Terapia Multumirii ...

Astăzi am trăit o stare minunată care a șters multe . Da! Se repetă, se spune, scrie insistent că trebuie să dărui fără a aștepta răsplata! De acord! Știu că așa este. Și mă străduiam să învăț Arta detașării! Nu e ușor pentru că era ceva nedefinit pe care mă străduiam să înăbuș. Mă feream de el căutând motive să nici nu mă gândesc.  E o luptă cu ceva din tine căreia nu îi dai ușor de capăt. Sau nu îmi doream să devin patetică.

Plată, răsplată la modul material nu aștept, chiar atunci când am nevoie, întotdeauna am primit ajutorul necesar și recunoștința mea este deplină. Insă tot fiind atentă la acest aspect, al detașării,  ajungi să cazi, din teamă, în altă parte și devine o „imunitate” forțată în fața a ceea ce brusc, am trăit acum cu o profunzime cutremurătoare! Poate părea o copilărie. Și poate chiar este. Dar recunosc că îmi face bine. Chiar și această mărturisire într-o zi atât de dragă mie. 

Azi, în zi binecuvântată de Nașterea Sfintei Fecioare, mulțumirile trimise de mai multe  persoane dragi la urările pe care le-am adresat din inima mea, am simțit o ploaie de aur, o binecuvântare care pătrundea în mine, înnobilând-mă cu o fericire imensă. Greu de spus dar în acea clipă a devenit TOTUL.

Și după mult timp am lăsat ca acel ,,Mulțumesc” să-mi devină realitate. A fost asemeni curcubeului care apare după ploaie atunci când nu te aștepți dar cu atât înminunarea este mai mare. 

Bucuria celor care au mulțumit, a devenit semn de binecuvântare! Este un sentiment minunat. Dumnezeirea vorbește prin oameni!  E adevărat! Îi trimite să-ți lumineze cu raza inimii lor viața. Și vine o clipă când nu te mai opui pentru că mugurele a devenit dintr-o dată floare. Și ești cuprins în catifelarea și mireasma înfloririi.
Atât de deplină a fost starea mea încât lumea întreagă a căpătat o frumusețe aparte în care m-am contopit. Am primit un Dar al inimilor care mi-a adus lacrimi de bucurie, de admirație față de frumusețea umană. Atât de simplă și de cuprinzătoare într-un minunat: Mulțumesc!

,Mulțumirile” au deschis larg o poartă a sufletului meu în care lumea e mai prezentă ca oricând, mai vie.

Acum știu că această ,,teamă” din mine, de a nu incita la mulțumiri, a creat chiar bariere. Imi cer iertare! Și, iarăși recunosc, că uneori mă mira, sau mă durea sau mă determina să nu cred în mine, în ceea ce comunic, scriu, tocmai pentru că nu primeam nici un ,,semnal”. Apărea îndoiala, de multe ori ajungând în pragul renunțării. Mă răzvrăteam uneori, crezând că ,,aștept” recunoașterea din partea celor care citeau ceea ce scriu sau cărora le transmiteam din cât știu. Și toate acestea ,,dureau”. Erau însă numai propriile mele proiecții, preluate, de care ajunsesem să mă înconjor. Nu vreau să înțelegeți că mă dezic de cele trăite; au fost propriile mele înțelegeri, sensuri, și mă bucur că le-am avut. Altminteri nu ar fi existat ziua de astăzi! Și totuși, apărea câte un suflet care spunea acest teribil: „Mulțumesc!” și continuam. Credința că sădirea chiar și a unei singure  semințe care dă rod înseamnă respectarea veșniciei din tine m-a însoțit întotdeauna! Când primești iubire din sufletul celuilalt e o apropiere de Dumnezeu. Și asta am trait eu. Sunt recunoscătoare. Mărturisirea de acum am lăsat-o să curgă fără a mă împotrivi mărturisirilor pe care înainte nu le-aș fi făcut. E ca un zăgaz care odată deschis a hrănit ceva din mine făcând să înflorească o fericire neasemuită.  

Cu iubire deplină: Mulțumesc tuturor care mi-ți oferit șansa unei asemenea trăiri într-o zi sfântă!

Vă doresc să vă însoțească mereu binecuvântările și darurile Prea Minunatei Fecioare !!!

sursa- http://dor-danaela.blogspot.ro/-

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.

gabriella