Totalul afișărilor de pagină

12 oct. 2016

Te simți stors de energie...

In ultima perioadă am avut multe discuții despre cum anumiți oameni te pot stoarce de energie (prin negativitatea, ignoranța, problemele lor, dar și alte felurite cauze).
La un moment dat m-a întrebat un coleg de breaslă dacă eu nu sunt epuizată după o zi de muncă în care am mulți clienți, evident, cu probleme. Până mi s-a pus întrebarea nu m-am gândit la asta.
Fiind mai atentă, am văzut că nu, majoritatea oamenilor nu mă obosesc, indiferent cât de problematic este cazul cu care vin la mine și cât de supărați sunt ei pe viață.  Și am observat ce se întâmplă de fapt când obosesc. Indiferent că e vorba despre omul care-mi ajunge la cabinet sau un prieten vechi sau oricine altcineva, situația când la finalul discuției sunt stoarsă de energie…e interesantă, căci ascunde ceva în spate. Și-ți spun acum și ție ce anume.
Când te simți epuizat la finalul unei discuții este pentru că te-ai simțit superior persoanei cu care ai vorbit – adică te-ai raportat greșit la ea.
În mintea noastră repede apar gânduri de tipul “Vai săracul”, “Eu sunt mai tare decât el”, “Ce ignorant e”, iar aceste gânduri sunt reflexia raportării noastre față de omul din față. Îl vezi vai săracul sau ignorant atunci când te consideri tu pe o poziție superioară.
Iar atunci când judeci un om (că a furat, că e nesimțit sau orice altceva) o faci tot pentru că te simți superior lui. Și amuzant este că exact în momentul când te umfli în pene, ești asemenea celui pe care-l judeci. Ignorantul, sărcacu`, rău, etc.
De fiecare dată când ai vrea ca cineva să fie altfel (așa cum vrei tu mai exact), te simți epuizat.

Ca să înțelegi mai bine:

  1. Desigur că poți să observi aceste lucruri la cineva. Dar dacă ești atât de stors de energie înseamnă că nu doar ai observat, ci ai intrat în superiorități – de aici și judecata și starea proastă de după întâlnire.
  2. Tot timpul sunt oameni cărora le ești superior prin abilitățile, poziția sau capacitățile tale native. Așa cum sunt și alții care sunt superiori ție. Este firesc să fii cu o treaptă deasupra unora, însă problema intervine când te identifici cu superioritatea ta. Adică o folosești ca să-ți decorezi imaginea de sine (să-ți spui ție cât de tare ești în comparație cu X) și să judeci omul, să-l minimalizezi sau chiar să-l umilești.
 Iar superioritatea nu îți dă dreptul să te uiți de sus și eventual să scuipi, ci să fii mai responsabil pentru cei de pe treapta inferioară (dar aici grijă mare să nu intri în vreun rol de salvator că și asta e dintr-o superioritate).

Vampiri energetici

În timp ce psihologii (sau cei pasionați de psihologie) susțin că te încarci (negativ, evident) de la negativismul oamenilor, cei spiritualiști susțin că există vampiri energetici care te storc de energie.
În ambele cazuri, este vorba de același vampir care este în tine însuți:  Superioritatea!
Dacă într-adevăr ai înțeles bine spiritualitatea, atunci ești îngăduitor cu ceilalți și nu te vampirizează nimeni, căci în cel mai rău caz, fără resentimente, te îndepărtezi de oamenii care ți-au arătat că nu au aceleași aspirații ca și tine.
Nu te poate vampiriza nimeni (vampir energetic: ce termen amuzant care ne scapă de responsabilitate) decât dacă te-ai identificat cu rolul tău de om spiritual, curat și (i)luminat, în timp ce ceilalți muritori de rând sunt păcătoși, negativiști și răutăcioși.
Deci mai corect spus ar fi “M-am stors de energie”

Orice discuție pe bune…ne hrănește sufletul

În momentul în care suntem onești (cu noi înșine și cu ceilalți), avem motivații corecte și vorbim deschis, cu cărțile pe masă…orice discuție ne hrănește la nivel profund. Despre motivații și importanța lor, am scris în PDF-ul pe care îl găsești aici
Noi oamenii suntem făcuți să colaborăm cu ceilalți, să ne bucurăm de legăturile care se crează între noi și să respectăm prietenia prin adevăr, susținere și vulnerabilitate. În această situație, chiar și o ceartă te poate încărca pozitiv, căci măcar unul din cei implicați nu a uitat ce înseamnă celălalt pentru el și cine este.

De la om la om ne atingem sufletele

Iar ceea ce i-am spus colegului meu este că “Starea mea de după terapii îmi spune multe despre motivațiile și rolurile mele din spate. Când închid ușa sau Skype-ul sau telefonul, trebuie să am o stare senină, recunoscătoare, hrănită. Și desigur că și clientul meu la fel. Iar atunci știu că am vorbit de la om la om și ne-am atins sufletele.
Dacă simt epuizare, încrâncenare, supărare…nu, n-am fost vampirizată energetic, ci înseamnă că am intrat eu în vreun rol care are legătură cu superioritatea, iar în acest caz se luptă mințile între ele, fără să se vadă om cu om. „
Desigur că mai sunt și excepții…când oboseala nu are de-a face cu superioritatea, ci posibil cu o neputință pe care o simți, o situație mai grea, etc. Dar în acest caz, starea este pașnică, oboseala este mai senină și ceea ce simți te îndreaptă spre un soi de responsabilitate în propria viață, cu conștientizarea că nu ești zeu, deci trebuie să colaborezi cu viața.
În concluzie, înainte să dăm vina pe cei din jurul nostru că ne storc de energie sau ne strică feng-shui-ul, haideți vă rog să ne uităm sincer în propriile minți și suflete. Și să vedem dacă suntem într-adevăr curați. În caz contrar, nu e loc de învinovățire, ci doar o șansă de a schimba raportarea și de a ne întoarce cu inima spre viață.
-sursa- http://entuziasm.ro/spatiu-mental-emotional/te-simti-stors-de-energie/-



Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

Un comentariu:

  1. Prietena draga ,buna dimineata in primul rand.
    In al doile rand stors de energie sant in fiecare moment in perioada munci.Daca infractoru-l nu recunoaste fapta la anchetare si o tine pe a lui ore in sir cum ma simt?Daca intr-o misiune intervine pericolu-l cum ma simt?
    Sant multi factori ce determina stoarcerea de energie si nu te contrazic.Dar eu dupa orele de munca sat terminat ,nu in fiecare misiune dar majoritate sant .Pentru asta cand vin acasa ascult o muzica si cand fac dus ,beau un paharel mananc ceva si dorm.Cand sant liber ca si acum mai citesc pe pagina si mai ascult noutati.Asta pana incep alta misiune.Cam asta e viata mea ,oboseala mea ,stoarcere de energie dar nu dau vina pe nimeni penrtu ca asta e munca mea .Comportarea fata de ei nu o sa fiu de acord cu tine :Cum sa stau pe aceiasi treapta cu elcand eu muncesc ore N pentru un salariu cinstit si decent si el/a traieste pe spinarea unia s-au altuia .
    Viata e prea scurta si prea frumoasa prietena multi nu o inteleg ca e cel mai mare dar si merita traita liber ,frumos si cinstit!

    RăspundețiȘtergere