Punem muzică plăcută şi relaxantă în surdină. Ne relaxăm
treptat, întâi muşchii, apoi respiraţia, mintea, închidem ochii şi ne imaginăm
că ne plimbăm într-un loc plăcut. În acel loc găsim o bancă, ne aşezăm pe ea.
Ne gândim la o problemă pe care din diverse motive a rămas nerezolvată, sau ne
gândim la o perioadă din trecut în care s-au întâmplat evenimente neplăcute.
Ne gândim că partea negativă din noi este responsabilă
de aceste eşecuri, partea negativă din noi pe care dorim s-o cunoaştem, şi
aşteptăm să vedem ce se întâmplă.
E posibil ca din peisaj să apară în faţa
noastră într-o formă oarecare.
Încercăm să comunicăm cu ea pentru a afla ce
intenţii are şi să vedem cum putem acţiona pentru ca răul să se manifeste cât
mai puţin. Vom încerca să găsim împreună o soluţie pentru problema respectivă.
Dacă nu avem o problemă în prezent şi am ales
o etapă din trecut, putem cere informaţii din viitor: ce ar trebui să facem
pentru ca umbra să se manifeste cât mai puţin.
În final îi mulţumim, ne ridicăm de pe bancă
şi plecăm fără a ne uita înapoi.
Încet, revenim la starea iniţială de conştiinţă.
-sursa- http://uniuneaspirituala.blogspot.ro/-
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu