Gunoiul emoțional vine din programele de autosabotaj: evitare, amânare, critică, comparații, cogniții disfuncționale, sentimente de inferioritate, rușine, vinovăție etc. Greșim pentru a învăța cum să nu mai greșim. Ultimatum-urile nu ajută, nici etichetările. Fiecare experimentează altceva și e nevoie de răbdare pentru a aștepta pe celălalt, la fel cum delicat așteaptă Hristos.
Pui o lalea galbenă într-o călimară de cerneală și petalele vor deveni mov. O minte sănătoasă este o minte care te călăuzește, nu una care te învinovățește și te condamnă. Să ne întărim în nădejde! Nu există nicio greșeală pe care Dumnezeu să nu o poată ierta.
Problema este că noi pe noi nu reușim să ne iertăm și ne condamnăm iar și iar. Umorul și iubirea sunt două forțe vindecătoare foarte puternice. Pielea este înfometată de iubire, de atingeri.
Ce ai făcut astăzi pentru sufletul tău? Dar pentru trupul tău? Fericirea nu se poate cumpăra. Din fericire! Ea vine din interior. Cum sunt este mai important decât ce am. Murim și lăsăm totul. Luăm doar bogăția inimii cu care i-am iubit pe oameni.”
H. Filipescu
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu