Totalul afișărilor de pagină

23 feb. 2016

FIZICA CUANTICĂ ŞI “ LEGEA REZONANŢEI ...

Desigur , igienizarea vieţii noastre fizico-spirituală, pentru a fi completă, este nevoie să ne referim şi la modul de hrănire . Hipocrat spunea: să mănânci fără să satisfaci complet senzaţia de foame!    Dacă nu te saturi, nu te îngraşi. Studii de ultima ora arată că lungimea telomerilor de la extremităţile cromozomilor, de care depinde durata vieţii, e influenţată favorabil de alimentaţia cu puţine calorii. Mănâncă legume, lapte de soia, cereale integrale, mazăre, linte…şi alte legume şi fructe , pe cât se poate în stare naturală, neprelucrate. Comsumul de carne, zahăr, lapte, alcool trebuie evitat. Fumatul de asemenea. Este bine ca măcar o dată pe săptămâna să nu se mănânce nimic, să se bea doar ceaiuri neândulcite, timp în care organismul se reface. Dar, înainte de orice, nu vă aşezaţi niciodată la masă supărat. Masa ar trebui să fie o sărbătoare, să fie prilej de bucurie alături de ceilalţi. Sigur că azi nu ne mai potrivim toţi la masă, dar atunci când preparam ceva de mâncare, s-o facem cu drag. Gândurile gospodinei trec şi-n bucatele pe care le găteşte.
 Cele mai bune medicamente sunt naturale şi ne sunt la îndemână. Existenţa ne pune totul la dispoziţie cu o generozitate căreia niciodată nu-i vom putea răspunde pe măsură.
 Dacă vrem să rămânem sănătoşi şi fericiţi, e suficient să păstrăm în minte câteva lucruri: să mâncăm sănătos, fără să ne îmbuibăm, să facem mişcare, să ne odihnim corect, să fim optimişti şi plini de încredere şi să ne ferim de rutină. Să facem constant schimbări în viaţă noastră, adică să ținem pasul cu ea, să fim creativi, autentici, iubitori. Şi să nu uităm că trebuie să păstrăm în permanență un echilibru între energia consumată prin efort şi energia obţinută prin odihnă şi activităţi care ne fortifică. Gândurile rele ne iau din viaţă, bucuriile ne dau viaţă. Să căutăm bucuria, avem nevoie de ea ca de pâinea noastră zilnică. Chiar dacă, uneori, n-o putem avea decât în imaginaţie, iar acesta se va întrupa conform Legii Rezonanţei.
Conform lui Edgar Cayce, în primul rând trebuie respectate două legi:
 1) Legea echivalenţei: “Ce semeni, aia culegi”;
 a) Tot ce exteriorizează un om prin vorba sau prin faptă se va întoarce spre el. Iisus a spus: “Din cuvintele tale te vei îndrepta şi din cuvintele tale te vei osândi”.
b) Ceea ce dai, aceea vei primi. Dacă dai ură, vei primi ură; dacă dai dragoste, vei primi dragoste; dacă eviți, vei fi evitat; dacă minți, vei fi minţit; dacă înşeli, vei fi înşelat.
2) Legea educării imaginaţiei:
 a) Tot ce-şi imaginează un om are să se realizeze.
b) Omul poate chema boala prin teamă.

Aici este vorba tot de Legea Rezonanței.
 Echilibrul sistemului nervos este condiţia sănătăţii. Yoghinii consideră că toate emoţiile şi sentimentele sunt însoţite de producerea în organism a unor substanţe care acţionează ca otrăvuri sau că tonice. Aceste substanţe intră în sânge şi se fixează pe anumite organe, în general pe centrii nervoşi. De exemplu, emoţia mâniei produce o toxină care acţionează asupra inimii, ficatului şi stomacului, dar se elimina repede; dacă însă apare ura, toxina este secretată cronic, puţin câte puţin, şi otrăveşte tot organismul, dar mai ales ficatul. Frica este o altă emoţie şi îi corespund două sentimente: regretul aplicat trecutului şi îngrijorarea aplicată viitorului, care au aceeaşi toxină ca şi frica, fixându-se mai ales la vezica biliară, stomac şi intestin. Ea ar fi cauza afecţiunilor gastro-intestinale. Aceastea două sunt principalele otrăvuri de origine psihică. Ele se pot combina cu alte otrăvuri organice din sol şi ape şi această combinaţie poate produce cancer. Hatha Yoga recomandă stăpânirea sentimentelor. Trebuie eliminate frica şi mai ales ura. “Să nu apună soarele înainte de a-ţi trece mânia” – această îndrumare biblică este o taină a sănătăţii. Stăpânirea devine uşoară dacă se abordează pe plan fiziologic. Se adoptă sistematic atitudinile şi expresiile corporale contrare emoţiilor şi sentimentelor care trebuie învinse. Nu putem rămâne mânioşi dacă muşchii fetei şi corpului sunt destinşi şi buzele surâzătoare. Atitudinea fizică de bravură învinge frica. Manifestarea continuă a unei seninătăţi exterioare antrenează inevitabil seninătatea sufleteasacă.
 Există şi substanţe tonice produse de bucurie, voioşie, afecţiune, iubire.
 Burton, un medic care a trăit în sec. al XVII-lea, a scris că există 3 medici care pot vindeca orice boală: dr. Ras, dr. Regim şi dr. Calm. Râsul are 8 funcţii: îmbunătăţeşte circulaţia sanguină, măreşte numărul de celule fagocitare care distrug bacteriile, viruşii şi formaţiunile neoplazice, accelerează bătăile inimii şi în mică măsură ridică tensiunea arterială, accelerează ritmul respirator, determinând creşterea cantităţii de O2 din sânge, eliberează endorfinele care influenţează bună dispoziţie şi contribuie la scăderea intensităţii durerii, relaxează musculatura, accelerează digestia, masează musculatura organelor interne. Dacă radem des, ne este mai uşor să luptăm cu stresul, ne putem relaxa mai uşor, suntem mai creativi şi mai rezistenţi la îmbolnăviri.
În statul West Virginia, din Statele Unite, a fost înfiinţat primul spital din lume în care pacienţii sunt trataţi cu ajutorul râsului şi al jocurilor.
 Medicină holistică cayciana afirmă: “Mintea este constructorul”. Spiritul construieşte fiecare celulă a corpului. Nu există nici o boală pe care să n-o fi construit mai întâi voi înşivă în mentalul vostru. Orice boală vine prin încălcarea unei legi cosmice, care se va traduce în corpul fizic, care este un ecou al cosmosului. Dacă aţi avut puterea de a vă crea boala, găsiţi puterea necesară spre a o distruge. Orice vindecare vine din aceeaşi sursă. Fie că ea se face prin dietă sau prin medicamente sau chiar prin chirurgie, este la fel: este vorba despre conştientizarea acelor forţe care se află în interiorul corpului şi care sunt reflexul forţei creatoare a Universului. Este nevoie ca noi să ușurăm munca naturii vindecătoare.
-sursa- https://haidelatara.wordpress.com/-

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu