VORBIREA INGERILOR ...

Îngerii vorbesc între ei la fel ca oamenii, pe diferite subiecte precum problemele domestice, problemele civile, pe teme de morală şi viaţă spirituală; nu există nici o diferenţă în afara faptului că discută mult mai inteligent decât oamenii, pentru că gândirea lor e mai profundă. Mi s-a permis foarte des să mă aflu în compania lor şi să vorbesc cu ei cum vorbeşte un prieten cu altul, iar alteori ca de la străin la străin; aflându-mă într-o stare asemănătoare lor aveam impresia că vorbesc cu oameni de pe pământ.

Vorbirea angelică se bazează pe cuvinte distincte ca şi vorbirea omenească şi e de asemenea rostită şi auzită prin sunete; căci şi îngerii au gură, limbă şi urechi, cum au şi o atmosferă în care sunetele vorbirii lor se articulează, însă aceasta este o atmosferă spirituală adaptată îngerilor care sunt fiinţe spirituale. Îngerii respiră şi ei în atmosfera lor cum respiră oamenii şi pronunţă cuvintele ajutându-se tot de respiraţie.

În rai toţi vorbesc o singură limbă şi se înţeleg între ei indiferent de societatea din care provin, fie ea apropiată sau depărtată. Această limbă nu trebuie învăţată, ea fiind naturală pentru toţi, căci se revarsă din sentimentele şi gândurile lor. Sunetul acestei vorbiri corespunde sentimentelor, iar articulările sunetelor, adică cuvintele, corespund ideilor gândului lor, derivate din sentimente şi cum limba lor e astfel corespondentă, ea este spirituală, căci e audibilă pentru sentimente şi grăitoare pentru gânduri. Orice observator atent poate vedea că gândul vine din sentimentele de dragoste şi că ideile sunt forme variate în care e distribuit sentimentul general; căci nici un gând sau vreo idee nu poate exista fără sentimente, acestea constituind însăşi viaţa şi sufletul. Din acest motiv îngerii pot cunoaşte caracterul oricui doar din vorbire; în toii ei observă calitatea sentimentelor, iar în articulările sunetelor sau ale cuvintelor, calitatea înţelegerii. Îngerii mai înţelepţi ştiu după doar câteva cuvinte care este sentimentul dominant al vorbitorului, pentru că ei îşi îndreaptă atenţia în primul rând înspre acesta. E binecunoscut faptul că fiecare are sentimente diferite - căci un sentiment îl domină pe om când e bucuros, altul când e trist, altul când e îndurător şi milos, altul când e sincer şi onest, altul când e iubitor şi caritabil, altul când e zelos sau supărat, altul când e mincinos şi prefăcut, altul când aleargă după onoruri şi glorie şi aşa mai departe - însă sentimentul dominant de dragoste e în toţi; astfel îngerii mai înţelepţi, simţind asta, cunosc întreaga stare sufletească a unui om doar după vorbirea sa. Acest luciu mi-a fost dovedit prin multă experienţă. Am auzit că îngerii pot cunoaşte viaţa altora doar ascultându-i cum vorbesc. Ei au mai spus că doar din câteva idei ale gândului unui om pot cunoaşte întreaga sa viaţă deoarece în aceste idei văd dragostea lui călăuzitoare, în care sunt înscrise toate lucrurile din viaţă în ordinea lor, iar cartea vieţii unu om nu e decât această dragoste călăuzitoare.

Limbajul angelic nu are nimic în comun cu limbajul uman în afara unor anumite cuvinte al căror ton exprimă un fel de sentiment, chiar şi atunci nu au nimic în comun cu cuvintele în sine, ci doar cu tonul lor; dar despre asta mai multe vor fi spuse mai târziu. E evident că limbajul angelic nu are nimic în comun cu limbajul uman, pentru că îngerii nu pot rosti un singur cuvânt în limbajul omenesc. Au încercat însă nu au reuşit, căci nu pot da glas la nimic altceva decât la ceea ce e în deplin acord cu sentimentele lor. Tot ce nu e în acord cu sentimentele lor e respingător pentru viaţa însăşi, deoarece viaţa provine din sentimente, iar vorbirea din viaţă. Mi s-a spus că prima limbă a omului pe pământ era asemănătoare cu limba îngerilor, pentru că o aveau din rai; şi că limba ebraică seamănă puţin cu acea limbă.

Din moment ce vorbirea îngerilor corespunde sentimentelor ce provin din dragoste, iar dragostea din rai e dragoste pentru Dumnezeu şi dragoste pentru aproape (n. 13-19), e evident cât de aleasă şi de încântătoare e vorbirea lor, căci nu afectează doar urechile ci şi mintea interioară a auditoriului. O dată un înger îi vorbea unui anumit spirit ce avea o inimă de piatră, care cu timpul a fost atât de profund afectat de vorbele îngerului, încât a izbucnit în lacrimi, spunând că nu se poate abţine, căci vorbea însăşi dragostea; apoi a mai spus că nu mai plânsese niciodată.

Vorbirea îngerilor e plină de înţelepciune pentru că porneşte din gândul lor lăuntric; iar acest gând este înţelepciune, la fel cum sentimentul lor lăuntric e dragoste. Dragostea şi înţelepciunea lor se unesc în vorbire şi astfel vorbirea devine atât de plină de înţelepciune încât pot exprima printr-un cuvânt ceea ce omul nu poate spune într-o mie. Ideile lor conţin lucruri pe care omul nu şi le poate imagina, şi cu atât mai puţin ar putea să le dea glas. De aceea despre lucrurile auzite şi văzute în rai se spune că sunt inefabile, cum urechea nu a mai auzit, nici ochiul nu a mai văzut.

Experienţa m-a învăţat că aşa stau lucrurile. Uneori am fost adus în starea sufletească în care se află îngerii şi în acea stare am vorbit cu ei; atunci am înţeles fiecare cuvânt; dar când am fost readus la starea iniţială şi deci la gândirea obişnuită potrivită omului, dorind sămi amintesc ce am auzit, mi-a fost imposibil; căci erau mii de lucruri neadaptate la ideile gândirii obişnuite şi astfel de neexprimat decât prin variaţii ale luminii cereşti, şi nicidecum prin cuvinte omeneşti. Ideile îngerilor din care se revarsă cuvintele lor nu sunt decât modificări ale luminii raiului; iar sentimentele din care porneşte tonul cuvintelor sunt doar variaţii ale căldurii raiului; căci lumina raiului e Adevăr Divin sau înţelepciune Divină, iar căldura raiului e Bine Divin sau Dragoste Divină (n. 126-140), şi îngerii îşi derivă sentimentele din Dragostea Divină şi gândul din înţelepciunea Divină.

Deoarece vorbirea îngerilor porneşte imediat din sentimentele lor, ideile lor fiind, cum a fost spus mai sus (n. 286), forme variate în care e distribuit sentimentul general, îngerii pot exprima într-un minut ceea ce omul nu poate exprima într-o jumătate de oră şi pot spune în câteva cuvinte ceea ce, dacă ar fi scris, ar umple multe pagini. Şi acest lucru mi-a fost dovedit prin experienţă. Ideile gândului lor şi cuvintele vorbirii lor sunt una, la fel ca şi cauza eficientă şi efectul; căci cuvintele lor sunt efectul căruia ideile îi sunt cauză; astfel, fiecare cuvânt conţine în sine o mulţime de lucruri. Particularităţile gândului îngerilor şi deci particularităţile vorbirii lor, când sunt înfăţişate vederii, apar ca un val fin de atmosferă, în care sunt puse în ordine nenumărate lucruri derivate din înţelepciunea lor, care pătrund în gândul altuia şi-i influenţează mintea. Ideile oricui, fie el înger sau om, devin vizibile în lumina raiului oricând doreşte Dumnezeu.

Vorbirea îngerilor din împărăţia celestă a lui Dumnezeu e la fel ca vorbirea celor din împărăţia spirituală, dar e produsul unei gândiri mai profunde, îngerii celeşti vorbesc mai înţelept pentru că trăiesc în dragostea pentru Dumnezeu; iar îngerii spirituali vorbesc inteligent deoarece trăiesc în dragoste pentru aproape, care e esenţa adevărului (n. 215). De aceea vorbirea îngerilor celeşti e ca un râu diafan, limpede şi unduitor; pe când vorbirea îngerilor spirituali are un sunet curgător, aparte. Vorbirea îngerilor celeşti e formată mai ales din sunetele vocalelor u şi n; pe când vorbirea îngerilor spirituali din vocalele e şi i; căci vocalele dau tonul, iar tonul exprimă sentimentele. S-a arătat mai sus (n, 236), că tonul vorbirii angelice corespunde sentimentelor, iar articulările sunetului, adică cuvintele, ideilor ce se revarsă din sentimente.

Cum vocalele nu sunt esenţiale pentru limbă, dar servesc printr-o inflexiune de ton la exprimarea variatelor sentimente în acord cu starea mentală a cuiva, astfel, în limba ebraică vocalele nu sunt scrise şi sunt pronunţate foarte diferit. Din intonaţia unui om, îngerii îi cunosc caracterul sentimentelor şi dragostea sa. Vorbirea îngerilor celeşti nu are consoane tari, iar în ea există câteva treceri de la o consoană la alta fără interpunerea unui cuvânt ce începe cu o vocală. De aceea, în Cuvânt, particula şi e introdusă atât de des, cum pot vedea limpede cei ce citesc în ebraică, limbă în care acel cuvânt e moale, începând şi sfârşindu-se cu o vocală. În Cuvântul ebraic, caracterul cuvintelor dezvăluie într-o anumită măsură dacă ele aparţin clasei celeste sau celei spirituale, adică dacă implică binele sau adevărul: în cele ce implică binele sunt frecvente vocalele u şi o şi a de asemenea, pe când în cele ce implică adevărul, vocalele e şi i apar mai des. Cum sentimentele se exprimă în primul rând prin ton, atunci când în limbajul uman se tratează subiecte largi precum raiul sau Dumnezeu, sunt preferate cuvintele caracterizate de vocalele u şi o. La fel stau lucrurile şi cu sunetele muzicale apropiate de aceste vocale, atunci când sunt implicate asemenea teme, dar nu şi când sunt tratate subiecte de o importanţă mai mică. Prin mijloace asemănătoare e arta capabilă de a exprima diferite sentimente.

În vorbirea angelică există o anumită dulceaţă de nedescris. Această dulceaţă e datorată faptului că gândurile şi sentimentele din care se revarsă vorbirea înaintează şi sunt difuzate în jur în funcţie de forma raiului, care determină asocierea locuitorilor şi comunicarea dintre ei (n. 200-212.).

Vorbirea, din lumea spirituală e înscrisă în fiecare om, însă doar în partea intelectuală adânca, însă omul nu o ştie, căci vorbirea sa nu se revarsă, ca la îngeri, în mod spontan în cuvinte ce exprimă sentimente; totuşi, din acest motiv, omul, o dată ajuns în viaţa de apoi, are aceeaşi vorbire ca spiritele şi îngerii şi astfel ştie să vorbească fără a fi instruit. Dar despre acest subiect vom vorbi imediat mai multe.

Toţi cei din rai au o unică limbă, cum a fost menţionat mai sus, însă aceasta variază în sensul că vorbirea celor înţelepţi e mai adâncă, adică mai bogată în variaţiile sentimentelor şi ale ideilor; pe când vorbirea celor mai puţin înţelepţi e mai exterioară şi mai puţin bogată; iar vorbirea celor simpli e şi mai externă, fiind formată din cuvinte din care trebuie alcătuit sensul, în acelaşi fel în care oamenii vorbesc între ei. Există şi vorbire prin expresia feţei, sfârşind în ceva de natura sunetului modificat de idei; există vorbire în care reprezentările cereşti sunt alăturate ideilor, ultimele fiind câteodată vizibile; există şi vorbire prin gesturi ce corespund sentimentelor şi care reprezintă lucruri asemenea celor exprimate prin cuvinte; există de asemenea vorbire bazată pe comuniunea sentimentelor şi a gândurilor; există şi vorbire ca tunetul şi multe altfel de vorbiri.

Vorbirea spiritelor rele sau infernale e şi ea naturală pentru acestea, căci e derivată din sentimente, însă din sentimente rele şi din idei mizerabile, urâte de îngeri. Limba iadului este opusul limbii cereşti, iar cei răi nu pot suporta vorbirea angelică, cum nici îngerii nu suportă vorbirea infernală. Vorbirea infernală e pentru îngeri ca un miros putred şi rău. Vorbirea ipocriţilor capabili să imite aparenţele îngerilor luminii o imită pe cea a îngerilor în privinţa cuvintelor, însă în privinţa sentimentelor şi a ideilor derivate de acolo, este diametral opusă. Astfel, când calitatea lăuntrică a acestei vorbiri e simţită de îngerii mai înţelepţi, ea sună ca scrâşnitul din dinţi şi îi umple de groază.

Sursa:

Extras din cartea: Raiul si Iadul -Emanuel Swedenborg

 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.