Bruce Lipton: Aceste
experimente au fost repetate de foarte multe ori şi au fost verificate
şi de alţi cercetători. Deoarece informaţia chimică nu poate traversa
sticla obişnuită, oamenii de ştiinţă care lucrează cu ştiinţa
convenţională nu au vrut să studieze acest fenomen deoarece în lumea
biologiei convenţionale regula spune că semnalele sunt transmise prin
intermediul substanţelor care intră în reacţie sau a ionilor, aşa ca în
biologia convenţională, atunci când ea se referă la semnale, acestea
impun cu necesitate o origine chimică.
Şi din moment ce sticla obişnuita opreşte
transferul de semnale, oamenii de stiinţă au fost uimiţi … ei au văzut
că există un efect dar nu avea nici o logică deoarece în lumea lor toate
semnalele, fără excepţie, sunt vehiculate pe cale chimică dar în acest
caz particular era clar că ele nu puteau fi transmise între două
recipiente izolate unul faţă de celalalt. Noii oameni de ştiinţă
studiază fizica cuantică iar în prezent există foarte multe studii care
indică faptul că celulele comunică mai degrabă prin unde decât prin
semnale chimice. Ele pot comunica prin intermediul luminii (sau a unei
radiaţii care se comporta asemănător cu cea luminoasă, sau din spectrul
UV şi peste UV – n.t.) iar în acest sens medicul german Fritz Popp a
fost liderul unui colectiv de cercetare care s-a ocupat cu transmisiile
de semnale ale celulelor printr-un ecran de sticlă de cuarţ, şi dr. Popp a introdus denumirea de fotoni de lumină, care aveau rol de semnale de comunicare, … celulele pot citi informaţia purtată de undele luminoase, pot genera şi absorbi unde luminoase. Deci,
unul din comportamentele celulei este faptul că citeşte informaţia
fotonică. Noi nu suntem capabili să vedem acei fotoni dar celulele pot fi activate de un singur foton de lumină.
Aşadar undele luminoase de frecvenţe diferite sunt asemenea unor
comutatoare care controlează celulele. Deci acestea sunt concluziile
cercetarilor doctorului Fritz Popp în domeniul biofotonicii. Ceea ce e important de ştiut este faptul că celulele pot comunica şi prin alte mijloace decât reacţiile chimice.
Ele pot comunica prin câmpuri (asemănătoare – n.t.) cu cele
electromagnetice, prin lumină, sunete, etc. Deci biologia convenţionala a
restrâns acest studiu la credinţa că semnalele sunt transmise prin
intermediul substanţelor chimice (sau ioni – n.t.). Motivul principal
pentru care ştiinţa ţine cu dinţii de această credinţă este datorat
influenţei corporaiţiilor farmaceutice multinaţionale iar semnificaţia acestui fapt poate fi înţeleasă astfel: fundamentul
corporaţiilor farmaceutice multinaţionale este că celulele comunică
prin intermediul chimiei iar sarcina companiilor este de a crea
substanţe care alterează comunicarea celulară şi astfel poţi controla
comportamentul acesteia. Dacă noi am reuşi să învăţăm cum anume
putem vindeca prin metode energetice, fapt care totuşi deja începe să se
întâmple, asta înseamnă că nu va mai fi nevoie să cumpărăm
medicamente. Dar corporaţiile farmaceutice multinaţionale sunt
conştiente de acest aspect. Motivul cel mai clar este că dacă oamenii ar
putea învăţa să controleze biologia prin intermediul energiilor
(bioenergie, lumină, sunete, etc.) atunci nu ar mai avea nevoie să
cumpere medicamente iar acesta ar fi sfârşitul corporaţiilor
farmaceutice multinaţionale. Din fericire există toate semnele că acest
lucru se va întâmpla curând, şi este deja o parte a problemei mondiale
din prezent. Marea criză la care asistăm se datorează faptului că
restricţionam vindecarea celulară la cea chimică şi ignorăm rolul
conştiinţei (observatorului), al minţii, energiei, luminii şi sunetelor
ca fiind relevante în experienţele noastre de vindecare.
-sursa- https://detoatepentrutotisimaimult.blog/2017/07/30/vindecarea-cu-lumina/
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu