Totalul afișărilor de pagină

21 iul. 2014

Reiki şi cristaloterapia...

Există situaţii când dorim să trimitem tratament la distanţă 24 de ore din 24. În acest caz, folosim un cristal de cuarţ. Cei care urmează calea binelui ştiu ce spune Mântuitorul: “Iată, v-am dat puterea să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului şi nimic nu vă va vătăma.” (Luca: 10, 19)
Istoria cristalelor cunoaşte multe versiuni şi numeroşi autori. Legendele continentelor Lemuria, Mu, Atlantida ne povestesc despre utilizarea cristalelor pentru a stoca şi genera energia necesară localităţilor vieţii cotidiene. Abuzul de aceste energii a fost una din cauzlele principale ale distrugerii acestor continente, unul după celălalt.

Energia radiată de cristale în mediul înconjurător are rolul de a aduce spiritualitatea, cunoaşterea adevărului, a legilor universului, determinând în tot mai mulţi terieri dezvoltarea conştiinţei, deschiderea spre lumină, aducerea în corpul fizic a corpului de lumină, provocând redeschiderea canalelor de comunicare cu divinitatea, cu universul, cu sursa primordială a vieţii.
Cristalele de cuarţ se întâlnesc în vecinătatea rocilor eruptive şi primare, ajungând la 1m lungime. S-au format prin cristalizare de soluţii saturate de bioxid de siliciu la presiune. Procesul este lent; pentru depunerea a câţiva mm de bioxid de siliciu sunt necesari mii de ani.
Datorită prezenţei unor impurităţi se cunosc o serie de cuarţuri colorate. Ametistul este violet datorită prezenţei fierului. În cuarţul roz există mangan sau titan. În cel fumuriu se află întipărite mineralele radioactive. Mărimea cristalelor este de la câţiva mm la câţiva m, acestea din urmă apar sub forma florilor de mină, a clusterelor.
Concrescenţa de mai multe cristale.
Într-o familie de cristale, fiecare are un model propriu energetic vibraţional, care se acordează în mod armonios cu vibraţiile celorlalţi ca într-o orchestră. Ei emit energia spontan, încărcându-se unul de la celălalt. Cuarţurile crescute într-un pat de argilă iau forma maclelor – îngrămădiri de cel puţin 2 indivizi au aceeaşi compoziţie. C. Gruiescu a găsit o categorie recentă de macle, unicate mondiale, la Ocna de Fier. În România, cristale de cuarţ se găsesc în Munţii Metaliferi din Apuseni, zona Baia Mare.

 
În lume, cele mai renumite cuarţuri provin din Brazilia şi Arkansas, SUA.
Pentru a folosi un cristal de cuarţ se lasă o noapte în apă cu sare, pentru a se şterge memoria de durere din timpul exploziei. Apoi se ia cristalul în mâna stângă, se fac cele 3 simboluri deasupra lui în aer cu mâna dreaptă şi se spune numele fiecărui simbol de 3 ori. Dacă am o fotografie recentă a persoanei, o aşez sub cristal (în palma stângă).
Îmi imaginez persoana, vizualizez persoana căreia vreau să-i transmit şi emit 7 – 10 minute energie Reiki. Apoi aşez cristalul pe fotografie şi-i găsesc un loc retras de ochii lumii, dar la lumină.
A doua zi (dacă e posibil la aceeaşi oră) procedez analog (simboluri şi emisie de energie Reiki prin intermediul cristalelor – 7-10 minute).
Tratamentul la distanţă durează 7, 9, 21, 72, 108 zile, în funcţie de problema ce o avem de rezolvat. La sfârşitul transmisiei zilnice frec discret mâinile şi suflu. La sfârşitul perioadei (7,9 etc. zile) se aşează cristalul într-o sită de plastic sub robinet, 2-3 minute. Apoi se şlefuieşte cu o cârpă moale şi este astfel pregătit pentru o nouă emisie energetică. Pentru orice situaţie, problemă sau proiect, se poate face un bileţel, dacă nu ai o fotografie, asupra căreia se acţionează ca mai sus. Afirmaţiile sunt rugăciuni moderne, formulate la timpul prezent, la afirmativ, şi ca şi cum s-au întâmplat. Exemplu: “Locul de muncă unde mă aflu (chiar dacă eşti şomer) este plin de armonie şi pace”. “În fiecare zi mă simt din ce în ce mai bine, din toate punctele de vedere”. “Fac această afacere să câştig şi eu şi ceilalţi”. “Merit o persoană cu care să trăiesc în armonie şi pace”.
Pe spatele fotografiei sau pe bileţel desenăm simbolurile. Iar la sfârşitul perioadei de 7, 9 etc. zile se aşează bileţelul sau fotografia pe o farfurioară şi i se dă foc. Se suflă cenuşa peste geam, balcon, în ideea că ultimele reziduuri energetice sunt trimise la uzina de reciclare a energiei universului. (dacă arde dintr-o dată = se rezolvă imediat).
1. Ametistul – este foarte potrivit pentru meditaţie. Se poate aşeza pe Ajna, persoana fiind la orizontală. Ametistul învaţă mentalul umilinţa pentru a putea deschide uşa spre gândirea superioară, permite experimentatorului să intre în oceanul de linişte şi să participe la serenitatea ce există dincolo de activitatea mentală cotidiană. Ţinut în mâna stângă în timpul meditaţiei, determină o relaxare a corpului fizic. Elimină stresul şi anxietatea, persoana fiind mai receptivă la trăirile din timpul meditaţiei. Ametistul armonizează cu cuarţul roz, este recomandat celor ce nu ştiu să trăiască bucuria vieţii, pentru că niciodată nu au fost iubiţi; celor care nu au simţit adevărata esenţă a iubirii, nefiind capabili să aibă acces la tărâmurile interne ale inimii.

 2. Citrina – culoarea sa galben-portocalie măreşte lumina din jurul corpului, formând o aură protectoare persoanei, care se va simţi încrezătoare şi în siguranţă. Armonizează Manipura.
3. Cuarţul fumuriu – este cel mai strălucitor dintre toate pietrele închise la culoare. Stimulează şi purifică prima chakră. E benefic pentru rezolvarea depresiilor. Ajută pe cei care au aspiraţii înalte, dar sunt incapabili să se ridice la standardele lor. Facilitează eliminarea unor subpresoare inutile, obţinându-se o libertate care permite persoanei să fie mai bine acordată la lumină.
4. Carneol (carmeliana) – o agată roşie-portocalie. Este un simbol al puterii şi al frumuseţii. Ca piatră indigenă pământeană, conţine înregistrările planetei şi, ca urmare, poate fi folosită în regresii, în timp şi spaţiu. În meditaţii determină focalizarea minţii spre intenţii şi scopuri mai înalte. În terapie s-a dovedit a fi utilă în cazuri de infertilitate şi impotenţă. Prin culoarea sa ajută la purificarea sângelui, la curăţirea organelor de reproducere, de blocaje energetice care pot diminua procreaţia.
5. Aventuriana verde – reflectă o culoare pură, folosind la alinarea inimii, în neutralizarea unor emoţii adunate şi subpresate, serveşte la echilibrare şi bunăstare, dizolvă orice sentiment care duce la constricţia activităţii plexului solar şi al Anahatei. Este considerat un panaceu universal. Terapia aventurinei poate fi combinată cu malahita, care aduce la suprafaţă suferinţele. Pentru terapie şi activarea chakrei Anahata se asociază aventurina cu cuarţul roz.
6. Opalul prezintă o iridizare asemănătoare curcubeului. Se foloseşte când vrem să amplificăm sentimentul de veselie, exuberanţă. Conţine până la 30% apă. Este prietenul aceluia care este propriul său prieten.
7. Agata albastră – prin culoarea sa lucrează cel mai bine pe a cincea chakră. Mai există pietre albastre, ca: turcoaza, crisocola, lorimarul, acvamarina, dar cea care iradiază o pace deosebită este agata albastră. Ea este ideală pentru bărbaţii şi femeile care doresc să-şi exprime direct, fără ocolişuri, ceea ce simt şi gândesc. Amplasată pe Vishuda – determină verbalizarea gândurilor şi sentimentelor cunoscute sau nu.
8. Heliotropa (piatra sângelui) – se foloseşte în afecţiuni ale ficatului, rinichilor, splinei; se poate plasa pe corp în zone congestionate sau cu circulaţia îngreunată sau deasupra organelor ce urmează a fi purificată. S-au obţinut rezultate spectaculoase în leucemii, cancer, în boli ale măduvei osoase, ale stomacului, ale organelor sexuale. La Paris, într-o colecţie particulară, există un bust reprezentând pe Iisus sculptat într-o singură heliotropă enormă.
Heliotropa are nişte pete albe, roşii sau negre. Artistul a lucrat de aşa manieră, încât petele roşii sugerează picăturile de sânge ivite din cauza coroanei de spini.

Chirurgia emoţională pe inimă
1. Simbolul de inimă: SSK
- se foloseşte pentru boli de inimă, pentru suferinţe sentimentale – alinare, pentru echilibrare de chakre, alături de celelalte 3 simboluri
- se foloseşte în chirurgia emoţională.

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu