Totalul afișărilor de pagină

29 iun. 2017

Energia Vindecatoare...

Despre cum să ne vindecăm prin metode complementare şi alternative unei medicini invazive, iată ce vă propun în articolul de faţă, o incursiune prin puterea de a fi ceea ce ne-a fost scris dintotdeauna, vindecători prin conexiunea la un plan al tuturor posibilităţilor.
Şi vom cunoaşte, iată, puterea infinită a energiilor vieţii, învăţând, prin intermediul materialului de faţă, cum să dăm viaţă Miraculoasei Sfere Energetice Purificatoare, sau Chi Ball-ului, o tehnică atât de cunoscută iniţiaţilor, dar oricând accesibilă oricui, şi în primul rând dumneavoastră, cititorilor revistei noastre, dacă faceţi minimul efort de a citi cele ce urmează!
Acordajul prin Chi Ball este unul dintre cele mai simple şi eficiente moduri de a trimite energie vindecătoare sau acordaje. Chi Ball-ul, sau Mingea Energetică, va fi umplut cu energia pe care tu o vizualizezi, pe care o iei din Univers, cu Lumina la care ai acces, prin drept Divin. Şi ai, dacă ai cele mai bune intenţii, voinţă, concentrare şi eventual, iniţieri, precum iniţierea în Reiki.
Vei controla astfel energia care va intra direct în Chi Ball Prin simpla ta intenţie, se crează culoarea, mărimea şi tot ceea ce va umple acest spaţiu energo-informaţional, mingea Chi Ball. Chi Ball-ul este creat prin tine şi de către energia la care ai acces, din Univers.
Pentru a face Chi Ball, trebuie mai întâi să înţelegi ce înseamnă a te centra. Centrarea este un mod simplu de a capta energie, fără a-ţi cauza vreo pierdere energetică, fiindcă nu dai de la tine energia necesară formării Chi Ball-ului, ci, prin conectare la Univers, o preiei din incomensurabilul spaţiu al Universului, care va răspunde imediat, intenţiilor tale.
Va fi nevoie însă, să crezi în tine însuţi. Acest lucru, înseamnă, de fapt, să creezi un punct de putere în interiorul fiinţei tale, de unde să poţi genera şi emite permanent energia cea mai pură prin acest proces, tu începând să primeşti din Univers energia specifică şi necesară formării Chi Ball-ului.
Mai întâi de toate, vizualizaţi cum vă învăluiţi într-o Minge, o sferă de lumină albă, pentru a vă proteja de orice influenţă străină de acţiunea căreia urmează să îi daţi curs, să îndepărtaţi de voi orice gând şi emoţie incompatibile cu făurirea lucrului spiritual pe care tocmai doriţi să îl faceţi. Aşezaţi-vă într-o poziţie care să asigure contactul tălpilor cu solul. Vizualizaţi apoi, învăluiţi fiind voi înşivă de Mingea Albă de Lumină, cum începeţi construcţia Chi Ball-ului.
Priviţi-vă palmele în timp ce le ţineţi orientate în sus şi observaţi-le, observaţi liniile care formează pielea palmei, degetele, interiorul şi conturul palmei... Fiţi conştienţi de faptul că palmele reprezintă un spaţiu fizic personal, de care puteţi dispune după bunul plac! Acest spaţiu fizic poate fi oricând depozitarul a ceva cu mult mai preţios, a energiei vindecătoare, care este oriunde, pretutindeni şi abia aşteaptă să slujească scopului pentru care a fost creată. Luaţi mâinile şi plasaţi-le la nivelul pieptului, într-o poziţie care să vă asigure o lejeritate firească, în timp ce lucraţi.
Orientaţi-vă mâinile astfel încât palmele să fie una către cealaltă, relativ apropiate dar fără să se atingă, pentru a putea simţi energia care curge între ele, ca o căldură care este emanată între palme. Pe măsura ce simţiţi tot mai clar căldura, energia, aşezaţi-vă palmele la o distanţă de aproximativ 10 cm şi lăsaţi energia emanată de acestea să se mişte liber între ele. Căldura tot mai intensă pe care o simţiţi între palme, este energia care se transmite în ambele sensuri între palme, coerent şi fără întreruperi.
Odată ajunşi la această senzaţie intensă de căldură între palme, este şi momentul din care veţi începe să vizualizaţi Mingea Energetică, modelare la care va contribui şi mişcarea palmelor, care vor pipăi treptat, vor delimita, sfera şi mărimea dorită la care să ajungă Chi Ball-ul.

Simţiţi energia care se mişca între palmele voastre şi modelaţi-o
Rămâneţi cu mâinile în lucru, în timp ce, inspiraţi pe nas adânc, puternic, lăsând apoi aerul să vă pătrundă cât mai profund, spre abdomen, plex, intestine, tot corpul. Inspiraţi şi expiraţi, încet! Repetaţi procesul de patru ori, iar la a patra inspiraţie-expiraţie direcţionaţi expiraţia direct în palme, suflând aerul, sau Chi-ul în acestea, pentru a umple spaţiul fizic al palmelor cu energia provenită din aerul inspirat, adică din Chi-ul Universal, din Matrice, din Univers.
În aceste clipe, ceea ce faceţi, este să umpleţi spaţiul dintre palme cu Chi Universal, cu Lumina Vindecătoare a dimensiunilor de Lumină. Energia umple treptat şi blând spaţiul dintre palme, iar la un momen dat, când s-a efectuat umplerea deplină a acestui spaţiu, vei simţi o pulsaţie plăcută în acest loc. Simţiţi energia din care este acum creată, Mingea Energetică! Acordaţi-vă, adică intraţi în rezonanţă cu această Vibraţie Vindecătoare. Interiorizaţi această energie a blândeţii, a binelui absolut, a stării de pace netulburată de vreo emoţie obişnuită, de vreun gând cotidian.
Acum, unificaţi cu această energie, împingeţi sfera, Chi Ball-ul, în plexul solar. Simţiţi-o cum se mişcă înăuntrul dvs, cum îşi caută drum spre fiecare părticică din dvs, ca să cureţe toxinele energetice, informaţionale şi ca să lase în loc, doar energie blândă, pură, limpede, vindecătoare. Inspiraţi adânc şi direcţionaţi energia Chi Ball-ului, astfel încât să curgă prin dvs, de la cap până la tălpi. Această energie reprezintă baza centrării şi este esenţa Chi Ball-ului. Autogenerarea indusă de energia Chi Ball-ului reprezintă, de fapt, centrarea, la care se adaugă actul conştient al concentrării, centrării pe energia cu care lucrezi!
 Plexul solar este un Centru de Putere
Este un loc al puterii, un Centru al Puterii, pe care îl puteţi deplasa oriunde în corpul dvs, pentru a vindeca. Şi aici se află o energie permanentă. Prin exerciţiul pe care îl faci cu Chi Ball-ul, vei păstra întotdeauna acest centru curat din punct de vedere energo-informaţional, ceea ce îţi va aduce mereu eliberarea de orice energie perturbată, stagnantă şi de joasă vibraţie, îţi va aduce vindecarea.

Cum Trimit o Chi Ball?

Energia Chi este o energie perfectă. Ea îl protejează pe orice operator, cât şi pe beneficiar, de orice fel de energii negative. Crearea unei Chi Ball începe de la propria învăluire într-o Minge de Energie Albă, moment în care se invocă şi apariţia în plan subtil a Ghizilor Vindecători - se poate chema însuşi Arhanghelul Rafael, Mai marele Vindecătorilor, precum îngerii, îngerul Păzitor şi nu numai. Se poate invoca Energia Hristică. Invocarea, prin simpla gândire la aceste Forţe, are rolul de a vă asista şi a vă călăuzi pe durata procesului creării Chi Ball-ului.
După etapa anterioară, când v-aţi curăţat şi energizat Plexul Solar şi întreg corpul, vă atingeţi acum Plexul şi chemaţi mental, energia existentă în acest loc, generată de Chi Ball-ul pe care l-aţi implementat atunci când a-ţi introdus Mingea Enrgetică în acest loc.
Activaţi efectiv Energia Centrării. În momentul în care simţi că palmele încep să se încălzească din nou, între palmele desfăcute în faţa Plexului Solar, palme care stau deschise una în faţa celeilalte, începeţi să modelaţi „căldura" existentă între palme, îi daţi dimensiunea dorită, culoarea, forma sferică şi inspiraţi adânc pe nări, apoi expiraţi pe gură aerul direct între palme, acolo unde se află Chi Ball-ul, care prin expiraţe se va încărca cu Chi-ul.
Aştepaţi câteva clipe pentru a simţi senzaţia de plenitudine a Mingii încărcată cu energie, apoi deschideţi Mingea Energetică, pentru a pune în interiorul ei informaţii precum: numele persoanei căreia îi vei trimite Chi Ball-ul, problemele pe care să le rezolve, perioada de timp pentru care Mingea să rămână activă, precum şi alte detalii pe care le consideraţi importante. 

După ce aţi făcut această programare a Chi Ball-ului faceţi gestul de închidere a Mingii Energetice, respiraţi adânc şi vă concentraţi pe intenţia ca Mingea să ajungă la persoana vizată, care va fi astfel beneficiarul Iniţierii pe Lumină, a Acordajului la Frecvenţe Energo-Informaţionale vindecătoare.
Inspiraţi profund şi expiraţi către Chi Ball, în timp ce, mental, binecuvântaţi această creaţie care acum va pleca către destinatar, pe care, nu uitaţi să îl numiţi! Mingea Energetică, asemenea oricărui lucru din acest Univers, trebuie să aibă o destinaţie, pentru a avea o călătorie rapidă şi coerentă către receptor, altfel va perinda întâmplător prin Univers, ajungând, cel mai probabil, oriunde, dar la destinatar nu!
În momentul încheierii transmisiei Chi Ball-ului, mulţumiţi îngerilor Veghetori şi Călăuzitori, oricărei entităţi luminoase pe care aţi chemat-o să vă susţină în timpul creaţiei.

Cum primim o Chi Ball, o Minge Energetică?
Spre a confirma şi a întări, dar şi a certifica Universului, dorinţa de a fi acordat la Frecvenţele Energo-Informaţionale Vindecătoare, prin intermedul Chi Ball-ului, se va acţiona tot prin puterea intenţiei şi a vizualizării... Precum emitentul ne vizualizăm învăluiţi într-o Minge de Lumină Albă, chemăm îngerii Veghetori şi Călăuzitori, pe însuşi Arhanghelul Rafael, Mai Marele Vindecătorilor şi spunem calm, cu deplină conştienţă şi din tot sufletul: „Chem acum energia trimisă mie spre Vindecare de către persoana... Şi accept acestă energie într-o totală stare de Pace, Iubire, Lumina şi Recunoştiinţa în timp ce, vizualizăm, încă o dată în plus, Mingea Energetică sosită deja în faţa noastră.

O luăm cu ambele mâini şi o deschidem
În momentul deschiderii, Acordajul, Iniţierea, Energia şi Informaţia trimise nouă, ies din Chi Ball şi pătrund treptat în noi. Simţim cum ne încălzim, în acelaşi timp, în tot corpul. Energia Vindecării este acum lucrătoare în noi. Mulţumim îngerilor şi oricăror entităţi de Lumină implicate în proces. Închidem Mingea Energetică şi cum ea este informată spre a fi activă pentru mai mult timp, facem afirmaţia că o lăsăm să existe în spaţiul nostru vital, în proximitatea biocâmpului nostru, atâta timp cât este necesar pentru a-şi împlini misiunea.
Recomandări
Cererile să fie clare, precise, atunci când creăm un Chi Ball, o Minge Energetică, sau un Spaţiu Energetic. Nu intenţionaţi câtuşi de puţin să creaţi spaţii negative, cu informaţii negative. Universul vă va livra cândva, ulterior, în viaţa aceasta sau în următoarea, ceea ce aţi creat, la un alt nivel, de sancţiune sau recompensă. Nu abuzaţi! Nu creeaţi zilnic Spaţii pentru orice! Să fie pentru cauze sustenabile, necesar a fi corectate, reabilitate, îndreptate către Lumină.
Cauzele minore şi chiar meschine sunt atât de neînsemnate şi de particulare, din punctul de vedere al Universului, încât, lipsa de percepţie corectă a sensului Creaţiei, va fi sancţionată cândva, la un moment dat. Energia universală nu este o plastelină personală, pe care să o folosim în mod abuziv şi lipsit de respect. Scopurile reale, înalte, onorează şi determină Universul să ne susţină imediat şi necondiţionat! În acele momente, când onorăm energia Universului, care nu ne aparţine, dar de care ne folosim, fără să îi dăm realmente, nimic în schimb, suntem consideraţi cu adevărat... Fiii Luminii.
-sursa- http://www.energiaconstiintei.ro/2016/11/energia+vindecatoare/-
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu