Viata mea este o energie minunata care se numeste Dumnezeu.Urmez si Cred in Firul Minunii!
Sunt un Lucrator cu Lumina.. Imi doresc sa ajut oamenii sa isi gaseasca puterea si echilibrul interior, sa le aduc aminte ca nu sunt singuri, sa le propun sa inceapa sa se cunoasca nu numai prin intermediul mintii, ci si prin puterea intuitiei, a inimii.
Dragilor, cati dintre voi va analizati viata,
trairile, emotiile, cati dintre voi stiti cine sunteti si ce vreti de la voi?
Una este sa nu stiti cine sunteti si alta este sa vi se confirme cine sunteti,
dar sa nu acceptati, crezand ca sunti prea mici pentru o asemenea onoare.
De ce va credeti mici? De cand ati facut primii pasi
ati dorit sa aflati ce-i cu voi in existenta asta, ati cautat sa va
identificati, ati batut drumurile in lung si-n lat, dar nu v-ati identificat cu
lumea. Egoul a pus pe fata voastra o mie
de masti, iar voi ati incercat din rasputeri sa inlaturati fiecare masca si sa aflati
adevarata voastra esenta. Iluzia a sapat adanc in voi fundatia ei urata si si-a
lasat radacinile sa creasca, astfel incat sa nu mai puteti sa ajungeti la
capat, sa nu mai vedeti lumina, nici macar atunci cand incearca sa se
identifice din interiorul vostru, sa va arate calea. Analiza vietii voastre
trebuie facuta in fiecare zi, deoarece in fiecare zi va loviti de lectii,
pentru a va face sa cresteti, pentru a va ridica din constiinta firava si din
neputinta.
Cat din cea ce faceti zilnic va aduce multumire
sufleteasca, va inalta, va aduce zambet si onoreaza prezenta divina din voi? Cat?
Rutina va scrie in jurnalul vietii, doar ceea ce o lasati sa scrie, nefiind
constienti ca viata va traieste pe voi, ca nu voi sunteti soferul sau pilotul
avionului , ci masina respectiv avionul va duce catre o destinatie necunoscuta,
o destinatie creata pentru a va rataci drumul.
Zilnic, voi va purtati intr-un fel cu fiecare om cu
care interactionati, deoarece constanta iubirii care trece prin inima este
intrerupta si apar mereu si mereu noi masti, alaturi de cele vechi, pe care le
puneti pentru a face fata lumii. Dragilor, de ce trebuie sa va purtati mastile si
sa ascundeti adevarata voastra identitate? Daca fiecare procedeaza la fel, cine
isi mai arata adevarata fata? Cine va mai arata calea? Cum va sustineti unii pe
altii? Cum va aratati ca va iubiti, daca voi nu va afisati constanta inimii,
iubirea? Sa te porti cu un om asa cum ar dori el sa te porti, deschide calea
catre cunoasterea superioara, pentru ca vei afla ce doreste inima acelui om. Fiecare
om doreste ca celalalt sa-si afiseze afectiunea si iubirea fata de el, insa
acel om va intelege ca i se arata un exemplu, va intelege ca are in fata un om
care ii arata inima sa?
Omul daca face minimul efort sa se intrebe ce-i cu el
pe aceasta planeta, raspunsurile nu vor intarzia sa apara, insa pentru a le
putea “culege” cu inima, deschiderea trebuie sa fie din inima.
Iisus Hristos a fost constant in inima lui de fiecare
data, el a afisat fata iubirii, identitatea pe care inima o afisa, era mereu
acelasi, pentru ca inima nu minte, El s-a purtat mereu constant, a iubit
constant, pentru ca era, este si va fi, Izvorul Iubirii, exemplul care trebuie
urmat, pentru a descoperi adevarul. Si acum cand va scriu aceste randuri, sunt constant in
Iubire, pentru ca Izvorul Iubirii este in inima mea si va dau din plinatatea lui.
Atunci cand dai iubire, nu saracesti niciodata, pentru ca iubirea nu este
saraca, este perfecta, continua si vesnica.
Descoperiti-va inima si izvorul din ea care nu
saraceste niciodata, si da-ti iubire, da-ti apa insetatului de iubire si mancare
celor flamanzi ale caror pantece tanjesc dupa iubire, caci gurile lor nu au
gustat hrana adevarata si lumina nu le-a luminat calea.
Invatati sa fiti alaturi unii de altii, caci nu se
stie cand nevoia va scoate in cale unul pe celalat si va veti cantari
dragostea, masura ajutorul.
Daca cineva va iubeste pentru ceea ce sunteti, nu-I stricati
placerea de a se darui pe sine, de a va aduce iubirea, dandu-i ceva in schimb,
caci ii veti strica placerea si facand acest lucru nu veti intelege cum inima
se daruie.
Nu cereti favoruri, sau ceva in schimb de la aproapele
vostru care va ajuta, caci o face din plinatatea dragostei lui/ei, nu cereti
bani celui care rataceste in intuneric, pentru a-i arata lumina, caci Lumina si
Dragostea apartin Vesniciei, ele nu pot fi cumparate, valorificate in vreun
fel, ele exista in egala masura pentru fiecare.
Fiti exemple pozitive, fara masti, luptati cu egoul
crescut si alimentat prea mult timp in voi insiva, luptati pentru prezent,
pentru identitate. Nu lasati intunericul sa va conduca vietile. Acest lucru el
il face cel mai bine, pentru ca mai mult el nu sties a faca. Va creea mereu haos,
pentru a va hrani cu haos si va cauta sa va inlature de la calea voastra.
Daca viata voastra nu va ofera ceea ce inima cere,
invatati sa stiti ce sa cereti de la ea, invatati sa identificati ce va face pe
voi fericiti si va hraneste sufletele. Iubirea este renuntare, renuntare la
iluzie si trairea in conformitate cu Legile divine. A nu vedea esenta lectiilor
pe care viata vi le scoate in fata pentru a le depasi cu intelepciune, este una
cu a va impotrivii vantului, a innota
contra curentilor puternici. Reactivati potentialul vostru creator si puneti
gandurile pozitive sa va construiasca lumea, sa va arate atitudinea
castigatoare, iar rodul gandurilor voastre sa va arate ca modalitatea iubitoare
prin care le dati viata, va defineste, va construieste din nou si va arata
lumea pe care inima doreste sa o imbratiseze.
„Starea Samadhi este starea cea mai elevată a sistemului viu uman. În
această stare omul comunică perfect cu Dumnezeu; este acea stare în care
scânteia divină devine activă 100%, deoarece influenţele structurii
fizice şi ale ratiunii sunt nule. Putem spune că în aceste momente omul
respectiv devine una cu Tatăl Ceresc. Adică ceea ce spunea Iisus: “Eu
sunt în Tatăl, iar Tatăl se află în mine” sau “Eu şi Tatăl una suntem”.
Tot Iisus a spus că şi noi vom putea face ce a făcut El şi chiar mai
mult decât atât. A incercat să ne facă să înţelegem ca dacă avem
credinţă în Dumnezeu şi în El atunci şi noi vom deveni asemenea Lui. .
Şi aceasta nu se poate realiza peste noapte, dintr-o dată. Oricine poate
ajunge , prin punerea în practică a celor învaţate, în funcţie de
potentele de constientizare, de inteligenta si intuitia, de credinta,
etc., ale fiecăruia, să îşi dezvolte calitatile spirituale benefice,
adică să eleveze, pentru ca treptat, pe merite individuale, să se
integreze in cerurile superioare şi în final să ajungă să conştientizeze
trăirea în şi cu Dumnezeu, sa-L manifeste cat mai deplin in tot ceea ce
face .Atunci când vom conştientiza că noi suntem una cu Dumnezeu şi vom
manifesta aceasta vom fi asemenea Mântuitorului, adică vom ajunge să
fim oameni îndumnezeiţi. Bineînţeles că a ajunge la îndumnezeire
presupune mult mai mult decât atât, dar este o condiţie esenţială să
conştientizăm şi să manifestăm cele prezentate mai sus.Întorcându-mă la
starea Samadhi, aceasta reprezintă, din punct de vedere al trăirii lui
Dumnezeu în trup fizic ,cea mai înaltă treaptă, deoarece în Samadhi
scânteia divină (ceea ce este după Chipul şi asemănarea Lui Dumnezeu, în
noi )se manifestă la nivelul maxim, adică Tatăl Ceresc se manifestă
prin noi, iar noi Il manifestam pe Dumnezeu la nivelul cel mai ridicat.
Intrarea în starea Samadhi presupune printre altele şi starea theta şi
delta a activităţii cerebrale.După
cum ştim, emisferele cerebrale au mai multe tipuri de stare de
manifestare, în funcţie de activităţile desfăşurate momentan. Aceste
“stări” ale emisferelor cerebrale pot fi diferenţiate printr-un anumit
tip de unde cerebrale emise în timpul diverselor activităţi, fiecare tip
de unde având o anumită frecvenţă. Există cinci tipuri de unde
cerebrale principale şi peste zece tipuri secundare.Tipurile principale
de unde cerebrale sunt:Gamma: 40-70 Hz. (cicli pe secundă)Beta:12-30
HzAlfa: 8-12 Hz.Theta: 4-7 Hz. Delta: 0,1-3 Hz. Undele secundare reprezintă modificări ale
acestor tipuri de bază. Prezentăm doar câteva: Alfa variant lent, Alfa
variant rapid, Alfa „ascuţit”,ritmul „Mu”(en arceaux), teta ascuţit,
ritmul Iota, Delta hipersincron, ritmul„Pi”, unde de tip lambda,
fusurile de somn, complexul K, ş.a. Undele gamma au frecvenţa cea mai
mare şi corespund unei stări anormale a activităţii cerebrale. Ele apar
în stările de activitate cerebrală foarte intensă sau în stările de
stres puternic, agitaţie, nelinişte, frică puternică,nervozitate,
anxietate, respiraţie agitată, creştere a ritmului cardiac, etc. Undele
beta corespund stării obişnuite de veghe, în care atenţia noastră este
predominant orientată spre acţiuni exterioare. Undele beta iau naştere
în timpul orientării predominante a minţii umane către satisfacerea
nevoilor de subzisteţă, calculând, organizând, aranjând, conferind
sensul universului nostru exterior. Frecvenţa undelor beta este mult
amplificată în
condiţii de stres sau anxietate ( undele gamma ). Frecvenţele undelor
beta sunt cuprinse între 13 şi 30 Hz.Undele alfa indică o stare dinamică
asociată unei minţi calme, liniştite şi în care atenţia poate fi
focalizată cu succes atât în exterior participând la rezolvarea
situaţiilor de tot felul, dar şi în interior permiţând aprofundarea unei
stari de meditaţie dinamică. Ele sunt predominante de asemenea, în
stări de concentrare sau de focalizare asupra unui anumit subiect. Ele
se amplifică la persoanele care practică diferite forme de rugăciune, de
meditaţie, tehnici şi procedee energetice. Undele cerebrale de tip alfa
ating frecvenţe cuprinse între 8-12 Hz şi sunt caracteristice intrării
in starea specifica unor activitati spirituale.Undele theta prezintă
frecvenţe care sunt cuprinse între 4-7Hz. Ele reflectă o stare specifică
a minţii care permite vizualizarea benefică, dinamizarea constructivă a
imaginaţiei şi inspiraţia creatoare. Acestea apar mai ales în timpul
somnului paradoxal (REM) în care apar majoritatea viselor. Putem fi
totuşi conştienţi de această stare de calm şi armonie, căci undele de
tip theta se manifestă mai ales în timpul reveriei cotidiene şi
meditaţiei profunde. Când apar în starea de veghe acestea sunt răspunzatoare de cunoaşterea
intuitivă şi de explorarea imaginativă a profunzimilor misterioase ale
subconştientului. Undele theta sunt asociate deseori cu activităţile
artistice desfăşurate într-o atmosferă de armonie şi beatitudine.
Geniile, oamenii elevaţi, cei care provin din intruparea unor entitati
benefice superioare, etc. trăiesc mai des pe această frecvenţă a undelor
theta. În starea theta intră cei care reuşesc să practice rugăciunea
inimii şi rugăciunea permanentă, cei care reuşesc să realizeze o
meditaţie hristică corectă etc. Sunt persoane care intră destul de uşor
în starea alfa sau în starea theta, dar nu reuşesc să se menţină mai
mult de căteva secunde, eventual minute.Numai
cei care au o credinta in Dumnezeu foarte mare pot să se menţină un
timp mai îndelungat în starea alfa pe deplin conştienţi, realizând cu
mai mare eficienţă anumite tehnici şi concentrări spirituale.Undele
delta definesc cele mai profunde nivele ale relaxării psihosomatice pe
care o fiinţă umană le poate atinge, având frecvenţe cuprinse între 0.1
si 3 Hz. Astfel, fiind cele mai lente unde cerebrale, ele caracterizează
somnul profund fără vise, stările puternice de “extaz” sau starea
samadhi. Sfinţii îndeosebi trăiesc aceste stări profunde ale undelor
cerebrale în mod conştient. Uneori viziunile Fecioarei Maria, Iisus sau
alte entitati divine, ale unor sfinţi, nu neapărat creştini, produc
vizionarului aceste frecvenţe ale undelor cerebrale, viziunile fiind
însoţite de o stare profundă de extaz. Unii sfinţi şi sfinte cum sunt:
Serafim din Sarov, Antonie cel Mare, Francisc din Asisi, Antonde Padova,
Teodora de la Sihla, Tereza de Avila, etc., au ajuns să-şi
permanentizeze acest gen de trăiri. Prezenţa undelor delta este asociată
cu procesul complet şi amplu al regenerării fizice şi al refacerii ori
menţinerii sănătăţii, de unde rezultă că încă în această perioadă de
evoluţie oamenii au nevoie de somnul profund. Aceasta deoarece în
această stare de somn sufletul se reîncarcă cu energii si informatii
specifice şi necesare existentei intregii fiinte. În
momentul în care omul va reuşi, datorită practicilor spirituale
benefice, să se menţină conştient în starea delta mai mult de 3,5 ore,
el nu va mai avea nevoiede somn, deoarece va prelua prin biocampurile si
structurile sale toate energiile necesare, pe care înainte le asimila
în timpul somnului. De asemenea, la aceşti oameni creşte şi durata de
viaţă deoarece energiile preluate conştient în timpul stării Samadhi,
fiind net superiore celor preluate prin alimentaţie şi prin respiraţie,
vor ajuta mai mult la regenerarea structurii fizice si a ratiunii. De
fapt aceste energii sunt de sorginte divină. Starea Samadhi pe care unii
sfinţi, precum cei enumeraţi anterior, au trăit-o, dacă devine
cvasipermanentă sau chiar permanentă duce la manifestări deosebite cum
ar fi levitaţia, emanarea de lumină ( provenind din lumina necreată ),
prezenţa simultană în mai multe locuri, vindecarea instantanee a celor
ce intră în biocampurile celui aflat în starea Samadhi,animalele
sălbatice devin blânde, cele carnivore “uitându-şi” obiceiurile
alimentare, etc..Cum am spus la început, există mai multe nivele şi la
starea Samadhi, pe care le putem pune în două mari grupe: starea Samadhi
primară şi starea Samadhi creştină.- Starea Samadhi primară ( SSP )
este aceea mai puţin profundă, care corespunde trecerii de la starea
theta la starea delta adică între 4si 3 Hz.-Starea Samadhi creştină o
putem de asemenea împărţii îndouă, şi anume :-starea Samadhi creştină
comună ( SCC ) caracteristică unei frecvenţe de2-1 hz a undelor
delta;-starea Samadhi creştină hristică ( SCH ) cu o frecvenţă a undelor
deltasub 1 hz.Când ajungem la acest nivel de meditaţie noi aproape că
ne unim cu Dumnezeu. De fapt este ultimul pas spre starea Samadhi.
Această meditaţie înaltă se atinge printr-o deconectare de orice bruiaj
exterior, prin coborârea minţii în inimă şi printr-o concentrare
puternică pe Fiinţa Divină a Tatălui Ceresc sau a Mântuitorului Iisus
Hristos sau a Sfântului Duh sau a Sfintei Treimi în totalitate.Prin
meditaţie se ajunge la o stare de claritate mentală nemaiîntâlnită în
stările de conştiinţă obişnuite. Se deschide un acces la stări
deconştiinţă foarte înalte. Adică se dezvoltă mult potentele de
constientizare, ceea ce duce la o inteligenta ridicata; creşte accesul
la informatiile din bancile de date ale Tatalui Ceresc. De asemenea, se dezvolta foarte mult intuiţia umana,ceea ce duce şi la o
capacitate de evoluţie spirituală mare.O atenţie aparte trebuie
acordată obstacolelor care apar pe parcursul meditaţiei , datorită unor
agresiuni care vin atât din exterior, cât şi din interiorul nostru.
Există nenumărate agresiuni care ne asaltează şi care ne îndepărtează de
scopul benefic al meditaţiei. Cele care vin din interiorul nostru sunt
date de ne elevarea noastră, de emoţiile noastre negative, de propriile
noastre fobii, de intrările în rezonante malefice, etc., şi care se
manifestă prin: plictiseală, frică, mânie,agitaţie, răzbunare, invidie,
gelozie, ură, complexele de inferioritate sau superioritate, diferitele
pofte, nemulţumirea, senzualitatea excesivă, orgoliul, dorinţa de
renume, faimă, bani, sentimentul individualităţii, criticismul, etc.
Agresiunile care vin din exterior sunt cauzate de diferitele tipuri de
demoni şi de slujitorii acestora, care astfel încearcă să ne îndepărteze
de Cale şi prin împiedicarea noastră de a ne ruga, de a medita etc..
Cea mai bună metodă de a ne proteja este să ne sacralizăm toate
activităţile, trăind numai cu Dumnezeu, cu Iisus Hristos şi cu Sf. Duh,
astfel încât să nu le lăsăm nici oportiţă deschisă agresorilor.” -sursa-https://treziredivina.wordpress.com/2012/07/25/starea-samadhi/-
Poate că nu v-aţi gândit niciodată la acest lucru, dar pe un nivel sau
altul suntem cu toţii maeştri.
Suntem maeştri pentru că avem puterea de a crea şi de a ne conduce
propriile vieţi aşa cum dorim.
La fel cum civilizaţiile şi religiile lumii îşi creează mitologii
incredibile, noi ne creăm propriile noastre mitologii, populate cu eroi
pozitivi şi negativi, cu îngeri şi demoni, cu regi şi cerşetori. Noi creăm în
mintea noastră o întreagă populaţie, inclusiv diferite personalități ale noastre,
după care ne folosim de o imagine sau alta, în funcţie de circumstanţele în
care ne aflăm. Devenim astfel adevăraţi artişti dramatici, proiectând în
exterior diferite imagini ale noastre şi controlând cine şi ce dorim să fim.
Atunci când ne întâlnim cu alte persoane, le clasificăm imediat, atribuindu-le
un rol sau altul în viaţa noastră. Creăm astfel o imagine a lor, în funcţie de
rolul pe care li-l atribuim. Iar acest proces se repetă cu absolut toate persoanele din jurul nostru.
Noi avem puterea de a crea. Această putere este atât de mare, încât tot
ceea ce credem se transformă pentru noi în realitate. Noi ne creăm pe noi
înşine şi devenim cei care credem că suntem. Suntem ceea ce suntem pentru că
asta credem noi despre noi înşine.
Întreaga noastră realitate este în întregime creată de noi înşine. Aceeaşi
putere o au însă şi ceilalţi oameni.
Singura diferenţă dintre noi şi o altă persoană constă în felul în care
folosim această putere, în destinaţia pe care o dăm puterii noastre creatoare.
Chiar dacă semănăm cu unii sau cu alţii, nu există totuşi nimeni în întreaga
lume care să îşi trăiască viaţa exact la fel ca noi.
În acest fel, noi jucăm de-a lungul întregii vieţi un anumit rol, pe care
am ajuns să-l jucăm atât de bine încât am devenit maestrul propriei noastre
realităţi. Ajungem astfel să ne controlăm personalitatea, convingerile, fiecare
acţiune, fiecare reacţie a noastră. După ce am practicat ani de zile, am ajuns
maeştrii propriei noastre lumi subiective, a propriei noastre realităţi. Dacă veţi ajunge să înțelegeți că
fiecare om este propriul său maestru, veţi înţelege şi tipul de control pe care
îl exercitaţi personal.
De pildă, atunci când suntem copii şi cineva ne creează probleme, noi ne
supărăm pe el sau pe ea.
Într-un fel sau altul, mânia noastră face că problema să dispară (cel mai
adesea în subconştient); în acest fel, noi atingem rezultatul dorit (problema a
dispărut).
Când situaţia se repetă, noi ştim deja cum trebuie să reacţionăm - prin
mânie - pentru că problema să dispară. Şi astfel, noi continuăm să practicăm
arta mâniei, până când devenim adevăraţi maeştri ai ei.
În mod similar, noi învăţăm să devenim maeştri ai geloziei, ai tristeţii,
ai lipsei de încredere în sine.
Toată drama noastră existenţială, toate suferinţele noastre, se învaţă prin
practică. Noi facem un legământ cu noi înşine şi continuăm să practicăm acest
legământ până când atingem un control absolut asupra lui. Felul în care gândim,
în care simţim şi în care acţionăm devin atât de rutiniere încât nu mai avem
nevoie să fim atenţi la ceea ce facem. Comportamentul nostru a devenit un
tipar, o reacţie de acelaşi fel la stimulii exteriori.
Ca să devenim maeştri ai iubirii, noi trebuie să practicăm arta de a iubi.
La fel ca şi orice altă manifestare, arta relaţiilor interumane se învaţă prin
practică, iar cei care practică suficient de mult pot atinge un control perfect
asupra ei. Aşadar, controlul unei relaţii de cuplu sau de prietenie ţine de
acţiune, nu de cunoaştere sau de teoretizare. Totul este legat de acţiune.
Evident, pentru a intra într-o acţiune este necesar să dispunem de o anumită
cunoaştere, sau cel puțin de conştientizarea felului în care funcţionează
oamenii.
Imaginaţi-vă că trăiţi pe o planetă ai cărei locuitori suferă de o boală de
piele. Timp de două sau de trei mii de ani, locuitorii acestei planete au
suferit cu toţii de aceeaşi boală: corpurile lor sunt acoperite de răni
infectate, care dor dacă sunt atinse. Evident, după atâta vreme ei au ajuns să
creadă că aceasta este fiziologia normală a pielii. Chiar şi cărţile lor
medicale descriu această boală ca fiind starea normală a pielii.
Când oamenii se nasc, pielea lor este sănătoasă, dar în trei-patru ani
încep să apară primele răni. Când copilul atinge vârsta adolescenţei, trupul lui este deja
complet acoperit cu răni.
Cum credeţi că vor acţiona aceşti oameni unii faţă de ceilalţi? Pentru a
stabili o legătură cu alte persoane, ei vor trebui să-şi protejeze cu cea mai
mare atenţie rănile. Ei nu vor atinge niciodată pe nimeni, căci atingerea este
foarte dureroasă pentru ei. Dacă cineva atinge din greşeală pielea altei
persoane, aceasta va simţi o asemenea durere încât se va înfuria imediat şi se
va răzbuna atingând la rândul ei pielea primeia. Chiar şi așa, instinctul de a
iubi este atât de puternic încât toată lumea va fi dispusă să plătească un preţ
ridicat numai pentru a intra în relaţii cu alte persoane.
Imaginaţi-vă acum că într-o bună zi se petrece un miracol: vă treziţi
complet vindecat. Pe trupul dumneavoastră nu mai există răni, iar atingerea nu
mai este dureroasă pentru dumneavoastră. Mai mult, dacă cineva vă atinge pielea
sănătoasă, senzaţia este minunată, căci pielea a fost special creată pentru
atingere. Vă puteţi imagina cu o piele sănătoasă într-o lume în care toţi
ceilalţi suferă de o boală îngrozitoare a pielii? Dumneavoastră nu-i puteţi
atinge pe cei din jur, căci acest lucru le provoacă dureri, şi nimeni nu
îndrăzneşte să vă atingă, pornind de la premisa că acest lucru v-ar provoca
aceleaşi dureri.
Dacă vă puteţi imagina această viziune, veţi
înțelege cu siguranţă ce ar simţi un vizitator de pe o altă planetă care ar
veni să vadă cum trăiesc oamenii.
Pielea noastră nu este însă acoperită cu răni...
Ceea ce ar descoperi vizitatorul de pe o altă planetă ar fi o minte acoperită
cu răni, iar boala de care suferă ea este teama. La fel ca în descrierea de mai
sus, referitoare la pielea infectată, corpul nostru emoţional este acoperit cu
răni, care sunt infectate de otrava emoţiilor negative. Printre manifestările acestei
boli a fricii se numără: mânia, ura, tristeţea, invidia şi ipocrizia.
Rezultatele acestei boli sunt toate acele emoţii care îi fac pe oameni să
sufere.
Toți oamenii de pe planeta noastră suferă de aceeaşi boală mentală. Nu am
greşi cu nimic dacă am afirma că această lume este un spital de nebuni. Dar
tulburările psihice de care suferă oamenii există de atâtea mii de ani încât
toate cărţile medicale, de psihologie şi de psihiatrie au ajuns să considere
boala ca fiind starea de normalitate. Ele o consideră ceva normal, dar eu afirm
că nu este deloc normal. andele-nebe.cz
Când teama devine prea mare, mintea raţională începe să clacheze şi nu mai
suportă toate aceste răni cu otrava care le macină. Cărţile de
psihologie numesc acest proces boală psihică, schizofrenie, paranoia,
psihoză, dar toate aceste boli sunt create doar atunci când mintea
raţională ajunge să fie atât de înspăimântată şi rănile ei devin atât de
dureroase încât minţii i se pare mai uşor să rupă contactul cu lumea
exterioară.
Oamenii trăiesc cu teama continuă de a nu fi răniţi, iar acest lucru
creează o dramă uriaşă, pe care o regăsim oriunde ne-am afla. Felul în care
comunicăm unii cu ceilalţi este atât de dureros din punct de vedere emoţional
încât fără nici un motiv aparent noi ne înfuriem, ne întristăm, devenim geloşi
sau invidioşi. Chiar şi a spune "Te iubesc" poate fi ceva
înspăimântător. Totuşi, chiar dacă ne temem atât de tare de interacţiunea
emoţională, noi continuăm să încercăm, creăm relaţii de cuplu, ne căsătorim şi
facem copii.
Pentru a-şi proteja rănile emoţionale şi pentru a nu fi răniţi, oamenii
creează în minte un sistem foarte sofisticat al negării. Acest sistem îi
transformă în nişte mincinoşi perfecţi. Oamenii au ajuns să mintă atât de
perfect încât se mint chiar şi pe ei înşişi, ba chiar ajung să creadă în
propriile lor minciuni. Ei nici nu-şi mai dau seama că mint, sau chiar dacă îşi
dau seama, găsesc pretexte şi scuze pentru minciunile lor, numai pentru a se
proteja de durerea pe care le-ar putea-o provoca zgândărirea rănilor lor.
Acest sistem al negării seamănă cu un perete de ceaţă aşezat în faţa
ochilor noştri, care ne împiedică să vedem adevărul. Noi purtăm o mască
socială, căci este prea dureros să ne afişăm aşa cum suntem sau să-i lăsăm pe
alţii să ne vadă aşa cum credem noi că suntem. Sistemul negării ne face să
pretindem că toată lumea crede ceea ce dorim noi ca ei să creadă despre noi
înşine. Noi ridicăm aceste bariere pentru protecţie, pentru a ne feri de
ceilalţi oameni, dar aceleaşi bariere ne restricţionează propria noastră
libertate, ne împiedică să mai ieşim în exterior. Oamenii se acoperă cu tot
felul de straturi protectoare, iar atunci când cineva spune: "Nu mă mai
presa", el se referă la atingerea unei răni din mintea sa, la care reacţionează
pentru că îl doare.
Dacă aţi înţeles faptul că toţi cei din jurul dumneavoastră au răni
emoţionale infectate cu otrava emoţiilor negative, veţi înțelege cu uşurinţă
relaţiile interumane din ceea ce toltecii numesc visul iadului. În viziunea toltecă, tot ceea ce credem despre noi înşine şi tot ceea ce
cunoaştem despre lumea în care trăim nu este altceva decât un vis. Dacă priviţi
descrierile religioase ale iadului, veţi constata că acestea nu diferă
deloc de societatea umană, de felul în care visăm noi. Iadul este un loc
al suferinţei, al fricii, al luptelor şi violenţelor, al judecăţilor şi al
injustiţiei, un loc al pedepsei care nu se sfârşeşte niciodată. Oamenii se
luptă cu oamenii într-o junglă a prădătorilor; ei sunt plini de prejudecăţi, de
vinovăţie, de resentimente, de otrava emoţiilor negative: invidie, mânie, ură,
tristeţe, suferinţă. Noi creăm singuri toţi aceşti demoni în minţile noastre,
căci ne-am obişnuit să visăm iadul în propria noastră viaţă.
Fiecare om îşi creează propria sa dramă personală în care
îşi desfăşoară viaţa, dar oamenii care au trăit înaintea noastră au creat
împreună un mare vis exterior, visul societăţii umane. Visul exterior, Visul Planetei, este Visul colectiv
creat de miliardele de visători.
Marele Vis include toate regulile sociale, toate legile, religiile, culturile, toate manierele în
care trăiesc astăzi oamenii. Toate aceste informaţii înmagazinate în minţile
noastre seamănă cu o mie de voci care ne vorbesc simultan. Toltecii numesc
acest proces: mitote.
Realitatea dinlăuntrul nostru este iubire pură; noi suntem Viaţa. Sinele nostru real nu are nimic de-a face cu visul, dar procesul de mitote ne împiedică să vedem cine suntem cu adevărat.
Atunci când privim Visul din această perspectivă, conştienţi că suntem
cine suntem, ne dăm imediat seama de comportamentul prostesc al oamenilor, care
devine chiar amuzant. Marea dramă devine astfel o comedie. Ne dăm seama că
oamenii suferă pentru lucruri practic lipsite de importanţă, unele dintre ele
chiar ireale. Nu avem însă de ales. Ne-am născut în această societate, am
crescut în ea şi am învăţat să ne comportăm la fel ca ceilalţi, într-un nonsens
generalizat.
Imaginaţi-vă că puteţi vizita o altă planetă, în care locuitorii au o minte
emoţională diferită de a noastră. Ei comunică unii cu ceilalţi prin iubire,
prin fericire, prin pace. Imaginaţi-vă că după ce aţi stat o vreme acolo, vă
treziţi din nou pe planeta noastră, dar nu mai aveţi nici un fel de răni pe
corpul dumneavoastră emoţional. Nu vă mai este teamă să fiţi cel care sunteţi.
Orice v-ar spune altcineva, orice ar face, nimic nu vă mai poate afecta
personal, şi deci nu vă mai poate răni. Practic, nu mai aveţi nevoie de
protecţie. Nu vă mai este teamă să iubiţi, să vă împărtăşiţi sentimentele, să
vă deschideţi inima. Dar nimeni din cei din jur nu seamănă cu dumneavoastră.
Cum aţi putea stabili relaţii de comuniune cu oameni care sunt răniţi din
punct de vedere emoţional şi care sunt bolnavi de teamă?
La naştere, mintea emoţională a omului este perfect sănătoasă. Primele răni
pe corpul său emoţional apar în jurul vârstei de 3-4 ani, când copilul se
infectează pentru prima oară cu otrava emoţiilor negative. Observaţi
însă copiii cu vârste cuprinse între doi şi trei ani: ei nu fac altceva decât
să se joace tot timpul, să râdă tot timpul.
Imaginaţia lor este extrem de puternică şi ei îşi trăiesc visul ca pe o
aventură a explorării. Când întâlnesc un obstacol, ei reacţionează şi se apără,
dar apoi uită şi trăiesc la fel de intens momentul următor, îşi reîncep jocul,
explorarea şi amuzamentul. Ei trăiesc în permanenţă în clipa prezentă. Nu se
ruşinează de trecutul lor, nu sunt îngrijoraţi de viitor. Copiii mici exprimă
exact ceea ce simt şi nu se tem să iubească.
Cele mai fericite momente din viaţa noastră sunt cele în care ne jucăm la
fel ca şi copiii mici, când cântăm şi când dansăm, când explorăm şi creăm
diferite lucruri numai pentru a ne amuza. Această stare de fericire maximă care
caracterizează comportamentul de copil este firească, întrucât ea exprimă mintea umană normală.
Copiii sunt inocenţi şi este firesc ca ei să exprime iubirea. Ce s-a întâmplat
însă cu noi? Ce s-a întâmplat cu întreaga lume în care trăim?
Necazul este că adulţii din jurul copiilor sunt deja bolnavi din punct de vedere mental,
iar boala lor este extrem de contagioasă. Ei captează atenţia copiilor
şi îi învaţă pe aceştia să se comporte exact ca ei. Acesta este mecanismul prin
care boala lor le este transmisă copiilor. Aşa ne-am infectat şi noi pe vremea
când eram copii, de la părinţii noştri, de la profesori, de la rudele mai mari,
de la toţi aceşti oameni bolnavi. Ei ne-au captat atenţia şi ne-au transmis
informaţiile lor prin repetiţie. Acesta este procesul prin care învaţă omul:
programarea minţii sale.
Mecanismul nu poate fi schimbat, programul însă da. Prin captarea atenţiei
lor, noi î i învăţăm pe copii o anumită limbă, cum trebuie să citească, cum
trebuie să se comporte, cum trebuie să viseze. În acest fel, oamenii sunt
domesticiţi la fel cum am domestici un câine sau un alt animal, prin mecanismul pedepsei şi al
recompensei. Acest lucru este întru totul normal. Ceea ce noi numim educaţie nu
este altceva decât o domesticire a fiinţei umane.
La început copiii se tem să nu fie pedepsiţi, iar mai târziu învaţă să se
teamă inclusiv de faptul că nu îşi vor primi recompensa, că nu sunt suficient
de buni pentru mama sau pentru tata, pentru fratele mai mare sau pentru
profesor. S-a născut astfel nevoia de a fi acceptaţi. Înainte, nu le păsa dacă
erau acceptaţi sau nu. Opiniile celorlalți oameni nu contau pentru ei, pentru
că ei nu doreau altceva decât să se joace şi să trăiască în prezent.
Teama de a nu primi recompensa aşteptată se transformă treptat în frica de
a fi respinşi. Teama că nu sunt suficient de buni pentru altcineva îi face să
încerce să se schimbe, să îşi creeze o imagine pe care o proiectează în
exterior, în funcţie de ceea ce aşteaptă alţii de la ei. Copiii fac acest lucru
numai pentru a fi acceptaţi, pentru a-şi primi astfel recompensa. Ei învaţă să
pretindă că sunt ceea ce nu sunt, şi continuă să joace acest rol, numai pentru
a fi suficient de buni pentru mama sau pentru tata, pentru profesor, pentru a
corespunde religiei, pentru o mie de motive.
Prin practică, ei ajung să se identifice d in ce în
ce mai bine cu modelul ales, cu imaginea pe care şi-au creat-o şi pe care o controlează acum perfect.
În curând, ei uită cine sunt în realitate şi încep să trăiască în
conformitate cu imaginea aleasă. Mai mult, ei îşi creează imagini diferite, în
funcţie de grupurile diferite de oameni cu care se asociază. Astfel, ei îşi
creează o anumită imagine pentru acasă şi o alta pentru şcoală, iar când mai
cresc, îşi creează noi şi noi imagini.
Acelaşi mecanism se petrece şi în relaţiile dintre bărbaţi şi femei. Femeia are o imagine exterioară pe care încearcă să o proiecteze asupra celor din jur,
dar o cu totul altă imagine atunci când rămâne singură.
Bărbatul are şi el o imagine exterioară şi una interioară. Când devin
adulţi, imaginile lor devin atât de diferite încât cu greu mai pot fi suprapuse.
Aşa se face că în relaţia dintre un bărbat şi o femeie există cel puțin patru
imagini. Cum ar putea cei doi să se cunoască reciproc în aceste condiţii? Este
imposibil. Tot ce pot face ei este să încerce să îşi înţeleagă reciproc
imaginile. Mai există însă şi alte imagini. Atunci când un bărbat întâlneşte o
femeie, el îşi creează o anumită imagine despre ea din perspectiva lui, în timp
ce femeia îşi creează o anumită imagine despre bărbat din perspectiva ei. Apoi,
bărbatul încearcă să încadreze femeia în imaginea pe care şi-a făcut-o despre
ea, iar femeia încearcă să-l încadreze pe bărbat în imaginea pe care şi-a
făcut-o despre el.
Iată aşadar că avem de-a face nu cu patru, ci cu şase imagini. Nu este de
mirare că în cupluri există atâtea minciuni, chiar dacă partenerii nu-şi dau
întotdeauna seama de faptul că se mint reciproc. Relaţia lor este bazată pe
teamă; temelia ei este minciuna. Ar fi şi greu să aibă la bază adevărul, căci
minţile lor sunt învăluite în ceaţă.
În cazul copiilor mici nu există nici un fel de conflict cu imaginile de
sine pe care le concep aceştia.
Aceste imagini nu sunt cu adevărat puse la încercare decât atunci când
copiii încep să interacţioneze cu lumea exterioară şi când nu mai beneficiază
de protecţia părinţilor. Aşa se explică de ce vârsta adolescenţei este atât de
dificilă. Chiar dacă până atunci se simţeau pregătiţi să îşi apere imaginea de
sine, atunci când încearcă pentru prima oară să o proiecteze asupra lumii
exterioare, aceasta ripostează.
Lumea exterioară începe să le demonstreze, nu în particular, ci public, că
ei nu sunt ceea ce pretind că sunt.
Să luăm exemplul unui adolescent care pretinde că este foarte inteligent.
El participă la şcoală la un seminar, iar un coleg mai deştept sau mai bine
pregătit decât el câștigă dezbaterea şi îl face să pară ridicol în ochii
celorlalţi. Evident, adolescentul va încerca să îşi justifice imaginea în ochii
celor apropiaţi. El le va face mici favoruri, încercând să-şi salveze astfel
imaginea, deşi știe perfect că minte. În schimb, când ajunge acasă şi se
trezește singur în faţa oglinzii, el izbucneşte şi sparge oglinda. Simte că se
urăşte, că este un prost, că este cel mai rău dintre toţi.
Discrepanţa dintre imaginea lui interioară şi cea pe care încearcă să o
proiecteze în lumea exterioară devine astfel uriașă. Cu cât această discrepanţă
va fi mai mare, cu atât mai dificilă va fi adaptarea lui la Lumea Visului
şi cu atât mai puţină iubire va simţi el faţă de sine.
Între imaginea de sine pe
care o proiectează în exterior şi cea interioară se acumulează astfel din ce în ce
mai multe minciuni. Culmea este că ambele imagini sunt la fel de rupte de
realitate; ele sunt false, dar el nu-şi dă seama de acest lucru. Poate că cei
din jur pot vedea acest lucru, dar el este complet orb.
Sistemul lui de negare încearcă să îl protejeze de răni, dar aceste răni
sunt reale şi au apărut tocmai din cauza faptului că a încercat din răsputeri
să apere o anumită imagine care nu era conformă cu realitatea.
Copiii învaţă încă de mici că opiniile celor din jur contează şi îşi
acordează viaţa în funcţie de aceste opinii. O simplă opinie aruncată în
treacăt de altcineva ne poate transforma viaţa într-un coşmar, chiar dacă nu
are nimic de-a face cu adevărul: "Ce urât(ă) eşti! Greşeşti! Eşti un prost
(o proastă)!"
Opiniile exterioare au o mare putere asupra comportamentului prostesc al
oamenilor care trăiesc în iad. Aceştia simt în permanenţă nevoia să audă
că sunt frumoşi, buni, deştepţi, că ceea ce fac ei este bine. "Cum arăt?
Ţi-a plăcut cum am vorbit? Eşti de acord cu ceea ce fac?"
Noi simţim nevoia să auzim opiniile celorlalţi tocmai pentru că suntem domesticiţi
şi putem fi manipulaţi în funcţie de aceste opinii. De aceea, noi căutăm în
permanenţă recunoaşterea din partea altor persoane. Avem nevoie de un sprijin
emoţional din partea lor. Simțim nevoia să fim acceptaţi de către Visul exterior, prin intermediul altor persoane. Aşa se explică de ce adolescenţii beau
alcool, iau droguri sau încep să fumeze; nu pentru că şi-ar dori cu adevărat să
facă aceste lucruri, ci numai pentru a fi acceptaţi de către alte persoane
(care au asemenea obiceiuri), pentru a intra în "gaşca" lor. Atât de mulţi oameni suferă din cauza acestor imagini false pe care
încearcă să le proiecteze despre sine... Ei pretind că înseamnă ceva foarte
important, dar în sinea lor cred că nu înseamnă nimic, şi îşi dau atâta
osteneală să însemne ceva în această societate a Visului, să fie
recunoscuţi şi aprobaţi de ceilalţi... Ei încearcă să fie importanţi, faimoşi,
puternici, bogaţi, să fie nişte învingători, să îşi exprime visul personal
şi să îşi impună acest vis în faţa celor din jurul lor. De ce? Deoarece
ei cred că Visul este real şi îl iau foarte în serios.
Sursa: ingerii-cerului.ro Extras din cartea: ARTA DE A IUBI.
Terapia Palma Budistă Tibetană este o ştiinţă inspirată de o
serie de metode care se regăsesc doar în mănăstirile din China, nordul
Indiei şi Tibet. Cu mai multe detalii ne vine în ajutor, doamna terapeut
Corina Cora Cialicu – din Piteşti, cu competenţe: master reiki usui,
karuna reiki, shamballa reiki mdh, palma budistă tibetană, amara omni
healing, inforeiki, energia tahionică.
Pentru început, vă rog să ne spuneţi câteva lucruri despre această metodă terapeutică.
Terapia
Palma Budistă Tibetană cunoscută sub numele de „Palma lui
Padmasambhava” este folosită de către călugării din China, nordul Indiei
şi Tibet, nu doar în vindecare, ci, şi în munca spirituală de zi cu zi.
Această metodă secretă poate fi utilizată, fie, ca o tehnică de
vindecare prin accesarea diverselor tipuri de energie existente în
Univers (energia stelelor, Soarelui, cât şi energiile Pământului,
copacilor), fie, ca o metodă pentru evoluţia spirituală.
Energia
„palmei budiste tibetane” este o energie care înglobează atât energia
universală, cât şi, pe cea a Pământului, ceea ce crează un echilibru
între cele două energii, având un efect destul de puternic. Întregul
sistem nu foloseşte niciun simbol, doar: intenţia, vizualizarea şi
meditaţia. Eliminând blocajele energetice, putem să intrăm mai repede şi
mai uşor, în stări înalte de conştiinţă. Obstacolele exterioare sunt
bolile, cele interioare sunt date de: ignoranţă, ataşamente, dorinţe
aberante, furie, gelozie şi orgoliu, iar, obstacolele secrete sunt:
lipsa de credinţă şi frica.
În ce probleme de sănătate poate fi recomandată această energie a palmei budiste tibetane?
Energia
„palmei budiste tibetane” se poate aplica în diverse probleme de
sănătate, mai puţin în cancere, tumori, viruşi; acţionează rapid şi
poate fi combinată şi cu alte sisteme reiki. Are efect în: relaxarea
imediată; armonizarea fiecarei celule din corpul nostru; ameliorarea
propriului potenţial de vindecare; influenţarea pozitivă asupra
conştiinţei autonome, puterii creative şi inspiraţiei; recuperarea
vivacităţii şi bucuriei de a trăi, etc.
În plan energetic, influenţând deci, meridianele energetice, chakrele şi blocajele energetice meridianele energetice, chakrele şi blocajele energetice.
În plan
fizic, interacţionând cu respiraţia, bătăile inimii, presiunea sanguină,
tensiuni musculare, etc.; în plan psihofizic, aducând efecte benefice
sistemului nervos central, psihofizica, eliminând progresiv stările de
nervozitate, nerăbdare, frica, ameliorând concentrarea, sincronizând
emisfera dreaptă şi stângă a creierului; în plan emotiv, pune în mişcare
energia cristalizată în corpul nostru, datorită emoţiilor blocate de
mult timp; în plan spiritual - aduce armonie şi stimulează capacitatea
meditativă. Nu este necesar să vă concentraţi, să vizualizaţi sau să
folosiţi mintea conştientă, pentru a realiza acest proces. Afirmaţi
mental intenţia că, doriţi să accesaţi energia palmei budhiste şi apoi
plasaţi mâinile în zona în care simţiţi că este necesar. Plasaţi palmele
la nivelul chakrei coroanei, iar, după circa 5-6 minute, plasaţi o
palmă pe chakra inimii, iar cealaltă pe Dantian. La final ambele palme
se găsesc pe tălpile picioarelor (punctele reflexogene fiind situate pe
talpă; această poziţie este extrem de utilă în tratamentul tuturor
afecţiunilor, dar şi în stimularea generală a întregului organism). -sursa- http://www.lumeamisterelor.com/rubrici/metode-de-vindecare/energia-palmei-budiste-tibetane/-Autor: Tarsiţa Concilă
Îngerii vorbesc între ei la fel ca oamenii, pe diferite
subiecte precum problemele domestice, problemele civile, pe teme de morală şi
viaţă spirituală; nu există nici o diferenţă în afara faptului că discută mult
mai inteligent decât oamenii, pentru că gândirea lor e mai profundă. Mi s-a
permis foarte des să mă aflu în compania lor şi să vorbesc cu ei cum vorbeşte
un prieten cu altul, iar alteori ca de la străin la străin; aflându-mă într-o
stare asemănătoare lor aveam impresia că vorbesc cu oameni de pe pământ.
Vorbirea angelică se bazează pe cuvinte distincte ca şi
vorbirea omenească şi e de asemenea rostită şi auzită prin sunete; căci şi
îngerii au gură, limbă şi urechi, cum au şi o atmosferă în care sunetele
vorbirii lor se articulează, însă aceasta este o atmosferă spirituală adaptată
îngerilor care sunt fiinţe spirituale. Îngerii respiră şi ei în atmosfera lor
cum respiră oamenii şi pronunţă cuvintele ajutându-se tot de respiraţie. În rai toţi vorbesc o singură limbă şi se înţeleg între ei
indiferent de societatea din care provin, fie ea apropiată sau depărtată.
Această limbă nu trebuie învăţată, ea fiind naturală pentru toţi, căci se
revarsă din sentimentele şi gândurile lor. Sunetul acestei vorbiri corespunde
sentimentelor, iar articulările sunetelor, adică cuvintele, corespund ideilor
gândului lor, derivate din sentimente şi cum limba lor e astfel corespondentă,
ea este spirituală, căci e audibilă pentru sentimente şi grăitoare pentru
gânduri. Orice observator atent poate vedea că gândul vine din sentimentele de
dragoste şi că ideile sunt forme variate în care e distribuit sentimentul
general; căci nici un gând sau vreo idee nu poate exista fără sentimente,
acestea constituind însăşi viaţa şi sufletul. Din acest motiv îngerii pot
cunoaşte caracterul oricui doar din vorbire; în toii ei observă calitatea
sentimentelor, iar în articulările sunetelor sau ale cuvintelor, calitatea
înţelegerii. Îngerii mai înţelepţi ştiu după doar câteva cuvinte care este
sentimentul dominant al vorbitorului, pentru că ei îşi îndreaptă atenţia în
primul rând înspre acesta. E binecunoscut faptul că fiecare are sentimente
diferite - căci un sentiment îl domină pe om când e bucuros, altul când e
trist, altul când e îndurător şi milos, altul când e sincer şi onest, altul
când e iubitor şi caritabil, altul când e zelos sau supărat, altul când e
mincinos şi prefăcut, altul când aleargă după onoruri şi glorie şi aşa mai
departe - însă sentimentul dominant de dragoste e în toţi; astfel îngerii mai
înţelepţi, simţind asta, cunosc întreaga stare sufletească a unui om doar după
vorbirea sa. Acest luciu mi-a fost dovedit prin multă experienţă. Am auzit că
îngerii pot cunoaşte viaţa altora doar ascultându-i cum vorbesc. Ei au mai spus
că doar din câteva idei ale gândului unui om pot cunoaşte întreaga sa viaţă
deoarece în aceste idei văd dragostea lui călăuzitoare, în care sunt înscrise
toate lucrurile din viaţă în ordinea lor, iar cartea vieţii unu om nu e decât
această dragoste călăuzitoare.
Limbajul angelic nu are nimic în comun cu limbajul uman în
afara unor anumite cuvinte al căror ton exprimă un fel de sentiment, chiar şi
atunci nu au nimic în comun cu cuvintele în sine, ci doar cu tonul lor; dar
despre asta mai multe vor fi spuse mai târziu. E evident că limbajul angelic nu
are nimic în comun cu limbajul uman, pentru că îngerii nu pot rosti un singur
cuvânt în limbajul omenesc. Au încercat însă nu au reuşit, căci nu pot da glas
la nimic altceva decât la ceea ce e în deplin acord cu sentimentele lor. Tot ce
nu e în acord cu sentimentele lor e respingător pentru viaţa însăşi, deoarece
viaţa provine din sentimente, iar vorbirea din viaţă. Mi s-a spus că prima
limbă a omului pe pământ era asemănătoare cu limba îngerilor, pentru că o aveau
din rai; şi că limba ebraică seamănă puţin cu acea limbă.
Din moment ce vorbirea îngerilor corespunde sentimentelor ce
provin din dragoste, iar dragostea din rai e dragoste pentru Dumnezeu şi
dragoste pentru aproape (n. 13-19), e evident cât de aleasă şi de încântătoare
e vorbirea lor, căci nu afectează doar urechile ci şi mintea interioară a
auditoriului. O dată un înger îi vorbea unui anumit spirit ce avea o inimă de
piatră, care cu timpul a fost atât de profund afectat de vorbele îngerului,
încât a izbucnit în lacrimi, spunând că nu se poate abţine, căci vorbea însăşi
dragostea; apoi a mai spus că nu mai plânsese niciodată.
Vorbirea îngerilor e plină de înţelepciune pentru că porneşte
din gândul lor lăuntric; iar acest gând este înţelepciune, la fel cum
sentimentul lor lăuntric e dragoste. Dragostea şi înţelepciunea lor se unesc în
vorbire şi astfel vorbirea devine atât de plină de înţelepciune încât pot
exprima printr-un cuvânt ceea ce omul nu poate spune într-o mie. Ideile lor
conţin lucruri pe care omul nu şi le poate imagina, şi cu atât mai puţin ar
putea să le dea glas. De aceea despre lucrurile auzite şi văzute în rai se
spune că sunt inefabile, cum urechea nu a mai auzit, nici ochiul nu a mai
văzut.
Experienţa m-a învăţat că aşa stau lucrurile. Uneori am fost
adus în starea sufletească în care se află îngerii şi în acea stare am vorbit
cu ei; atunci am înţeles fiecare cuvânt; dar când am fost readus la starea
iniţială şi deci la gândirea obişnuită potrivită omului, dorind sămi amintesc
ce am auzit, mi-a fost imposibil; căci erau mii de lucruri neadaptate la ideile
gândirii obişnuite şi astfel de neexprimat decât prin variaţii ale luminii
cereşti, şi nicidecum prin cuvinte omeneşti. Ideile îngerilor din care se
revarsă cuvintele lor nu sunt decât modificări ale luminii raiului; iar
sentimentele din care porneşte tonul cuvintelor sunt doar variaţii ale căldurii
raiului; căci lumina raiului e Adevăr Divin sau înţelepciune Divină, iar
căldura raiului e Bine Divin sau Dragoste Divină (n. 126-140), şi îngerii îşi
derivă sentimentele din Dragostea Divină şi gândul din înţelepciunea Divină.
Deoarece vorbirea îngerilor porneşte imediat din sentimentele
lor, ideile lor fiind, cum a fost spus mai sus (n. 286), forme variate în care
e distribuit sentimentul general, îngerii pot exprima într-un minut ceea ce
omul nu poate exprima într-o jumătate de oră şi pot spune în câteva cuvinte
ceea ce, dacă ar fi scris, ar umple multe pagini. Şiacest lucru mi-a
fost dovedit prin experienţă. Ideile gândului lor şi cuvintele vorbirii lor
sunt una, la fel ca şi cauza eficientă şi efectul; căci cuvintele lor sunt
efectul căruia ideile îi sunt cauză; astfel, fiecare cuvânt conţine în sine o
mulţime de lucruri. Particularităţile gândului îngerilor şi deci
particularităţile vorbirii lor, când sunt înfăţişate vederii, apar ca un val
fin de atmosferă, în care sunt puse în ordine nenumărate lucruri derivate din
înţelepciunea lor, care pătrund în gândul altuia şi-i influenţează mintea.
Ideile oricui, fie el înger sau om, devin vizibile în lumina raiului oricând
doreşte Dumnezeu.
Vorbirea îngerilor din împărăţia celestă a lui Dumnezeu e la
fel ca vorbirea celor din împărăţia spirituală, dar e produsul unei gândiri mai
profunde, îngerii celeşti vorbesc mai înţelept pentru că trăiesc în dragostea
pentru Dumnezeu; iar îngerii spirituali vorbesc inteligent deoarece trăiesc în
dragoste pentru aproape, care e esenţa adevărului (n. 215). De aceea vorbirea
îngerilor celeşti e ca un râu diafan, limpede şi unduitor; pe când vorbirea
îngerilor spirituali are un sunet curgător, aparte. Vorbirea îngerilor celeşti
e formată mai ales din sunetele vocalelor u şi n; pe când
vorbirea îngerilor spirituali din vocalele e şi i; căci vocalele
dau tonul, iar tonul exprimă sentimentele. S-a arătat mai sus (n, 236), că
tonul vorbirii angelice corespunde sentimentelor, iar articulările sunetului,
adică cuvintele, ideilor ce se revarsă din sentimente.
Cum vocalele nu sunt esenţiale pentru limbă, dar servesc
printr-o inflexiune de ton la exprimarea variatelor sentimente în acord cu
starea mentală a cuiva, astfel, în limba ebraică vocalele nu sunt scrise şi
sunt pronunţate foarte diferit. Din intonaţia unui om, îngerii îi cunosc
caracterul sentimentelor şi dragostea sa. Vorbirea îngerilor celeşti nu are
consoane tari, iar în ea există câteva treceri de la o consoană la alta fără
interpunerea unui cuvânt ce începe cu o vocală. De aceea, în Cuvânt, particula
şi e introdusă atât de des, cum pot vedea limpede cei ce citesc în
ebraică, limbă în care acel cuvânt e moale, începând şi sfârşindu-se cu o
vocală. În Cuvântul ebraic, caracterul cuvintelor dezvăluie într-o anumită
măsură dacă ele aparţin clasei celeste sau celei spirituale, adică dacă implică
binele sau adevărul: în cele ce implică binele sunt frecvente vocalele u şi
o şi a de asemenea, pe când în cele ce implică adevărul, vocalele
e şi i apar mai des. Cum sentimentele se exprimă în primul rând
prin ton, atunci când în limbajul uman se tratează subiecte largi precum raiul
sau Dumnezeu, sunt preferate cuvintele caracterizate de vocalele u şi o.
La fel stau lucrurile şi cu sunetele muzicale apropiate de aceste vocale,
atunci când sunt implicate asemenea teme, dar nu şi când sunt tratate subiecte
de o importanţă mai mică. Prin mijloace asemănătoare e arta capabilă de a
exprima diferite sentimente.
În vorbirea angelică există o anumită dulceaţă de nedescris.
Această dulceaţă e datorată faptului că gândurile şi sentimentele din care se
revarsă vorbirea înaintează şi sunt difuzate în jur în funcţie de forma
raiului, care determină asocierea locuitorilor şi comunicarea dintre ei (n.
200-212.).
Vorbirea, din lumea spirituală e înscrisă în fiecare om, însă
doar în partea intelectuală adânca, însă omul nu o ştie, căci vorbirea sa nu se
revarsă, ca la îngeri, în mod spontan în cuvinte ce exprimă sentimente; totuşi,
din acest motiv, omul, o dată ajuns în viaţa de apoi, are aceeaşi vorbire ca
spiritele şi îngerii şi astfel ştie să vorbească fără a fi instruit. Dar despre
acest subiect vom vorbi imediat mai multe.
Toţi cei din rai au o unică limbă, cum a fost menţionat mai
sus, însă aceasta variază în sensul că vorbirea celor înţelepţi e mai adâncă,
adică mai bogată în variaţiile sentimentelor şi ale ideilor; pe când vorbirea
celor mai puţin înţelepţi e mai exterioară şi mai puţin bogată; iar vorbirea
celor simpli e şi mai externă, fiind formată din cuvinte din care trebuie
alcătuit sensul, în acelaşi fel în care oamenii vorbesc între ei. Există şi
vorbire prin expresia feţei, sfârşind în ceva de natura sunetului modificat de
idei; există vorbire în care reprezentările cereşti sunt alăturate ideilor,
ultimele fiind câteodată vizibile; există şi vorbire prin gesturi ce corespund
sentimentelor şi care reprezintă lucruri asemenea celor exprimate prin cuvinte;
există de asemenea vorbire bazată pe comuniunea sentimentelor şi a gândurilor;
există şi vorbire ca tunetul şi multe altfel de vorbiri.
Vorbirea spiritelor rele sau infernale e şi ea naturală
pentru acestea, căci e derivată din sentimente, însă din sentimente rele şi din
idei mizerabile, urâte de îngeri. Limba iadului este opusul limbii cereşti, iar
cei răi nu pot suporta vorbirea angelică, cum nici îngerii nu suportă vorbirea
infernală. Vorbirea infernală e pentru îngeri ca un miros putred şi rău.
Vorbirea ipocriţilor capabili să imite aparenţele îngerilor luminii o imită pe
cea a îngerilor în privinţa cuvintelor, însă în privinţa sentimentelor şi a
ideilor derivate de acolo, este diametral opusă. Astfel, când calitatea
lăuntrică a acestei vorbiri e simţită de îngerii mai înţelepţi, ea sună ca
scrâşnitul din dinţi şi îi umple de groază.
Sursa:Extras din cartea: Raiul si Iadul -Emanuel Swedenborg
Universul nu ne judeca, nu ne critica, ne
accepta la propria noastra valoare, apoi reflecta crezurile noastre in viata.
Toate evenimentele traite dealungul vietii pana in acest moment au fost creeate
de gandurile si credintele din trecut. Esti ceea ce gandesti!
Interiorul genereaza exteriorul. Gandurile si credintele tale
genereaza circumstante. Ai grija de gandurile tale pentru ca gandurile se
transforma in cuvinte, iar cuvintele se transforma in fapte. Ai grija de faptele
tale pentru ca ele iti construiesc drumul vietii. Daca doresti sa iti schimbi
viata, schimbarea trebuie sa inceapa din interior.
Cand gandim sau spunem ceva vibratia
acelui gand sau cuvant iese in afara noastra si atrage o vibratie asemanatoare. Conform Legii universale a cauzei si a efectului ( sau Legea bumerangului), orice actiune are si o reactiune. Aceasta legeeste mai binecunoscuta in forma populara a zicalei ''ce semeni, aia culegi!" Deci mare atentie la semnalele care le trimitem in Univers intrucat ele se
intorc la noi multiplicate, cu puteri sporite. Realitatea fiecaruia este
formata din lucrurile pe care isi concentreaza atentia. Daca mintea ori gandul
este fixat pe lipsa, pe negativism asta vom experimenta, in schimb daca ne
indreptam atentia spre abundenta si prosperitate, asta vom atrage in viata
noastra.
Gandurile, cuvintele, faptele din
trecut au creeat prezentul tau. Trecutul este
incheiat si nu poti actiona asupra lui. Important este prezentul. In acest
moment se formeaza deja circumstantele de maine. Gandurile, cuvintele si
actiunile tale din prezent vor creea viitorul.
Universul ne sprijina fiecare gand si fiecare
credinta. Cand ne
acceptam si ne iubim cu adevarat asa cum suntem, deschidem calea schimbarilor
pozitive in fiecare aspect al vietii noastre. Daca vrem sa ne schimbam viata,
tot ce avem de facut este sa ne schimbam gandurile, sa ne schimbam atitudinea.
Gandurile noastre sunt conforme cu
credintele noastre. Unul dintre crezurile inradacinate in fiecare
persoana este "Nu sunt bun de nimic" sau "Nu sunt destul de bun" ori "Nu
fac destul" sau "Nu merit”. Daca asta crezi tu, oare cum ai putea sa fii
fericit, prosper, bucuros, cand cel mai puternic crez al tau (constient /
inconstient) este in contradictie cu
ceea ce iti doresti !?!
Nu confunda vanitatea sau aroganta cu aprobarea
de sine intrucat primele sunt doar expresia fricii (a fricii ca nu esti destul
de bun). Cunoasterea valorii tale si iubirea de sine presupune respect si
recunostiinta pentru miracolul care sunt fara sa ma asez mai presus de ceilalti
(dar nici mai prejos) pe care ii apreciez la fel de mult ca pe mine insumi.
Fii in armonie, fii in acord cu tine insuti, adica sa spui si sa faci ceea ce
gandesti, ceea ce simti si ai sa vezi ca viata ta va intra pe un alt fagas si
lucrurile pe care ti le doresti vor veni de la sine. Te poti ajuta cu
declaratia “Totul este bine in lumea si in existenta mea! Aleg sa ma
ridic deasupra problemelor mele si sa recunosc maretia fiintei mele!”.
Hraneste-ti mintea cu ganduri pozitive, cu
vorbe frumoase, optimiste care binecuvanteaza. Hraneste-ti Sufletul cu fapte
bune! Umple-ti Inima cu Iubire si cu Recunostiinta si lasa sa se reverse peste
cei din jurul tau aceste sentimente minunate! Fii tolerant si binevoitor cu
ceilalti, ajutandu-i ori de cate ori poti! Tot ceea ce faci, fa spre binele
tau, spre binele celorlalti si cu respectarea legilor universale. Lasa in urma ta o amprenta de
Lumina, lumina pura din care ai venit
si la care te intorci! Aceasta este calea ca viata ta sa se schimbe in
bine pentru totdeauna!
Pentru
a-i fi de folos omului, indemnandu-l la cele bune, mintea trebuie sa
asculte glasul sufletului, al inimii, fiindca de acolo primim ceea ce
Dumnezeu vrea sa ne transmita.
Vibratia sufletului nostru este de 0,5 Hz.
La nastere copilul are vibratia structurii rationale tot de 0,5 Hz
adica comuniunea dintre suflet si ratiune este totala. In fiecare an,
vibratia ratiunii unui copil creste cu 1 Hz pana la varsta de 21 de ani,
pana la atingerea pragului de 21 Hz. Dupa aceasta varsta ar trebui ca
ea sa scada ca urmare a inaintarii pe calea spiritualitatii, a
meditatiei, a rugaciunii. Daca insa vibratia structurii rationale creste
in continuare, atunci apare uzura creierului in gol, fara a fi in
corelatie cu sufletul. Cand valoarea se apropie de 48 Hz, numarul de
ganduri pe unitatea de timp e prea mare, e prea mult zgomot, se uzeaza
creierul si apare imbatranirea precoce. Peste 50 Hz pot aparea boli
mentale.
Pentru
a avea mintea coborata in inima trebuie sa ajungem ca structura
rationala sa poata auzi din nou sufletul, adica sa-si coboare frecventa,
functionand asemenea copiilor. Aceasta nu inseamna un
comportament infantil intrucat ceea ce receptionam de la suflet
corespunde cu ceea ce avem de facut in viata. Cand Iisus spunea ca
trebuie sa fim asemenea copiilor pentru a intra in imparatia cerurilor,
El se referea si la acest aspect al functionarii creierului. Atingerea
frecventei de 0,5 Hz, cea de la nastere, inseamna controlul complet
asupra organismului si inducerea starii de vindecare.Stiinta clasifica aceste frecvente ale creierului in unde beta, alfa,
teta, delta ( in ordine descrescatoare cu frecventa). Cele beta au
frecventele cele mai ridicate si corespund momentelor in care desfasuram
activitati ce necesita concentrare, focalizare, atentie. Undele alfa
sunt asociate cu starea starea de relaxare, creativitate; cele teta cu
meditatia si starea premergatoare somnului iar cele delta sunt
caracteristice somnului. Undele beta sunt benefice daca frecventa lor
este situata in limita de jos a intervalului beta, intre 14 si 21 Hz,
ceea ce corespunde unei concentrari calme, pozitive. Exista persoane
care desfasoara activitati ce necesita concentrare si cu toate acestea
ele se afla in starea alfa. Frecventele alfa si cele mai joase inseamna
de fapt ” Dumnezeu ma conduce ” in timp ce frecventele beta inseamna ”
eu stau la conducere „.Putem influenta doar in mod indirect vibratia la care lucreaza creierul.
Oricum, constientizarea acestui mod de functionare este primul pas
pentru a merge in directia dorita. O functionare buna a structurii
rationale inseamna sa tinem seama de tot ceea ce ne inconjoara si sa
interactionam cu aceste lucruri inconjuratoare, dar mai ales cu cele
care traiesc in jurul nostru. Astefl realizam o buna corelare cu
universul Tatalui. Acest mod de functionare trebuie sa incercam sa-l
mentinem cat mai mult timp, pe toata durata zilei.
Exista mai multe metode care ajuta la scaderea vibratiei creierului, la coborarea mintii in inima si linistirea ei.
Multi calugari folosesc pentru aceasta rugaciunea inimii care inseamna
sincronizarea cu respiratia a rugaciunii „Doamne Iisuse Hristoase Fiul
lui Dumnezeu pentru rugaciunile Maicii Tale miluieste-ma pe mine
pacatosul”.
Multe tehnici de meditatie, introspectie au acelasi rol, de a
invata mintea sa colaboreze cu sufletul, sa se subordoneze lui. In viata
de zi cu zi ne sunt de folos ruperile de ritm, care ne scot din
gandurile care se perinda in capul nostru. Asta se intampla de exemplu
cand observam o floare frumoasa si ramanem uimiti de frumusetea ei,
vazand de fapt in ea frumusetea lui Dumnezeu. Cand discutam cu cineva,
mintea coborata in inima inseamna ca il ascultam pe omul respectiv fara a
ne gandi in alta parte; cerem insa sufletului parerea referitor la tot
ceea ce ni se spune si transmitem omului din fata noastra doar ceea ce
vine prin suflet de la Dumnezeu.
A faptui ceva avand mintea in inima inseamna
constientizarea ca Dumnezeu e cel care lucreaza prin noi; daca insa
consideram ca noi suntem cei care facem totul, mintea nu mai sta in
inima si devine agitata fiindca incearca sa controleze si organizeze ea
totul. Calitatea somnului influenteaza si ea vibratia creierului.
Pe durata somnului, o parte din suflet se duce la Tatal Ceresc unde
primeste tot ceea ce are nevoie pentru buna desfasurare a zilei care
urmeaza. E bine ca o parte mai mare din suflet sa se degaje astfel in
timpul somnului, ceea ce corespunde unui somn profund, cu vibratie
scazuta a creierului. Aceasta se obtine in masura in care reusim sa ne
abandonam cu totul Tatalui Ceresc, fara nici o frica, fara nici o
retinere, cu toate grijile si problemele noastre.Cand mintea
este coborata in inima se observa prin calitatea luminii spirituale pe
care o emanam. Lumina emanata de Tatal Ceresc e asa stralucitoare incat e
necesar ca heruvimii si serafimii sa stea in jurul Lui pentru a
transmite mai departe aceasta lumina in forma in care celelalte creatii o
pot percepe. Lumina din noi care vine din scanteia divina, trecand prin
suflet e si ea frumoasa, stralucitoare, pura. O minte agitata, plina de
felurite ganduri, opacizeaza aceasta lumina si o face sa isi piarda din
stralucire.
O minte coborata in inima lasa aceasta lumina sa treaca mai departe neperturbata, luminandu-i si pe cei din jur.