Emotiile nu sunt foarte diferite de copii... apar
capricioase, batand din picior si strigand pentru a ne capta intreaga
atentie si a ne determina sa le dam curs... si, de cele mai multe ori, o
facem... apoi ne privim uimiti, intrebandu-ne cum de am cedat. Toti am
trecut prin asta... furie, manie, orgoliu ranit... cuvinte spuse fara sa
gandim, nopti nedormite cu gandul la obiectul dorintei noastre... si
toate au trecut asa cum au venit, lasandu-ne secatuiti, epuizati de
intensitatea trairii. Putem trai fara emotii? Nu. Este necesar sa le
satisfacem capriciile de fiecare data? Cu siguranta nu. Si solutia nu
este sa la ignoram, sa le reprimam... pentru ca ele nu vor pleca, ci vor
astepta doar momentul in care sa izbucneasca din nou, cu si mai multa
forta. Si atunci, ce e de facut? Le acceptam, sunt ale noastre, suntem
parintii lor... emotiile s-au nascut din gandurile, dorintele noastre. A
accepta o emotie nu inseamna a-i da curs... a accepta faptul ca uneori
suntem maniosi nu inseamna a ne lasa prada efectelor acestei emotii. O
privim fata catre fata si o lasam sa treaca. Refuzam sa ne agatam de ea,
sa-i dam importanta... o tratam cu blandete si rabdare, stiind ca va
trece. Invatam sa traim cu emotiile noastre, sa le disciplinam. Ele,
asemeni copilului, nu stiu ca sunt bune sau rele... ele doar sunt, noi
le percepem ca fiind intr-un fel sau altul si putem alege ce dorim sa
pastram si ce lasam sa treaca.
Emotiile trebuie tratate asemeni unui copil, cu blandete
si fermitate, cu rabdare si intelegere... pentru ca sunt copiii nostri
interiori. Daca va opriti si le ascultati povestea in loc sa le urmati,
veti afla multe despre voi insiva, despre cat de mult va iubiti,
respectati... despre ceea ce refuzati sa vedeti ori sa acceptati in voi
insiva... despre judecatile pe care le emiteti... despre neiertarile pe
care le aveti.
Cum elibaram emotiile nedorite? Cu rabdare, zi de
zi... ascultandu-le soapta, intelegand de ce au venit, ce au de spus
despre voi insiva, de ce fac parte din povestea voastra. Jucati-va cu
ele... atribuiti-le o culoare, o forma, un gust... localizati-le in
corp.. Facand acest exercitiu le veti descoperi in momentul in care apar
si le veti putea privi cu compasiune, cu intelegere. Veti descoperi ca
furia, mania, crizele orgoliului, invidia etc. au culori diferite, se
simt altfel in corp.
In momentul in care apar emotiile neplacute,
opriti-va si constientizati-le, apoi patrundeti in interior si
intrebati-va ce anume le-a produs. Primul raspuns va fi, probabil, ca
sursa este una exterioara... o alta persoana, o situatie etc. Si
totusi... a fost emotia voastra... reactia voastra la ceva exterior...
si cauza trebuie cautata in voi insiva. E simplu sa arunci pisica in
curtea vecinului... doar ca, in cazul emotiilor... vecinul sunteti tot
voi. Poate este neplacut, chiar deranjant sa recunosti ca esti autorul
unor ganduri, emotii... pe care nu esti tocmai mandru ca le ai... si
poate nu ai vrea sa le recunosti nici macar fata de tine insuti... dar
odata ce le accepti existenta, accepti ca mai sunt lucruri de invatat
despre tine insuti, ca mai ai de integrat aspecte ale tale, emotiile
devin un instrument pretios al cunoasterii de sine. Si intr-o zi, in loc
sa fiti parintii care ii ofera copilului ceea ce vrea si apoi pleaca in
graba, veti fi acei parinti care isi vor privi copilul cu intelegere si
rabdare... si veti fi uimiti sa vedeti cum, in prezenta parintelui care
priveste cu blandete ferma, criza de nervi a copilului dispare intr-o
clipa.-sursa-http://terapiatreptelor.blogspot.ro/-
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu