Fiecare
dintre noi are calea lui, care este de asemenea unică. Una singură. Pe
calea noastră, cel mai important este să cerem și să păstrăm numai ceea
ce este al nostru. Iată din nou exclusivitatea ca forță! Nu putem păstra
mult timp ce nu ne aparține. În funcție de alegerile pe care le facem
însă, dacă intrăm pe teritoriul altcuiva și trăim prea mult în
dualitate, calea noastră începe să ocolească și ajungem să pierdem chiar
și ce era al nostru până atunci. Dumnezeu redistribuie întotdeauna ceea
ce este al nostru dar nu folosim. Simplu, îi găsește alt loc, îl ia
și-l dă altuia.
Cât
timp ne păstrăm în legea lui 1, în alegerile ferme, în deciziile
asumate față de noi înșine și față de ceilalți, în exclusivitate, în
integritate, toată puterea este la noi. Cu prima minciună față de noi
înșine și față de alții intrăm în dualitate, sufletul ni se împrăștie,
ieșind de pe drumul nostru. Unde ajungem? Pe drumul altuia! Ajungem să
trăim viața altcuiva.
Cel
mai evident transfer de putere se face la nivelul energiei sexuale.
Sexul este cea mai mare putere din Univers, forța creatoare, prin care
masculinul se unește cu femininul. Sexualitatea manifestată în iubire
într-un cuplu asumat îl coboară pe Dumnezeu pe Pământ.
Ce
se întâmplă când, în afara cuplului, unul dintre parteneri întreține
relații sexuale cu altcineva? Sexul este desprins, în primul rând, de
iubire și devine o manifestare a puterii. Partenerul care înșală face
ceva pe ascuns, la adăpostul întunericului, deci scoate Lumina din cuplu,
intrând într-un joc de putere pe care-l joacă cu ambii parteneri. Este
evident că la mijloc există o neasumare, o lipsă de poziționare clară.
Cel ce înșală pune în scenă un comportament evitant, deci fuge de
asumarea unei decizii ferme. El/ea nu se confruntă cu alegerea, ajungând
să fie prins/ă între două planuri. Din unicitate, plonjează în
dualitate, separând sufletul de trup și ajungând să-și scadă puterea.
Ce
nu stăpânești, te stăpânește. Atunci când cineva are de ales între doi
parteneri de care se leagă sexual (să nu amintim cazurile în care vorbim
de cel puțin doi parteneri), deja persoana cedează altcuiva
puterea asupra sa. Altcineva e stăpân pe el/ea, de fapt ambii parteneri
au drepturi asupra lui/ei. În relația paralelă în care nu dragostea este
liantul, infidelul/infidela se conectează la toată Umbra partenerului,
care ajunge să-l domine până la obsesie.
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu