A fi supererou nu este o chestiune de poză în fața altora și nu este o decizie pe care o iei pentru alții. Este o decizie pe care o iei pentru tine, și pe care o iei pentru restul vieții tale, căci nu este nimic mai trist decât un supererou decăzut și blazat, o umbră a trecutului tău.
Ține mine, timpul nu curge linear pentru un supererou, iar vârsta este doar un număr în buletin. Când energia ta internă depășete un anumit nivel, vei avea mai multă vitalitate, agilitate, putere decât oricând altcândva în viața ta, cu alte cuvinte, nu neapărat că întinerești (deși acest lucru se poate întâmpla), cât ascensionezi spre un nivel de energie pe pare nu l-ai avut niciodată în viață și pur și simplu cu fiecare zi este mai mult, nu mai puțin, adică tinde să fie contrar legilor evoluției. Dacă vrei, din această perspectivă Iisus s-a ridicat în lumină. Iisus nu putea muri, în sensul uman, și chiar în situația în care nu ar fi fost crucificat, tot o astfel de ridicare în lumină ar fi urmat, pentru că eventually nivelul de energie la care ajungi nu mai a e compatibil cu materia în starea ei de agregare curentă, ci se transformă în lumină și se dematerializează / ascensionează spre un alt nivel vibrațional care nu mai e perceptibil cu ochii fizici. Dar acesta este un nivel extrem, accesibil de-a lungul istoriei doar câtorva oameni care au călcat pe pământ.
Pentru noi, restul, este însă valabilă transformarea / inversarea nivelului de energie, dinspre consum / diminuare spre creștere / expansiune, și posibilitatea ca în fiecare zi ființa ta să expansioneze mai mult.-SURSA-Alexandru Raducanu
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu