Sunt
numiţi în fel şi chip: oameni credincioşi, Slujitori ai Luminii, ori
chiar mesageri ai lui Dumnezeu pe Pământ. Astfel de titluri îşi iau unii
oameni care, în mod conştient sau nu, aleg să se numească în multe
feluri pentru a-şi justifica un singur act necesar pe lumea asta, şi
anume câştigul banilor. Referirea nu este la omul de rând, ci la acei
iniţiatori, învăţători, guru sau aşa-zişi maeştri în diferite practici
spirituale care cer taxe de mai multe zeci sau sute de lei (sau euro mai
nou) pentru ceea ce oferă ei publicului. De la iniţiatorii Reiki, care
cer bani mulţi pentru diferite iniţieri dar susţin că energia transmisă
vine de la Creator şi este Iubire pură, până la “mari” învăţători care
cer tot felul de taxe exuberante pentru câteva ore de învăţături care,
oricum, în cea mai mare parte sau chiar în întregime, sunt copiate din
cărţi de esoterism şi doar modificate ca şi formulare. Întrebarea este:
unde există o logica în aceste fapte şi unde este puritatea în asta?
Dacă totul este Iubire şi Iubirea vine de la Creator, de ce este vândută această energie pe bani sau orice alt bun material?
Mulţi
justifică asta prin faptul că nu este plătită energia transmisă ci
munca/timpul/efortul depus. Justuficarea este reală dar... dar valoarea
chiar justifică “munca” depusă, sau timpul pierdut, efortul depus? Este
ceva ce depăşeşte activitatea omului obişnuit?
Nu!
Atunci nu se poate explica decât prin faptul că fac asta doar pentru
bani. Iar dacă sunt aşa de mari credincioşi cum nu îşi caută rădăcinile
în ceea ce aduc mereu pe tapet: viaţa lui Iisus. Nu apare pe undeva să
fi stabilit Învăţătorul o taxă de intrare pe Muntele Măslinilor la
predicile sale...
Erau
atunci alte vremuri, materialismul şi goana după cele materiale nu era
atât de nebună, oamenii nu judecau pe alţi oameni după haine, conturi şi
maşini, dar normalitatea şi moderaţia este posibilă şi azi. E vremea de
a se da Cezarului ce-i al Cezarului oameni buni! Dumnezeu are de toate
în Univers, ar fi culmea să fie imaginat ca egoist sau reţinut în a
ajuta de cumva nu este plătit cel prin care el lucrează pentru oameni.
Cei
care îi susţin pe aceşti impostori, conştienti sau nu, ar fi bine să se
gândească la următorul lucru: Creatorul, orice nume ar avea, i-a făcut
pe toţi la fel în structură şi potenţial. Oamenii au ales ce şi cât să
manifeste din acest potenţial, dar dacă unii nu şi-au manifestat anumite
laturi, nu însemană că ele nu există în fiecare. Astfel ceea ce se
obţine prin acei bani daţi, în plus, degeaba, celor ce se autoproclamă
şi îşi afişează peste tot titlurile şi titulaturile, este doar o dovadă
sau mai bine zis o încurajare că deja există în propria persoană acel
ceva îm care se crede ca este oferit de cel plătit. Dar oare o
încurajare, o astfel de faptă cu adevarat luminoasă, nu ar putea fi
făcută mult mai curat fără să se ceară preţ cu ridicata? O donaţie este
binevenită întotdeauna... Plata unor activităţi, a cheltuielilor, este o
obligaţie. Însă nimeni nu poate vorbi de valoare adăugată pe care nu se
plăteşte taxă!
Au
trecut oamenii printr-o perioadă tulbure, din punct de vedere
spiritual. Şi nu din motive reale, ci din motive inventate de unii
dintre Lucratorii în lumină, Slujitorii Luminii ori altfel numiţii şi
autonumiţii farisei ai timpurilor de acum. Realităţi cosmic, rare, e
foarte adevărat, coincidenţe, au fost să se întâmple şi vechi previziuni
să se împlinească în anul 2012. Era anul prevestit ca an al căderii şi
ridicării, prăbuşirii şi înălţării unora sau altora şi pentru aceasta
mulţi se pregăteau în fel şi chip. Unii se arătau purtătorii de standard
ai Marii Graţii Divine, alţii căutau să se dea bine, ori să se alăture
acelora pe care îi considerau a fi demni de încrederea şi plata pe care
le-o dăduseră pentru a fi salvaţi.
Şi-au
aşteptat să vină anul 2012 să-i salveze ori de a-i ajuta un Cutare
Maestru pentru a li se înălţa, ori ridica, “vibraţia”, pentru a se putea
să fie salvaţi... Au aşteptat, gândind că dacă plătesc pentru a face un
număr de iniţieri într-un sistem, un alt număr într-un alt sistem,
totul se va rezolva şi vor putea comunica, în voie, cu Sinele...
Mai
mereu, chiar mereu, s-a căutat salvarea în exterior şi, de obicei, cu
cât mai puţină muncă, cu cât mai puţin efort, cu cât mai puţină
implicare. Mai bine o plată, nişte bani mai mulţi... suficient pentru a
se începe a se visa la voci care vorbesc direct minţii, suficient pentru
a începe channeling-ul şi a publica texte venite direct de la
Arhangheli, Sfinţi sau entităţi intra ori extra terestre, suficient
pentru a începe un şir de conferinţe care, înainte de întâmplarea celor
ce sunt prevestite, pregătesc pentru salvare pe toţi cei ce ascultă
vorbe, după ce au plătit pentru a le asculta, întâmpinaţi, sau petrecuţi
la plecare cu un “Namaste” răsunător!
Este
trist. Este trist unde s-a ajuns, pornind de la idei de genul
“spiritualitate”, “ezoterism”, “cu toţii suntem unul”, odată ce
informaţii scrise despre aceste lucruri au tot apărut, mai peste tot, în
mass-media. Şi acum, mai toţi care nu sunt prea ocupaţi cu alte
lucruri, se bagă pe felie, să fie cu toţii în aceeaşi turmă.
N-aş
vrea, n-am de gând ca cineva, nici măcar o singură persoană, din cele
care citesc aceste rânduri, să se simtă insultat. Singura-mi dorinţă
este ca, mai degrabă, oricine, omul, să privească în juru-i, în sine, să
o facă detaşat, pe cât se poate de obiectiv faţă de subiectul a ceea ce
scriu aici, de conjuncturi şi de acela care pune în cuvinte o privire
asupra realităţii. Iar eu fac asta pentru că văd că unii oameni caută un
drum, alţii cred că au găsit un drum, minţindu-se. Mai ales spre
aceştia din urmă îmi trimit gândul...
Doar
repetând aceleaşi cuvinte ale altora, ca şi unii învăţaţi din trecut,
doar făcând şiruri de fraze cu o anumita logică, doar comunicând cu cine
ştie ce fiinţă, maestru sau înger (sau ce o mai fi, cum o mai fi numit
şi crezut), unde se ajunge? Doare prea tare îndemnul “Cunoaşte-te pe
tine însuţi şi adevărul te va elibera”? Doare prea tare să se înţeleagă,
că fiecare este aici pentru o viaţă întreagă spre a-şi explora lumea
interioară? Doare prea tare să se ştie că nu există nici un salvator,
nici un mântuitor, nici o Mare Fiinţă care să-l salveze pe om din
căderea în adâncurile cele mai întunecate în care e arzătoare, chinuitor
de arzătoare, flacăra ignoranţei?
Din
frica de durere am văzut multă alergătură spre a-i găsi pe cei plini de
“lumină şi iubire” care sar, cu cuvinte pritrocite, să-i ajute pe
ceilalţi. Sar cu idei nobile, plini de ei şi plini de mândria cu care se
declară plini de har, cu îndemnul de a fi urmaţi în nobila ideea de a
salva mii şi zeci de mii de oameni, de a-i elibera, de a-i trezi! Sar cu
propuneri de a ţine cursuri, pentru a-i învaţa pe cei cu dare de mână
ceea ce deja de milenii au la toţi oamenii la dispoziţie, oricum, dar
contra cost, taxat, fără cruţare. Şi cât de bine se simt aceşti “mari
învăţători”, cu atâta dragoste şi lumina cu care inundă creierii,
invocând aspecte care mai de care mai profunde ale Universului…
Am
mai spus şi până acum câte ceva despre toate acestea. Am spus, dar am
şi făcut... Nu ştiu câţi au înţeles şi nici câţi au luat-o drept altceva
decât o înţelegere a unui adevăr vechi de când lumea: Ajutorul pentru
deschiderea porţii înspre cunoaştere nu poate avea preţ, neştiindu-se
cât este de mare, doar răsplata, care se întoarce, mai devreme sau mai
târziu, îi poate arăta adevărata mărime...
M-aş
face rugător spre oameni pentru o oprire la ideea salvării primeia şi
singurei fiinţe pe care oricine o poate cu adevărat salva: el sau ea,
propria persoană, propria fiinţă... Ea, cea care aşteaptă de zeci de
vieţi pentru a fi salvată... Însă omul îşi bate capul cu alţii... În
vremea de azi, în era actuală, cea a banului, totul se face pe bani,
până şi învăţătura şi ajutorul spiritual tot pe bani e. Cei ce dau cer,
cei ce au nevoie se grăbesc să plătească. Cer pentru ceva ce poate fi
chiar nimic, plătesc pentru a primi ceva ce poate fi chiar nimic.
Fiindcă nici meritul de a primi nu se poate cumpăra...
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
Poate
că oamenii se grăbesc şi nu cred în Karmă, şi asta chiar şi cei care
vorbesc, pe unde apucă, tocmai de Karmă. Dacă ar fi să creadă în ea, ar
înţelege ceea ce propăvăduiesc: dacă se dă Universului ceva, oamenilor,
răspunsul la acel ceva trebuie să vină pe măsură, fără să fie impuse
taxe pentru cunoaşterea spirituală şi serviciile energetice oferite,
fără a se invoca dreptul divin de a avea prin ceea ce se cere, sub
pretextul că este o accepţiune din partea celui care plăteşte. “Vrem să
fim cu toţii Unul”, dar se cere un schimb de energie monetară, fără să
se lase echilibrul Universal să se instaureze singur. Se poate ca omul
să nu cunoască valoarea unei anumite iniţieri daca nu i se pune o taxă!
Cum oare va fi conştient omul de acea iniţiere? Să o considere valoroasă
pentur că l-a costat cât traiul firesc pe o saptamână sau o lună, sau
să o considere valorasă pentru că ajunge să-i înţeleagă valoarea
intrinsecă?... Am văzut însă că nu se spune, dar bariera se pune faptic,
ca şi cum s-ar spune “Până aici, cunoaşterea se limitează la Ban!
Cum
să fie alţii treziţi când cei care propun asta dorm şi ei? Să fie o
diferenţă între cei care nu-s treziţi şi cei care s-au pus să doarmă pe o
saltea în care îşi adună banii plătiţi de cei amăgiţi întru trezire şi
vindecare în forma în care îşi văd ei vindecarea şi nu în forma în care
trebuie să le fie vindecarea? Oare fără să ne scoatem bârna din ochiul
nostru, putem să ne batem capul de ceea ce are în ochi aproapele nostru?
Nu
se va crea nici o unitate pe Pământ, aşteptând, şi tot aşteptând, pe
alţii care să fie salvatori, în timp ce fiecare îşi vede de treburile
zilnice, de obiceiuri şi năravuri. Nu va avea loc nici o unire, dacă în
continuare oamenii se vor ocupa de alţii, înainde de a se fi ocupat,
complet, cu ei înşişi. Degeaba se vorbeşte orbilor, când ei plătesc
informaţia ce prin vorbă li se dă, şi apoi ajung să facă ce vor cu ea...
Dacă i se dă unui copil o armă, cel mai sigur, cu prima ocazie, se va
răni rău, foarte rău. Singura diferenţă este că în cazul informaţiei
spirituale efectele se văd lent, foarte lent, în timp... A trecut 2012?
Va trece şi 2030... Nu va veni nici o salvare, de nicăieri, pentru cei
care doar visează şi în mintea lor speră că cineva îi va salva, fără să
creadă că aceasta e un ceva ce se află de mult în ei. Visul însă e
dulce... Doar finalul este amar. Viaţa se va termina cândva pentru
fiecare şi atunci se va arăta deznodământul!
Singurul
salvator şi mântuitor se află în noi înşine, acoperit de tone de iluzii
şi minciuni, de speranţe şi dorinţe, şi pe acest salvator ne îndeamnă
vocile trecutului să-l căutam, prin a ne cunoaşte pe noi înşine, înainte
de toate.
Acum,
după citirea acestor zise, e timpul reacţiilor: agitaţi-vă,
revoltaţi-vă, râdeţi de cele zise aici. Sau enervaţi-vă şi spuneţi “uite
şi la tâmpitul acesta, ce deştept se crede!”. Eu spun un lucru: ştiu că
pot salva, în mod sigur, o singură viaţa, şi asta este a mea. Restul,
se vor salva singuri cu ceea ce a fost pus în ei. Omul nu mai poate
primi mai mult decât a primit deja. Poate doar să i se tot arate că deja
are tot ce-i trebuie...Şi
mai spun, cu toate uraganele ce ştiu că se pot porni împotrivă-mi, în
final, că tot trendul spiritualităţii care a prins formă în România în
principal, în ultimii ani, va dispare încet, la fel cum a apărut. Vor
dispare channelerii, iniţiatorii mari în diverse sisteme, şi vor rămâne
cei care au ştiut să tacă în faţa turmei de neştiutori duşi de nas de
nişte cuvinte şi câteva spasme de adrenalină trăite în aşa-zise stări de
"înaltă conştiinţă", amăgiţi de câteva demonstraţii de "mare putere
divină", şi alte lucruri de felul asta. Ştiu că vorbesc pentru căţiva,
foarte puţini care vor rezona cu lucrurile zise aici. Dar nici nu caut
mai mulţi. Celorlalţi... deşi ar trebui să le urez “vise placute!”, nu o
pot face! Eu sper să găsească şi ei Calea! Care este doar una:
Adevărul! Cel care face să fie întreagă Viaţa!
-sursa- http://3d-actualitatealumii.blogspot.ro/2014/03/spiritualitate-in-slujba-banilor.html
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu