Am avut la cursul pentru dezvoltare
personala un preot care face consiliere cu dependenti. El insusi e un
fost dependent de alcool. Declara despre sine ca este un preot alcoolic,
desi n-a mai baut de ani de zile. A studiat foarte mult si spune ca o predispozitie nu se schimba niciodata. Studiile au demonstrat ca un om care are predispozitie genetica sa devina alcoolic, de exemplu, o va avea toata viata.
Problema e ca toti ne nastem cu predispozitii pentru dependente, cu predispozitia de a fi sau de a deveni ”defecti”.
Suferinta, in sine, este o dependenta. De aceea intreb, in cartea mea:
”Nu cumva esti indragostit de suferinta ta?” Dependenta nu dispare
niciodata, ramane tot acolo, infipta in creier, si poate reveni oricand,
mai grav, mai agresiv, mai distructiv. Si atunci, suntem condamnati de
la nastere?
Nu exista suferinta, exista doar inadaptare.
Ma intreaba oamenii daca sunt sanatoasa acum, dupa cancer. Iar eu
zambesc si le spun ca nu exista o stare perfecta de sanatate, cata vreme
noi toti dezvoltam celule canceroase in corp, tot timpul, cata vreme
avem predispozitie pentru asta. Important nu e faptul de a fi preocupat
sa fii perfect sanatos, ci de a invata sa traiesti cu aceste celule
canceroase, fara frica. Important e sa traiesti, pur si simplu.
Cu predispozitii de tot felul. Important e sa te bucuri si mai mult de
viata, in loc sa te inchizi si sa fugi de viata, cu un motiv foarte bun.
Pana la urma, ce pierzi astfel? Chiar viata pe care nu vrei s-o pierzi,
pe care vrei s-o traiesti. Cu predispozitii de adictii, cu celule
canceroase, cu orice frici sau motive de suferinte la pachet. De a trai
asa, in prezent, si de a continua sa actionezi, sa te implici, sa te
bucuri de tot ce poti. Asta inseamna sa accepti si sa te adaptezi.
Dar cum faci asta? Cum gasesti motivatia sau puterea sa accepti, sa te adaptezi si sa te mai si bucuri? O frica, o dependenta nu dispar niciodata, pot fi doar inlocuite. Un atasament nu dispare niciodata, e inlocuit.
Cu ceva mai bun sau mai rau. Atat, asta e diferenta. De aceea se spune:
”Cui pe cui se scoate”. Un fost dependent de alcool poate deveni
dependent de droguri. Sau de Dumnezeu.
Iubirea e cel mai puternic atasament care poate vindeca alt atasament.
Dar iubirea sau persoana iubita nu pot schimba dependenta fara ca
dependentul sa doreasca asta. Iubirea devine noua dependenta numai daca
omul vrea si ii permite sa devina noua lui dependenta. Iar omul poate
gasi mereu o groaza de motive sa nu vrea asta sau sa spuna ca o vrea,
dar in conditiile lui. Insa iubirea nu vindeca in conditiile pe care le vrea dependentul, ci in conditiile ei.
Orice dependent sau om nefericit, care
sufera, va spune ca iubeste. Ca este capabil sa iubeasca. Sau ca tocmai
din cauza iubirii, mai precis a lipsei ei, este el asa cum este. Nimic
mai fals. Cum sa iubesti, daca nu te poti iubi pe tine? Cum sa iubesti,
daca ranesti? Cum poti iubi fiind absent din prezent? Oamenii vor spune
ca tot iubesc, in gandul si in sufletul lor. Dar cum poate fi suficient
sau de folos gandul unui om sau ceea ce se afla in sufletul sau, fara ca
acel gand sau acea simtire sa se manifeste in realitate, in prezent? La
ce foloseste o scrisoare de dragoste care ramane inchisa ani de zile,
intr-un plic neexpediat?
Iubirea nu se va adapta ea la om, omul trebuie sa se adapteze la iubire.
Altfel, iubirea nu va deveni pentru dependent un atasament, o
dependenta mai puternica decat cea pe care o are deja, oricare ar fi
aceea. Nici macar iubirea neconditionata din ochii unui copil, pura
precum iubirea lui Dumnezeu.
Dumnezeu nu este de gasit nici in
trecut, nici in viitor, ci doar in prezent. La fel si iubirea. O
traiesti sau nu. Devii iubire sau nu. Daca traiesti in trecut, poti gasi
depresia, iar daca vrei sa traiesti in viitor, poti gasi anxietatea.
Viata are o singura regula: te adaptezi sau nu la realitate. Iar asta
depinde, intru totul, doar de tine insuti. Totul este despre a trai in
prezent sau nu, asta e tot ce avem.
Dependentul fuge de constientizarea
prezentului si a realitatii. Se refugiaza, ca sa nu simta. Crede ca asa
n-o sa mai doara. Cand revine la realitate, doare mai mult, iar golul e
si mai mare. Revine si mai puternic la dependenta sa si incearca sa
umple golul cu firimituri de diverse placeri. Si tot asa…
Ca sa traiesti in prezent,
trebuie sa simti. Totul. Cum sa simti cand esti absent?! De ce vrei sa
fii absent? Tocmai ca sa nu simti. Fiindca a simti inseamna sa te
deschizi. Asa intra tot, cand te deschizi. Intra si bucurie, si
tristete, intra oamenii, lumea, Dumnezeu, iubirea, realitatea. Cand te
deschizi, dai ochii cu tine, cu fricile si cu durerile tale. Insa numai
asa poti simti. Cand te inchizi, nu mai simti, devii din ce in ce mai imun.
La aproape tot ce se intampla in jurul tau. La nevoile sau la suferinta
altora, la eforturile lor, la prezenta lor, dar mai ales la iubirea
lor. Devii imun la viata insasi.
O spun in calitate de fosta dependenta de
ciocolata, de alcool, de citit, de computer, de suferinta, in calitate
de dependent si de co-dependent. Nimeni nu e defect, rau,
reparabil, suntem doar raniti. Si nu realizam ce iluzie e asta, cand
sunt atatea motive de bucurie in jur. Tine de responsabilitatea noastra
sa alegem recunostinta si orice motiv de bucurie. Unor oameni
poti sa le oferi toata iubirea si toate motivele de fericire, ei nu le
vor vedea, fiindca fug, se inchid si se ascund.
Stiti cum imi explic eu ”cu moartea pe moarte calcand”?
Ca sa devii fericit, e necesar sa renunti la ceva din tine. E firesc,
fiindca tu, omul fericit, esti altul decat tu, omul nefericit. Deci, e
ca si cum ai ”muri” tu, omul nefericit, ca sa se nasca din tine omul
fericit. Cu alte cuvinte, omul care invata sa moara cate un pic, in
fiecare zi, invata sa calce pe moarte. Adica invata sa traiasca!
E o mare provocare, de sfinti aproape, sa
ramanem la fel de bucurosi si de prezenti in compania unor oameni
dependenti. In absenta lor, mai precis. Asta e singurul motiv de reala
tristete si de reala suferinta, pe care il recunoaste spiritualitatea,
restul sunt doar iluzii. Doar sfintii pot ramane impasibili si plini de
iubire, fara sa isi coboare vibratia inalta la nivelul de suferinta al
dependentilor, care e o vibratie joasa, in prezenta unor oameni care
refuza sa traiasca, sa se bucure de viata, care isi fac rau lor si
altora, fie si numai prin absenta si neimplicarea lor. Doar
sfintii pot sa nu se enerveze, sa nu sufere, sa nu se revolte, atunci
cand vad cum oamenii pe care ii iubesc isi fac rau lor si altora. Apropo
de iubire neconditionata, doar Dumnezeu poate suporta felul in care
oamenii se ranesc si ranesc, doar Dumnezeu poate accepta neconditionat,
poate iubi neconditionat.
Dar nici chiar Dumnezeu nu poate tine
locul unui om absent, dependent, neimplicat, care nu traieste in
prezent. Tocmai fiindca omul ala e unic si este el insusi o bucatica de
Dumnezeu. De aceea, co-dependentii, adica oamenii care traiesc
alaturi de un dependent, in cadrul unei relatii, in familie, sunt cei
mai afectati. Sunt mult mai afectati decat dependentul. Pot
chiar si sa moara mai repede, tocmai pentru ca sunt atat de afectati.
Fireste, dependentul nu poate intelege, percepe asta. Dependentul are
nevoie sa se victimizeze si se va considera mereu, pe sine, cel mai
suferind, cel mai ranit, cel caruia ii este cel mai greu si cel care are
cea mai mare nevoie de atentie si de sprijin. Si, in acelasi timp, va
sustine ca el nu are nicio problema si nicio dependenta.
Co-dependentii sunt primii care au nevoie
de ajutor si de sustinere, fiindca povara lor e cea mai grea, mai grea
decat cea a dependentului. Dependentul traieste mult mai bine in
simbioza cu dependenta lui decat traiesc cei din jur cu el. Fiindca ei
sufera in mod constient, in timp ce dependentul isi anesteziaza
constiinta si n-o mai resimte plenar decat atunci cand revine la
realitate. Tocmai de aceea fuge din nou, fiindca nu poate suporta sa
ramana constient prea mult, nu poate suporta sa ramana prezent si sa
traiasca in prezent.Insa Dumnezeu, iubirea, viata si realitatea nu exista decat in prezent si nicaieri altundeva. Ceea ce nu traim in prezent nu mai traim niciodata.
-sursa- https://liviabonarov.wordpress.com/
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu