Tacerea lui Dumnezeu...

Se intampla uneori lucruri care ni se par absurde, nefiresti, evenimente care ne iau prin surprindere si ne fac sa ne reasezam intentiile si dorintele… Este suficient sa ne desprindem cateva momente de conexiunea deplina cu Dumnezeu si sa nu mai putem intelege planul Lui.

Toate experientele ne aseaza in comuniune cu scopul nostru si cu cei ce au un rol important in viata noastra fie ca ne sunt cei mai buni prieteni, fie ca nu. Schimbarea noastra continua influenteaza negresit si pe cei ce ne sunt alaturi. Insa nimic, absolut nimic in acest univers nu este intamplator.

Fiecare moment pe care noi il parcurgem ajunge sa fie sau nu in sincronicitate cu planul lui Dumnezeu, in functie de deschiderea noastra catre Iubire deplina si neconditionata. Iar pana nu vom invata rabdarea, calmul, smerenia nu vom atinge aceasta stare de iubire.

Reusim cu adevarat sa pastram netulburata starea de iubire …? Cum ar fi viata noastra daca am privi-o prin ochii lui Dumnezeu? Fiecare pas pe care il facem are rolul de a ne invata sa tinem carma dreapta pe cararile intortocheate ale vietii.

„O veche legendă norvegiană povesteşte despre un om pe nume Haakon care privea mereu imaginea lui Christos răstignit. Crucea era foarte veche şi acolo veneau mulţi oameni să se roage cu evlavie. Mulţi veneau aici pentru a cere câte o minune.

Într-o zi şi Haakon s-a gândit să ceară o favoare. Împins de un sentiment generos, a îngenuncheat în faţa crucii şi a spus:

– „Doamne, vreau să fiu în locul Tău. Lasă-mă să stau în locul Tău pe cruce”. Şi rămase cu privirea aţintită asupra crucii, parcă aşteptând un răspuns.

Domnul vorbi iar vorbele Lui căzură din înalt şoptitoare dar ferme.

– „Fiule, îţi voi îndeplini dorinţa, dar cu o condiţie”.

– „Care, Doamne?” întrebă Haakon. „Este o condiţie greu de îndeplinit? Sunt dispus să mi-o asum şi cu ajutorul Tău, Doamne, voi reuşi”.

– „Ascultă… Orice ar fi să se întâmple şi orice ar fi să vezi, trebuie să păstrezi tăcere pentru totdeauna”.

Haakon răspunse:
– „Îţi promit, Doamne!” Şi schimbul se făcu.

Nimeni nu observă schimbarea. Nimeni nu-l recunoscu pe Haakon bătut în cuie pe cruce. Între timp Domnul ţinea locul lui Haakon. Şi pentru mult timp fu astfel şi nimeni nu observă nimic.

Dar într-o zi veni un om bogat şi după ce se rugă, plecă uitându-şi portofelul lângă cruce. Haakon văzu şi tăcu.

Nu spuse nimic nici când un sărac, care veni câteva ore mai târziu, fură portofelul uitat de bogătaş.

Şi nu spuse nimic nici când un băiat veni să se roage pentru binecuvântare înainte de a face o lungă călătorie..

Dar în acel moment se întoarse bogătaşul în căutarea portofelului. Fără să stea pe gânduri, spuse că băiatul furase portofelul.

Bogătaşul se apropie de băiat şi-i spuse furios:

– „Dă-mi înapoi portofelul pe care mi l-ai furat!”

Tânărul replică surprins:

– „Eu nu am furat niciun portofel!”

– „Nu minţi şi dă-mi-l înapoi imediat!”

– „Vă repet că nu am luat niciun portofel!” răspunse băiatul.

Bogătaşul furios începu să-l lovească pe tânăr. Atunci se auzi o voce puternică:

– „Opreşte-te!”

Bogătaşul privi în sus şi văzu că imaginea de pe cruce îi vorbise. 

Haakon care nu mai putuse păstra tăcerea, strigă apărându-l pe tânăr şi acuzându-l pe bogătaş pentru falsele învinuiri pe care i le aducea. Acesta rămase uimit şi ieşi din locul de rugăciune. Tânărul plecă de asemenea fiindcă se grăbea să plece în călătorie.

Când cei doi plecară, Christos îi spuse credinciosului:

– „Coboară de pe cruce. Nu poţi să-mi ocupi locul. Nu ai fost în stare să păstrezi tăcere.”

– „Dar, Doamne… – spuse Haakon – cum puteam să permit o asemenea nedreptate?”

Locurile se schimbară, Iisus se întoarse pe cruce şi credinciosul în faţa acesteia.

Dumnezeu continuă să vorbească:

– „Tu nu ştiai că a fost bine ca bogătaşul să piardă portofelul fiindcă avea în el banii pentru a cumpăra virginitatea unei tinere. În schimb săracul avea nevoie de banii aceia şi a fost foarte bine că i-a luat.

– Iar băiatului i-a prins bine bătaia primită fiindcă din cauza rănilor nu a mai putut pleca în acea călătorie…

… Pentru că doar acum câteva minute s-a scufundat vaporul cu care ar fi trebuit să plece…

Tu nu ştiai nimic. Eu, da. De aceea tac”.

Şi Domnul se afundă din nou în tăcere.

De multe ori ne întrebăm:

De ce Dumnezeu nu ne răspunde? De ce Dumnezeu păstrează tăcerea? Mulţi şi-ar dori ca Dumnezeu să ne răspundă ceea ce doresc ei să audă… Dar nu este aşa.

Dumnezeu ne răspunde chiar şi prin tăcere!

Trebuie să învăţăm să ascultăm. Tăcerea Lui divină este menită să ne spună, fără cuvinte, că El ştie ce face. 

Şi în tăcerea Sa ne spune cu iubire:

AI ÎNCREDERE ÎN MINE… ŞTIU BINE CE AM DE FĂCUT!”
sursa-https://karyn.blog/2015/01/06/tacerea-lui-dumnezeu/

 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.