Lucrătorii în lumină nu au însă ce căuta în nici un calendar, căci ei sunt dincolo de tradiţia băbească şi de vorba dulce şi mieroasă. Ei nu ţin cursuri pe bani şi nici nu şi-au făcut un scop din a învăţa pe alţii, lucruri preluate şi răstălmăcite. Aceştia sunt doar nişte mici impostori şi nimic mai mult. În prezenţa lor nu simţi pace, nu simţi armonie şi nici iubire. Ci simţi nesiguranţă, multă fală, exagerări cu nemiluita pe care nu le pot justifica, condiţionare prin sloganul „cine nu e cu mine e împotriva mea”, para-minciuni şi para-speculaţii.
Maeştrii din ziua de azi au un interes. E şi logic atâta timp cât trăiesc din asta, nu vor să piardă nici un muşteriu care ar vrea să iasă din turma lor. Iar dacă ai ieşit cumva, dacă ai şi alte păreri decât ale sale, maestrul nostru se aprinde şi ia foc precum tăciunii. Orice suportă maestrul nostru, doar să nu fie contrat şi să nu fie cumva pus la probă, adică să justifice cumva aberaţiile pe care le împarte pe bani grei în stânga şi în dreapta. Azi cu Cleopa, mâine cu Ramtha, poimâine cu Arsenie Boca, şi iaca bufetul suedez e gata şi ne aşteaptă să ne înfruptăm din el. Azi cu tradiţia, mâine cu cuantica, iar poimâine cu bilocaţia şi teleportarea. Totul învăluit în nesfârşita „iubire necondiţionată”. Super spiritualitate!
Şi apropo de iubirea necondiţionată. De ce oare mai are nevoie iubirea de un adjectiv alături, nu pot pricepe. Sau iubirea poate fi condiţionată şi necondiţionată, iubirea poate fi reală sau mincinoasă, falsă sau atentică? De unde până unde aşa ceva? Pleonasme care umplu văzduhul de cuvinte! Iubirea e una şi nu are nevoie de alt adjectiv alături. Dacă îi pui unul alături, ea nu mai e iubire, ci devine altceva: prietenie, amiciţie, interes, sau spune-i cum vrei, dar nu iubire.Dar să revenim la lucrătorii noştri în lumină. S-ar putea ca şi tu, cel care citeşti aceste rânduri, să fii unul dintre ei. Nu e nici o minune în asta, nu e nimic para-mega-anormal. E un firesc la urma urmei, e o normalitate. La aceştia nu vei vedea sforţările pe care le vezi adeseori la maeştrii de care pomeneam. Aceştia din urmă se promovează, te caută şi încearcă să te convingă de adevărul lor pe care sunt gata să ţi-l predea pe bani. Ei întreabă peste tot „cine mai doreşte, cine mai pofteşte”? Pe când lucrătorul în lumină rămâne centrat pe el însuşi, pe sinele său, pe misiunea sa. Însă „misiune”, iarăşi e impropriu spus. Staţi un pic că nu simt că am venit aici ca să mă antrenez, să mă înarmez, ca mai apoi să plec în misiune. Nu despre asta e vorba. Misiunea ta e însăşi viaţa ta. Trăieşte-o fără frică, dă curs imboldului interior şi astfel îţi îndeplineşti cu brio toată misiunea. Nu e nici o mare filozofie aici, de ce să speculăm ceea ce nu se vrea speculat?
Lucrătorul în lumină e absorbit de starea lui firească care se numeşte „eu sunt”. Asta e misiunea lui. El nu încearcă să te convingă de adevărul lui, nu îţi ia liberul arbitru, nu te condiţionează cu nimic. Şi adeseori acest fel de lucrători îşi fac lucrarea lor într-un mod ascuns, dar totuşi nu duplicitar. Pot face şi ei multe compromisuri, dar nu unul care le-ar putea leza adevărul. De aici încolo, pot rămâne fără nici o problemă singuri-singurei, dacă nimeni nu ar mai putea suporta adevărul lor. Mai bine singur cu adevărul, decât cu minciuna între farisei!E minunat atunci când te regăseşti pe tine şi nu mai cauţi pe alături, ceea ce poţi găsi doar înăuntru. Atunci când nu mai simţi nevoia să te lipeşti gură-cască de vreun maestru, de vreun guru sau de vreun duhovnic care îşi schimbă măştile în faţa ta ori de câte ori te i te afli în preajmă. Nimeni nu se află permanent lângă tine, nici măcar propriul tău partener de viaţă. Aşa că nu te vinde nimănui pe nimic. Căci nimeni nu poate experimenta în locul tău, propria ta viaţă. Nu există un aşa iluminat pe lumea asta, care ţi-ar putea spune cum să îţi trăieşti viaţa. Cel mult îşi poate da cu presupusul, dar dacă acest presupus este generat de condiţionări şi egoism, astfel încât îmi îngrădeşte fiinţa mai mult sau mai puţin, nu mai am ce căuta în acea realitate, nu-mi mai foloseşte la nimic. Dar dacă reuşeşti să îţi înveţi lecţia temporară alături de un om, atunci mulţumeşte-i lui şi fi-ţi şi ţie însuţi recunoscător. Iar dacă simţi că menirea sa pentru tine s-a încheiat, atunci mergi pe drumul tău, fără să mai priveşti în urma ta cu resentimente sau cu judecăţi gratuite.
Mai sunt și lucrători ai întunericului, dar despre aceștia nu vreau să vorbesc. Vibrația lor e tulburătoare pentru că sunt cameleonici. Iar dacă nu ești destul de centrat în miezul ființei tale, prezența lor te va tulbura, te va vrăji și îți va fura identitatea. Îi simți în artă, în muzică mai ales. Ei sunt ca niște vrăjitori care transmit o vibrație ciudată prin mesajele lor. Îi simți în biserică, pe la mănăstiri, cei îmbrăcați în negru cu fețe lungi și triste, cei care îți vorbesc despre iubire și dumnezeu, dar transmit doar frică și judecată în jurul lor. Îi simți în societate, sunt ca niște vampiri energetici care se hrănesc cu energia ta. Îi simți peste tot, dar cu cât devii mai conștient, puterea lor se anihilează în fața ta. Și dacă simt că te pot domina, lângă tine vor sta. Dar dacă îți ridici vibrația, nu se mai pot apropia.
Lucrătorul în lumină e cel care adeseori te zguduie, dar te şi luminează în acelaşi timp. Alteori te mângâie atunci când zgâlţâiala a fost, poate, chiar prea brutală. Dar oricum ar proceda, cu duritate sau cu duhul blândeţii, el îţi vrea doar binele. Dar nu binele său, ci binele tău. Astfel încât, el uneori se coboară şi te surprinde. Alteori te prinde de suflet şi ţi-l ridică odată cu el. Te ridică şi iarăşi te coboară ca să vezi cum e şi într-o parte şi în cealaltă, ca tu singur să alegi calea pe care o vei urma.
Lucrătorul în lumină ţi se va face punte atunci când te va vedea prea obosit de viaţă. Dar după această trecere, te va lăsa liber, pentru ca astfel să îţi creezi tu singur puntea spirituală peste care vei trece prin propria ta viaţă...
-sursa- http://cristiciorcila.blogspot.ro/2016/10/curajul-lucratorilor-in-lumina.html-
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu