A fi constient de ceva inseamna a percep...

Vreau sa ma iluminez” asuma implicit faptul ca ceea ce sunt acum exclude starea “iluminarii”. “Vreau sa fiu fericit” exclude fericirea acestui moment si o proiecteaza, ca pe un scop, undeva, in viitor. Aceasta este o pozitionare tipică a aspectului uman al fiintei, care-si articuleaza realitatea pornind de la o judecata: “nu sunt iluminat” sau ” nu sunt fericit”. “Trebuie sa fac ceva ca sa rezolv aceast situatie si sa obtin iluminarea prin orice mijloace. Voi citi, voi face pranayama si voi face 100 de matanii pe zi pana cand voi obţine ceea ce vreau: iluminarea.” Rotirea in cerc a inceput.

Cel mai interesant lucru este a starea pe care unii o numesc “iluminare”, si pe care noi o numim “constienta integralitatii” nu presupune alt demers decat schimbarea modului in care percepem realitatea. Suntem deja “iluminati”, cu totii, starea constiintei integrale este aici deja, a fost dintotdeauna, in orice clipa, doar ca nu am fost capabili sa ne racordam la ea. De ce? Pentru ca am fost identificati cu realitatile mai inguste articulate de catre minte. Pur si simplu, atunci cand functionam in modul “mental”, nu putem percepe starea “iluminarii”. Pentru ca modul “mental” este, pur si simplu, partial, iar “iluminarea” este o stare de constiinta in care suntem constienti de intreg. Partea nu poate sesiza natura intregului. Atunci cand vrei ceva, inclusiv starea de intregire, esti in spatiul mental. Daca nu ai fi, nu ai dori “iluminarea” pentru ca ai trai in mod direct aceasta stare. Ai fi constient de natura ta de fiinta integrala.

A fi constient de ceva inseamna a percepe, a simti ceva care ESTE deja prezent. A cauta, a dori, a folosi mijloace pentru a atinge un scop, este una cu a nega ceea ce este. Pleaca de la judecata ca ceea ce este acum, aici, nu este ceea ce caut. De aceea singurul demers posibil catre starea de a deveni constient de propria ta integralitate este sa te opresti din orice cautare pentru o clipa, sa renunti la orice judecata asupra realitatii si sa accepti ca ceea ce este acum, aici, este cuprins cumva in Integralitate. Nu e nimic de facut, doar de simtit, in afara oricarei judecati. Iisus spunea oamenilor “sunt in inima ta”. Budha spunea ca fiecare este la randul sau un budha, numai ca nu stie acest lucru. Acest adevar a fost rostit de mii de ori in istoria umanitatii, ca suntem deja ceea ce suntem, si nu e nevoie sa facem nimic pentru a deveni. E nevoie doar sa percepem acest lucru.

De ce nu percepem acest lucru, de ce nu ne este accesibila această traire oricand? Pentru ca suntem identificati cu mintea, cu splendidul sau copil numit EGO, pentru ca suntem intr-o vesnica judecata asupra realitatii, creatoare de dualitate si de separare, iar separarea exclude Integralitatea. Pentru ca facem mereu ceva, mai curand decat sa fim. Iar ultima facere, cea mai rafinata dintre facerile ego-ului este facerea “spirituala”. Ego nu poate trai Integralitatea, caci această traire il conduce la disolutie, la moarte, la disparitie. Ego traieste prin identificarea cu ceea ce facem, cu idei si idealuri, cu sisteme de credinta. Ego adora tehnicile, mai ales cele spirituale, pentru ca astfel are garantia ca va supravietui. Cineva trebuie sa aiba vointa, dorinta sa practice ritualurile iluminarii de trei ori pe zi, cineva trebuie sa citeasca, sa acumuleze informatii despre spiritualitate si despre dumnezeu, trebuie sa citeasca carti de dezvoltare personală pentru ca intr-o buna zi sa atinga marele scop: iluminarea. Atunci ego va fi asemenea lui dumnezeu. Aceasta este socoteala ascunsa din spatele zbaterii pentru iluminare.-sursa Cristian Pap.-

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.