Scufundă-te în centrul inimii tale şi descoperă aici focarul minuscul de lumină colorată, a cărui strălucire este orbitoare. Culoarea acestei lumini este mirifică. Acesta este centrul energiei tale vindecătoare, care este chiar energia iubirii. Priveşte cum acest focar de lumină începe să pulseze şi să se dilate din ce în ce mai mult, până când îţi umple în totalitate inima. Vizualizează cum această lumină începe să se deplaseze prin corpul tău, din creştetul capului şi până în vârful degetelor de la mâini şi de la picioare. Întregul tău corp începe să strălucească sub impactul acestei lumini colorate atât de sublime.
Repet: aceasta este energia ta vindecătoare, care este totuna cu energia iubirii tale. Permite-i corpului tău să vibreze la unison cu această iubire. Repetă afirmaţia: „Cu fiecare nouă respiraţie, eu devin din ce în ce mai sănătos. Conştientizează cum această lumină elimină boala din corpul tău, restabilindu-i starea de sănătate. Las-o apoi să emane în toate direcţiile şi să-i atingă pe oamenii din jurul tău. Transmite-le energia ta vindecătoare tuturor oamenilor pe care îi cunoşti, dar mai ales tuturor oamenilor care au nevoie de ea.
Ce privilegiu este să îţi poţi împărtăşi iubirea, lumina şi energia vindecătoare personală cu toţi cei care au nevoie de ele. Lasă-ţi lumina să pătrundă în spitale, în orfelinate, în închisori şi în ospicii, precum şi în toate celelalte instituţii de acest fel, în care domnesc suferinţa şi disperarea. Las-o să le transmită celor suferinzi speranţa, iluminarea şi pacea. Lasă-ţi lumina să pătrundă în toate căminele din oraşul în care locuieşti, oriunde există suferinţă şi durere. Permite iubirii şi energiei tale vindecătoare să îi aline pe toţi cei aflaţi în nevoie, să pătrundă în biserici şi să mângâie inimile celor care se roagă, deschizându-le astfel în faţa iubirii necondiţionate.
Lasă această lumină frumoasă care emană din centrul inimii tale să pătrundă în clădirile guvernamentale, iluminându-i şi deschizându-i în faţa adevărului pe cei care lucrează în ele. Alege apoi un colţ al planetei pe care ai dori să îl vezi vindecat. Concentrează-ţi întreaga lumină asupra acestui loc. Acesta poate fi oricât de îndepărtat, sau în imediata ta apropiere. Concentrează-ţi lumina, iubirea şi energia vindecătoare asupra acestui loc şi imaginează-ţi că ele contribuie la restabilirea armoniei şi a echilibrului în această parte a lumii. Repetă acest exerciţiu în fiecare zi. Împreună, noi alcătuim această lume.
Noi suntem copiii ei, şi deci viitorul ei. Tot ceea ce emitem se întoarce la noi înzecit. Aşa să fie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu