Despre furie – ce ne spune și ce ascundem în spatele ei? Iar dacă am reprimat-o, cu ce am înlocuit-o?

Furia este o emoție primară pe care o au toate ființele umane. Se spune adeseori în literatura de specialitate că este o emoție firească, că trebuie acceptată, numită și povestită, însă de cele mai multe ori nu se vorbește despre …. trăirea ei efectivă! Cum trăiesc furia? Încep să mă enervez și apoi respir ca să mă calmez? O trăiesc și o revărs prin agresivitate fizică sau verbală asupra celor din jur? Unde și cum o trăiesc efectiv? Iar dacă o reprim, ce se întâmplă?
Una dintre scriitoarele mele mult-iubite este Alice Miller care, în cartea sa Drama copilului dotat scria că atunci când trăirile noastre sunt reprimate, noi începem să ne construim un alt sine care să fie pe placul părinților noștri. Cel mai des reprimată emoție de către copii este furia. Fiindcă manifestarea furiei prin țipete, mișcări sacadate ale corpului, umflarea venelor de la gât, strângerea pumnilor etc, sperie. Nu, nu cred că trebuie să trântim obiecte, să spargem, să jignim sau să țipăm la cei dragi. Însă cred că furia trebuie trăită și nu întotdeauna…..respirată, pentru a mă calma! Există momente în care nu îmi pot trăi furia și atunci respir, ca să mă calmez. Sau sun un prieten apropiat ca să țip în telefon, sau în pernă. Sau, și mai bine, o pot trăi în cabinetul terapeutului, care nu se sperie de emoția umană.
Furia în forma ei autentică apare atunci când drepturile noastre au fost încălcate, iar noi trebuie să ne facem dreptate. Fiindcă merităm și fiindcă sinele nostru are nevoie de noi înșine să ne ridicăm și să facem acest lucru. Când suntem mici, avem nevoie inițial ca părinții noștri să ne apere drepturile, pentru a învăța că merităm și pentru a vedea că trebuie și putem să ne apărăm și noi. Pe noi, sau pe ceilalți.
Ce se întâmplă când reprimăm furia?
Spre deosebire de băieței, cărora furia le-a fost permisă, pentru că unui băiat îi șade bine să fie furios, când eram fetițe, noi am fost învățate să fim mici, dulci, delicate și nefurioase! Nu ne stătea bine să fim așa urâte și drăcoase și rele. De aceea, ne-am reprimat furia și, pentru că a trebuit să o înlocuim cu o altă emoție, am ales să o înlocuim cu vina. De aceea, decât să mă înfurii când mi s-au încălcat drepturile, pentru că dacă mă înfurii voi fi respinsă (așa am învățat în copilărie), mai bine mă simt vinovată că nu am făcut eu totul bine. E vina mea că nu mi s-a mărit salariul, fiindcă nu am performat cum trebuie. E vina mea că am țipat la prietena mea cea mai bună când a greșit față de mine, fiindcă am cam exagerat și eu, nu era așa de important. E vina mea că nu merge sexul, fiindcă nu sunt destul de creativă. E vina mea că a flirtat cu altcineva, pentru că eu nu sunt destul de seducătoare și nu știu să fiu atrăgătoare. E vina mea că nu sunt o mamă bună! Doar citesc atâtea cărți și articole. E vina mea peste tot.
Uneori înlocuim frica cu furia
Dacă societatea a văzut furia drept o emoție masculină, tristețea a fost percepută ca fiind una feminină care nu i se potrivește decât unei fetițe mici și dulci, în căutare de protecție, nicidecum unui băiat. De asemenea, unui băiețel nu i se permite nici frica, fiindcă nu e demnă. Așadar, societatea a împărțit aceste emoții în feminine și masculine, făcânu-ne tuturor o defavoare, fiindcă noi avem cu toții nevoia să le simțim și să le trăim în totalitate, indiferent de gen. Astfel, deoarece frica și tristețea nu au fost încurajate la băieței, aceștia au ales de multe ori să se înfurie. De aceea, când li se propune să facă ceva nou, de care le e teamă în sinea lor, spun adeseori “Nu am chef”, sau “Nu vreau”.
Mai sunt momente când avem o frică profundă, de a fi respinși, de a fi abandonați, frică de care deseori nu devenim conștienți decât în procesul de terapie. Fiindcă acea frică existențială veche a înghețat. Și atunci ne înfuriem. Astfel, furia devine o mantie care acoperă o frică sau do durere. Această furie o trăim în toate relațiile: și cu copiii, și cu partenerul de cuplu, și cu prietenii, și cu colegii de serviciu. Spre exemplu- când simțim că partenerul de cuplu nu ne sprijină, intrăm în panică și ne temem profund că vom fi singuri în situațiile grele, fără susținere. Este o teamă veche, din copilărie care apare acum la suprafață – poate am fost mult prea responsabili față de casă, de relațiile cu părinții, de frați. Sau ne înfuriem când iubita sau iubitul flirtează pentru că ne temem că vom fi abandonați pentru altcineva – și această teamă e veche. Sau mă înfurii când copilul meu nu își face temele, fiindcă teama mea mascată de furie este că acesta nu va avea succes în viață.
Așadar, de multe ori furia ascunde o frică profundă, izvorâtă de mult, într-o întâmplare de demult, când am perceput că existența noastră era amenințată și când ne-am simțit singuri.
Cum să trăim furia?
Copiii au nevoie să le acceptăm furia nu doar declarativ, ci și la nivel de trăire. Atenție, ei vor să le acceptăm trăirea furiei, nu manifestările distructive.  Ei se simt vinovați dacă le permitem să ne lovească pe noi, pe frați, sau să distrugă lucruri. Este firesc să ne temem de furia copiilor noștri, fiindcă atunci când eram mici am văzut multe manifestări nepotrivite și înspăimântătoare ale furiei. E firesc să ne temem de furia noastră, fiindcă nu mai avem control, iar una din nevoile profunde ale ființei umane este aceea de a-și controla propriile manifestări ale emoțiilor, cum spunea o dată psih. Diana Vasile. Noi, adulții, respirăm când ne înfuriem în situații în care nu trebuie să o facem. Însă atunci când ne permitem, o putem trăi și exprima în relațiile apropiate terapeutice. Listening partnership, instrumentul de ascultare pe care îl promovez de mulți ani este foarte valoros, findcă îl putem accesa cu partenerii de listening oricând avem nevoie. Iar terapia este foarte valoroasă fiindcă un specialist iubitor de oameni și cunoscător al psihicului uman ne susține și ne acceptă necondiționat. Astfel, trăirea furiei o putem face în medii safe, în care nu stricăm relațiile cu cei dragi și eliberând-o acolo, o vom face mai puțin în familie și ne vom autoflagela mult mai puțin.
-sursa- http://otiliamantelers.ro/despre-furie-ce-ne-spune-si-ce-ascundem-spatele-ei-iar-daca-reprimat-o-cu-ce-inlocuit-o/

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella