Să
spunem că în această zi „a început”, dragilor. Ce ați face atunci? Ați
sări în sus și în jos? Ați dansa pe străzi? V-ați săruta partenerul? Ați
țipa de pe acoperișuri? Ei bine, ar fi bine să faceți toate aceste
lucruri, pentru că într-adevăr a început deja și chiar mai înainte decât
ziua de azi!
A
început cu adevărat în ziua în care v-am spus că a început totul, în
mai. A fost acea zi, noaptea târziu, chiar la miezul nopții, când v-am
trezit din pat și v-am rugat să vă ridicați pentru a primi primul mesaj.
Aceea a fost ziua în care Mama Divină și-a eliberat pe deplin
binecuvântările asupra tuturor celor care trăiau pe Gaia. Iubirea și
Recunoștința au început să curgă necontenit de atunci. Era totul
pregătit pentru a ajunge la voi și la prietenii voștri. Deci, acum este
aproape la jumătatea lunii iulie și a ajuns în sfârșit la ușa voastră.
Trebuie doar să ascultați clopoțelul!
Sărbătoriți
așa cum doriți voi, dar știți că ESTE Aici în întregime, ACUM. Toate
guvernele și țările lumii s-au aliniat și au făcut ceea ce era necesar
pentru ca această bunăvoință să aibă loc. Mulți dintre liderii voștri
vor fi înlăturați până când publicul va înțelege ce s-a întâmplat. Unii
nu erau în acord cu schimbările și nu serveau Lumina. Deci, au fost sau
vor fi înlăturați. Toți au avut de ales. Unii nu au ales Lumina, dar
acest număr este minuscul în comparație cu cei care au îmbrățișat
Lumina, ca și voi și prietenii noștri Lucrători în Lumină.
Totul
este Unul, iar cei ce nu au ales să îmbrățișeze Lumina de această dată,
vor avea șansa să crească, să se maturizeze și să ia decizii mai bune
în viitor. Doar dacă nu refuză – și asta e o altă problemă. Dar să nu ne
gândim la asta acum.
Toată
lumea are posibilitatea de a alege cum își trăiește viața și unde va
alege să se încheie. Pe ce cale să mergeți, la stânga sau la dreapta sau
direct spre centru. Fiecare alegere și decizie îndrumă fiecare suflet
în propria călătorie individuală. Uneori, pașii secundari sunt luați și
corectați, iar alteori acești pași secundari au fost necesari pentru a
asimila un sâmbure de înțelepciune. Nicio acțiune nu este văzută ca
incorectă, era exact ceea ce era necesar în acel moment. Fiecare pas pe
care sufletele omenești l-au făcut în viața lor i-a adus în acest
moment. Fiecare suflet de pe Gaia în aceste momente a făcut alegerea
conștientă de a fi aici pentru a experimenta această Mare Trezire. Și ce
privilegiu!
Toate
viețile și călătoriile și colaborările care au fost create pentru a
ajunge aici sunt uluitoare. Dar, totul făcut în serviciul celui mai
înalt bine al tuturor. A fost o onoare magnifică să participăm la acest
experiment extraordinar al Luminii. Și sunt onorat că am experimentat-o
cu voi toți, familia mea de Lucrători în Lumină! Împreună, am lucrat
alături de familiile noastre; Pământul Interior și Superior, Galacticii,
Compania Raiului, Gaia și toate Regatele ei și bineînțeles Mama și
Tatăl Dumnezeu.nspirația
Inimii a avut loc de milenii și acum, în cele din urmă, poate să
înceapă Expirația! Căci toți am făcut pasul mult anticipat în Noua Eră.
În ultimul meu mesaj, v-am rugat pe toți să „Pășiți Înainte” pentru a vă
revendica dreptul din naștere și suveranitatea voastră și ați făcut-o!
Voi toți v-ați îndreptat spre Noul Pământ și l-ați revendicat ca fiind
al vostru! Suflete curajoase și iubitoare!
Sunt
aici pentru a vă felicita din nou pe toți și pentru a vă dori Pace,
Abundență și Înțelepciune. Fiți în Pace pentru că dreptul vostru din
naștere a fost redobândit. L-ați revendicat și este al vostru. Micile
detalii sunt ultimele lucruri ce vor sosi. Fiți în Pace. Vă simțim
Iubirea și Recunoștința și vă urăm numai bine. Eu sunt Saint Germain și
vă iubesc pe toți! Vom sărbători împreună în curând! Namaste.
-sursa- http://maiamariamaia.blogspot.com/
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu