In ultimele luni, am evoluat enorm. Am
ajuns sa inteleg si sa cunosc anumite situatii pe care inainte nici nu
le puteam accepta, sau concepe, dar apoi sa le integrez si sa invat din
ele! Bineinteles, evolutia mea a fost cu un anumit pret. Am avut si
momente de depresie, si momente de incrancenare, si suferinta, si
insingurare, si multe conflicte interne si externe. Insa acestea toate
au dus in cele din urma la efecte pozitive. Am eliberat blocaje mentale
si fizice si inca ma straduiesc sa rezist facand asta in fiecare zi.
Partea oarecum ” neplacuta” in acest proces este toata suita de stari si
ganduri prin care treci atunci cand te cureti. Te urci practic intr-un
montagnerousse cu buna stiinta, dar nu iti imaginezi cat de abrupte sunt
pantele niciodata, dar nici cat sunt de inalte culmile. Ideea este ca
se compenseaza totul. Cum s-ar spune, dupa furtuna rasare soarele mereu –
si, oh, ce mai soare! Este naucitoare aceasta calatorie prin care trec
omul si spiritul uman in ultima perioada. Cand esti zeu infloritor si te
simti puternic, cand esti umil cersetor si cari sacosele trecutului.
In toata aceasta perioada, m-am intrebat
de zeci de ori: unde imi este liberul arbitru? Simt ca multele decizii
pe care le-am luat au fost luate de o alta versiune a mea,
supradimensionala, de o forta puternica din mine, care nici macar nu
mi-a cerut parerea. In unele situatii pur si simplu ma simt luata de val
si dusa undeva unde nu prevedeam sa ajung. Si este bine, sa nu ma
intelegeti gresit! Bine, chiar daca drumul este uneori anevoios si plin
de constientizari dureroase, destinatia este intotdeauna buna! Insa
naucita, ma intreb: eu, Diana, am avut si eu ceva de spus in toata
treaba asta? Probabil ca nu. Si probabil pe buna dreptate. Pentru ca
daca ar fi dupa mine, m-as fastaci doua sute de ani la marginea
prapastiei agatandu-ma de toate blocajele mele dragi si ezitand, in loc
sa ma arunc cu incredere in abis si sa vad ca – uite mai, tot pe moale
am cazut. Daca ar fi dupa mine, as orbecai prin intuneric cu lanterna
constiintei mele inca limitate. Dar vedeti, vine mereu forta asta mai
mare decat mine, pe care putem in mod egal sa o numim “destin”, “sine
superior”, “soarta”, “plan divin” sau “dumnezeu”…si ma impinge din spate
fix in abisul ala care pe mine ma sperie. Abis = nou = necunoscut. Si
cad, si ma zbat si urlu, si ma dor toate legaturile rupte cu trecutul si
cu iluziile in care am trait, ma dor ca atunci cand iti zmulgi parul
din cap, sau inima din piept, si strig dupa ajutor, si urasc forta care
m-a impins – ca uite, eu acum tot cad si nu ma opresc si uite ce
intuneric e si cat ma doare! si e frig si sunt singura – ca de obicei
cand cazi, trebuie sa cazi singur! si trec prin iad de o mie de ori, inainte
sa… cad pe moale. Pentru ca da, de fiecare data cad pe moale. As
prefera o scara, sa cobor pe ea, daca tot pe moale ajung, insa nu se
poate. In vremurile astea, mi-ar lua vreo 3 vieti cu scara, si as pierde
timpul. Trebuie sa tin ritmul, trebuie sa invat si sa simt prin ce trec
ceilalti oameni, pentru ca am venit sa ajut, sa sustin. Si cum poti
ajuta daca nu intelegi? Poti sa vorbesti in gura mare despre un lucru
despre care habar nu ai? Nu prea poti. De cand am aflat ca sunt
venusiana si am venit sa ajut, m-am intrebat de cateva ori – pai si
atunci, de ce trebuie sa sufar si sa trec si eu prin tot procesul asta?
Nu se poate fara? Si am primit raspunsul: cine intelege suferinta si
efortul unui om, este capabil sa il ajute. Trebuie sa fii cu un picior
in groapa langa el, si cu un picior sus, bine proptit, altfel nu
reusesti sa scoti pe cineva la lumina. Sa fim amandoi jos nu se poate,
ca e lupta pierduta. Sa fiu eu sus, iar nu se poate, pentru ca omul inca
nu intelege ceea ce vine din alte lumi decat el si vorbeste alte
limbi. Asa ca iata-ma. Experimentand tot procesul, de buna voie, ca asa
am hotarat candva, cand m-am “inrolat”.
Lectia prin care trec momentan, este “Asumarea rolului propriu”.
Am inteles ca multi oameni inca traiesc
neasumandu-si rolul propriu. Inca se ascund sub identitati sociale
comfortabile sau, chiar si chinuitoare – pentru ca unii adora pozitia de
victima. Sau pur si simplu stiu care le este rolul dar le este frica sa
si-l asume. Sau, alt pur si simplu, sunt deconectati de la Sursa si au
uitat rolul, nu stiu care este si umbla confuzi prin aceasta existenta.
Daca va uitati in jur, cred ca puteti sa numiti si voi cativa cunoscuti
care nu isi asuma rolul pe acest Pamant. Sunt acei oameni care mereu
tristi, se intreaba ce au de facut cu viata lor, care sunt nemultumiti
profund de locul unde lucreaza, care simt ca si-au ratat viata, care nu
isi exploateaza talentele, care mor cu fiecare zi ce trece, acumuland
frustrari si depresie – singurele “averi” cu care vor parasi aceasta
lume, carandu-le – bietii- cu ei in viata urmatoare. Dar stiti, nu este
obligatoriu sa fie asa.
Ne-am invatat sa traim in frica. Frica,
este opusul iubirii. Noi suntem spirite nascute din iubire, materia
noastra prima din care suntem facuti este energia iubirii. Si
experimentam o viata in frica. Frica este subtila, se furiseaza tacuta
si perversa in inima si pleaca cu greu. Nu trebuie sa iti tremure
genunchii sau sa fii speriat ca sa iti fie frica. Frica inseamna si
cand, desi iti auzi chemarea sufletului, alegi sa iti inchizi urechile
si ochii si sa mergi in directie opusa. Frica inseamna si cand esti
agresiv pentru ca cineva are alta viziune decat tine. Frica inseamna si
cand te uiti la televizor un weekend intreg in loc sa te dezvolti si sa
socializezi. Frica inseamna toate acele lucruri marunte pe care le faci,
intorcand spatele lucrurilor marete pe care le-ai putea face cu viata
ta. Este frica de a iti asuma propria fiinta.Propria ta fiinta nu esti tu, Maria sau George, care esti manager sau
operator PC, care ai 3 copii si 2 pisici, un apartament si niste
parinti, o scoala terminata si mancare de facut diseara cand ajungi
acasa, sau de platit factura la curent. Acestea sunt identitatea ta
sociala si lucrurile pe care le detii sau care fac parte din rutina ta.
Sunt masca pe care o porti, ascunzand sub ea soarele care esti.
Imagineaza-ti un bec. Care lumineaza puternic. Daca pui peste el o
esarfa neagra, becul nu lumineaza mai putin, el tot acolo este. Insa
lumina lui va fi asa de slaba incat efectele produse in jurul sau vor fi
aproape insesizabile. In loc sa luminezi lumea in care traiesti si sa
fi suport si pentru cei din jurul tau, ti-ai ascuns lumina sub valul
falsei tale identitati. Bineinteles, este normal sa avem o identitate
umana. Este normal sa avem un nume, o familie, niste posesiuni si o
istorie. Sunt necesare pentru a trai complet aceasta experienta. Insa
cei mai multi oameni, se multumesc cu atat. Un nume, o scoala, o
familie, un job pe care il detesta si care este cauza depresiilor, si o
rutina zilnica. Am ajuns sa credem ca destinul omului este sa se
casatoreasca si sa faca copii. Bineinteles, este si aceasta o parte – O
PARTE – din misiunea unora. Dar nu este tot ceea ce pot face. Ma
intristeaza cand aud oamenii spunand mandri si cu un aer de “am facut
tot ce se putea face”, atunci cand ii intrebi ei ce au facut cu viata
lor: ” Am facut doi copii!”. Sau cand se lauda, ei, cu reusitele
copiilor lor…ca si cum ar fi ale lor. Unii dintre noi isi traiesc viata
prin altii si mor incet-incet, ofilindu-se. Se mint ca au o viata
infloritoare, pentru ca au casa, sot/sotie, copii, serviciu si au pus
bani deoparte pentru concediu. Si doar ei stiu cum se simt, cand seara,
cand se face liniste si toti dorm, in sfarsit pun capul pe perna si cad
mastile.
Un mare adevar pe care trebuie sa il
constientizam, este ca: desi am venit aici impreuna si ne sustinem, ne
ajutam sa evoluam, noi oamenii, ca spirite, suntem individual in
calatoria noastra, si avem datoria sa ne implinim misiunea. Avem datoria
sa ne asumam rolurile in vietile noastre. Ne pierdem pe drum adesea. Ne
ratam vocatiile si ne integram in sange identitatile false, zabovind
prea mult in situatii si ganduri care ni se par satisfacatoare, dar sunt
cu mult mai departe de extazul spiritual la care avem toti dreptul.
Si eu ma pierd uneori pe acest drum.
Greseala pe care o fac este sa ma reduc la a fi doar umana. Ma preocupa
grijile materiale, relatiile cu familia, lipsurile, si uit ca daca as fi
macar putin mai aproape de natura mea divina, toate aceste frustrari
nici macar nu m-ar atinge, pentru ca le-as intelege. As stii ca sunt
necesare, as vedea imaginea de ansamblu si as accepta.
Acceptarea este o parte foarte importanta
in procesul de asumare a rolului tau. Cand incetezi sa lupti impotriva
curentului, sa te lasi dus de valurile vietii, sa spui “DA” in loc de
“NU”, sa iti invingi fricile in loc sa le alimentezi, sa te iubesti cu
tot ceea ce reprezinti in loc sa iti negi si ascunzi “defectele”, cand
poti sa vezi de ce “persoanele care iti fac rau” sunt in viata ta si ce
lectii valoroase iti dau, atunci esti pregatit sa accepti. Acceptarea
inseamna sa intelegi profund si deplin ca daca ceva se intampla in viata
ta, este pentru ca era menit sa se intample asa ci nu altfel. Dar ca ai
puterea sa iti determini prezentul si viitorul, sa iti creezi
realitatea si sa influentezi intreg Universul prin energiile pe care le
emiti. Ca sa poti sa incepi sa primesti, trebuie sa stii sa accepti.
Accepta ce ai acum, ca sa poti primi mai
mult. Accepta familia pe care o ai, dar seteaza tu limitele relatiei cu
ei, astfel incat sa nu mai creada ca au dreptul sa te invadeze si sa te
guverneze. Accepta relatia pe care o ai, ti-a adus multe lectii, dar
propune-ti sa o imbunatatesti prin deschidere, comunicare, egalitate,
corectitudine, iubire, daruire…sau sa va eliberezi pe amandoi daca va
tineti pe loc. Accepta lipsa abundentei in acest moment, dar
constientizeaza ca esti deconectat de la Sursa si ca detii mijloacele
pentru a repermite abundentei sa curga in viata ta. Toti ne-am nascut
bogati, dar undeva pe drum am pierdut codul de la seif. Accepta ca esti
bolnav acum, dar hotaraste-te ca aceasta este ultima data cand vei mai
fi, pentru ca starea ta adevarata este cea de sanatate si ti-o vei
redobandi negresit. Accepta ca simti asa cum simti acum, dar stii in
adancul tau ca poti sa iti imbunatatesti starea de spirit si viata, doar
daca vrei. Accepta ca este sfarsitul unui drum, dar ridica ochii si
vezi noul inceput de drum si promite-ti sa tii minte lectiile invatate
din cel anterior. Accepta ca te doare, consuma durerea, vezi ce iti spun
vocile ei, dar intra adanc in inima ta si fa curat ca sa arunci
vechiturile care nu mai sunt necesare si sa gasesti vointa undeva
ascunsa pe acolo. Accepta ca nu ai reusit de data asta, dar intelege ca
tocmai pentru ca nu ai reusit azi, esti mai intelept si mai determinat
sa reusesti. Accepta ca sunt in jur oameni diferiti si ca iti afecteaza
viata momentan si planeta pe care traiesti, dar adu-ti aminte ca ai fost
si tu candva ca ei si ca au fost lectii prin care a trebuit sa treci ca
sa evoluezi si multumeste ca si ei evolueaza chiar acum. Accepta ca
te-ai nascut in acest corp si nu in altul si gandeste-te cate situatii
benefice ti-a adus corpul tau,pe care le-ai fi ratat daca aveai alt
corp. Nimic nu este intamplator. Corpul tau este oglinda interiorului
tau. Schimba-ti atitudinea, gandirea, starea de spirit, si vei radia.
Orice aspect din viata ta iti produce
furie, frustrare, nemultumire, frica, negare, regret, dorinta de a te
ascunde, vina, durere, trebuie acceptat si integrat. Adica este necesar
sa intelegi ca acel aspect exista in viata ta nu intamplator si ca sigur
ai o lectie de invatat din el. Dar lectia o inveti detasandu-te si
privind obiectiv imaginea de ansamblu. Facand eforturi considerabile sa
vezi si lucrurile bune care au reiesit din acest aspect pe care iti vine
greu sa il accepti. Poti desena o schema in care sa pui in
centru de exemplu : relatia cu mama. Si sa pui pe o parte lucrurile care
te supara la aceasta relatie: nu ma intelege, ma subestimeaza, ma
jigneste, nu avem o comunicare buna, ma santajeaza emotional etc. Si pe
cealalta parte: mi-a dat viata si m-a ingrijit sa pot ajunge un om
adult, chiar daca traumatizat; mi-a dat lectii ca sa invat sa fiu
puternica si sa iubesc neconditionat, prin exemplul ei negativ, am
invatat sa fiu o mama mai buna etc. Exista intotdeauna parti bune daca
vrei sa le vezi. Aceasta schema te va ajuta sa accepti relatia cu mama
ta. Sau un exemplu de schema pentru o situatie anume: am fost concediata
-> nu mai am un loc de munca -> nu mai am un venit sigur momentan
-> imi lipsesc multe lucruri esentiale -> constientizez valoarea
banilor in viata mea -> incep sa imi doresc abundenta – > gasesc
materiale pentru atragerea abundentei in viata mea – > invat cum sa
imi atrag abundenta -> invat ca in viata trebuie sa fac lucrurile
care imi plac ca sa imi atrag abundenta -> imi folosesc creativitatea
pentru a crea bijuterii hand-made – > devin propriul meu angajat
-> am si libertate, muncesc cu placere, abundenta curge in viata mea.
Asadar, a iti pierde serviciul poate fi de fapt un lucru bun daca stii
cum sa privesti. Orice situatie poate fi luata si analizata asa si veti
vedea ce avantaje va aduc chiar si situatiile neplacute.
Orice situatie acceptata, este mai usor
de cantarit si inteles. Este ca si cum datorita norului de frustrari pe
care l-ai adunat in jurul ei, o vedeai mult mai mare, mai intunecata si
mai monstruoasa decat era cu adevarat. Cand accepti aceasta situatie,
dai la o parte acest nor si rezolvarile pentru ea vin imediat. Iti dai
seama ca faceai din tantar armasar si drama asta toata era degeaba.
Acesta este efectul constientizarii.
O lege in Univers este cea a
echilibrului. Orice balanta ajunge in echilibru. Daca ceva te
nemultumeste, fii sigur ca urmeaza ceva bun si concentreaza-te pe asta.Odata ce exersezi zi de zi sa accepti aspecte din viata ta, ajungi din
ce in ce mai aproape de…tine insuti. In drama omeneasca, adesea ne
identificam cu situatiile si persoanele din viata noastra. Cum spuneam
si mai sus, ajungem sa credem inconstienti ca noi reprezentam :
nume+posesiuni+studii+familie+rutina. Acceptarea are un efect foarte
frumos: sparge iluziile ca pe baloane de sapun. Sa ne imaginam ca in
fata noastra se afla un norisor de baloane de sapun. Multe, multe
baloane pe care scrie: nu am bani, sunt singur, nu sunt iubit, mama nu
ma accepta, tata este rece, prietenii mei au uitat de mine, serviciul
meu este nesatisfacator, sefa mea se poarta urat, m-am ingrasat, sunt
bolnav, imi detest viata etc. Si incep sa se sparga pe masura ce
privesti detasat si intelegi ca: am un blocaj pe bani ce poate fi
rezolvat, am un blocaj emotional care ma opreste din a imi construi
relatii sanatoase si pot sa il vindec lucrand pe chakra inimii, parintii
mei au rolul de a imi da lectiile necesare pentru a deveni un adult
constient, imi pot schimba seriviciul si voi face ceea ce ma multumeste,
sefa mea probabil incearca la nivel subtil sa ma faca sa inteleg ca nu e
locul meu aici, e timpul sa ma ingrijesc de sanatatea mea, viata mea
este plina de oportunitati si eu imi creez viata. Toate aceste
constientizari te elibereaza si incepi sa capeti putere. Iti recapeti
claritatea, puterea, incepi sa nu te mai pui mereu in postura de victima
nedreptatita careia ii lipsesc si iarasi ii lipsesc atatea si nu va fi
niciodata fericita.
In plus, intelegi ca nu esti tu vinovat
pentru nimic din toate acestea. Nici nu se pune problema de a fi vina
cuiva, ci pur si simplu fiecare om din viata ta isi joaca rolul pentru a
te duce mai departe pe calea ta, incepi sa practici recunostiinta.
Practicand recunostiinta, iti tai acele legaturi daunatoare, si tie si
lor, cu cei pe care i-ai judecat. Treptat, iti lasi jos mastile: de
abuzat, de victima, de nedreptatit, de neinteles, de diferit, de
separat, de deprimat, de indurerat…sau de actor care ascunde sub veselie
toate traumele prin care a trecut si pe care nu le-a inteles. Lasand
aceste masti jos, te apropii mai mult de esenta ta. Incepi sa te vezi cu
adevarat, fara sa te mai identifici cu proiectiile altora si ale tale.
Cand intelegi relatiile tale cu cei din jur, ajungi la intelegerea ca
sunteti interconectati doar spre binele cel mai inalt al vostru, ca
nimeni nu este victima, ca nu esti dator nimanui si nimeni nu iti este
dator tie. Prin urmare, devii liber de obligatii si capabil de relatii
mai libere, mai frumoase, mai pline de recunostiinta. Si frica de a
rani, de a dezamagi sau de a pierde pe cineva se disipeaza. Nu mai te
simti obligat sa joci roluri ca sa fii pe plac, sa nu fi judecat, sa fii
acceptat. Si iarasi te apropii tot mai mult de esenta ta.
Abia acum incepi sa intelegi cine esti cu
adevarat. Ai crezut atata timp ca esti altcineva! Ai jucat rolurile si
ai purtat mastile false atat de mult timp incat iti intrasera in carne
si in sange si nu mai stiai cine esti de fapt! Cand incepi sa intelegi
si sa accepti detaliile “neplacute” ale vietii tale de pana acum, totul
se schimba si zgomotul infernal al gandurilor care judecau TOTUL incepe
sa dispara, facand loc…vocii spiritului tau.
Si vocea spiritului tau stie totul despre
tine. Stie de unde vii, cine esti si care ti-e rolul. Poate e greu de
acceptat. Poate ca o sa auzi si nu o sa vrei sa crezi sau sa accepti.
Poate te-ai pregatit o viata intreaga ca sa fii web designer si esti
unul de succes acum si nu vrei sa dai totul pe nesiguranta unui nou
inceput. Poate tragi cu dintii sa faci un compromis. Dar vezi si tu cu
ochii tai ca cu cat mergi inainte pe drumul vechi care nu este si cel
potrivit, cu atat totul se complica pentru tine si nimic nu mai merge
bine…si cumva, nu te simti nici 100% implinit. Si semne sunt peste tot.
Trebuie sa iei noua cale de care ti-ai adus aminte. Calea autentica. Trebuie sa iti asumi rolul. Simti ca toata viata ti se da peste cap, dar trebuie sa o faci.
Sau poate esti obosit dupa o lunga
cautare in care ai stiut, ai stiut mereu, dintotdeauna, ca esti menit sa
faci altceva, si erai asa de nefericit in mizeria ta cotidiana, si acum
– iata dovada! Intelegi in sfarsit care ti-e rolul. Toate portile ti se
deschid, stelele se aliniaza, abundenta curge, te simti liber si
fericit ca o pasare in cerul senin.
Oricare ar fi situatia, calea este doar
una. Aceea de a iti asculta inima si de a iti asuma rolul. E timpul sa
incetezi sa joci roluri micute, de amator nepriceput, platit prost si
nerecunoscut pentru maretia sa. E timpul sa joci rolul vietii tale. Nu
iti fie teama, daca ai ajuns aici, asa trebuie sa fie. Fa saritura aia!
Sari si nu te teme – chiar daca vei capata cateva zgarieturi si o
sperietura zdravana, vei cadea pe moale. Cu cat vei persista in frica si
indecizie, cu atat vei dezlantui mai tare haosul in viata ta. Astea
sunt vremurile acum. Nu se mai poate sa zabovim.
Cei care trebuie sa citeasca aceste cuvinte, le vor citi. Eu pentru ei le-am scris. Nu vor ajunge la nimeni din greseala.
Acceptati si asumati-va rolurile de
creatori. Daca aveti talente uitate, nefolosite, daca aveti chemari pe
care le-ati ignorat, daca sunt semne pretutindeni in jur care va indruma
intr-o anumita directie, atunci folositi-va talentele, ascultati-va
chemarile, urmati semnele. Acum e timpul. In aceste timpuri ale
schimbarii, este nevoie de oameni care sa isi arate adevarata esenta si
sa straluceasca curajosi in lume.
-sursa- https://luminarasaritului.wordpress.com/-
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu