Noi nu vedem decât ceea ce suntem noi.
Imaginaţi-vă că aveţi pe piept o sută de electrozi diferiţi. Fiecare
reprezintă o trăsătură diferită. Cele pe care le recunoaştem şi le
acceptăm sunt izolate. Ele sunt sigure: nu trece electricitate prin ele.
Dar cele care nu ne plac, pe care nu ni le-am asumat, nu sunt izolate.
Prin urmare, atunci când vine cineva care acţionează în virtutea uneia
dintre aceste trăsături, acea persoană se conectează direct la noi.
De exemplu, dacă ne negăm mânia sau nu ne
place că o avem, vom atrage oameni furioşi în viaţa noastră. Vom inhiba
propriile noastre sentimente de furie şi îi vom judeca pe cei care sunt
furioşi. Întrucât ne minţim pe noi înşine în privinţa propriilor
noastre sentimente interioare, singura cale prin care le putem găsi este
să le vedem în alţii. Ceilalţi oameni ne oglindesc emoţiile şi
sentimentele ascunse, ceea ce ne permite să le recunoaştem şi să le
recuperăm.
În mod instinctiv, ne dăm înapoi din faţa
propriilor noastre proiecţii negative. E mai uşor să examinăm lucrurile
de care suntem atraşi, decât cele care ne provoacă repulsie. Dacă eu
sunt insultată de aroganţa ta, asta se întâmplă deoarece eu nu-mi accept
propria mea aroganţă. Aceasta se referă fie la aroganţa pe care o
dovedesc acum în viaţă şi nu o văd, fie la aroganţa pe care neg că aş fi
capabilă să o dovedesc în viitor. Dacă sunt jignită de aroganţă,
trebuie să privesc mai atent toate perioadele din viaţa mea şi să-mi pun
următoarele întrebări: „Când am fost arogantă în trecut? Sunt arogantă
acum? Aş putea fi arogantă în viitor?” Bineînţeles că ar fi o aroganţă
din partea mea să răspund negativ la toate aceste întrebări, fără să mă
privesc cu adevărat, sau fără să-i întreb pe ceilalţi dacă m-au văzut
vreodată manifestându-mi aroganţa.
Până şi a judeca pe altcineva înseamnă
aroganţă. Prin urmare, este clar că noi toţi avem capacitatea de a fi
aroganţi. Dacă eu îmi accept aroganţa, nu mă va mai deranja aroganţa
altcuiva. O voi observa, dar nu mă va afecta. Electrodul care reprezintă
aroganţa va fi izolat. Comportamentul altcuiva îţi produce un şoc
emoţional, numai atunci când te minţi pe tine însuţi sau urăşti un
anumit aspect din tine.
În acest moment, mulţi dintre voi ar
putea spune: „E ridicol. Eu nu doresc să descopăr că sunt dezgustător
sau arogant”. Trebuie să vă amintiţi că există un dar în fiecare dintre
aceste aspecte. Însă, pentru a primi acest dar, trebuie mai întâi să le
scoateţi la lumină, să vi le asumaţi şi să le acceptaţi. Indignarea
noastră referitoare la comportamentul celorlalţi este legată, de obicei,
de un aspect nerezolvat din noi înşine.
Dacă am asculta tot ceea ce ne iese pe
gură când vorbim cu alţii, când îi judecăm sau le dăm sfaturi, am lua
totul înapoi şi ni le-am spune nouă înşine.
Ne proiectăm asupra altora propriile
defecte pe care le percepem. Spunem altora ceea ce ar trebui să ne
spunem nouă înşine. Când îi judecăm pe alţii, ne judecăm pe noi înşine.
Dacă în mod constant vă bombardaţi cu gânduri negative, în acelaşi timp
îi bombardaţi pe cei din jurul vostru – verbal, emoţional sau fizic –
sau pe voi înşivă, distrugând o parte din propria voastră viaţă. Ceea ce
faceţi şi ceea ce spuneţi nu este accidental. În viaţă, voi nu creaţi
întâmplări accidentale.
În această lume holografică, toţi
ceilalţi sunt tu şi tu întotdeauna vorbeşti cu tine însuţi. Atunci când
foloseşti un cuvânt denigrator pentru cineva care a făcut o greşeală,
opreşte-te şi gândeşte-te dacă nu ai putea folosi acelaşi cuvânt şi
pentru tine. Dacă eşti cinstit, răspunsul va fi în mod invariabil
afirmativ.
Lumea este o oglindă uriaşă, care
întotdeauna reflectă părţi din noi înşine. Fiecare trăsătură este acolo
dintr-un anumit motiv şi toate trăsăturile sunt perfecte, în felul lor.
Umbrele noastre sunt adesea ascunse atât de bine, încât este aproape
imposibil să le găsim. Dacă n-ar exista fenomenul proiecţiei, ele ar
putea rămâne ascunse de noi toată viaţa. Dacă eşti în permanenţă
deranjat de un anumit grup de oameni, descoperă unde te asemeni lor.
Noi nu proiectăm asupra altor oameni
numai trăsăturile noastre negative; le proiectăm şi pe cele pozitive.
Majoritatea oamenilor cu care lucrăm proiectează geniul şi creativitatea
lor, puterea şi succesul. Dacă vrei să fii ca alţii, motivul este că ai
în tine capacitatea de a fi ca ei. Atâta timp cât negăm existenţa în
noi înşine a unor anumite trăsături, continuăm să perpetuăm mitul că
alţii au ceva ce noi nu avem.
Atunci când admirăm pe cineva, aceasta este o ocazie de a găsi încă un aspect al nostru înşine.
Trebuie să luăm înapoi atât proiecţiile
pozitive, cât şi proiecţiile negative. Trebuie să ne debranşăm de la
ceilalţi, să scoatem ştecherele şi să ne branşăm la noi înşine. Până
când nu suntem în stare să ne retragem propriile noastre proiecţii, este
imposibil să ne vedem potenţialul real şi să trăim experienţa
totalităţii lui cine suntem noi cu adevărat.
Acolo unde vezi măreţie, vezi de fapt
propria ta măreţie. Închide ochii şi gândeşte-te la asta. Dacă admiri
măreţia într-o altă fiinţă umană, ceea ce vezi acolo este propria ta
măreţie. E posibil să o manifeşti într-un mod diferit, dar dacă măreţia
n-ar exista înăuntrul tău, n-ai fi în stare să recunoşti această
calitate la altcineva. Dacă nu ai poseda această calitate, nu ai fi
atras de ea. Fiecare dintre noi vede oamenii în mod diferit, deoarece
fiecare proiectează asupra lor aspecte din el însuşi sau din ea însăşi.
Există o vorbă care spune că ai nevoie de
cineva pentru ca să te cunoşti pe tine însuţi. Vedem în alţii ceea ce
ne place şi ceea ce nu ne place în noi înşine. Dacă acceptăm aceste
părţi din noi înşine, vom fi în stare să-i vedem pe alţii aşa cum sunt,
nu aşa cum îi vedem prin norul format de proiecţia noastră. Există o
altă vorbă care spune că cele trei mari mistere ale lumii sunt: aerul
pentru păsări, apa pentru peşte şi omul pentru el însuşi.
Suntem în stare să vedem tot ce se află
în faţa noastră în lumea exterioară. Tot ce avem de făcut este să
deschidem ochii şi să privim în jur. Nu ne putem vedea pe noi înşine.
Avem nevoie de o oglindă ca să o facem.”-sursa Niculina Gheorghita.-
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu