Totalul afișărilor de pagină

28 dec. 2015

Modalitatea de contactare a entitatilor angelice...

Vă aşezaţi pe un scaun, având faţa orientată către nordul magnetic, cu spatele drept, tălpile pe sol, paralele între ele, fără să se atingă, palmele pe genunchi. Închideţi ochii, vă relaxaţi global, îndepărtaţi orice fel de gânduri şi vă liniştiţi cât mai mult.
Împreunaţi apoi mâinile în faţa pieptului, ca pentru rugăciune şi, cu multă sinceritate şi iubire, spuneţi rugăciunea "Tatăl nostru" de trei ori, cu voce tare. După aceasta, rugaţi-L pe Dumnezeu să vă ajute să contactaţi telepatic lumea angelică prin imaginea pe care o aveţi acum în faţă.
Deschideţi ochii şi priviţi cu atenţie imaginea îngerului. Nu neglijaţi nici un detaliu, admiraţi-i frumuseţea şi urmăriţi să simţiţi efluviile de energie benefică ce vă cuprind, gradat, întreaga fiinţă. Rostiţi, totodată şi ideea-forţă ce caracterizează Îngerul respectiv şi cu ajutorul căreia veţi atrage graţia respectivei fiinţe angelice asupra voastră.
Pe măsură ce simţiţi prezenţa divină a îngerului, puteţi să treceţi la următoarea etapă.
Închideţi din nou ochii şi, trăind cât mai intens starea specifică ce v-a fost transmisă, cereţi acelui înger să vă ajute în situaţia concretă de viaţă pe care doriţi să o rezolvaţi. Gândiţi-vă apoi că sunteţi deja în momentul în care aţi obţinut ceea ce aţi cerut. Bucuraţi-vă că totul este aşa cum aţi dorit.
Mulţumiţi, în final, plini de recunoştinţă, lui Dumnezeu şi îngerului cu care aţi comunicat, deschideţi uşor ochii şi treceţi, gradat, la alte activităţi.
Fiţi atenţi la inspiraţiile care vor apărea ca urmare a rugăciunilor voastre, la conjuncturile de viaţă care pot fi, de multe ori, răspunsuri la întrebările pe care le-aţi pus.
Dacă, în timp ce vă rugaţi, constataţi că primiţi chiar atunci răspunsuri concrete, este bine să le notaţi într-un caiet, pe care va trebui să-l aveţi la îndemână.
Acest exerciţiu simplu trebuie reluat zilnic, până când observaţi că aţi obţinut ceea ce v-aţi propus.
În afara atingerii acestui scop, puteţi fi sigur că aveţi, de acum înainte, un nou şi minunat prieten divin, care va fi mereu alături de voi atunci când îl veţi chema.  
-sursa- http://angelinspir.ro/modalitatea-de-contactare-a-entitatilor-angelice-183.html
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu