Uşa către iubire se deschide şi se închide în măsura în care îţi deschizi şi îţi închizi mintea şi inima...

Ca să acorzi atenţie unei persoane sau unei situaţii, trebuie să fii prezent pentru tine însuţi, pentru cealaltă  persoană, cât şi pentru situaţia respectivă. Ca să fii prezent, nu poţi avea un program numai al tău. Dacă te aştepţi la ceva de la tine însuţi, de la altul sau de la o situaţie în general, nu poţi fi pe deplin atent în acel moment. Capacitatea ta de a fi atent depinde de faptul că ai sau nu o minte deschisă, o minte liberă de judecăţi şi de aşteptări.

La fel de important este să ai o inimă deschisă, ceea ce necesită compasiune pentru tine însuţi şi pentru alţii, cât şi iertare pentru ceea ce s-a întâmplat în trecut. A avea o inimă deschisă înseamnă a-i aborda pe alţii ca pe nişte egali şi a căuta condiţii propice comunicării pentru ca să ajungeţi la apropiere şi comuniune.

Uşa către iubire se deschide şi se închide în măsura în care îţi deschizi şi îţi închizi mintea şi inima. Când uşa se închide, e nevoie ca omul să fie răbdător şi iertător, căci altfel s-ar putea ca ea să nu se mai deschidă. Este  nevoie ca oamenii să simtă nu numai prezenţa, dar şi absenţa iubirii. Simţindu-i absenţa, ei învaţă să asculte şi să-şi înmoaie inima.

Simţindu-se separat de alţii, ei învaţă să descopere judecăţile subtile ce sunt emise permanent. Fiecare experienţă de separare sau de judecare este un prilej de a te deschide spre prezenţa iubirii. Din punct de vedere mental, aceasta implică distanţarea de percepţii rigide şi de justificările lor. Din punct de vedere emoţional, înseamnă resimţirea efectului separării: propria ta durere, cât şi durerea celuilalt.

Trecerea de la judecare către acceptare – de la separare la empatie este esenţa vindecării. Atunci când nu eşti în stare să faci această trecere, stabileşti condiţiile pentru disconfort şi boală în câmpul minte/corp.Trebuie să începeţi să învăţaţi cu toţii să treceţi de la starea de disconfort şi boală la stare bună, de la închidere în sine la deschidere, de ia neîncredere la încredere. E nevoie să învăţaţi să demonstraţi pacea, prin transformarea posturilor „defensive” în posturi „receptive”, să demonstraţi armonia în relaţiile voastre, prin transformarea gândurilor şi faptelor „exclusive” în gânduri şi fapte „inclusive”.

A fi vindecător sau făptuitor de miracole înseamnă a-ţi accepta capacitatea intrinsecă de a fi liber de conflict, liber de vină, liber de judecare sau învinovăţire. Dacă accepţi această capacitate în tine însuţi, vei face miracole în viaţa ta, exact aşa cum am făcut şi eu. Fiecare dintre voi este un vindecător al propriilor vătămări şi nedreptăţi percepute şi un martor al puterii miracolului.

Vindecarea este singurul vostru scop aici. Cu cât vă daţi mai repede seama de acest lucru, cu atât e mai bine. Aminteşte-ţi, te rog, că orice practică spirituală autentică începe prin cultivarea iubirii pentru sine şi acceptarea de sine. Nu încerca să iubeşti alţi oameni, înainte de a învăţa să te iubeşti pe tine însuţi. Nu vei reuşi s-o faci.

Când o persoană vine în viaţa ta şi te „calcă pe nervi”, nu încerca s-o iubeşti. Nu-ţi descărca nervii pe ea, n-o acuza, n-o învinovăţi şi nu-ţi face din ea un duşman. Recunoaşte, pur şi simplu, că te calcă pe nervi şi cere răgaz să fii singur cu sentimentele tale. Când eşti singur, aminteşte-ţi că ceea ce simţi îţi aparţine numai şi numai ţie. Cealaltă persoană nu are nimic de-a face cu ceea ce simţi.

Desprinde-te de toate gândurile care l-ar face pe celălalt responsabil de ceea ce simţi. Contopeşte-te cu sentimentele tale şi spune-ţi: „Ceea ce simt îmi arată un aspect din mine pe care îl judec. Vreau să învăţ să accept toate faţetele mele. Vreau să învăţ să aduc iubire tuturor părţilor mele rănite.”
Ai ajuns acum la transformarea autentică, eşti pregătit acum să aduci iubire în inima ta. Exersează acest lucru mereu şi fii răbdător cu tine însuţi.

Nu încerca să-ţi vindeci semenii şi lumea din jurul tău. Înainte de a fi învăţat să aduci iubire în propria ta inimă. Această tentativă duce la eşec şi încă la mai multă judecare de sine. Fii milostiv cu tine însuţi. Ia-o încet. Începe cu vindecarea propriilor tale gânduri şi sentimente. De fiecare dată când vindeci un gând de judecată sau un sentiment de separare, faptul este simţit de fiecare minte şi inimă din univers.

Dacă e să ai o responsabilitate faţă de alţii, aceasta este numai: să ajungi la pace cu tine însuţi în propria ta, inimă şi minte.
Unii gândesc că un astfel de sfat e egoist şi iresponsabil. Ei cred că, pentru a găsi fericirea, trebuie să salveze sau să mântuiască lumea. E o eroare de percepţie. Atâta timp cât nu-şi găsesc mai întâi ei înşişi fericirea, lumea este osândită.
Poate că ţi-e greu să auzi ce-ţi spun, dar ăsta-i adevărul. In cazul în care nu eşti fericit în momentul de acum, n-ai cum să mai fii vreodată fericit. Prin urmare, dacă nu eşti fericit acum, nu-ţi mai căuta fericirea în viitor, ci concentrează-ţi atenţia pe momentul prezent. Aici se află fericirea ta.

O inimă deschisă şi o minte deschisă sunt uşa ce se deschide larg spre prezenţa iubirii. Chiar şi când uşa e închisă, prezenţa ei te îmbie s-o deschizi. Chiar şi când judeci şi te simţi separat de celălalt, iubirea te cheamă dinăuntru.
…Tot ce ai de făcut este să baţi şi uşa ţi se va deschide.

Paul Ferrini

 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.