Viata mea este o energie minunata care se numeste Dumnezeu.Urmez si Cred in Firul Minunii!
Sunt un Lucrator cu Lumina.. Imi doresc sa ajut oamenii sa isi gaseasca puterea si echilibrul interior, sa le aduc aminte ca nu sunt singuri, sa le propun sa inceapa sa se cunoasca nu numai prin intermediul mintii, ci si prin puterea intuitiei, a inimii.
Totalul afișărilor de pagină
30 ian. 2016
Reîncarnarea înseamnă sclavie...
V-ați întrebat vreodată de ce ne reîncarnăm, care este de fapt
adevăratul motiv al fenomenului reîncarnării umane? De ce avem o viață
atât de scurtă și, în cea mai mare parte a acesteia, singurele căi ale
evoluției spirituale “înseamnă” învățători și religii foarte
dubioase?! V-ați întrebat de ce oare aceste religii sunt construite pe
baza unor structuri ierarhice? V-ați întrebat vreodată de ce există atât
de mult rău în lume, și de ce astfel de oameni răi devin lideri?! Și,
marea întrebare privitor la reîncarnare: de ce nu ne amintim viețile
anterioare?! Cum putem rezolva trecutul nostru, dacă nici măcar nu ni-l
amintim?!
Trecem prin viețile actuale, cu trecutul care ne bântuie dar pe care
nu-l putem vedea. Ducem cu noi vechile obiceiuri și trăsăturile sinelor
noastre de dinainte, dar nu avem nici cea mai vagă idee de unde
provin. Cei mai mulți dintre noi nu avem nicio idee despre cum ne
afectează trecutul, prezentul. Acestea fiind spuse, cum putem rezolva
problemele noastre din trecut, mai ales că ele ne afectează (chiar) și
în această viață?!
Ce preot, învățător spiritual, canalizator, sau yoghin au raspuns în
mod satisfăcător la această întrebare: de ce nu ne amintim viețile
anterioare?! Răspunsul ne poate lăsa mască!
Textele Vedice și Puranele descriu faptul că umanitatea trăia o viața lungă în timpurile vechii Epoci de Aur. Oamenii
de atunci își petreceau viața în meditație profundă, și trăiau în
echilibru și armonie cu Mama-Natură. Apoi, s-a întâmplat ceva. În
legendele, miturile și textele antice este descrisă Căderea Omului.
„Omul este perfect, la origine…o ființă divină care a degenerat în ceea ce suntem acum.” – R.A. Schwaller de Lubicz (Miracolul Egiptean)
„Omul primordial a fost adevăratul și reprezentativul model
uman…apoi, tot progresul umanității (deși aparent a dus spre mai bine) a
reprezentat o cădere neîncetată. Toți cei de după omul primordial i-au
onorat și li s-au închinat primilor părinți, privindu-i și
considerându-i ca fiind Zei ai Luminii, Cunoașterii și Măreției.” – Joseph A. Seiss (Evanghelia Stelelor)
„Apoi, ea a profețit apropierea sfârșitului Epocii Divine și
începutul uneia noi, în care florile nu vor mai crește vara, vacile vor
da mai puțin lapte, femeile vor fi nerușinate și bărbații își vor pierde
vigoarea, copacii nu vor mai avea fructe și nici mările pește, oamenii
bătrâni vor judeca greșit și legiuitorii vor face legi nedrepte,
războinicii se vor vinde unii pe alții, oamenii vor fura unul de la
celălalt…atunci, nu va mai exista virtute pe lume.” – (Profețiile lui Badb, Zeița Irlandeză a Războiului)
Așadar, ce a determinat această Cădere? Știm că, la un
moment dat, au venit niște Zei din cer învățându-i pe oameni agricultura
și creșterea animalelor (adică înrobirea lor). Odată cu această
cunoaștere, a început construirea orașelor, au apărut regii și sistemele
ierarhice de control, armatele, războiul, sclavia, închinarea și
jertfele aduse acelor “Dumnezei“. Toate aceasta au însemnat Căderea Omului. Omenirea a căzut din starea de a fi în echilibru și armonie cu Mama-Natură și, astfel, a început să-și piardă virtutea.
Cine au fost acești Zei care au venit și au oferit omenirii această
cunoaștere? De unde au venit? Ei nu sunt de pe Pământ…au venit să
înrobească omenirea…au venit să ceară sacrificii de carne și sânge,
inclusiv sacrificii umane. Au cerut să fie adorați. Și, așa după cum
putem citi în Vechiul Testament, Iehova va distruge întregi seminții…sau
„poporul ales” le va distruge în numele lui. Gnosticii i-au numit pe
acești Zei Archoni. Don Juan i-a numit prădători.
De mii de ani umanitatea este sursă de hrană pentru acești Zei. Ei
ne consideră turma lor, la fel cum noi privim animalele dintr-o
fermă…precum în Cer, așa și pe Pământ. Ei se hranesc cu emoțiile
(energiile) noastre negative, prin închinarea/slava noastră către Ei. Le
place suferința și, mai ales, le place sângele…așadar, este creată
violența, prin conflicte și războaie între oameni. De reținut că
majoritatea războaielor au fost cele inter-religioase.
De asemenea, Ei ne controlează prin religii, ideologii, guverne,
societăți secrete, propaganda prin mass-media, etc. Un alt mod de a ne
controla este reîncarnarea. Reîncarnarea este o formă de sclavie. După Cădere,
durata vieții omului a fost scurtată drastic. Înainte de epoca modernă
oamenii aveau o durată medie de viață cuprinsă între 25 și 40 de
ani…timp insuficient pentru a afla ce înseamnă viața, mai ales dacă
toate învățăturile au fost oferite de religiile zeilor. Oamenii trudeau toată viața, zi de zi, pentru familiile lor, apoi mureau.
Apoi, vine întrebarea de ce nu ne amintim viețile noastre
trecute. Ne naștem în ignoranță, iar singurele cunoștințe disponibile
sunt cele care ne-au fost oferite de acești zei: religiile și
ideologiile. După câteva zeci de ani vom muri tot în ignoranță ca apoi
să revenim, din nou, aici, pe Pământ. Acest lucru ține turma
obedientă. Fără nicio amintire, suntem prinși în același cerc închis al
ignoranței, fără a avea acces la acele instrumente care să ne ofere
posibilitatea de a fi liberi cu adevărat. Ocazional, câteva mari Suflete
au fost în măsură să se elibereze, dar preoții au preluat controlul
asupra învățăturilor lor, denaturându-le și disimilându-le în dogmele
lor religioase.
Trăim într-o Matrice în care o Construcție Artificială a Luminiia acoperit lumea reală. Ca și în filmul The Matrix, suntem pur și simplu bateriile
care asigură energia cu care se hrănesc zeii. Asta este realitatea
noastră: ne naștem și murim într-o Matrice, ca hrană pentru miște
entități rele. Și, desigur, aceste entități au slujitorii lor aici, pe
Pământ, slujitori ce au rolul de a păstra turma obedientă, pe linie.
Așadar, se naște următoarea întrebare: ce se întâmplă atunci când murim? După moartea fizică vom intra în Matricea Cosmică…o altă Construcție a Luminii False, pe care o numim Cer. Sufletele noastre sunt prinse în această închisoare a zeilor. După ceva timp petrecut în Cerurile False ne întoarcem din nou, urmând același ciclu. Aceasta se numește Roata Samsara, ciclul nașterii și al morții.
Singura posibilitate de a evada din această închisoare este cea de a
ne trezi…a ști cine suntem noi, cu adevărat. Trebuie să ne delimităm de
toți acești falși zei, îngeri, guru, etc, să eliminăm toate aceste
false credințe…să oprim hrănirea acestor falși zei cu emoțiile și
gândurile noastre negative, închinându-ne lor, vărsând sângele nostru.
Cu alte cuvinte, să ieșim din acest Joc ce ne-a fost impus.
„Pentru a percepe Universul așa cum este trebuie să pășiți
dincolo de Rețea. Nu este greu să faceți acest lucru, deoarece Rețeaua
este plină de găuri. Priviți Rețeaua și multele sale contradicții…ele
sunt la tot pasul. Vreți pace, dragoste și fericire, dar lucrați din
greu pentru a crea durere, ură și război. Vreți longevitate, dar mâncați
prea mult. Vreți prietenie, dar exploatați pe alții. Fiți conștienți de
toate aceste contradicții și eliminați-le…veți vedea că ele vor
dispărea.” – Nisargadatta Maharaj
Priviți Matricea așa cum este ea. Pare a fi foarte puternică, pare
că nu există cale de scăpare, dar este plină de găuri. Dacă aveți o
minte deschisă, discernământ și ochi pentru a vedea, tot acest joc este
nimic mai mult decât un castel de nisip. Întrebarea este următoarea: vă
veți trezi, sau veți rămâne pe mai departe târâți în această Plasă Țesută, continuând Jocul RoțiiSamsara, cel al nașterii și morții?!
Imaginați-vă cât de norocoși sunteți să aveți cheile ce vă permit
deschiderea ușii acestei închisori. Puteți vedea câtă confuzie pot
produce toate religiile, filozofiile New Age, falșii învățători cu ale
lor false învățături. Există însă câțiva mari maeștri care sunt dincolo de toate aceste confuzii. Luați tot ce se poate de la ei, bazându-vă pe înțelepciunea Sinelui vostru.
Este minunat articolul tau. Aceste lucruri ma framanta de multi ani. La unele am gasit raspunsuri asemantoare cu cele din articolul tau. Nu am citit nimic in legatura cu aceste lucruri, dar le-am dedus logic din ceea ce exista la momentul actual in aceasta lume. Deci, judecata mea este corecta. Felicitari pentru articol.
Este minunat articolul tau. Aceste lucruri ma framanta de multi ani. La unele am gasit raspunsuri asemantoare cu cele din articolul tau. Nu am citit nimic in legatura cu aceste lucruri, dar le-am dedus logic din ceea ce exista la momentul actual in aceasta lume. Deci, judecata mea este corecta. Felicitari pentru articol.
RăspundețiȘtergere