Despre şamanii
din vechime au scris unii şi alţii. Unii au scris cunoscându-i în fapt şi
fapte, alţii au scris din auzite. Cert este doar faptul că s-a scris, nicidecum
nu este o certitudine că se ştie cu adevărat ce era, ce făcea ori cum trăia, în
real şi nu numai, un şaman. Şamani asemenea celor din vechime mai sunt şi acum,
provin mai ales din ţările Americii Latine unde, ca şi în Siberia-Mongolia,
sud-estul Asiei, tradiţiile ancestrale s-au păstrat fiind transmise din
generaţie în generaţie, ocult, prin iniţieri ritualice. Acolo unde civilizaţia
cu o cultură din ce în ce mai cosmopolită iar conştiinţa se zbate între
Credinţă (de mai puţine ori simţită, de cele mai multe ori ca regulă de bun
simţ) şi Ştiinţă (care destul de rar depăşeşte pragul culturii generale)
formele vechi au fost trecute în desuet. Şi nu s-a întâmplat asta pentru că ele
nu ar fi eficiente ci tocmai datorită celui care ar avea mai mare nevoie de
ajutor deoarece, el, suferind – oricare ar fi tipologia suferinţei – şi
căutător de vindecare, refuză a avea încredere, ba, mai mult crede că trebuie
să ştie totul. Ori aici se ascunde ceea ce ar trebui să ştie abia după
vindecare...
Pe de altă parte, categoria naivilor a primit destule lovituri de
la şarlatani şi escroci, cei care au prins ceva din limbajul autentic dar au
ştiut să mânuiască în aşa fel cuvintele încât să reuşească ceva, dar nu să
vindece ci... să se îmbogăşească.
Când totuşi oamenii realizează că au nevoie de ajutor pe acest
plan încep să caute. Nu se iau în discuţie naivii ci aceia care doar ajung la
disperare în căutarea problemelor dar mai ales a rezolvărilor. Şi, de obicei,
le ies în cale tot şarlatanii sau “doamne” dintr-o societate arhetipală ce,
chiar dacă ştiu multe, sunt puse pe căpătuială sau şi mai rău, metodele şi formele
ce le utilizează (de obicei) sunt exact cele ce agravează mai târziu toate problemele personale dar şi ale
descendenţilor.
Nu e poate trece mai departe fără a menţiona şi un alt rău pe care
îl fac acestea: pentru a beneficia de graţiile “pacienţilor” şi a se face
cunoscute, învaţă pe pacienţi anumite “tehnici” menite să le satisfacă ego-ul, de genul:
“Poţi face pe
oricine să te placă/iubească”, “Poţi să ai tot ceea ce îţi
doreşti” etc, dorinţe pe care
omul, mai mult sau mai puţin conştient, mai mult sau mai puţin vinovat, le
nutreşte. Religia numeşte această faptă ademenire (din partea răului) şi
adevărul acesta nu poate fi contestat, cel mult redenumit!
Necesităţilor actualei epoci şi necesităţilor oamenilor din această
epocă le-au răspuns până şi Cerurile... căci doar aşa se explică apariţia
neoşamanilor.
Forma “neo” a trecut printr-o fază de
mixtură, care păstra şi ritualurile vechi, dar se ancora în noul ştiinţific.
Aceştia încă există şi, din motive mai mult personale, se revendică a fi doar
ei reprezentanţii noii generaţii de şamani. Vorbind de motivele personale, mai
repede s-ar putea ca acestea să provină nu din ego-ul acestora (cu toate că unii
dintre cei vechi nu erau deloc lipsiţi de mândrie şi ego) ci mai repede de
dorinţa de a convinge că ei sunt şamani şi nu şarlatani.
Prin ce se deosebeşte neo-şamanismul? Întrebarea poate avea un răspuns, însă nu foarte precis,
tocmai datorită motivului enunţat: adevăratele taine ale şamanismului
tradiţional doar şamanii tradiţionali le ştiu. Întrebarea ce poate primi
răspuns este: Ce este caracteristic neo-şamaniului?
Şamanul modern, neo-şamanul este un om ca toţi ceilalţi. Chiar
nimic nu-l deosebeşte, pentru cei neiniţiaţi, de ceilalţi oameni. Diferit este
ceea ce nu poate fi văzut. Căci nimeni nu are cum găsi modalitatea de accesare
a informaţiei din alte planuri, căci el nu va fi niciodată văzut executând
ritualuri, aşezându-se în anumite poziţii, folosind anumite substanţe. Uneori
nu poate să i se înţeleagă vorbăria. Şi totuşi accesul la informaţie există.
Inteligent, bun psiholog, căutător, întrebător, clarvăzător? Să fie
acestea caracteristici ale neo-şamanului?
E greu de vorbit de prima caracteristică, deoarece
aceasta nu poate fi etimată într-un mod absolut. Cea de-a doua caracteristică
este mai repede forma de manifestare dată de informaţiile primite.
De căutat... da, el
caută, dar nu este o căutare cu gândul încrâncenat asupra problemelor. Mai
degrabă se poate vorbi de o atenţie multi-distributivă, o caracteristică pe
care a dobândit-o prin iniţiere. De aici e bine să se înţeleagă şi altceva: şaman devine cineva care are o
atenţie distributivă. Multi-distributivitatea are avantajul de a fi cel ce
“nimic nu-i scapă”, fără a
vrea să ţină totul sub control. O intuiţie superioară îl face să fie atent,
atunci când trebuie să fie atent la
ceea ce trebuie să fie atent.
Întrebător însă este totdeauna. Căci doar prin întrebări se găsesc
răspunsurile. Dar nu se poate spune că inventează întrebări. Întrebările sunt
generate de stări, vorbe sau fapte. De ce? Cum? De unde? Când?... cam aşa sunt începute
întrebările pe care şi le pune un neo-şaman. Şi le pune este un fel de a spune,
căci niciodată nu le rosteşte, nici măcar în gând... Ele pur şi simplu pleacă
spre sursa de informaţie...
De unde şi când se culege informaţia? Informaţia vine de
acolo de unde nu vrea societatea materialistă şi super-realistă să accepte.
Vine tot timpul şi ea se stratifică în memorie. Rămâne acolo şi iese în
momentul în care acest lucru este necesar. Memoria ciudat de mare este o altă
caracteristică a şamanului. Memorie de mare durată (de peste vieţi chiar) dar
şi memorie de mică durată.
Când informaţia este
ascunsă de cei care au grijă să o ascundă sau când propagă idei false despre
cei cărora li se vrea arătată o altă faţă, informaţia este “căutată” în somn. Un somn “de lemn” al şamanului care, “obligat” de propria-i menire dar şi de dorinţa celui afectat de a
scăpa de relele de pe capul lui, pierde majoritatea simţurilor umane şi,
aproape fără să se mai mişte în spaţiul fizic al vieţii, bate drumuri de “mii
de ani-lumină”, pe urmele
realului subtil.
Şamanul, din toate timpurile,
nu se poate opri până când nu rezolvă problemele. Căci din momentul în care “pleacă” în luptă, alături de cei care le cer
asta, devine parte co-beligerantă. Chiar dacă rămâne singur în luptă, indiferent
din ce motiv este lăsat singur, nu mai are cale de întoarcere. Unii îşi pun problema
încălcării aşa-zisului Liber Arbitru... Dar oare cei care se retrag din luptă nu
procedează ei primii la această încălcare? Se mai gândeşte cineva şi la faptul că
acesta ştiind deja care este “deznodământul” luptei are toate motivele să nu mai dea
înapoi? Că dacă nu a dat înapoi atunci când “a luat contact”
cu informaţiile, de ce ar mai face-o după ce toate ecuaţiile sunt scrise?
Neo-şaman nu poate
fi oricine. Aproape oricine poate fi vindecător, terapeut, nu însă şaman. Şamanii
sunt aleşi de către cei care recunosc în ei viitori şamani... În vremurile de azi
mulţi copii (cam 1 din 100) pot ajunge mai repede unde trebuie să ajungă! Ce-ar
fi dacă n-ar mai fi puse piedici de către părinţi? Ce-i face pe părinţi să se opună?
-sursa- http://3d-neosamanism.blogspot.ro/2012/04/despre-neosamani-si-unele-taine-1.html-
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu