nevoia de oxigen dispare deoarece energia va este
furnizata din dimensiunile eterice. De fapt, deveniti o fiinta eterica,
radiand vizibil Lumina pentru toti cei care inca va mai pot vedea.
Puterile voastre vindecatoare sunt deplin manifeste iar miracolele devin
ceva normal. Singura voastra dorinta este focalizata pe a-i ajuta pe
cei care inca nu au ajuns in acest stadiu de manifestare.
9. Ascensiunea – faza a 9-a ascensiunii in dimensiunea 5D La un
moment dat, toate celulele sunt convertite in forma luminoasa cristalina
pe baza de siliciu iar calatoria ascensiunii pare ca se termina aici,
cel putin aceasta faza a ei. Ca fiinta deplina a celei de a 5-a
dimensiuni, realizati ca exista foarte multe inaintea voastra, in
aceasta calatorie infinita a sufletului. Singura dorinta este de a
servi, asadar, cel mai probabil, veti ramane in cea de a 5-a dimensiune a
Pamantului, ajutand sufletele din dimensiunea dominanta 4D. Deoarece
exista numai o dimensiune de constiinta intre voi, puteti inca
interactiona cu ele, desi sufletele 3D vor parea ca locuiesc o alta
planeta in acelasi spatiu. Oricum, la acea vreme, dimensiunea 3D a
Pamantului va fi foarte putin populata deoarece aceste suflete parasesc
spatiul planetar pentru lumi care sunt mai potrivite pentru nivelul lor
deconstiinta.
10. Addendum – faza a 10-a ascensiunii in dimensiunea 5D Pe masura ce
sufletele 5D evolueaza, dupa formarea corpului eteric cristalin
nemuritor, la un interval de cativa ani pana la cateva decade se
formeaza deplin Vehiculul de Lumina Merkabah, care permite deplasarea
fara restrictii in timp si spatiu, fara folosirea navelor spatiale.
Suntem deja in octavele superioare ale 5D.
Si calatoria continua… -sursa- https://vremurinoi.wordpress.com/2013/03/03/etapele-ascensiunii-in-dimensiunea-5d/