Ce este curajul? Este sursa invincibilității? Sau rezultatul ei? Și una și alta. Dacă îți permiți să ai curaj devii invincibil, iar dacă vei învăța să devii tangent la invincibilitatea dumnezeiască, curajul va înflori iar și iar în inima ta. Poate mă întrebi ce este curajul. Nu vreau să caut prin dicționare definiții și teorii ca să dau un răspuns. Caut în inima mea o descriere înscrisă de viață și îngeri: Curajul este acel ceva care te ajută să nu te clintești atunci când îți înfrunți fricile, să le privești drept în față și să mergi mai departe pe drumul vieții zâmbind cu bucurie.
Curajul nu înseamnă absența fricii. Curajul este acea putere interioară care îți arată atunci când frica apare cum să o ocolești, să o înțelegi, cum să o eviți și să acționezi apoi fără a te lăsa influențat de ea. Ne-am născut oameni și pentru aceasta am dat dovadă de curaj înainte de a ne naște, fie că vrem să credem aceasta sau nu. Cred că ești de acord cu mine: a fi om nu este deloc simplu. Așa cum spunea Seneca: „Uneori, chiar și să trăiești e un act de curaj.”
Trebuie să ai curaj să te încarnezi pe o planetă unde oamenii încă ucid pentru putere. Unde oamenii își uită principiile și fără scrupule calcă peste ele pentru a obține ce vor. Unde iubirea este lăsată prea ușor în urma dorințelor și confortului personal. O lume în care falsitatea este promovată și căutată și în care aproape totul tinde să te îndepărteze de suflet, de spirit și de Preaînalt, o lume în care valorile divine sunt inversate, în care banul este recunoscut ca un zeu, deși în realitate este doar o falsă convenție. Chiar simplul fapt că ne aflăm aici, pe pământ, arată că purtăm în ființa noastră încrustată pecetea curajului.
Fiecare zi pe care o trăim ne cere curaj. Trăim mii și mii de clipe de curaj în fiecare zi. Curajul de a-ți încredința inima unei alte persoane cu riscul că ar putea să te dezamăgească sau să te abandoneze. Curajul de a ierta, a zâmbi și a merge mai departe, chiar și atunci când aceasta deja ți s-a petrecut. Curajul de a rămâne în iubire și a visa la idealuri pe care poate doar cei ce vor veni după tine le vor împlini. Curajul de a merge împotriva curentului sau de a fi altfel decât majoritatea. Curajul de a spune nu, atunci când ți se impune să spui da. De a trăi curat într-o lume murdară. Curajul de a fi bun și dulce într-o lume amară.
Curajul se bazează pe credință. Acum când scriu aceste rânduri mă aflu într-un avion împreună cu alte 200 de persoane, călătorind spre Germania. Toți acești oameni și-au găsit curajul de a zbura cu un obiect pilotat de un necunoscut, spre a împlini ce și-au propus mai departe. Toți acești oameni l-au învestit cu încredere pe un om pe care nici nu l-au văzut măcar. Și facem deseori aceasta în viața de zi cu zi: trăim în curaj, trăim în credință, chiar dacă suntem sau nu conștienți de toate acestea. Ce te face să te dai jos din pat în fiecare dimineață, chiar dacă uneori viața te poartă prin umbre și nu este chiar ceea ce ți-ai dori ? Este curajul de a trece prin întuneric având credința ascunsă că la capăt vei găsi lumina. Cu toții am trecut prin momente umbroase și întunecate, pentru ca apoi să savurăm și mai mult pacea și frumusețea iluminate.
Trebuie să crezi în ceva mai presus de forțele proprii pentru a înfrunta greul, răul, opoziția, indiferența sau respingerea. Chiar dacă nu știi să exprimi exact în ce crezi, sursa acestei credințe este adânc împlântată în tine. Fiecare clipă în care te ridici din pat și zâmbești vieții este un act de curaj și credință. În orice luptă am fi, putem fi răniți, îngenunchiați, uneori chiar răpuși. Totuși ceea ce contează cu adevărat este cum înfruntăm toate acestea. Ca o victimă sau ca un erou? Este alegerea noastră. De aceea, îți propun să faci un exercițiu: imaginează-ți că deja ai murit. Ce ar scrie cei care te-au cunoscut pe frontispiciul mormântului tău? Erou sau laș? Fă astfel încât să lași celorlalți o urmă care să îi încânte. Trăiește-ți viața cu ochii larg deschiși, plin de curaj și voie bună.
Am învățat de la viață că tot ce vine spre mine are un înțeles, o lecție, un mister ce abia așteaptă să fie sondat, explorat, înțeles. Mi-a plăcut foarte mult o replică dintr-un film care spune așa: “Uneori atunci când pierzi, de fapt câștigi.” Am avut de multe ori acest sentiment că viața vrea să îmi ia ceva și de fiecare dată a fost dureros. Dar am învățat să accept surprizele vieții, deși nu sunt mereu atrăgătoare și încântătoare. Dacă înveți să te detașezi de legături omenești efemere și îți regăsești curajul de a spune da vieții care te așteaptă în față, acea aparentă pierdere poate să devină sursa unor câștiguri mai mari și mai profunde. Important este să nu fugi sau să rămâi în deplângerea rănilor unui cer înnorat, ci să-ți ridici cu curaj privirea mai sus, spre cerul ce ascunde curcubeul. Să cauți culorile ce se ascund în fiecare provocare, în dezamăgiri și tristeți ce ascund o sigură transformare.
A trăi în curaj înseamnă să primești cu candoare fiecare oportunitate a vieții, să o îmbrățișezi ca pe ceva prețios și să o lași să te facă mai bun, mai autentic, mai aproape de ceea ce ești cu adevărat. A trăi în curaj înseamnă să spui pe gură ceea ce inima îți șoptește, să poți apoi să îți susții afirmațiile și să trăiești conform cu idealurile tale, chiar dacă ești judecat, acuzat sau criticat de cei ce nu vor să te înțeleagă sau să te accepte. Să iubești mâna celui care te-a îngenunchiat azi, pentru că ți-a arătat care îți sunt limitele pe care le vei depăși mâine căci așa vei fi mai mult și mai presus.
Să privești frica ca pe un prieten bun care îți arată punctele slabe asupra cărora să te apleci, dar pe care să nu îl lași să îți creioneze viața, ci doar să te acompanieze pe cărările întortocheate ale transformării inevitabile și continue. Așadar… fie să ne trăim viețile în curaj!
sursa-venus.org.ro
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu