"Unii oameni vin în viața ta doar pentru a te învăța să nu fii ca ei
Fiecare persoană care intră în viața noastră ne învață ceva anume - fie că este vorba despre fericire, iubire, încredere în sine, fie că vorbim despre durere, suferință, tristețe, dezamăgire.
În timp ce uneori nu ne dăm seama de sensul anumitor relații dificile (toxice, negative), astfel de oameni ne ajută să avem o viziune mai clară cu privire la lumea în care trăim. Cu alte cuvinte, experiențele pe care le trăim alături de ei ne vor învăța ce să prețuim și ce ne aduce doar suferință. Ele ne ajută să înțelegem ce nu ne dorim în viața noastră.
Când suntem într-o relație dificilă (nu doar de iubire, ci și de prietenie), durerea în sine ne face să ne reevaluăm prioritățile în viață și comportamentul față de oamenii din jurul nostru. Ne ajută să prețuim sentimentele frumoase și să învățăm să fim mai buni. Toată această experiență ne permite să ne descoperim cu adevărat și, uneori, chiar să ne schimbăm.
Nu trebuie să păstrăm în viața noastră oamenii care ne învață să nu fim ca ei
Lecțiile pe care acești oameni vor să le învățăm sunt foarte simple:
- să nu fim ca ei;
- să nu facem ca ei;
- să nu trăim ca ei.
Ce este foarte important de știut este faptul că nu este datoria noastră să încercăm să îi schimbăm. Noi trebuie doar să mergem mai departe cu viața noastră.
Când ne îndepărtăm de oamenii care ne rănesc ne dăm seama că viața nu este atât de neagră pe cât ne fac aceștia să credem. În acest sens, ar fi foarte important să nu ne mai concentrăm prea mult pe ce fac acești oameni, ci pe lecțiile pe care le putem învăța din tot ce am experimentat, încercând astfel să creștem și să lucrăm la încrederea în noi înșine.
Viața este mult prea scurtă pentru a pune accent pe ce spun sau fac oamenii din jurul nostru. Din acest motiv, cea mai bună decizie pe care o putem face este să încercăm să îndepărtăm cât mai mult de tot ce înseamnă negativism și durere și să atragem în viața noastră doar oameni pozitivi, cu suflet bun și plin de iubire."
Sursa: Mihaela Ela
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu